Hei, bebe, o ascult pe BEBE

Hay un trozo de luz

en esta oscuridad

para prestarme calma.

El tiempo todo calma,

la tempestad y la calma,

el tiempo todo calma,

la tempestad y la calma.

Ce bine sună spaniola, bebe,

calma, calma, calma, calma, calma,

Drăcie

Totul sună bine

Iar mie îmi ţiuie în urechi

Tocmai când s-ar părea

că totul sună mai bine

mie îmi ţiuie oribil în urechi

Je suis malade,

Complètement malade

Asta-i din Lara Fabian

Deşi atunci când l-am auzit

Pentru prima dată

Era într-o piesă de Roman Viktyuk

Nu ştiam că e Lara Fiabian

Când am ajuns în Franţa

Am aflat că-i de Lara Fabian

Adică e mai vechi decât Lara Fabian

Dar ce contează?

Aici toţi râd de Lara Fabian, bebe,

Nu înţeleg cum poţi râde de cineva

care cântă într-o piesă de teatru

de-a lui Roman Viktyuk…

Drăcie!

Nu despre asta voiam să zic

Who cares about Lara Fabian?...

Şi franceza sună bine, bebe

Dar îmi ţiuie oribil în urechi

Nu e criză existenţială

şi nici metafore nu pot să fac

când îmi ţiuie în urechi

Drăcie,

Sunt bolnav, bebe,

Pur şi simplu sunt bolnav

Şi mă doare capul

mă străfulgeră şi rupe bucăţele

şi îmi ţiuie oribil în urechi.

Tocmai acum…

Când s-ar părea

că totul sună mai bine

mie îmi ţiuie oribil în urechi.

Nimic nu a fost adevărat. nimic din câte mi s-au întâmplat nu a fost adevărat. căci dacă nimeni nu ține minte cum poate fi adevărat? și cine altul poate să-și mai amintească în afară de mine? de ce să mă tem atunci? de unde obsesia că totul e o făcătură? mai rău: că totul chiar a fost o făcătură? mă tem de uitare. mă tem să nu fi uitat deja. mă apucă disperarea când vreau să-mi amintesc și nu mai pot. nimic nu doare mai mult decât incapacitatea de a-mi aduce aminte. nicio suferință nu este mai cumplită decât incapacitatea de a suferi. undeva am mai citit asta, am uitat unde anume. cum a fost? nu, nu vreau o rescriere factuală și, respectiv, falsă a ceea ce cred eu că a fost, ci anume cum a fost cu adevărat. ziua X: am ieșit din casă și m-am dus la școală. în drum treceam pe lângă blocul căminului vecin pentru a ajunge la stația troleului nr. 3. când ajungea troleul la stație, trebuia să te bați că să intri, să dai din coate ca să încapi în el. de fapt făceam doar două stații. puteam merge și pe jos, dar în realitate nu prea puteam. din alte motive. detalii tehnice. iată, am descris un traseu, dar de fapt nu țin minte nimic. Ziua X, care anume? o zi abstractă de vară, alta, la fel de abstractă, de iarnă... ce anume vedeam eu în acea curte pe care o traversam zi la zi? ce mirosuri, ce culori, ce senzații? nu mai țin minte nimic. trecutul se preface într-o făcătură pe care o rescriu disperat aici. nu mai țin minte nimic. aș fi putut scrie altceva. dar cândva am decis să scriu anume astfel. din frică? din frică să nu mint. să nu mă amăgesc cu amintirile altora. treceam pe o cărărușă între blocul căminului vecin și o casă cu un gard înalt, ori era o construcție ceva din lemn cu un acoperiș din tablă, dar era înalt. parcă așa era, dar, de fapt, nu mai țin minte nimic. totuși, cât de dureros este, să nu mai ții minte nimic. să înțelegi că uiți. dimineața. înainte de a merge la școală, tata ne ungea câte o felie de pâine cu unt și cu dulceață pe care o mâncam cu ceai. și asta e o scriitură. cum era tata? cum arăta fața lui? că doar nu era aceeași în fiecare dimineață? ce ne zicea anume? că doar nu ne zicea în fiecare dimineață același lucru? şi mama, care ne trezea şi ne îmbrăca, ce făcea mama? cum arăta mama? făcătură-scriitură... tempus edax rerum, homo edacior, scriu ca să nu uit. ori scriu fiindcă deja am uitat. ne plăcea mult dulceața de zmeură. și acea de coacăză. și acea de cireșe. mai ales de cireșe albe. asta mai țin minte. acel gust încă îl mai țin minte. cum e să rămână doar gustul înșirat peste mai multe zile, săptămâni, pate chiar ani întregi?... de parcă ar fi uns tata din greșeală magiun peste tot... umbre, toți rămân umbre fără față, fără un timbru al vocii, fără miros, da, de la un om mai și miroase. cum mirosea de la bunul când se întorcea de la deal? dacă s-ar face să mă strige de după un colț, oare l-aș recunoaște? nu țin minte nimic... țin minte doar ceea ce am decis să țin minte. dar cine poate să mă asigure că nu am greșit?... câtă încredere poţi avea într-un aparat de fotografiat, să zicem? decupezi poze şi le pui peste umbre... peste umbre... peste umbre...

Aho-aho, copii şi frați,
Stați puțin şi nu mânați
Și cuvântul mi-ascultați!

Iarna-i grea, precum şi vara,
Ca şi toamna, primăvara,
Nici omătul nu ne-alintă
Și nici ploaia nu ne-ncântă.

Și-am mai sta şi-am mai cânta,
Dar ni-e tare a mânca...
De-ați deschide acum uşa
Să băgăm ceva pe guşă,
Un păhar de vin ceva
Parcă tot nu ne-ar strica.

Pentru asta, mai flăcăi,
Mai sunați din zurgălăi
Să răsune peste văi,
Să ne-audă FMI-ul
Și să crape CSI-ul!
Mai strigați o dată:
Hăăăăi! Hăăăăi!

Iată anul se-noieşte
Și dodonul se porneşte
Pe la case-a colinda,
Pe la case a ura,
Din ecrane a urla
Și la lume a zbiera.
C-o seceră şi-un ciocan 
A intrat el în alt an,
De-ar avea şi un AK,
Tare s-ar mai bucura.

Taci, mârlane, blestemate,
Sui pe vatră sa-ți dau lapte
Și-o vărguță
La bucuță
Să-ți aduci aminte,
De laptele din țâță.

Zurgălăi şi clopoței,
Faceți roată, măi flăcăi!
Hăăăăi! Hăăăăi!

Ne-am pornit mai an,
Ca şi-n celălalt an
Și cu unul înainte
Înspre UE, la plăcinte.

De pornit ne-am tot pornit,
Dar în drum ne-am poticnit,
Căci în loc de o maşină
Ne-am suit pe o băşină,
Căci în loc de car cu boi
Înhămat-am moldoboi,
Carul de l-au răsturnat,
Băncile de le-au furat
Și mințile de ne-a luat.

Și s-o oprit băşina
Într-un os de râmă,
S-a făcut fărâmă.
Și nu s-a găsit nimeni
Să-l dreagă
Decât feciorul cazanului
Din fundul iadului,
Cu secera şi ciocanul
De-i face lui michiduță planul.

Ne-am pornit spre Europa,
Dar a ieşit dodon cu popa,
C-o cadelniță de chihlimbar
Fură tot de prin hambar.
Până la săptămână
Și-a umplut cu aur mâna
Și se duse ca să vadă
De i-a dat prostia roadă
Și de-i votul răsărit.
Numai bun de convertit.

Votul mare a crescut,
Udat de televizoare,
Îngrăşat de difuzoare,
Și copt de manipulare.

Și făcut-au seceri mari
Pentru secerători avari.
Și seceri mititele 
Pentru fețe tinerele,
Sa-ți fie scârbă de ele.

Cu ciocanu-n altă mână
Bate apa din fântână
Și s-aude plioscăit
Până hăt la răsărit
De unde semința i-o venit!

Și de ciudă, măi flăcăi,
Ia sunați din zurgălăi,
Să se-audă peste văi,
Să le crape fierea-n ei!

Și de-acu, flacăi, urați,
Și arați, şi semănăți!
Nu dormiți şi nu uitați!
Anul ăsta se-noieşte,
Pluguşorul se porneşte,
Pluguşorul făr' de boi,
Pluguşorul tras de noi.
Anul ăsta se-noieşte,
Iar la anul pâinea creşte!

Înc-o roată, mai flăcăi!
Hăăăi, hăăăi!

(Vezi aici hăitura pentru 2019)

Dimineața, ora șase, intrǎ proletarii pe ușǎ

Mǎturǎtori, camioneri, manutențiari, brutarul de peste drum

Fiecare din ei trage de liniștea somnolentǎ a strǎzii

înecându-i capǎtul în prima cafeluțǎ a zilei

De parcǎ ar înmuia un „speculoos” ordinar

Ei, pentru care specula e ceva prea sofisticat

Ori o madeleinǎ prustianǎ

Ei, cǎrora nu prea le pasǎ de un trântor ca Proust

Înghesuiți la tejgheaua barului de cartier

O cafea în picioare costǎ mai ieftin

Ei consumǎ muțenia zorilor

Trǎgând plapuma somnului de pe strǎzile orașului

Sorbind-o cu saț pânǎ la zaț

Devenind, sorbiturǎ dupǎ sorbiturǎ

Tot mai gǎlǎgioși

Dezgolit, cu nervii în vânt,

Orașul începe o nouǎ zi…

Căutam asearǎ niște poze mai vechi pe care am uitat unde le-am stocat. Știu că le-am făcut, știu exact ce este pe ele, îmi par tocmai potrivite pentru a ilustra un text care va fi publicat în una din zilele următoare chiar pe această pagină, dar am uitat cu desăvârșire în ce an anume au fost făcute și, cel mai nasol, nu știu ce-am fǎcut cu ele... Astfel am ajuns să răscolesc prin fișierele unui hard disc extern vechi, pe care nu l-am mai folosit demult și am dat acolo de niște poze făcute hăt cu zece ani în urmă cu un telefon portabil care demult nu mai este. Descărcate la repezeală în ultimile clipe de viață ale telefonului ca să nu le pierd definitiv, ele stau acolo, într-un fișier anonim, fără nicio indicație despre ce conține...

Totuși, ce mecanism ciudat mai e și memoria asta a noastrǎ… A fost suficient sǎ dau de aceastǎ pozǎ pentru ca din sertarele ei, pe care le credeam pecetluite, sǎ iasǎ la ivealǎ o searǎ întreagǎ. Îmi aduc perfect aminte cum am fǎcut aceastǎ fotografie. Fusesem în acea searǎ cu niște prieteni la teatrul Chaillot. Vǎzusem un spectacol extraordinar de dans, o bijuterie! (“On danƒe” pe muzica lui Rameau de José Montalvo et Dominique Hervieu). Mi-am adus aminte cu precizie ce am vǎzut, mai exact, țineam minte doar cǎ am vǎzut un spectacol de dans pe muzica lui Rameau și nu mi-a fost complicat sǎ gǎsesc referințele de rigoare chiar și astazi. Trǎiascǎ Internetul!

Dupǎ reprezentare am mers la o cafenea pe Place du Trocadéro. Cam tot atunci a intrat în local și un grup de vreo 15 persoane, în combinezoane albastre, „Kamaz Master”. Au improvizat o masǎ lungǎ chiar alǎturi. Au comandat de mâncare. Cu câteva zile înainte luase sfârșit ediția 2005-2006 a faimosul rally raid „Paris – Dakar” pe care echipajul lui Tchagin o câștigase. Nu sunt un mare amator al sporturilor mecanizate, dar imagini de la Dakar privesc cu regularitate și anume din categoria camioanelor. Vǎ asigur, sunt spectaculoase!

Acum, nici nu ar fi cazul sǎ umblam cu fofârlica: pentru acei din generația mea, nume precum Kamaz, ZIL, Jiguli, Moskvich, Volga, etc. au și o valoare sentimentalǎ. Am crescut cu aceste nume, am crescut chiar printre ele, iar mulți din noi au destule amintiri legate de aceste agregate...

Am ezitat mult, dar înainte de a pleca (noi bǎusem doar câte o cafea), m-am apropiat de grup. I-am salutat rusește și i-am felicitat cu victoria. Le-am spus cǎ le urmǎresc evoluțiile (vǎ asigur, nu a fost o minciunǎ) și i-am întrebat dacǎ pot sǎ fac o pozǎ cu ei. Am avut impresia cǎ i-a mișcat cu adevǎrat. Totuși, se vede de la o poștǎ când cineva e copleșit de o emoție sincerǎ. Apoi cineva mi-a zis: „А что нас снимать? У нас, вот, Чагин есть. Володя, давай!”. Acompaniat de râsetele colegilor, din grup s-a desprins omuleanul ǎsta și așa am fǎcut o pozǎ cu el. Am mai schimbat douǎ-trei vorbe. Mi-au zis cǎ mai au câteva mii de kilometri de fǎcut pânǎ acasǎ. La volanul acelorași camioane cu care au participat la competiție.

Despre ce este acest text? Habar n-am... Îmbǎtrânesc, pe semne...