dragă Ma'a, azi m-am hotărât să-ți scriu, căci am aflat că la voi a venit primăvara,

ce-ar fi să-ți trimit un mărțișor? aș vrea doar să te întreb dacă se poate...

știi, e o chestie așa, micuță, o împletitură din ațe roșii și albe,

un fel de amulet ancestral de pe la noi...

dar să nu-ți faci griji, nu face nimic: noi demult l-am dezinfectat de orice potență 

și deconectat de orice veleitate de a ne scoate din rutină,

l-am laicizat și aseptizat, reducându-l la inocență infantilă.

cine știe cum o fi pe la voi, care de facto mergeți cu capul

spre cealaltă extremitate a Universului?

prefer să întreb înainte de a comite v-o gafă interemisferică.

mă gândeam, dragă Ma’a, că ne completăm de minune:

media noastră aritmetică e un echilibru temperat perfect,

constant și fără variații în timp...

când la noi e iarnă la tine e vară, când la noi e vară la tine e iarnă.

mi-e dor de primăvară, Ma’a, demult nu vine nicio primăvară pe la noi...

reiese că a rămas împotmolită pe undeva pe la tine?

am putea să facem un mic schimb, să grăbim cumva procesul.

nimeni nu va observa nimic, Ma’a, te asigur!

nimeni nu mai privește afară în ziua de azi,

nimeni nu mai simte temperatura aerului cu epidermul,

toți stau cu ochii doar pe statistici, Ma’a,

toți urmăresc doar curbe și tendințe,

iar noi, dragă Ma’a, la acest capitol

suntem un etalon de constanță a echilibrului!

în rest, să știi că semănăm foarte mult:

mâncăm și noi kiwi din când în când,

e drept că la noi e doar un fruct, dar nici al tău nu zboară!

avem și noi o luptă corp la corp, o numim trântă,

un fel de grămadă ca la rugby, doar că e unu la unu,

avem și noi un dans al bărbaților războinici, călușarii,

în timpul căruia se și strigă, poate nu la fel de groaznic și patetic

că în Kapa o Pango condus de Tana Umaga, dar nici ale voastre

toate haka nu se termină cu o decapitare!...

îți dai seama, dragă Ma’a, cum stăm noi așa,

cu tălpile picioarelor unul spre altul

ținând între ele întreg Pământul în echilibru perfect?!

dragă Ahmadu, îţi scriu astăzi fiindcă

mi-a zis Birahima că l-ai cunoaşte pe Yakuba,

iar acela, dacă e să-l credem pe colonelul Papa,

ar avea câte ceva care m-ar interesa enorm!

şi poate nu doar pe mine, ci persoane

de cel mai înalt rang din gang.

să nu crezi că te-aş deranja, dar ale noastre amulete

s-au cam uzat... ori nu mai funcţionează ca altădată.

ceva s-a stricat în relaţia noastră cu lumile paralele, secrete,

până şi ezotericul s-a întors cu spatele spre noi

şi ne-a lăsat faţă-n faţă cu realitatea, goluţi-goi,

să ne descurcăm cu ale noastre nevoi

în cel mai banal mod ştiinţifico-materialist, indecent de ateu,

geaba îi invocăm pe spiritus sancti şi tatăl, şi fiul, îi numim Dumnezeu,

înălţăm catedrale care se văd de pe Lună,

contribuim subsţantial la PIB-ul Muntelui Athos

şi multiplicăm postere cu şamani bărboşi cu mitre bulbucate...

probabil sunt contrafăcuţi şi aceştia cu turma,

ori au emigrat şi duhurile odată cu materialiştii savanţi fugind de Thanatos?...

aşa că, dragă Ahmadu, spune-i lui Yakuba

că e mare nevoie de el pe-aici,

de gri-gri-urile lui aducătoare de... de orice, cât de mici.

să-i mai spui, dragă Ahmadu, că la noi greieraşul e în mare cinste:

cântăm şi jucăm de sare şi cămaşa de pe noi

cântăm şi jucăm de pierdem şi nădragii, din zori până-n zori!

iar de alegeri să nu-i fie frică, la alegeri putem să ne ducem oricum:

în cămaşă cu mâneci lungi, dar şi scurte,

în funcţie de meteo, nu de ce zice Charles Taylor la curte.

să-i spui, Ahmadu, că la noi e fără consecinţe

să nu se teamă, să nu-i fie frică!

la noi capul plecat nu-l taie sabia şi nici securea,

de alfel, noi la alegeri nici nu prea ne ducem,

ne rugăm cu ardoare şi ne facem la tot cruce...

să fie ploaie, să fie pâine, să fie bine...

asa că vino, Yakuba, vino!

ne-am ruga şi la dracu, dacă ne-ar duce capul!

Bonjour, Charles! Dar să-ți zic de ce ești „Charles” astăzi:

Mi-am adus aminte de neînfricatul ăla din cărțile copilăriei noastre,

De d’Artagnan. Și mi-am dat seama că nu-i cunoșteam numele deplin.

Iată-l: Charles de Batz de Castelmore, dit d'Artagnan!

Un nume ca un poem revărsat peste harta Gasconiei.

Citeam, dragă Charles, romanele lui Dumas

Și dacă s-ar fi pomenit pe atunci 

Vre-un gardian de-al lui Richelieu pe-alături

Negreșit l-aș fi străpuns cu acea „spadă”

De lemn: două scânduri (mai pui două și-l bați pe gardian între ele),

Una lungă, ascuțită la un capăt, și alta - scurtă,

Care trebuia să fie și garda spadei,

Bătute neapărat cu două cuie,

Căci cu unul nu ieșea decât o morișcă...

Arme de temut, nu flori de busuioc, 

Ne și luam la duelat cu alți muschetari de alde noi:

În șorturi, cu genunchii zdreliţi,

Cărora le țâșneau ușor lacrimi de la o tușă mai bine aplicată

Și se transformau în mucoși mămoși...

Totul era să nu te prindă mamă-sa, dragă Charles,

Alea nu-ți erau Anne d’Autriche sau Milady de Winter

Ci walkirii dezlănțuite, iar noi ne jucam de-a muschetarii, Charles,

Nu ne interesau miturile runice, depășite istoricește (oficial)…

Bine, și ale noastre mame mai cădeau în mit uneori...

Dar totul n-a fost decât o mistificare, dragă Charles,

Am combătut eroi de romane romantice,

Ne-am identificat cu personaje sclipitor de inventate,

În realitate, totul a fost pe dos, dragă Charles...

D’Artagnan e de fapt un nume de împrumut, de la maică-sa,

Ca să dea mai bine, mai nobil, pentru carieră...

Iar Batz nici nu-i măcar în Gasconia... o insulă în Bretania...

Adevăratul d’Artagnan nici măcar nu se dușmănea cu cardinalii:

Era protejatul lui Mazarin și fidelul său slujitor,

Iar Richelieu nu era chiar un netrebnic, ci doctor la Sorbona, cum n-ai da...

Iar mai deunăzi, dragă Charles, am apucat de celălalt capăt spada de lemn a copilăriei

Și m-am văzut ca un prelat cu crucea în vânt pogorând legi peste robii lui Dumas

Dragă Mithun, permite-mi să te numesc

Astfel astăzi. De altfel, sper mult ca acest răvaş al meu

Să te găsească cântând și dansând la fel de dezinvolt

Precum o făcea Chakraborty pe timpuri.

N-o lua în nume de rău, căci acel actor indian a mutilat

Suficiente inimi atunci când cădeau cărămizi din zid,

Iar prin breșele deschise au năvălit cele mai

Lichide și volatile produse ale boliwoodului și holywoodului

Cu toți bruce-lee-ii, rambo-ii și chuck noriş-ii launloc.

Nu știu cum era pe la voi, dar pe aici nec plus ultra se considera

Să fumezi țigări Brooklyn, cu o cutie de Heineken în mână,

Din care să tragi din când în când câte o dușcă.

Nu știu cum se face, dragă Mithun, dar din acele vremuri

Nu au rămas decât ambalajele...

Se zice că pe la ei în afară de junk mai există și chestii faine

(Unii afirmă că ar fi chiar mai multe decât junk).

Nu știu, dragă Mithun, încă nu s-a întors nimeni să-mi descrie

Cum e pe lumea cealaltă...

Conform statisticelor, și la ei se bea Heineken din cutie,

Dar la ei mai e ceva pe lângă asta din care noi n-am gustat încă...

Căutam și noi senzații noi, ne aruncam în vise ca într-o piscină gonflabilă,

De îndată ce vedeam un ambalaj mai colorat

Îl adoptam ca pe un câine fără stăpân...

Mai bine adoptam câini și mâțe, dragă Mithun,

Mai bine ne luam de frați și adoptam vaci bune de lapte, dragă Mithun,

Poate ne arătai și nouă cum e să venerezi o vacă și nu un ambalaj de cipsuri

Nu s-a ales nimic din visurile noastre, dragă Mithun,

Dar, iată, ambalajele au rămas:

S-au adunat, le-a luat vântul și le-a semănat peste ciornoziomul nostru

Gras și mănos. Iar pământul, ce știe el? Rodește...

Semeni vânt – culegi furtună...

Noi am uitat ce am semănat, Mithun, înțelegi?

Nici nu mai știm cum se face, la o adică...

Stăm la o margine de ogor cu brațele încrucișate

Și privim, încruntați și neputincioşi,

Cum încolțește celofanul și staniolul...

Dragă Sven, permite-mi să te numesc azi astfel,

Mai nordic. Am auzit că te prăjești bine la soare.

O fi vară pe la voi, chiar dacă puțin mai nordică

Decât cele pe care le cunoscusem noi pe vremuri:

Cu arșiță, năduf și praf până la glezne.

Sper că nu am greșit anotimpurile,

Nu mai sunt sigur, de când au fost anulate calendarele.

Îți scriu, dragă Sven, să te anunț că la noi iarăși a nins.

A nins cumplit și s-au așezat troiene…

Demult așteaptă toți primăvara.

Demult sperăm cu toții să vedem dezghețul.

Într-atât de demult încât nici nu mai știu dacă știm ce așteptăm,

Nici nu mai știu dacă știm să-l așteptăm.

La început urmăream atent calendarul,

Știam că trebuie să vină primăvara,

Număram zilele și se simțea o stare de neliniște generală...

Dar temperaturile neglijau cursul istoriei,

Iar precipitațiile reproduceau modele cristalizate.

Și atunci, făcând față acestei situații de stabilitate excepționale

Și pentru a reduce din tensiunile nervoase,

Autoritățile au interzis calendarele,

Iar din cărți au fost rupte toate filele cu ghiocei și brândușe.

De la televizor ni se povestește mereu

Cum se moare de foame din cauza arșiței și secetei,

Cum se topesc ghețarii milenari din munții Anzi

Nu zic, o fi tragedie mare şi la voi, poate stați în apă până la genunchi,

Poate că vă atacă urșii polari, flămânzi, că nu mai au calotă,

Poate că meritați plânși chiar mai mult decât noi

Dar crede-mă, Sven, am îngheţat şi ne-a intrat frigul în oase...

Am auzit că au apărut teroriști gata să reproducă legenda mărțișorului

Lumea se teme de ei, ascund copiii, cică vorbesc de sacrificiu în tezele lor

Demult nu am mai văzut copii, Sven...

Nu mai știi care e doar zgribulit și care - zbârcit...

Care e troienit și care - încărunțit...

Te-aș ruga ceva, dacă nu-i cu supărare, dragă Sven.

Trmiti-ne ceva căldură: poate că vom avea ambii mai puțin de suferit...