и хочеться взвыть

да так чтоб ракеты вой

перекрыть

нет даже не так

сильней

чтобы ракету эту

нахрен збить

чтобы снаряды все

сдетонировали

в дулах и стволах

чтобы слетели разом

все гусеницы

с катков

чтобы оглохли сразу

все те

да слушают приказы

чтоб языки отвяли

у тех

что их отдавали…

но я не Джельсомино

из забытой кинокартины

и немощ голос мой

пред дикою ордой

и пулю остановит стальная

броня

а не моя пустая

брехня

а ракету собьет

ПВО ракета

а не болтовня

поэта

Aho-aho, copii şi fraţi,

Staţi puţin şi nu-mpuşcaţi,

Şi durerea-mi ascultaţi!

Mâine anul se-noieşte,

Iar poimâine se-mplineşte…

De un an de zile plin -

Numai moarte şi suspin

Pe ogorul cel vecin.

S-a pornit mai an

Barbarul vovan

Cu-a lui hoardă-ncornorată

Peste-a Ucrainei toloacă:

In loc de tractoare -

Tancuri.

In loc de semănătoare -

Blindate.

În loc de seminţe -

Gloanţe.

În loc de irigare -

De grenade lansatoare.

Iar din cer în loc de ploaie -

Numai bombe cu puhoaie...

Şi vecinul Mikola

A uitat de casă,

A uitat de masă,

Şi-a luat coasa.

În loc de fân gras

În vrajmas a tras.

În loc de grâu şi secară

Luptă greu

Ca să nu moară,

Tăind capete la zmău,

Apărându-ne de rău...

Holde bogate,

Lanuri mănoase -

Din cer bombardate,

Pe pământ arse...

Badiţa Vasile

S-a speriat bine:

Peste gard se iţeşte,

Pe furiş se cruceşte:

Domnului se roagă

Peste el să nu cadă

Năcazul vecinului

Şi bomba păgânului.

Cât a fost pace şi frumos

S-a ţinut fudul şi arţăgos,

S-a bătut cu pumnu-n chept,

Şi-a făcut şi monument,

Pe care a scris cu buchii mari

Că poate fi şi el gorspodari.

A-nchis ochii să nu vadă

Că i-i cam strâmtă ograda,

Că i-i largă cât o urmă

De-a balaurului scurmă.

S-a tot uitat în sus la soare

Uitând gunoiul din picoare.

Bălegarul puturos

S-a făcut că-i cu miros.

Din a zmăului otravă

A-ncercat să facă zeamă.

Dară astăzi, că-i război,

A-nţeles că-i în noroi.

Iară zmăul i-a cerut

Ce Măria i-a ţesut

Nopţile la un opaiţ,

Să aibă ce-aşterne pe-un laiţ,

Să nu-ngheţe Vasilică,

Să-i fie cald olecuţică

Când afară gerul pică.

I-a cerut şi cei doi boi,

Şi turma de oi,

Şi moara de oloi...

De s-ar uita badiţa Vasile,

Cât mai are încă zile,

Peste apa ceea mică

Care soarta i-o despică,

De s-ar uita spre Soare-apune,

Ar vedea zile mai bune!

Ar vedea o luncă mare

Şi că este o scăpare!

Pân i-a veni mintea la loc

Puneţi paraua sub oboroc!

Ajutaţi-l pe Mikola!

Că el ştie ce e „volea”!

Să stârpească acel zmeu!

Să ne scoată de la greu...

Pentru asta, mai flăcăi,

Stragaţi, să sune peste văi:

Slavă Ucrainei!

Hăăăăăi-hăi!

(vezi aici hăitura de anul trecut!)

și când mergi la lucru, la pas, pe bulevard, parcă-i simți prezența, te uiți la configurația locului, încrengături de străzi, evaluezi liniile de tir aidoma baronului Haussmann

te gândești că undeva departe, într-un orășel ucrainean, de după colț ar fi putut să te urmărească un lunetist

și când intri în metro, te gândești că undeva departe, la Kiev, oamenii dorm cu săptămânile în stații

apoi ieși din subterană și te gândești că la Harkiv în orice clipă, oriunde, poate să cadă un obuz sau o rachetă

intri să cumperi un croasant și iți aduci aminte cum undeva departe, la Mariupol, rușii au aruncat un obuz peste oameni care stăteau în coadă după pâine

apoi aprinzi o țigară și te gândești din nou la lunestul căruia îi simți prezența… trebuie să înveți să fumezi în pumn… mai ales noaptea

și când intri în open space te gândești care ar fi cel mai sigur loc în caz de tir de artilerie, poate după stâlp ?

apoi te gândești cât de sigur e subsolul. oare la ce tip de bombe ar rezista parkingul?

şi când intri în supermarket te gândeşti ca si la Kremenciug a existat unul pâna a fi spulberat de o racheta X-22 cu tot cu cumparatori

și când faci o baie sau un duș te întrebi oare cum fac soldații de pe prima linie să se spele ? oare cum sunt chiturile alea americane de „duș uscat” ?...

și când iți faci un ceai te gândești că undeva departe, în Ucraina, oamenii topeau zăpadă, adunau apă de ploaie, de prin râuri sau bălți pentru a nu muri de sete…

și când cade noaptea te gândești din nou la lunetistul care ar putea lesne atinge o țintă din imobilul cela îndepărtat, cu ferestre largi și luminile aprinse…

și numai la morți nu te gândești… te uiți la mulțimea care-și cată de-ale zilei și preferi să nu gândești… dar cum ?...

tata nu a scris poezii

de altfel - nici prozӑ

a avut o viaţӑ „prozaicӑ”

cӑrţile pe care le pӑstra pe raft

erau groase şi grele ca metalul

heavy books about heavy metal

cӑrţile tatei erau despre metal

despre rezistenţa materiei

tata nu a fӑcut disidenţӑ

tata nu a fost membru de partid

tata era din altfel de materie

solidӑ

rezistentӑ

tata nu a ştiut sӑ picteze

desenele lui erau toate liniare

executate pe hârtie milimetricӑ

trase cu rigla

şi cu creionul simplu

nimeni nu a ştiut sӑ tragӑ

drepte de diferite grosimi

cu acelaşi creion mai bine ca tata

tata ştia cӑ dreptele nu sunt toate la fel

tata avea un set de peniţe pentru tuş

şi câteva sticluţe de tuş

negru – verde – albastru – roşu

tata nu a fӑcut caligrafie

decât atunci când l-am rugat

sӑ ne scrie „frumos”

o pancartӑ pentru şcoalӑ

am avut cea mai frumoasӑ pancartӑ

în biroul tehnic pe care-l conducea

am vazut zeci de desene tehnice

executate impecabil

cu tuş negru – verde – albastru – roşu

erau cele mai frumoase

desene tehnice executate vreodatӑ

cu o multitudine de cifre mistice

coborâte direct din

heavy books about heavy metal

când a murit tata

uzina îi mai datora câteva luni de salariu

uzina i-a fӑcut gard din metal la mormânt

din contul datoriilor la salariu

heavy metal. too heavy metal.

too much books for this too heavy metal...

mi-au luat cuvintele

şi au împletit din ele biciuri

cu care sunt lovit cu cruzime

de fiecare dată când

încep a da din coamă

imitând trecerea vântului

printre firele pline de bătături

dar vântul nu mai vine

împietrit în urmă de ciubotă

stacojie

vântul aşteaptă să-i sar în cale

şi să-l ridic în coarne de cerb

arhetipic

de printre ţinte de bocanci

şi să-l arunc în slăvi

şi să ne luăm la-ntrecere: eu şi vântul!

dar de fiecare dat când

îmi iau a-vânt

mă arde cineva cu biciul

limbii mele

şi mă frige

şi urlu de durere

şi mă întorc fioros

ca taurul din Andaluzia

spre matadorul

care-i fâlfâie o cârpă roşie

ademenindu-l spre pierzanie

ah, de-aş putea să-mi iau

cuvintele înapoi

în loc de biciuri

să fac din ele fraze înaripate

să leg din litere silabe

şi din silabe – salbe de mărgăritar

să le înşir cicori-cicori

pe luncă

printre micşunele şi bujori!...

dar atunci când mi-au luat cuvintele

au împletit din ele-un bici

pe care îl aud din nou

şuerând la ureche