În sfârşit!

În sfârșit o săptămână la înălțimea așteptărilor! Ah cât de rare sunt asemenea săptămâni! Câtă efervescență, câte evenimente demne de penița celor mai iscusiți umoriști și de cea mai acidă satiră! Mi-e și teamă să mă apuc să v-o descriu, nu cumva să nu fiu la înălțime... Apropo, săptămâna care vine, pe 13 februarie, se vor împlini 170 de ani de la moartea lui Ion Luca Caragiale. Iată cine s-ar fi simțit în largul lui în Republica Moldova anului 2022! Dar avem ce avem... Vă veți mulțumi și cu scrierile mele. Iar pe Caragiale vă invit cu insistență să-l citiți, măcar și pentru a vă da seama de decalaj.

Nici nu prea știu cu ce să încep... Ne vom lansa cu cel mai hilar eveniment al săptămânii! La drept vorbind, nu țin minte când am râs cu atâta poftă. Nu știu dacă sunt capabil să aduc un echivalent în toți acei 30 de ani de „independență”. Poate mă ajutați?

Dar nu vă chinui mult degeaba, vă zic la ce mă refer: la mega-petrecerea din clubul ATTICO. Totul e genialisim în această poveste!

Așadar, ce s-a întâmplat? Să începem de la început: Guvernul, studiind atent comportamentul virușilor de tip Covid-19, de neamul Omicron, constată că acesta este o fiară feroce de noapte și iese la infectat populația pașnică începând strict cu 22h30. Ar fi scos tancurile să împuște toți virușii până la ultimul, dar n-are. Iar Humvee-urile cu mitraliere asigură probabil securitatea frontierei la Est (acolo unde Transnistria iarăși face manevre militare) și nu pot fi deranjate așa cum a făcut-o iresponsabilul Dodon pe timpuri. Suntem convinși că guvernarea actuală este mult mai responsabilă și discută la CSS anume situații de pericol iminent de război, de securitate, și nu „creșterea pensiilor și a compensațiilor la plata resurselor energetice”, căci nu degeaba am scăpat de Dodon și de Plahotniuc!

Dar să revenim la noaptea care ne interesează: luând în considerație această situație excepțională, comisia pentru stări excepționale care tratează doar situații excepționale decide să închidă toate localurile fix la 22h00. O decizie justă, căci lasă oamenilor tocmai 30 de minute ca să ajungă fiștecare la casa lui, să închidă ușa, nu cumva să-l prindă dezmățul de afară. Fiți pe pace, The Forever Purge, nu e chiar pentru Forever, ci doar Exceptional, precum comisia. Numai că cetățenii noștri nu s-au prins și nu au înțeles solemnitatea momentului. A fost cică ziua procurorului (un fel de Судная ночь pe rusește) și acei cu pricina, vreo 300 de persoane, au ajuns la clubul ATTICO pentru a serba această dată importantă, uitând, ca niște oameni fericiți ce se află în această țeară (e una din puținele caste care pot să-și permită să afișeze acest statut pe facebook fără a minți), de ceas și de scurgerea timpului... Și uite-așa s-a făcut ora 23h00...

În același timp, undeva la un alt capăt de oraș, bravi super-eroi ai timpurilor noi, polițiști, unități de forțe speciale, frați cu însuși Zeus din vârful Olimpului de s-au învrednicit de numele „Fulger”, echipați și înarmați, au ieșit la luptă cu inamicii ordinii publice, în prealabil punându-și măști atotputernice și atotprotectoare (probabil de aia și le spune „mascați”). Așa și înaintau ei prin cinstita cetate a Chișinăului, hăcuind la covidași cu sabia cu sutele și doborând în luptă crâncenă omicronași cu miile, până au ajuns la poarta iadului de pe pămând cu nume falnic „ATTICO”. Acolo se ascundea toată Sodoma și Gomora Moldovei (apropo, nu-i exclus ca această metaforă să fie deloc o metaforă)!

Au dat ei deci să intre în incinta dezmățului suprem, dar n-au putut! Belzebut s-a speriat de bravii noștri arhangheli și a închis ușa. Pe dinăuntru. Cu toți 300 de inși la pachet! A închis și luminile, mimând inocența angelică și cerându-le fiilor lui Zeus fițuică de la sfântul Petrea pentru a putea trece de poarta iadului. Sfântul Petrea țidulă nu le dăduse (nu-i exclus să fi fost și el printre acei 300 de cheflii) așa că bravii mascați au cam dato-n bară... Dacă ar fi avut un tanc (care, din câte știm deja, lipsesc ca specie în peisajul nostru), sau măcar un Hamvee (care, din câte presupunem, ne păzesc de război la frontiera cu Transnistria) ar fi nimicit acest cuib de draci de tot, dar... nu aveau. Așa că au rugat frumos să li se deschidă. Dar să te rogi funcționează doar la biserică (și asta cu intermitențe). La alte porți se negociază altfel, respectiv eforturile polițiștilor rămâneau fără răspuns. Și așa – timp de trei ore!

Între timp, cinstita adunare, fără vudkă și tabaciok, fără lumină și distracție, a început să se cam sufoce... Și au început a suna la 112 și la... poliție ca să li se dea drumul afară! Ce coincidență: poliția era deja la ușă și de trei ore încerca să intre!

Uite așa o poveste s-a întâmplat săptămâna trecută la Chișinău... Toate bune, dar să revenim la origini (nu, nu la celebra operă a lui Gustave Courbet mă refer...). Totul a început de la intenția nobilă de a proteja oamenii de Omicron... Cred că atunci când 300 de persoane petrec peste trei ore înghesuiți într-un spațiu neaerist niciun virus nu poate să-i atingă!

TRENULE, MAŞINĂ MICĂ Săptămâna care a trecut a fost aleasă și piesa care ne va reprezenta la Eurovision. O piesă interpretată de solistul formației „Zdob & Zdub” și orchestra fraților Advahov, „Trenulețul”. Dar să știți că nu trenul e mic, ci altceva. Nu știu ale cui anume, dar publicul s-a pomenit cu cuvintele inițiale ale textului schimbate. Cuiva i-a fost frică: nu care cumva să supărăm pe cineva vorbind, măcar și aluziv, despre Unire... Până la urmă a ieșit bine: ni s-a promis că va fi păstrată varianta inițială a textului. Vom trăi și vom vedea. Dacă cresc la loc ori ba.

EX-DEPUTAŢI ARESTAŢI Un grup de tocmai 13 ex-deputați în Parlamentul Republicii Moldova au fost reținuți săptămâna trecută pentru îmbogățire ilicită. O mică coincidență, absolut întâmplătoare: toți acești deputați au abandonat pe timpuri PCRM-ul lui Voronin pentru a adera la PDM sau la ŞOR. Nu ne supărăm. Să sperăm că logica respectivă (să-i zicem „algoritmul”) vă fi respectată și pentru ceilalți deputați care au trecut „subit” , din pure cionvingeri ideologice sau doctrinale, de la o formațiune politică la alta. Mai sunt, mai sunt...

75%! Este, fără îndoială, cea mai bună noutate a săptămânii! Întotdeauna am găsit că statisticile despre numărul celor care sunt favorabili Unirii în Republica Moldova sunt stranii. Adică îmi păreau prea mici. Mă rog, poate greșesc eu: știți cum e cu chestia aia cu bulele personale... Dar sunt totuși suficienţi indicatori care mă fac să cred că numărul „unioniștilor” e mai mare decât cel anunțat. Și unul din elementele care mă fac să cred acest lucru este faptul că propaganda antiunionistă a început, de ceva vreme, să insiste şi să ne convingă că orice ar vrea moldoveanul din partea stângă a Prutului, românul din partea dreaptă a aceluiași râu nu l-ar vrea și gata. Săptămâna trecută un sondaj realizat în România a arătat că 75% din români își doresc re-Unirea cu Republica Moldova!

ȘI PUNCTUM!

Există săptămâni, precum aceasta, despre care elementar mi-e lehamite să scriu. Problema e că aceste săptămâni sunt din ce în ce mai multe. Iar atunci când am încercat să înțeleg mai bine unde-mi dispare subit motivația mi-am dat seama că, de fapt, totul e elementar: am impresia că repet mereu aceleași lucruri. Pe bune, fraților, ce nu mai este clar? De ani de zile călcăm mereu și mereu pe aceeași greblă (vai, nu, scuzați, grebla e aceeași, dar e vopsită în altă culoare!)...

La ce mă refer anume? Păi cum la ce? La starea de urgență energetică! Iată eu unul nu pot să înțeleg ce mai trebuie să facă Gazpromul pentru ca noi să renunțăm definitiv la orice relație cu ei... Și de această dată Gazprom a amenințat că închide robinetul dacă MoldovaGaz (care e același Gazprom) nu achită până pe 20 ianuarie prețul pentru gazele din... ianuarie! Moldova a plătit și Gazpromul a plătit Gazpromului... Ptfu! Că doare mintea de această aiureală...

De 30 de ani se tot vorbește despre securitate energetică și interconectări de tot felul. Degeaba! Ni s-au dat și bani pentru asta, dar nimic nu s-a făcut.

(Mică paranteză istorică I: Doar un exemplu: terminalul de la Giurgiuleşti trebuia, în primul rând, să fie o poartă pentru importul de hidrocarburi din lumea largă (țin bine minte discuțiile la acest subiect). În realitate a devenit un terminal pentru exportul produselor agricole monopolizate de niște afaceriști dubioși... Exemple mai sunt, poate chiar și mai strigătoare la cer...)

Dar, stați, că asta nu-i tot: Gazprom, care este MoldovaGaz, a cerut de la ANRE să mărească din nou factura pentru gaze, căci Gazprom, care este Gazprom, iarăși a mărit prețul pentru gazele livrate Moldovei!

(Mică paranteză istorică II: activele MoldovaGaz, care este astăzi Gazprom, au fost constituite inclusiv din banii cetățenilor RîMî, care au finanțat la greu rețeaua de distribuire a gazelor naturale. Vă mai aduceți aminte de miile de lei adunate de la oameni pentru ca să le „tragă gaz”? Ar fi fost firesc ca acei care constituie capitalul unei întreprinderi să fi primit o cotă-parte, acțiuni spre exemplu. Nu, n-au primit nimic. În schimb, Gazprom a primit ulterior pachetul majoritar al MoldovaGaz. Pe gratis. „În contul datoriilor”. V-ați adus aminte? Ori poate am greșit eu ceva?)

Ziceam cândva (nu vă ziceam și mai sus că totul a fost deja scris?) că Putin ar merita un monument pe undeva prin PMAN. Să știți că nu glumesc. Nu există om care să fi făcut mai multe pentru a trezi pofta de emancipare a RîMî față de Rusia decât țarul Putin! Așa că – davai, Gazprom! Mărește prețurile și mai departe! Nu te opri, MoldovaGaz! Chiar sunt curios, cât va mai răbda statul ăsta să-și bată cineva joc de el într-atâta?

Deși... Iarăși, una spusă demult: „Republica Moldova” nu poate fi altfel. Prin definiție. Nu poate un cartof să fie portocală! Ascultați adresarea președintelui Maia Sandu către nărod și veți înțelege din ce cauză. Dacă desigur nu sunteți amatori de călcat pe greble. Poate că vă place. Perversități există multe pe lume, adevărat... Iar culori – câtă frunză în codru (pe timp de vară, de la sine înțeles, când e mai ieftin gazul).

DISPARIŢII Săptămâna trecută am aflat că au plecat în lumea celor drepți pictorul Andrei Mudrea și poetul Ion Vieru... Pleacă garda veche... Odată cu ei dispare și o bună parte din memoria noastră colectivă. Iar odată cu dispariția memoriei dispare și speranța. Și acest lucru din urmă nu este o opinie, ci o axiomă.

O altă dispariție m-a întristat enorm săptămâna trecută: revista literară „Contrafort” nu va mai apare. Dupe 27 de ani își încheie activitatea. Redactorii ei, Vitalie Ciobanu și Vasile Gârneţ, nu au adus nicio explicație. Poate că nu mai au forțe, poate că nu mai au bani, poate că nici una nici alta... Cert e faptul că revista nu va mai fi.

TINERI NU-S Să nu-mi spuneţi că aflaţi ceva nou. Tineri nu-s. Şi despre asta am mai scris. De nenumărate ori. Ni se comunică că în 2006-2007 în RîMî erau 39 de studenţi la o mie de locuitori, iar în prezent acest raport este de 22,6 studenţi la o mie de locuitori. Şi vor fi şi mai puţini. Ultimul an în care în Republica Moldova s-au născut mai mulţi oameni decât au murit a fost în... hai, să vad: aveţi o închipuire? Dacă nu, vă mai zic o dată: această minune demografică s-a întâmplat acum 22 de ani, în 1999.

„Istoria neamului nostru ne arată că am reuşit, atunci când am rămas uniţi în faţa greutăţilor.” (din adresarea preşedintelui, M. Sandu, către nărod. (punctuaţie originară))

Punct final. Cerem detalii despre paginile glorioase ale "neamului". 

Trăiască falnicul, independentul, neutrul şi indivizibilul stat „Republica Moldova”, tovarăşi!

Sper că ați început bine anul, fără pauze prea mahmure sau legate de indigestie! Se zice că așa cum întâlnești anul astfel și îl vei trăi. Să nu credeți acestor minciuni! Fiecare zi este un nou început, iar anul este compus din 365 de zile. De fiecare din noi depinde cu ce ne umplem zilele. Avem la dispoziție 365 de mici recipiente de vărsat în acest polobocel pe care scrie 2022!

Dar să revenim la berbecii noștri...

CIOLOVECII Chiar dacă această „noutate” a căzut încă în 2021, nu cred că se poate trece peste ea. În precedentul editorial scriam următoarele: „Cu toate acestea nu pot să nu constat, cu precădere în ultimile săptămâni, o anumită exagerare manipulatorie, hărțuială chiar, cu treabӑ şi fӑrӑ treabӑ, a guvernării majoritare.” Simţeam eu ceva!

De fapt, despre faptul că Ivan Ceban intenționează să-și lanseze partid politic lătrau până și maidanezii de la Chișinău, iar zvonurile au ajuns la Paris cu luni bune în urmă. De aceea n-o voi face pe mironosița spunând că a fost o zurpriză. Mai degrabă amuzant a fost procesul de „coacere” a proiectului respectiv: de la un moment, primarul Chișinăului avea treabă cu toate problemele statului și nu era zi să nu critice „răii” de la guvernare.

Despre faptul că în paralel s-au întețit și criticile, mai ales alea exagerate sau supte din deget (un simplu exemplu: hărmălaia mediatică cu „facturile la gaz ale premierului Gavriliță”, stoarsă din nimic și construită ca din topor de o media de la Chișinău), vă scriam cu două săptămâni în urmă.

Nu știu ce scria anume în manualul cela al lor referitor la crearea unui nou partid, dar cu siguranță nu au ținut cont de condițiile meteo! Probabil autorii „manualului” l-au scris întinși pe o chaise-longue pe o plajă tropicală și au uitat cu desăvârșire de... iarnă. A conta pe agerimea minții sau adaptabilitatea executorilor din Republica Moldova e prea mult. Ăștia execută fără a crâcni și fără improvizări. Poate că ar fi funcționat mai bine dacă... nu ningea abundent! Presupusul nou „salvator al națiunii” nu a fost capabil în realitate să gestioneze nici barem o ninsoare puțin mai abundentă.

Despre alt element care m-a amuzat destul v-am și pomenit în titlu. Mă refer la numele formațiunii: „Mișcarea Alternativei Naționale”. Abreviat – MAN. Ţinând cont de lipsa totală de sens a denumirii, e legitim să considerăm că ea a fost aleasă doar de dragul siglei. De dragul construcției „Ivan Ceban – the superMAN”. Se vede de la o poștă că acei care au scris „manualul” 1) nu știu istorie 2) nu sunt români. Explic: în 1944 soldații sovietici care jefuiau, violau și executau populația civilă erau numiți de români „cioloveci”. Asociația respectivă a fost prima care mi-a apărut atunci când am citit prima știre despre noua formațiune politică și de atunci nu pot să-mi închipui alta. Li se potriveşte de minune!

Vom urmări evoluția „ciolovecilor” și mai departe...

„OAMENII BUNI” FAC FRONT COMUN Președintele Maia Sandu și Ministrul Justiției Sergiu Litvinenco au sărit imediat în apărarea Președintelui CCM, Domnica Manole, atunci când Autoritatea Națională de Integritate a emis un act de constatare potrivit căruia Domnica Manole a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese pentru că a participat şi s-a pronunţat, în aprilie 2021, asupra constituţionalităţii unei hotărâri a Parlamentului în care era vizată direct. Fugarul Veaceslav Platon (tatăl copilului luptătoarei aprige cu „statul capturat” Natalia Morari) a și publicat pe rețele o lecție, cu citate latine cu tot!, despre principiile de bază ale justiției. Ditamai profesor! O dată Ciolovek!

KAZAHSTANUL MOLDOVEI Atenția tuturor a fost, pe durata întregii săptămâni, focusată pe evenimentele din Kazahstan. Rusia a băgat armata în țara vecină. În afară de, conform tradiției, elementelor non identificate și criminale care transvazează dintr-un conflict armat în altul. (În acest context e deosebit de curios de citit un articol publicat de Rise.md despre mercenarii moldoveni recrutați de Wagner. Subsemnatul scria pe blog despre activități de recrutare a moldovenilor încă acum 10 ani...). Nu cred că e cazul să explicăm ce se întâmplă în Kazahstan, dar este important să tragem învățămintele noastre. Sunt mai multe și mai complexe, dar dacă ar fi să reducem totul la un singur lucru iată ce trebuie să spunem: Republica Moldova trebuie să iasă urgent și fară nicio negociere sau excepție din absolut toate structurile CSI!

În rest, toate ramân pe vechi: UE ne dă bani (150 mln de euros, din care 30 – gratis), România ne construiește grădinițe, scoli, teatre și... tot ce ne mai trebuie (a fost anunțat un proiect conform căruia va fi construit un apeduct ce va deservi cu apă potabilă cel puţin patru oraşe din Republica Moldova (Glodeni, Nisporeni, Ungheni şi Făleşti) şi aproximativ 100 de comune, cu o populaţie de aproximativ 250.000 de persoane).

Într-o discuție online (un live) cu câteva persoane din România la care am fost invitat imediat după alegerile parlamentare care au propulsat AUR pe scena mare a politicii românești alături de tradiționalele formațiuni nomenclaturiste (termenul nu este neapărat folosit în sensul cel mai peiorativ al cuvântului), îndrazneam să spun că succesul formațiunii respective este un lucru pozitiv pentru România. Eram, de fapt, invitat la acea discuție pentru a explica rezultatele votului în Basarabia, nu neapărat să discutăm despre AUR. De îndată ce am depășit momentele de jenă scandalizată, am putut să-mi explic punctul de vedere care ramâne (o afirm nu fără un anumit regret, recunosc) același și astăzi.

Am tot amânat, sperând că necesitatea acestei publicații va dispare de la sine, dar evenimentele din ultima vreme nu fac decât să-mi confirme spusele de altă dată.

Să începem de la cea mai „scandaloasă” parte: de ce consider eu că AUR este un fenomen foarte bun pentru România?

În primul rând apariția și succesul formațiunii respective este o dovadă că procesele democratice, oricât nu le-am căuta (și chiar găsi!) nod în papură, funcționează în România! Putem fi scandalizați mult și bine, dar ascensiunea acestui partid demonstrează că se poate, că mai există spațiu pentru noi formațiuni politice, ceea ce este, fără îndoială, o noutate bună.

În al doilea rând, și aici voi repeta exact ce spuneam și pe parcursul sus-pomenitul live, AUR a apărut din cauza că partidele „tradiționale” au cam pierdut conecțiunea cu „pământul”. Dacă există o cerere latentă care nu este reprezentată în oferta unui partid politic convențional nu ar trebui să ne mire faptul apariției unei formațiuni politice noi. Și cu cât mai mare este decalajul dintre „cerere” și „ofertă” cu atât mai mare este probabilitatea ca în acest interstițiu să se intercaleze un actor politic. Politica nu prea suferă vidul, dar acest postulat nu poate fi adevărat decât în societăți în care există democrație. Și aceasta este o noutate bună pentru toți românii!

Pân-aici nu cred că am făcut mari descoperiri în ale politologiei, dar cred că ar trebui să venim cu unele explicații, fiindcă mai departe lucrurile sunt puțin mai complexe.

AUR şi frica de „naţionalism”: Comparația simplistă cu fostul partid al lui Corneliu Vadim Tudor nu este tocmai corectă, chiar dacă similitudinile discursive sunt pe față. PRM-ul a crescut pe solul, încă destul de fertil și astăzi, al ultra-naționalismului de tip ceaușist (până și la nivel de lideri de partid diferențele sunt notorii: Tudor era un ceaușist cu acte în regulă, om al sistemului vechi, pe când Simion este un „om nou”, lup tânăr, căruia, măcar și din cauza vârstei, nu i se pot imputa legături cu regimul ceaușist). Chiar dacă a cunoscut o perioadă scurtă de glorie (turul II al alegerilor prezidențiale din 2000), trendul protocronismului, ca și epoca ceaușistă, era deja unul care se murea, chiar și atunci.

AUR însă a exploatat (și mai exploatează, chiar dacă „lupta” lor s-a cam (prea) fărâmițat) subiectul re-Unirii, o năzuință firească a românilor de pe ambele maluri ale Prutului, fiindcă despre Unirea României cu Republica Moldova se vorbește, nu despre o ipotetică „Românie Mare”. Atât timp cât celelalte formațiuni politice fug de subiectul respectiv, evitându-l sau mușamalizându-l, inventând formule de genul „ne reunim în sânul Uniunii Europene”, AUR are zile frumoase în față.

Inversul este la fel de adevărat, căci „diversificarea” subiectelor despre care pomeneam mai sus devine extrem de toxică pe alocuri. În momentul în care „unioniștii” vor găsi o altă formațiune credibilă anume pe acest subiect, care să le întruchipeze năzuințele, AUR va ajunge exact acolo unde a ajuns PRM-ul lui Tudor. Neînțelegerea acestei diferențe dintre PRM și AUR poate deveni, potențial, extrem de periculoasă pentru viitorul României. Atunci când discursul public elitist bagă în oala pe care scrie „naționalism” tot ce nu le priește, fără discernământ, sperând ca oala să fie respinsă doar pentru că scrie ceva pe ea, (iar deseori doar pentru faptul cӑ a scris el, „marele ghid al poporului”, ceva pe oalӑ şi de aia ceilalţi trebuie sӑ urmeze orbeşte instrucţiunile de la „centru”) comite exact eroarea despre care vorbeam mai sus, atribuind-o partidelor, și deschide un larg bulevard pentru formațiuni precum AUR.

Mâna Kremlinului: Învinuirile care plouă peste AUR precum că sunt un instrument al regimului putinist sunt foarte grave în sine și nicidecum nu trebuie neglijate sau tratate drept o banală „luptă mediatică”, mai ales în contextul regional actual. Bagatelizarea acuzației respective și ușurința cu care se aruncă în spațiul mediatic de pe abmele maluri ale Prutului cu „mâna Moscovei” în adversarii politici nu face decât să sporească vulnerabilitatea ambelor state în fața influenței imperialismului putinist. Acei care participă de zor la „hei-rup”-ul mediatic – politicieni, jurnaliști, comentatori politici, simpli utilizatori ai rețelelor de socializare, – împartășă în egală măsură responsabilitatea pentru incapacitatea noastră colectivă de a răspunde corespunzător la acțiunile ostile ale Kremlinului în „războiul informațional” pe care Putin l-a declanșat în 2012 împotriva lumii întregi, la general, dar și a noastră, în mod particular.

Bănuiesc că e responsabilitatea SRI –ului în România și a SIS-ului în R. Moldova de a depista și neutraliza agenții care servesc o „putere ostilă”. În cazul în care instituțiile respective se culcă pe-o ureche atunci când apar publicații de genul celor care acuzau direct AUR de a fi primit bani de la ruși, ele trebuie somate de societate să investigheze și să pedepsească dur forța politică vizată ori... jurnalistul și media care publică acuzații calomnioase de o gravitate extremă. Din păcate, indiferența unora, egocentrismul sau mercantilismul altora, ignoranța celor mai mulți, fac ca acest câmp de bătălie să fie lăsat pradă flibustierilor „armatei informaționale” kremliniste... Ce să mai vorbim în dodii, dacă în Republica Moldova SIS a primit misiune direct de la Președintele statului de a combate... corupția! Chit că mai sunt vre-o enșpe alte instituții care pentru atâta treabă au fost create...

Dar să revenim la AUR. În îndepărtatul deja an 2015 atenționam cititorii acestui blog despre trocul pe care Putin l-a propus „Occidentului colectiv”: un nou pact à la „Stalin – Hitler” sau o nouă „Conferință de la Yalta”, ceva similar. Idea e simplă: împărțirea lumii în „zone de influență”. Putin propunea o nouă linie de demarcare pe... Nistru! Altfel spus el propunea Occidentului re-Unirea în schimbul Ucrainei. Scriam asta cu 4 ani înainte de apariția AUR-ului pe scena politică românească. Aparent, tot ce face AUR ar corespunde cu interesele Kremlinului, până la o anumită vehemență anti-europeană, ceea ce pare destul de insolit în spațiul politic al României... Trocul respectiv este însă valabil doar și doar în cazul în care Rusia ar primi „carte blanche” în Ucraina, ceea ce nu pare a fi cazul, evenimentele din ultimile săptămâni confirmându-mi presupunerile de acum 6 ani. Fără Ucraina, re-Unirea Republicii Moldova cu România va fi (precum a fost până acum, iar evenimentele din partea stângă a Prutului, acolo unde Kremlinul controlează pâna și ce mănâncă furnica la micul dejun, sunt încă o dovadă a celor enunțate aici) considerată de Moscova drept principalul pericol geopolitic. Drept consecință, fără Ucraina orice mișcare spre re-Unire, pe ambele maluri ale Prutului, este în detrimentul intereselor Kremlinului.

Dar aparențele de aia și se cheamă aparențe, ca să nu le luăm drept adevăr factual. Pentru a nu cădea în capcana descrisă mai sus chiar de mine, vom lăsa organele abilitate să vină cu probe, dovezi și inculpări, dacă e cazul.

Un singur detaliu ar mai fi de adăugat: atâta timp cât PSD-ul lui Ion Iliescu (cu școală la Moscova, şi acesta este un fapt incontestabil biografic, nu o presupunere) e încă în pâine și se pot găsi scuze morale pentru a coaliza cu ei, orice insinuare la adresa altor formațiuni politice referitoare la „mâna Moscovei” e ridicolă.

Este AUR un partid periculos? Ţinând cont de scorul electoral înregistrat la ultimul scrutin parlamentar, AUR rămâne un partid minoritar și puțin influent. 30 de deputați din 330, 13 senatori din 136, doar 3 primari din 3176, doar 79 de consilieri locali din 39900. Fiind un actor nou politic, e firesc să fie agresiv și populist în acțiuni și declarații. E propriu pentru orice formațiune în devenire. La fel e firesc să stârnească nedumerire și neînțelegere în coștereața politică tradițională. E un soi de pasăre nouă, puțin cam sălbatică și fără respect față de ierarhiile stabilite, nimerită oarecum întâmplator în țarc. La drept vorbind, în toată această poveste a AUR-ului, anume aspectul respectiv mă interesează cel mai mult: de ce anume s-a speriat într-atât de mult cinstita noastră adunare? Dacă am strădui să găsim un răspuns, am avea material suficient pentru alte câteva articole, la fel de lungi, dar noi astăzi despre AUR scriem și vom lăsa îndeletnicirea respectivă pentru altă dată.

Acele câteva personaje „odioase” care au fost „demascate” de presa vigilentă nu sunt prin nimic mai mult detestabile decât alt(i/e) indivi(zi/de) care, spre deosebire de membrii AUR, au ocupat funcții de cel mai înalt rang în stat.

Pentru moment, apariția unei formațiuni precum AUR o voi considera drept una pozitivă pentru România. În primul rând fiindcă AUR trântește cu toți politicienii, din toate partidele, de pământ, căci planau toate pe undeva, nu prea se știe pe unde, dar cu certitudine din acel loc firul ierbii nu se prea vedea. În al doilea rând, AUR e pentru moment un fel de fact checker al politicienilor: ei nu ezită să scoată în văzul tuturor toată lenjeria puturoasă din instituțiile în care au reprezentanți. Și acest lucru e salutabil: mai puțină minciună, tovarăși, și vor avea și scandalagiii de la AUR mai puține motive pentru scandal. Și nu în ultimul rând AUR face să se vorbească despre Unire (în detrimentul intereselor Kremlinului, în absența concesiilor referitor la Ucraina).

Ce va deveni AUR? La drept vorbind, nu întrevăd decât trei scenarii posibile pentru AUR:

1) Dispariția (puțin probabil). Dacă se găsește un partid tradițional mai moderat care să taie creanga unionismului pe care o călăresc adepții lui Simion, AUR dispare în mai puțin de un ciclu electoral. Există o cerere imensă pe ambele maluri ale Prutului pentru re-Unire și această cerere nu mai este posibil de ignorat.

2) Intrarea în rânduri (foarte probabil). Odată cu succesul și cu intrarea în structurile puterii, AUR va intra în rangul partidelor moderate și „politicoase” convenționale. Rândurile lor se vor completa cu traseiști de alt calibru, cu adevărate „animale politice”, mai cu experiență, mai abili și mai flexibili în negocieri și la împărțit de turtă politică. AUR va deveni un partid ca multe altele (să ne amintim de USR +, drept exemplu), cuminte și conciliabil.

3) Roxit (probabilitate variabilă). Iată această perspectivă, care pare destul de fantastică la momentul dat, nu ar trebui deloc subestimată. Cu riscul de a mă repeta, voi afirma încă o dată că AUR nu ar fi putut apare și crește dacă nu exista o cerere enormă pentru re-Unirea României cu Republica Moldova. Acest bazin electoral nu este nici pe aproape epuizat și există un potențial enorm de creștere pe acest segment. Problema e că formațiunea respectivă s-a manifestat în mai multe rânduri prin mesaje vădit anti-europene de la care distanța spre un eventual Roxit e minimă. Orice altă încărcătură semantică pe lângă re-Unire am putea-o considera drept secundară în desaga celor de la AUR, dar creșterea lor pe baza unionismului vă crește inevitabil și ponderea „mesajelor secundare”, unele din ele fiind extrem de toxice. Din fericire, România este astăzi destul de solid ancorată în structurile UE și în NATO. E de neînchipuit ca toți acei (și nu sunt puțini, de la opincă și până la vlădică) care au profitat din plin de fonduri europene, de libera circulație, de toate avantajele pe care spațiul european a putut să le ofere, să renunțe la ele. Și mai complicat va fi să renunțe SUA la instalațiile de la Deveselu. (Totuși acei care au decis, cu voie ori fără voie, instalația respectivă, a fost vizionar și a securizat geopolitic țara pe mulți ani înainte!).

În loc de concluzii:

• AUR este un fenomen pozitiv pentru România, nu atât prin ceea ce prezintă ei, cât prin faptul că atestă despre o stare, per ansamblu sănătoasă a democrației în România. Partide similare există în mai toate țările UE și ar fi fost de mirare să nu apară unul și în România.
• AUR este și va rămâne un partid limitrof, vulnerabil, agresivitatea lor fiind condiționată de necesitatea de a se afirma, de a crește.
• Viitorul AUR-ului depinde în primul rând de capacitatea partidelor „convenționale” de a recupera agenda unionistă. Dacă partidele tradiționale vor continua să ignore acest deziderat al alegătorilor, AUR vă continua să crească, inclusiv în Republica Moldova (chiar dacă pe malul stâng al Prutului există o rezistență mult mai mare datorită omniprezenței influenței Kremlinului).

P.S.: În chiar ziua în care scriam aceste rânduri aflam, oarecum consternat, că Alexandru Muraru, deputat PNL, consilierul premierului, a declarat că va depune o plângere penală la Parchetul General pentru scoaterea formațiunii politice AUR în afara legii... Îi voi mulțumi D-lui Muraru, prin această cale, că mi-a validat fiecare literă de mai sus (totuși, ce coincidență...) și voi mai veni cu o constatare: AUR are zile frumoase înainte...

P.P.S.: Ignoranța și nombrilismul „experților” din România, incapacitatea de a înțelege procese care depășesc puțin frontierele României oficiale m-a mirat dintotdeauna. Să fie același protocronism, aceeași gândire autarhică de vină?... Greu, tare greu scăpăm de moștenirea ceaușistă...

Săptămâna trecută românii și-au sărbătorit Ziua Națională. S-ar cuveni că această ediție să fie consacrată în întregime acestui eveniment. Doar în ultimii 10 ani peste un milion de cetățeni ai Republicii Moldova au cerut cetățenia României. Cetățenii Republicii Moldova, tradițional, votează cu picioarele. Cel mai rațional și mai valabil vot!

Din păcate, vom abandona aici mesajele de sărbătoare, căci suntem obligați să consacrăm spațiu altor subiecte.

PROXENETUL POPORULUI Săptămâna a început cu o explozie mediatică de proporţii: Eugen Luchianiuc a publicat pe blogul său un material în care a dezvăluit rolul ambiguu al unui oarecare Dumitru Godorog, om influent care s-a oploșit pe lângă avocatul poporului, Natalia Moloșag. Condamnat pentru proxenetism în trecut și fără a fi angajat oficial, susnumitul se comporta ca un veritabil pașă pe lângă ombudsman. Spațiul mediatic a explodat! Cu toată împotrivirea Nataliei Moloșag, ea a fost nevoită să demisioneze. Nu înainte de a se ridiculiza în cadrul unui briefing. Situația e cu atât mai picantă cu cât Moloșag a fost avocata Maiei Sandu, iar Maia Sandu a încercat să nege că o cunoaște! Se vede că ceva s-a stricat în sistemele de filtrare...

CONSILIERUL LUI GAVRILIŢĂ Același blog, al lui Luchianiuc, mai publică un material, de această dată despre consilierul Prim-Ministrului, Natalia Gavriliţă, un oarecare Segiu Cușnir. Chiar dacă nu are un trecut de proxenet la pasiv, traficul de influență și micmaşurile descrise sunt de toată frumusețea. Din păcate, presa nu a preluat informația și „societatea civilă” nu a mai reacționat cu aceeași vehemență. Cred că Eugen s-a cam grăbit. Evenimentele trebuie lăsate să fie digerate. Cu atât mai mult că între timp a detonat o altă bombă, la Nordul republicii.

PAS – SCOS DIN CURSA ELECTORALĂ Fiți pe pace: ați citit corect. Numai că eu nu mă refer la alegerile primarului municipiului Bălți, ci la cele de mai târziu. La viitoarele parlamentare, spre exemplu. Desigur, ceea ce spun e valabil doar pentru scorul electoral al partidului în municipiul Bălți. Cât privește decizia de a o scoate din cursă pe Tauber, vom menționa doar două lucruri. Primul e că nu sintem la primul eveniment de acest gen. Ne vom aduce aminte de eliminările partidului lui Usatîi și acea a lui Năstase din cursa pentru primăria Chişinăului. Tradiții și niciun mister! Numai că actualii au declarat că rup cu tradițiile seculare?! Și al doilea lucru: de fiecare dată formalitățile legale au fost respectate. Dar, vorba aia, toți înţeleg totul și fără prea multe explicații. Dacă e să ne limităm la cazul Tauber, presa locală de la Bălți a descris cu lux de amănunte campania ei electorală, numai că autoritățile nu au reacționat. Totul trebuie făcut la timp. Și echidistant. Câte s-au scris pe timpuri despre campania lui Dodon, spre exemplu... Degeaba! Putem să-l felicităm de pe acum pe tovarășul Grigorişin. Afacerile familiei vor fi protejate! Și de această dată vom face referință la un material publicat de Eugen Luchianiuc. Dacă crede careva că candidatul PAS poate face faţă la Bălți, greșește amarnic. Încă o dovadă a faptului că „centrul” a pierdut definitiv contactul cu regiunile... Pentru moment însă, acei care câştigă politic sunt ŞOR-iceii. Ei organizează deja proteste...

IMBOGĂŢIRI ILICITE LA PACHET Legea cu tragerea la răspundere pentru îmbogăţiri ilicite e foarte comodă. Nu ai cum reproșa ceva faptului că personaje precum Sîrbu sau Iorgu sunt anchetați, dar toți înţeleg că vor fi „deranjați” doar acei care nu sunt „buni”. Definiția de „om bun” însă devine din ce în ce mai puțin evidentă... Ori dimpotrivă: prea evidentă.

LINII ROŞII Lumea vuiește despre așa numitele „linii roșii”. Vuieşte la un alt nivel, desigur, acel geopolitic despre care se tem guvernanţii să vorbească la noi, dar să știți că există unele limite imposibil de depășit și la un nivel mult mai mărunt. Vă mai aduceți aminte de un personaj destul de exotic, diaconul Ghenadie Valuța? Acel care s-a remarcat prin mesaje extrem de agresive homofobe, care a fost filmat maltratând un câine și multe altele. Și uitasem de el, dar săptămâna aceasta aflam că biserica l-a „concediat”. Poți face ce vrei (ceea ce a și făcut Valuţa pâna acum, de ani buni) biserica va tace molcom. Dar iată „asumarea samavolnică a administrării treburilor parohiale” nu se iartă! Afară cu Valuţa!

VICEGUVERNATORI LA BNM Experții (cel puțin din acei pe care-i cunosc eu) afirmă că inflația la sfârsit de an va atinge 14%. Spre deosebire de ceea ce ni se afirmă de la televizor, doar 4 p.p. din acest scor se atribue prețurilor de pe piața mondială. 10% sunt consecința directă a (in)deciziilor BNM și, în special, a faptului că BNM a ezitat să majoreze ratele dobânzilor, iar atunci când le-a majorat a făcut-o timid, ca o fată mare. Una din consecințe a fost că volumul creditelor de consum a explodat. Ce spune Legea Băncii Naționale? Care este prerogativa BNM?... La ce să ne aşteptăm? O să vedem prețurile galopând și în 2022... O depreciere importantă a leului? Va exploda bula? ... Suspans – suspans...

Dar acest paragraf nu este despre tot binele care ne așteaptă, ci despre importanța instituției și deciziilor care sunt luate de către BNM. Parlamentul a votat numirea a doi viceguvernatori: Tatiana Ivanicichina și Arcadie Albul. Despre Albul nu putem spune mare lucru, dar declarația dumisale promite: „Voi avea bun simț în relația cu băncile din Transnistria. Despre furtul miliardului cunosc doar din ceea ce a scris presa”...

Mult mai interesant este însă parcursul Tatianei! Ivanicichina a fost secretar de stat pe timpul lui Armaşu, cât acela a fost Ministru al Finanțelor, dar când a venit Gavriliţă (primul mandat) a fost „rugată” să plece. Armaşu devine Guvernator BNM în decembrie 2018. Ivanicichina a stat pe tuşă o mică perioadă de timp, cât a durat luna de miere între PAS şi PSRM-ul lui Dodon. Apoi Premier a devenit Chicu. Armaşu o numește pe Ivanicichina în funcție de șef la Direcția de Stabilitate Financiară la BNM și o delegă înapoi la Ministerul Finanțelor. Lucru curios, numirea și delegarea au avut loc practic concomitent, în aceeaşi zi! Printre altele, ea nici legal nu ar putea ocupa funcția respectivă, căci legea BNM spune: 10 ani de experiență în sectorul bancar. Dar opinia publică a trecut pe alături de aceste numiri, orbită fiind de o numire cu adevărat apreciabilă.

ŢURCANU LA TELEVIZIUNE Vlad Ţurcanu a fost numit Director general al companiei Teleradio Moldova! Este, fără îndoială, una din cele mai bune noutăți ale săptămânii, dacă nu ale ultimilor luni! Cel puțin, această numire nu poate fi contestată. Ne mulțumim și cu atât.

CIREŞICA DE PE TORT din această săptămâna o voi trimite vameșilor. Vă mai aduceți aminte de povestea cu vioara Alexandrei Conunova? Apoi să știți că celebra violonistă așa și nu și-a recuperat instrumentul! Tupeul și prostia autorităților din Republica Moldova nu are limite. Repet ce am mai spus acum câteva saptamâni: există textul legii și există spiritul legii. Când nu-i minte, ai texte. Uneori textele sunt un bun paratrăsnet împotriva prostiei. Textele bine scrise, bineînţeles. Alteori, ca în cazul cu această vioară, ele produc ravagii. Fiindcă minte şi obraz nu-i, de aia!

Ce ziceți, tumultuoasă săptămână, nu-i așa?