mi-au luat cuvintele

şi au împletit din ele biciuri

cu care sunt lovit cu cruzime

de fiecare dată când

încep a da din coamă

imitând trecerea vântului

printre firele pline de bătături

dar vântul nu mai vine

împietrit în urmă de ciubotă

stacojie

vântul aşteaptă să-i sar în cale

şi să-l ridic în coarne de cerb

arhetipic

de printre ţinte de bocanci

şi să-l arunc în slăvi

şi să ne luăm la-ntrecere: eu şi vântul!

dar de fiecare dat când

îmi iau a-vânt

mă arde cineva cu biciul

limbii mele

şi mă frige

şi urlu de durere

şi mă întorc fioros

ca taurul din Andaluzia

spre matadorul

care-i fâlfâie o cârpă roşie

ademenindu-l spre pierzanie

ah, de-aş putea să-mi iau

cuvintele înapoi

în loc de biciuri

să fac din ele fraze înaripate

să leg din litere silabe

şi din silabe – salbe de mărgăritar

să le înşir cicori-cicori

pe luncă

printre micşunele şi bujori!...

dar atunci când mi-au luat cuvintele

au împletit din ele-un bici

pe care îl aud din nou

şuerând la ureche

Aho, aho, ho-ho, ho-ho!

Seara lui Sfântu’ Vasile,

La mulţi ani, boieri, cu bine!

Guvernanţi si deputaţi,

Ia poftim de vă sculaţi,

Dar și nu vă supăraţi,

Daţi-vă lângă perdele

Ș-ascultaţi vorbele mele.

Dar şi voi, agricultori,

Ia opriţi acel tractori

Și-a claxoanelor vacarm

Ca sӑ ne urӑm în calm!

— Hăi, hăi!

Roata-i, măi!

S-a sculat mai an Bădica Traian

Și s-o-ncălecat

Pe-un tractor învăţat,

Cu numele John Deer,

Cumpӑrat nu pe-un clondir,

Ci pe credit barosan,

Și un grant american.

— Roata-i, măi! Hăi, hăi!

El în scări s-o ridicat,

Peste câmpuri s-o uitat

Să aleagă loc curat

Di arat şi sămănat.

Și-o arat:

Lunile – câmpurile,

Marţile – șesurile,

Miercurile – fâneţele,

Joile – pӑdurile,

Vineri – cotele sӑracilor,

Sâmbӑtӑ – parcelele ortacilor.

Și-a mai trântit peste ogor,

Ca sӑ-i fie mai uşor

Și la roadӑ mai mult spor,

Erbicide, pesticide,

Și fosfaţi şi cu nitraţi,

Ș-încӑ-un sac de „udobrenii”

Ca sӑ ia mai multe premii.

Cӑ i-o zis la prӑvӑlie

C-ӑsta-i bun, e cu „magie”.

Iar a şaptea ziulicӑ

A scris foaie şi zapiscӑ

Pentru ca al lui frӑţicӑ,

La un minister slujbaş,

Bun de blat şi aldӑmaş,

Sӑ-i dea pentru toatӑ treaba

O para şi o carboavӑ.

A fӑcut proiect şi lecţii

Cum sӑ rupӑ din subvenţii.

— Roata-i, măi!

Hăi, hăi!

Iar când lucrul l-a sfârşit,

Iată, mări, s-o stârnit

O molimӑ pe pământ

Și-o venit şi vara-apoi

Cu mult vânt, dar fӑrӑ ploi,

Pământu’ de-o secӑtuit

Și sămânța n-o-ncolţit,

Nici subvenţii n-au venit.

— Roata-i, măi!

Hăi, hăi!

În lună, la săptămână,

Ş-o umplut de aur mâna,

Ca sӑ-l aibӑ la-ndemânӑ

Dac-o fi sӑ dea o şpagӑ

Slujbaşului din capitalӑ,

Aşa de bine cӑ-i părea,

Nici pe-acasă nu venea.

La guvern când a sosit

Mare jale a gӑsit:

Doar ciocoi s-au oploşit

Ce cu stânga ciocӑneau

Şi cu dreapta secerau,

Și din gurӑ flecӑreau

O limbӑ pӑsӑriceascӑ

Pe care-o numeau „moldovneascӑ”,

Iar în capul lor, pe tron,

A vӑzut şi un dodon,

Şi moscali ce-naintau,

De păreu că înotau,

Ca peştele-n heleşteu:

Numai vai şi vӑ-le-leu!

— Ș-înc-o dată roată, măi!

Hăi, hăi!

Când vӑzu atâta jale,

Puse coada pe spinare

Ş-o tuli în fuga mare

La cea luncă de scăpare:

Lunca mare –

Frunză n-are;

Lunca mică –

Frunza-i pică,

Sai, voinice, ş-o ridică! —

Roata-i, măi!

Hăi, hăi!

Porni badiţa prin ţarӑ

Cu îndemn şi cu ocarӑ,

Luă ciocanu şi dă cioc, boc,

Și-mi dădu lumea la loc

Şi-i mai dă şi una-n splină

Fӑr de somn, fӑr de hodinӑ.

Și pe toţi i-a adunat,

Și i-o pus de au votat,

Pe dodon l-au detronat.

Ş-au ieşit cu toţi din casă

De-au ales nouӑ crӑiasӑ.

Și mândra jupâneasă

Auzea tocmai din casă

Scârțâitul carelor,

Chiotul flăcăilor,

— Roata-i, măi!

Hăi, hăi!

Am mai ura, am mai ura,

Dar nu sântem di ici, di colea.

Sântem di la Buza Veche,

Unde-i mâţa streche,

Iar motanul, bată-l focu’,

Mi-a ros mai an cojocu’,

Ș-am rămas într-un ilic,

De mă ia benga de frig.

Am mai ura ş-am mai ura,

Dar ni-i teamӑ c-om însăra,

Noi crӑiţa am ales,

Dar colacii tot nu ies.

De-am avea şi-o guvernare

Parc-ar fi mai cu trecare,

De-am avea şi deputaţi

Poate-am fi mai împӑcaţi.

Vrem si noi un stat,

Unde-am fi boieri bogaţi

Cu giubeli –

Di nuieli;

Cu papuci –

Di coj’ di nuci;

Undi-s câinii îmbrăcaţi

Cu paltoane,

Cu bastoane

Şi cu ghete-americane!

Busuioc verde pe masă,

Ramâi, gazdă, sănătoasă,

Că mă uit la altă casă,

Unde-i fata mai frumoasă

Și nevasta mai aleasă.

Și casa nu ni-e departe:

Doar o apӑ ne desparte,

Apa Prutului

Pe carge curge lacrima durutului.

Aho! Aho! opriţi, flăcăi!

Ş-înc-o dată, măi flăcăi,

Căci iar mi-i sete, iar mi-i foame.

Ş-înc-o dată, măi Ioane;

Iar mi-i foame, iar mi-i sete.

Ş-înc-o dată, măi băieţi.

La anu şi la mulţ’ ani!

Aho, aho-ho-ho-ho!

(Vezi aici hăitura de anul trecut!)

şi-o răchita plânge mai repede

decât toate apele acestui pământ

adunate grămadă în pumnul tău de cristal

maiul timpului a crăpat exact în două

născând orfani pe nicovală

măsurăturile se fac în cozi de hârleţ

iar gropile morţilor - în lungimi de sprâncene

prăşitorii au ieşit la vânat de harpii

iar vânătorii seamănă porumb de mămăligă

să aibă cu ce prinde peşte

în apele acestui pământ

adunate grămadă în pumnul tău de cristal

colecte de zaruri pentru orfani

poate-or avea noroc să le cadă

unul cu sfârşit ca în sălile de cinema

The End, Fin, Конец, Ende, Fine, etc.

atâtea variante fericite

ale zborului de harpie

lipsit de scurgere definitivă

maiul timpului a crăpat exact în două

mase corporale identice

o, Thor ! ia-ţi ciocanul de sub secera

prăşitorului şi sfarmă şi nicovala în două

să auzim din nou fierarii

de la cele două capete ale vremurilor

bătând la potcoave pentru peştii

care vor înnota grăbiţi unii spre alţii

prin apele acestui pământ

adunate grămadă în pumnul tău de cristal,

sfărâma-l-ar zeii cu sprâncenile lor!

Vă scriu, pe rând fiecărui, dragii mei, din neputinţă

De a vă îmbrăţişa pe fiecare în parte.

E drept că nici înainte nu prea era posibil,

Iar potenţialitatea gestului îl amâna spre zile tot mai îndepărtate,

Spre infinituri care tind spre un zero absolut

Pe care carantina l-a instalat ţeapăn în zona realului.

Orice interdicţie este un imn al posibilului.

Orice limită este înainte de toate o linie de start.

Cât nu-i proscris să ajungi până la Saturn

Nici la Lună nu prea privim,

Dar un simplu decret mă poate face nebun

Să fac hula-hoop la v-o saturnală cu inelele lui…

Distanţele au fost echivalate...

Vă scriu, dragilor, ştiindu-vă la fel de departe precum vecinul de palier.

Depărtarea se măsoară în unităţi temporale,

Iar timpul a fost anihilat de către softuri interactive.

Ne măsurăm clipele în gigabiţi şi terabiţi.

Viteza nu mai contează decât dacă transmite informaţie.

Ce banalităţi crase înşir eu pe-aici, dragilor!

Mă tem că mă veţi scoate din lista de prieteni...

Mă veţi bloca... precum blocaţi scribii nepricepuţi

Atunci când vă supără cu platitudini sibiline...

Şi-atunci ce mă fac?Cum depăşesc pandemia, aşa blocat?...

Lăsaţi-mi măcar un Ctrl Alt Delete de rezervă!

Un lombago virtual în ziua de azi poate fi mai fatal

Decât unul real, decât o durere de şale...

Nu zic, probabil aş proceda la fel:

Ce să mai aştepţi de la unul care tânjeşte după Saturn?

Vă scriu, dragii mei, tuturor de-odată, colectiv!

Gest de protest, prin colectivizarea profilurilor

Considerate individuale. Cum era la ei? -

„Colectivizarea pierderilor şi privatizarea profiturilor?”

Îmi dau seama că aş putea fi oricare din voi, oricine şi orice,

O chestie de câteva click-uri prin setări...

Aşa că vă scriu, dragii mei, şi vă rog să-mi păstraţi răvaşul

În caz de mă rătăcesc şi voi dori să revin la profilul de azi.

Aho-aho, copii și frați,

Stați puțin și nu mânați,

Și cuvântul mi-ascultați!

Stați puțin și ascultați,

Căci prin străchini tot călcați

Și de mergeți înainte

O să stați fără plăcinte,

Fără casă, fără masă,

Într-o iarnă nemiloasă!

Tot cu ger și cu troiene

Făr-nădragi și făr d’izmene...

Și de mergeți tot așa,

Veți rămâne făr-de șa,

Făr-de șa și făr-de iapă,

Făr-de glie, fără sapă,

Numa' buni de dus la groapă!

Ascultați măcar o dată,

Că o faceți iarăși lată!

Dați-vă lângă fereastră

Și-ascultați urarea noastră,

Dați-vă lângă perdele

Și-ascultați vorbele mele!

Mâine anul se-noieşte,

Iar pe noi ne ocolește.

Lumea-ncepe a ara,

Lumea-ncepe-a semăna,

Iară neamul nostru, lele,

Iarăși s-a umplut de jele,

Iară neamul nostru, bade,

Iarăși stă cum nu se cade,

Opriți totul, măi voinici,

Și pocniți roata din bici

Și strigați din răsputeri

Să-i trezim pe-acei boieri!

Și strigați odată tare

Să se-audă peste zare,

Să străbată și hotare:

Hăăăi! Hăi!

Acum, dacă v-ați trezit,

Ascultați ce am de zis:

Am venit la voi călare

Pe-o nuia și pe-o căldare

Să răsune cât mai tare

Aș veni pe cal călare,

L-au luat la „devamare”...

Aș veni c-un car cu boi,

I-au mâncat acei ciocoi

De-au ajuns în jilțuri moi

Și ne-acoperă cu zoi,

Cu limbă maldavneaskă

Și pravdă moscălească!

În loc de plugul năzdrăvan,

Moștenit de la Traian,

De la Traian Împăratul,

De când o rămas uratu,

Ne-am ales cu o „kalinkă”,

Cu o rublă și-o kapikă.

Mai pe scurt, cu o nimică!

Și de scârbă, măi flăcăi,

Mai sunați din zurgălăi și strigați odată

Hăăăi! Hăi!

S-a pornit mai an

Igariok și cu Ivan

Ca să lupte tare-avan

Cu un zmău de marțipan.

Zmăul tot ei l-au hălit,

Dar pe noi ne-au păcălit,

Pâinea toată de-o zăpsit

Și cu frații ne-o sfădit.

Tare noi ne-am speriat

Moara toată de le-am dat,

Iară biata cea de moară,

Când văzu atâtea cară,

Pline toate cu ocară,

Încărcate cu povară,

Puse-i coada pe spinare

Și plecă în lunca mare.

Lunca-i mare frunză n-are,

Lunca-i mică frunza-i pică...

Prin străini de-acum încolo

Coace moara pâine nouă:

Colacul cel mai frumos

Să le fie de folos

Celor cu pământ mănos...

Pentru oameni harnici, fraţi,

Ia strigaţi şi îndemnaţi

Hăăăi- hăi!

Sculați voi, voinici plugari,

Dați-vă lângă brăzdari

Să punem plugul să are

Cu 8 boi și 5 brăzdare!

Să facă brazda lată

Peste sârma cea ghimpată,

Peste hotarul ce ne desparte!

Să facem brazda adâncă

Că de nu, ei ne mănâncă,

Igarioci şi vlazi, ivani

Şi-încă câţiva alţi mârlani...

Și mai trageți 10 brazde

Pentru noi și pentru gazde!

Pentr-un neam cum nu e altul

Să-nteţim, flăcăi, uratul!

Îndemnați, flăcăi, din bici,

Din camale și tilinci

Că ne prinde noaptea aici

Ș-avem de trecut păduri,

Văile și munții suri

Ș-o dumbravă minunată

De Ștefan Vodă arată!

La urechi cu zurgălăi

Înc-o dată, măi flăcăi

Hăăăăăi- hăi!

(Vezi aici hăitura de anul trecut!)