Cu 29 de ani în urmă, pe 13 decembrie 1991, se vărsa primul sânge în ceea ce urma să fie războiul din Transnistria. Ghenadie Iablocichin, Mihail Arnăut, Valentin Mereniuc, Gheorghe Caşu – iată numele primilor patru polițiști care au fost omorâți de bandiții separatiști. Nu cred că au rămas astăzi mistere referitor la ce anume s-a întâmplat atunci. Implicarea directă a Rusiei în conflict a fost confirmată de nenumărate ori chiar de participanții la acel război de partea Rusiei. Similitudinea cu alte războaie din ţările vecine cu Rusia (unele foarte recente) nu lasă mult loc pentru interpretări fanteziste: Rusia a creat „Transnistrii” ab nihilo de fiecare dată când s-a temut să nu-i scape un teritoriu de sub control. În Moldova i-a reușit. Astăzi Kremlinul controlează toate procesele din RîMî, inclusiv cele din mințile moldovenilor. Iar evenimentele săptămânii care a trecut confirmӑ acest lucru...

Vom reveni la ele, dar nu înainte de a aminti că pe 15 decembrie a început, la Timișoara, Revoluția română, cea care însemna sfârșitul lui Ceaușescu. Orice nu s-ar spune, Revoluție a fost!, şi România și-a reușit Revoluția.

Noi – nu.

REACŢIONARII DIN PARLAMENT Ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută în Parlament altfel decât o „contra-reacție reacționară putinistă” nu poate fi calificat. Săptămâna și mai trecută CCM a suspendat legile despre transferul SIS-ului de la președinție spre parlament și legea care ar fi luat terenul fostului stadion republican americanilor. Vom vedea ce vor face cu suita de legi și hotărâri adoptate în această săptămână. Teamă mi-a că nu vor mai fi la fel de prompți...

Și să nu-mi mai spuneți că nu e geopolitică la mijloc! Totul e doar geopolitică și numai geopolitică! Hoția e hoție, cum fără ea?, dar ce are legea refiritoare la statutul limbii ruse (de acum încolo funcționarii sunt obligați să răspundă în rusă); legea referitoare la întărirea autonomiei Găgăuziei și proiectul despre independența CEC-ului găgăuz; hotărârea despre mutarea Zilei Europei de pe data de 9 mai (nu carecumva să fie umbrit „9 mai” rusesc!) pe 8 mai și faptul că nu mai e zi de odihnă; anularea „legii antipropagandă” cu hoția?!!!

Desigur la pachet au mers și alte decizii: A) Biroul permanent al parlamentului a devenit roșu cu 9 din 15 membri aparţinând noii majorități. B) A fost votat bugetul pe care nimeni nici nu l-a citit, se pare. C) ANI și-a văzut prerogativele diminuate. D) Bunuri de stat, 8 la număr, au fost înstrăinate pentru o sumă minabilă de 67 mln. (lei moldovenești – nu euro sau dolari). E) A fost anulată așa numita lege a „miliardului”, impusă pe timpuri de FMI pentru a ține pe linia de flotare sistemul bancar al RîMî (FMI tare s-a supărat, în trecat fie spus).

Iar capac la toate a venit și una populistă: a fost micșorată vârsta de pensionare.

Ce să zic? Tare harnici deputați avem!

TRACTOARE „BELARUS” ÎN LOC DE „ENTERPRISE” Drept răspuns opoziția nou-prezidențială nu are ce opune. Tractoarele Belarus din PMAN? No, pe bune, crede cineva în farsa asta? Iată eu, spre exemplu, nu prea cred în sinceritatea revendicărilor lor. Dar asta e lucru secundar, căci oficial ei sunt din capul lor, adică chiar vor bani și nu neapărat susțin opoziția. E doar o coincidență. În afară de tractoare, Litvinenco ne propune un adevărat plan - science fiction à la Star Trek. Și nu unul, ci tocmai două! Eu unul nu înţeleg la ce bun să te chinui să scrii atâta amar de text când poţi reduce totul la două cuvinte şi un semn de interogare: „majoritate parlamentară?”

SONDAJ – CATASTROFĂ Nu știu cât de credibil poate fi acest sondaj (pare destul de realist), dar arată următoarele: în caz de parlamentare PAS ar obține 37,4%, fiind urmat de PSRM cu 32,8%. Partidul „Şor”, plasat pe locul III, este susținut de 13,3% din respondenți, iar „Partidul Nostru” – 8%. Cu alte cuvinte, pro-europenii – 37,4%, pro-rușii – 54,1%. După primul tur al prezidenţialelor ziceam următoarele: „Oricare nu ar fi rezultatul turului II, putem afirma, fără pic de tăgadă, că acest scrutin, miza căruia a fost, mai mult ca oricând, geopolitică, a avut un singur mare câștigător: Kremlinul!”

Cam astea au fost. Din cele mai mărunte:

Moldova are un nou ambasador la Moscova: socialistul Golovatiuc.

Jora is back! Gheorghe Nazaruc, alias „Jora”, arestat săptămâna trecută de ucraineni, a fost extrădat moldovenilor. Ținând cont de tendințele din RîMî, aș miza pe faptul că Jora va fi degrabă eliberat.

Chisăliţă de prune: Drept recompensă pentru toate eforturile RîMî de a reveni în sclavie, Kremlinul a mai strivit 20 de tone de prune moldoveneşti! Să nu creadă carecumva careva că viaţa e din nou „povidlă”.

„Хороший человек - это не профессия”

În chiar ziua în care scriu aceste rânduri, joi, 3 decembrie, socialiștii lui Dodon, ortacii lui Şor și eternii transfugi intrați în parlament călăre pe calul PD-ului, dar reuniți astăzi într-un erzaț cu nume „Pentru Moldova”, au dat o contra-lovitură zguduitoare după alegerile pierdute pe 15 noiembrie, totodată vărsând un căuș de apă rece peste tot boborul excitat la maximum și încă euforic după victoria Maiei Sandu la prezidențiale, amintindu-le tuturor că RîMî continuă să rămână un stat parlamentar...

Acele două proiecte de lege despre care vorbeam săptămâna trecută (acel care obligă funcționarii să răspundă rusește și acel care anulează legea „antipropagandă”) au fost votate. Mai mult decât atât, SIS a fost scos de sub subordonarea preşedinteleui și trecut în subordonarea parlamentului (adică tot lui Dodon îi rămân subordonate).

La rând vine un alt proiect de lege despre care a vorbit Dodon și care este încă o etapă spre așa-numita federalizare: statut special pentru Găgăuzia și drept de veto la orice decizie care ar viza această regiune separatistă.

Cu riscul de a supăra galeria înflăcărată, voi îndrăzni să vă trimit înapoi spre vara lui 2019. Am primit suficiente țepe atunci când mă indignam de acea coaliție „monstruoasă” a blocului ACUM cu PSRM-ul. Puțini, prea puțini, am fost acei care s-au arătat la fel de indignați și care calificau acea înțelegere drept criminală. Țin să menționez și insist: ceea ce s-a întâmplat astăzi în Parlament este consecința directă a acelei „coaliţii”. Prea scump ne costă isteria „statului capturat”, inacceptabil de scump. Prea din cale-afară sunt consecinţele acelei „coaliţii”: transgresarea liniilor roşii nu iartă.

(Un singur lucru am greşit in 2019: eu vedeam aceste procese întinse pe tocmai 8 ani. Ei bine, mea culpa, s-au întâmplat mult mai rapid...)

LA MULŢI ANI, ROMÂNIA! Ironia sorții face ca toate aceste „evenimente” să se fi întâmplat în săptămâna în care am marcat 102 ani de la Marea Unire și care este și Ziua Națională a României. La câți „unionişti” am văzut zilele astea pe rețelele de socializare (și-au anunțat culorile până și persoane de la care nu m-aș fi așteptat vreodată, chiar și din acei care chiar înainte de prezidențiale erau dezlănțuiți împotriva unioniştilor sau, cel puțin, foarte zeflemitori), am rămas cu o mare nedumerire: oare cum de nu suntem încă „uniţi”? Iar despre gândurile mele pentru România puteti citi mai amănunțit aici.

GAZOCÂND?! Mi-l aduc aminte încă pe Iurie Leancă care tăia niște panglici la acest etern șantier care ar trebui să ne permită să ne aprovizionăm în gaze prin România. În această săptămână i-a venit rândul și lui Iohannis să se felicite cu această realizare. Faptul că gaze încă nu vin pe această țeavă, nu-i bai. Important este să „ne bucurăm să fim încă o dată aproape de românii de peste Prut”.

KREMLINUL NE DĂ DIN TRANSNISTRIE A plouat cu declarații belicoase din partea oficialilor ruși. Zaharova, apoi și Lavrov în persoană, au menționat că pacea în regiune se datorează celor care au dezlănțuit și alimentat conflictul militar cu 28 de ani în urmă! Iată cum. (Ascultați-l mai bine pe Nevzorov la acest subiect, participant nemijlocit la acele evenimente, cam pe la min. 34). Iar Kosaciov amenință cu datoria la gaze pe care au învârtit-o cu Tiraspolul. La Tiraspol, apropo, au venit doi deputați ruși ca să-și încurajeze trupele. Eu zic că cerințele unui „frate mai mare” merită să fie ascultate: poate le acordăm „independenţă” Transnistriei? Punem hotarul pe Nistru și vedem ce-o fi mai departe. (Zic și eu așa, ca o variantă. Sunt curios ce-ar zice Ucraina și NATO, de exemplu.)

PLATON NE SCOATE DIN „CARTEA VERDE” Că a fost lăsat să iasă din închisoare e una, dar să dea busna în instituții (CNPF) ajutat de zbiri din paza de stat – e peste capacitatea mea de înțelegere! Apropo, CNPF ne avertizează că am putea fi daţi afară din sistemul „Cartea Verde” din cauza problemelor din sectorul de asigurări.

Această „statalitate” este întruchiparea însăși a criminalității. Și orice mișcare în interiorul ei, chiar și din acele mascate și machiate cu cele mai nobile intenții, nu face decât să-i confirme natura criminală.

REVINE BĂSESCU? Băsescu anunţă că va relua procedura de dobândire a cetăţeniei R. Moldova. „On est reparti pour un tour”, cum se zice pe la noi prin sat...

În locul lui menit din cer

Hyperion se-ntoarse

Şi, ca şi-n ziua cea de ieri,

Lumina şi-o revarsă.

Mihai Eminescu

Cândva demult, pe la mijlocul anilor ’90, teatrul „Luceafărul” venise cu un spectacol la Bălți. S-a jucat Hamlet. Iar acel Hamlet era jucat de Vlad Ciobanu. Acel Hamlet îmi stă și astăzi în memorie. Am fost fulgerat, copleșit, năucit. În afară de spectacolul propriu-zis, țin minte bine cea mai mare nedumerire care nu m-a lăsat nici acum: „Cum oare e posibil?” Acea performanță actoricească îmi părea imposibilă, cosmică, stelară. Din toate punctele de vedere. Ce am văzut eu, acel Hamlet, îmi părea peste puterea unui corp și a unei minți omenești!

O teribilă veste ne-a venit săptămâna aceasta: Vlad Ciobanu, actorul care l-a jucat atunci pe Hamlet, dar și pe Eminescu în „Luceafarul” lui Loteanu, a plecat spre ceruri...

Toate celelalte păr într-atât de mărunte și dezgustătoare alături...

DODON CHEFUIEŞTE În timp ce se călătorește, Dodon călătorește. S-a pornit cu alai și cu bancheturi prin țară. Mai dă de băut și de mâncat la electorat. În plină pandemie. Se pregătește de parlamentare... Se pare că nu are încotro și va trebui să recunoască victoria Maiei Sandu, din moment ce însuși șeful de la Kremlin a felicitat-o. Kremlinovici trebuie să se supună Kremlinului.

PLATON SE APUCĂ DE ŞMECHERII N-a trecut mult de când a fost eliberat de la pârnaie și Platon se apucă de cele vechi, adică de ceea ce știe mai bine: să pună laba pe companii financiare. Toată săptămâna au bubuit știri despre bătălia dintre Platon și Comisia Naţională a Pieții Financiare (CNPF) care încearcă disperat să-l împiedice să înghită piața de asigurări din Republica Moldova. Procuratura tace... Este halucinant ca o ditamai instituţie de stat să se simtă neputincioasă în fața unui escroc, fie el și notoriu, iar toate astea să se desfășoare în văzul tuturor.

LIMBĂ, ALFABET? Mult timp apărătorii înverșunați ai statalității, toți acei care au combătut zelos orice putea eventual purta cuvântul „românesc”, au răspândit ca papagalii o mantră: „Limbă, alfabet ați vrut? Iată cu ce ne-am ales!”. Mai țineți minte? A funcționat o bună perioadă de timp, trebuie s-o recunoaștem. Dar de când diferențele cu România, la toate nivelele, s-au accentuat și nu mai pot fi mascate, de când ajutoarele românești nu mai pot fi astupate cu lente de colorado acest discurs a devenit ridicol. Respectiv, a fost treptat înlocuit cu o altfel de mantră, la alt nivel, ceva mai subtil: se reclamă „pacea socială”. „Nu divizați societatea”, ni se zice de la toate trâmbițele stataliste. Ce frumoasă este această „pace socială”, nu-i așa? Iată însă că săptămâna trecută înflăcăraţii „luptători pentru pace” bagă în Parlament un proiect de lege care i-ar conferi limbii ruse „statut special” (de parcă până acum nu l-ar fi avut). Printre altele, acest proiect ar obliga funcționării de stat să vorbească rusa la solicitarea „cetăţenilor”. Altfel spus: nu vorbești rusește, nu poți fi funcționar! Apoi cum stăm cu „pacea sociala”, dragii mei? Mai „divizăm societatea”, ori ne limităm la rupere de hărți în parlament? Apropo, tot aceștia vor să anuleze așa numita „lege antipropagandă” (și așa excesiv de laxistă) pentru ca putinismul să fie și mai la el acasă în Republica Moldova! Luptăm în continuare pentru pace, dragi tovarăși!

EMINESCU DESFIGURAT: Am râs atunci când a apărut pe rețele strada aia cu marcaj parcă trasat de un bețiv. Cică era „creativitate europeană”. Mă rog, sunt doar niște linii pe asfalt, putem râde. Dar iată acum chiar nu-i de râs deloc. Creativii ăștia neobosiți au sluțit scuarul Mihai Eminescu! Problema e că nu se găsește nimeni să-i oprească, căci toți sunt din gașca aia de neofiți fără coloană vertebrală. Bine zicea cine zicea: problema proștilor nu-i că sunt proști, ci că au prea multă inițiativă. Ori ceea ce zicea răposata-mea bunică: „Păzește-te, nepoate, de prostul școlit”. Există sute de locuri în Chișinău care ar fi putut fi măcar cât de cât îngrijite cu aceiași bani, dar nu, ăstora anume scuarul Mihai Eminescu le-a trebuit „modernizat”!...

BANII CURG GÂRLĂ „Electoratul paralel” a trimis cu tocmai 20% mai mulți bani în țară anul acesta față de anul trecut. O bună parte din acești bani, țin să amintesc, vor ajunge inevitabil în buzunarele celor care apără cu atâta înverșunare „statalitatea” și „pacea socială” din Republica Moldova.

Uite-aşa un paradox.

Acest text este scris pe 11 noiembrie, cu doar câteva zile înainte de turul 2 al alegerilor Președintelui Republicii Moldova. Textul va fi publicat în săptămâna care va urma după scrutin, atnci când vom cunoaște cu toții cine va fi persoana care mare bine nu poate face, căci nu are împuterniciri, dar care poate dăuna unei țări și populații (că doar nu-i vom zice „popor”?...) mai rău ca viermele unui măr. Din acești ultimi patru ani, sper barem asta să fi învățat (deși eu demult am abandonat orice speranță la acest capitol). Țin să precizez acest lucru și cred că veți înțelege cauza din toate câte vor urma.

Înainte de toate voi menționa următoarele: subsemnatul va merge (a mers) la al doilea tur și va vota (a votat) pentru Maia Sandu. Nu din mare dragoste pentru acest candidat, ci fiind conștient de prejudiciile pe care le-a adus țării Dodon și, mai cu seamă, de hăul în care ne poate scufunda acesta în următorii patru ani. La urma urmelor, subsemnatul își dorește să poată să mai meargă la baștină din când în când.

Dacă am consumat notele preliminare, să trecem la corpul propriu-zis al „analizei”. Începem de la elemantar:

Absenteismul: Mai puțin de 43% de alegători au participat la primul tur al acestui scrutin prezidențial. Este o cifră îngrijorătoare din mai multe puncte de vedere. Această cifră, indiferent de explicația ei (dezinteresul alegătorului, liste elctorale supradimensionate, imposibilitatea organizării unui scrutin în condițiile exodului generalizat al cetățenilor, etc., etc.), ridică câteva semne de întrebare.

În primul rând, absenteismul din ce în ce mai important ne vorbește despre legitimitatea statului Republica Moldova, mai exact – despre absența legitimității lui. Acei care-mi vor aduce exemple din alte țări cu procentaje foarte mici la alegeri ar trebui să-și aducă aminte că existența unui contract social și exersarea lui prin intermediul unui scrutin democratic nu este singura sursă de legitimitate posibilă a unui stat (vedeți aici un alt text la subiect). Existența unei națiuni fondatoare, exercitarea unui contract social avantajos și echitabil, tradiții profunde istorice și inerția legată de această tradiție (de obicei funcționează doar împreună cu exercitarea unui contract social minim), dictatura, la urma urmelor, iată un set de justificări valabile pentru existența unui stat oarecare. Nimic din toate astea nu se regăsește în cazul care ne interesează: Republica Moldova.

În al doilea rând, este extrem de îngrijorător un trend mai nou (autorul acestor rânduri îl consideră de-a dreptul iresponsabil): unii din așa numiții „formatori de opinie” nu ezită să declare deschis și să cheme lumea la absenteism, afișându-și cu un fel de mândrie ostentatorie (ne)alegerea. Acest abandon deliberat al celui mai esențial mecanism democratic este naiv și denotă o ignoranță și un iletrism rudimentar în domeniul funcționării unei societăți democratice (asta dacă e să rămânem în domeniul bunei credințe și să presupunem că nu există alte cauze, despre care nu vom stărui aici inutil). Ce să aștepți atunci de la un arbitrar Moș Ion Roată, dacă indivizi „cu carte” dezertează unicul câmp valabil de bătălie în democrație – scrutinul?...

Și în al treilea rând, absenteismul important mai înseamnă ceva: agenda propusă și câmpul dezbaterilor nu interesează alegătorul. Toate posturile de televiziune, radio, ziarele și celelalte mass-media puse launloc, toți politicienii, politrucii lor și toți acei care i-au crezut vâslesc de câțiva ani din răsputeri să scoată discursul politic din golfstreamul geopoliticului. Absenteismul este și rezultatul acestui efort titanic. Discursul politic a fost astfel deplasat spre zone ale absurdului, deloc credibile, în ape pline de grotesc și ridicol. Și alegătorul, chiar dacă nu poate explica ce i se întâmplă, o simte și reacționează în consecință. Or, în Republica Moldova doar geopoliticul este un adevărat subiect: valabil, credibil și plin de conținut.

Și recordul absolut al voturilor înregistrate în străinătate poate fi interpretat utilizând această dublă cheie: incultura politică (la ultimile parlamentare au votat mult mai puțini decât la precedentele prezidențiale) și conştiintizarea pericolului geopolitic (alegătorul din Occident a înțeles că se poate pomeni izolat de baștină).

Din păcate pentru Republica Moldova, absenteismul nu poate să ne ducă decât la două lucruri: dispariția de pe hartă a statului (și nu în sensul de Unire cu cineva, ci destrămării în unități teritoriale în căutare de alte forme de legitimitate) sau dictatură, iar dictatura în cazul nostru e o variantă cu o probabilitate mai mare...

Rezultatele scrutinului: Oricare nu ar fi rezultatul turului II, putem afirma, fără pic de tăgadă, că acest scrutin, miza căruia a fost, mai mult ca oricând, geopolitică, a avut un singur mare câștigător: Kremlinul! Pentru a înțelege de ce zic asta, cred că e important să amintim ce anume își dorește „mâna Moscovei” în Moldova. Răspunsul este dezarmant de simplu: ca să nu-și dorească Moldova nimic, anume din punct de vedere geopolitic!

Moscova va fi pe deplin satisfăcută dacă Moldova nu se va apropia de NATO, în primul rând, și de UE în al doilea. În rest nu o interesează absolut nimic din câte pot eventual să se întâmple în RM. Poate fi ciumă neagră și foamete ori pot curge râuri de lapte printre maluri de cozonac, pentru Kremlin tot una e. Și este exact ce au obținut în urma acestui scrutin!

Chiar dacă devine președinte Maia Sandu, pozițiile Kremlinului rămân nestrămutate, ba chiar se vor găsi reconfortate într-un fel. Dodon e, cert, un vasal loial și nu va plânge nimeni la Moscova dacă câștigă al doilea mandat, dimpotrivă: pariez că unii vor primi și ordine sau avansări în grad pentru acest „succes”, la fel precum au fost, sunt sigur, decorați și promovați acei care au derulat operațiunea „statul capturat” cu „furtul meleardului” drept punct culminant.

Dar obediența lui Dodon e prea evidentă, cauză din care nimeni nu dorește să discute cu acesta din urmă. Pentru Rusia e mai degrabă o povară, căci regimul lui Dodon mai trebuie și susținut financiar, pe lângă toate.

Și poate cel mai important: pentru marele mahăr al Kremlinului nu există nicio satisfacție personală în a-l domina pe un „dodon”, iar în Rusia actuală stările sufletești ale lui Putin contează poate mai mult decât oricare alt argument posibil. Alta e să domini situația având-o pe Maia Sandu președinte! „Aveti președinte pro-european? Ha-ha! Dar de decis tot eu decid!” – e o cu totul altă satisfacție morală pentru un interlop precum Putin („interlop” nu este o metaforă).

Îndrăznesc să afirm astea fiindcă din partea Maiei nu a adiat niciodată a pericol pentru interesele Moscovei, ea s-a arătat mai cuminte chiar și decât un Voronin în varianta mandatului său II, fiind una din campionii „abandonării geopoliticului”. Or anume eludarea argumentului geopolitic în discursul public și politic a fost și este unica șansă a Moscovei să continue să fie un jucător important în Republica Moldova, căci modelele societale și politice propuse de Rusia țărilor învecinate sunt falimentare și miros a sărăcie și sânge, ceea ce a devenit o evidență pentru întreaga lume. A avansa în câmp deschis nu mai este posibil, în schimb sub cuvertura „luptei cu corupţia” se pot plasa oamenii potriviţi la locurile potrivite şi utiliza marota „armoniei sociale” ori de câte ori va ridica careva capul cu geopolitica lui demodată şi primitivă.

Mai departe Maia Sandu va fi finanțată din greu de occidentali, ceea ce în contextul actual al Rusiei nu-i puțin lucru. A fi la manete pe bani străini e o performanță impresionantă, cum n-ai da, cu atât mai mult că președintele chiar nu are multe atribuții în Republica Moldova (primii ani ai președinției lui Dodon-suspendatul au demonstrat-o), iar cu majoritatea în Parlament și cu atribuția posturilor-chee din stat Maia Sandu s-a lămurit „strălucit” după ultimile alegeri parlamentare, înghițind momeala cu „Prim Ministrul”.

Din păcate pentru populația dintre Prut și Nistru această situație nu-i anunță nimic bun. Cum a fost până acum, așa va fi și înainte.

Cu Dodon președinte va continua marasmul din ultimii 2 ani, iar lucrurile pot lua o întorsătură destul de urâtă: nu uitați de așa numita „federalizare”, nu uitați de faptul că noi așa și nu știm ce înțelegeri are Dodon cu clanul Ceaika, nu uitați că stăpânul de la Kremlin este un tip cu apucături din ce în ce mai draconice (în sensul lui Evgheni Șvarț) și din ce în ce mai bătrân, adică mai puțin teafăr la minte. Cine știe ce chestii poate să-i ceară mâine lui Dodon? Şi ce reacții de răspuns pot avea occidentalii la eventualele apucături ale lui Dodon?

Cu Maia Sandu aleasă preşedinte lucrurile se vor mai ameliora câte puțin, deși ea nu pare să poată beneficia de susținerea unei majorități în Parlament, iar dacă va putea, atunci chiar şi acest lucru nu o avansează cu mult. Europenii vor continua să dea bani, ceea ce înseamnă ameliorări marginale. Din păcate, ținând cont de structura demografică a statului Republica Moldova, ameliorări sistemice și durabile nu pot fi realizate prin definiție, fii tu și de zece ori Maia Sandu... Dacă careva-și imaginează un „miracol moldovenesc” în configurația actuală geopolitică, i-aș recomanda să meargă la o școală ceva și să învețe economie.

Mai putem să vedem și experiențele vecinilor (a învăța din erorile celorlalți e considerat de unii drept un semn al inteligenței), în special în ceea ce privește „lupta cu corupţia”, calul de război al actualilor candidați. În Ucraina, Zelenski (iar Sandu parcă ar fi o clonă în fustă a lui), chiar și cu o majoritate covârșitoare parlamentară, nu a reușit în bătălia cu acest „bau-bau” național, iar la recentele alegeri locale a primit o palmă simțitoare din partea alegătorilor. De cealaltă parte, în România, am văzut avansări spectaculoase în acest domeniu, chiar dacă și la frații noștri de peste Prut constatăm o rezistență îndârjită a nomenclaturii de stil vechi. Numai că România face parte din blocuri geopolitice incomparabil mai mari, NATO și UE, care știu să exercite presiune sistemică și schimbarea, cu scârț uneori, are totuși loc, și mult mai rapid decât „schimbarea mentalităților”.

Și mai trebuie să menționăm ceva, poate că cea mai importantă realizare a Kremlinului: reabilitarea desăvârșită și restabilirea, dacă nu ameliorarea, ratingului lui Usatîi până la nivelul la care era el atunci când a fost scos din cursa electorală. Inexistent o perioadă din sondaje, sub pragul de trecere în Parlament, iată-l acum din nou la cele 20% mult râvnite! Succesiunea lui Dodon este deja asigurată! Remarcați: Usatîi, spre deosebire de Dodon, este deja poziționat „a-geopolitic”: adevărată „generation next”!

Desigur, la un nivel mult mai global putem spune că Putin pierde teren cam peste tot în lume și că pe termen lung (geo)politica lui este pierdantă, dar noi nu suntem nici UE, nici SUA că să ne permitem jocuri strategice de lungă durată. În acest joc noi nu suntem jucător, ci carte de joc. Și acest fapt nu spune nimic bun pentru noi...

Prestaţia unioniştilor: Diversele sondaje realizate în ultimul timp ne spun că proporția „unioniştilor” ar varia de la 30 la 37% (funcție de orientarea geopolitică (ah, și aici!) a sondatorului). Cifrele se referă doar la interiorul Republicii Moldova, iar printre acei aflați peste hotare în Occident acest procentaj este și mai mare.

Cu toate acestea, acei doi candidați unioniști, Ţâcu și Chirtoacă, au acumulat împreună doar puțin peste 3% din voturi, ceea ce nicidecum nu poate fi considerat un scor satisfăcător. Dimpotrivă, în aparență (or, noi trăim în epoca în care doar aparențele contează) e un fiasco răsunător. S-ar cuveni să ne lămurim ce-i cu acest scor și de unde (nu) s-a luat el.

Prima eroare a unioniştilor, care e la suprafață și doar un lenos nu a comentat-o, este faptul că unioniştii au prezentat doi candidați și nu au reușit să se... unească. La drept vorbind, faptul că pe un segment electoral există mai mulți candidați nu-i o problemă. Mai bine zis, nu ar trebui să fie o problemă într-o societate în care mecanismele democratice sunt înțelese și acceptate de alegători. Dar noi vorbim de Republica Moldova, iar despre iletrismul democratic am vorbit deja. Mai mult decât atât, ceea ce le este permis celorlalți – 3 candidați pe segmentul filoruşilor, 3 candidați pe segmentul euro-fililor „a-geopolitici” – nu le este ncidecum permis unioniştilor. Cuvântul „Unire” obligă, pentru imaginarul colectiv, la ceva anume.

Candidații unioniști au reușit să împingă până la absurditate această dualitate suicidară, organizând... dezbateri televizate între ei doi! Dacă ar fi existat doar un singur lucru pe care ei nu trebuiau să-l facă în campanie, acesta era! Din păcate, nu doar candidații unioniști nu au înțeles asta, dar și galeriile de simpatizanți care au fost dezlănțuite una împotriva alteia în electorală. Trebuie să recunoaştem că taberele unioniştilor ne-au cam obișnuit cu gâlceava: azi sunt echipă, mâine se înjură pe rețele de mama focului și se acuză de trădare, iar poimâine se reunesc din nou într-o nouă formațiune politică...

O altă cauză a eșecului deseori invocată de „comentatori” și „analişti” este calitatea celor doi candidați: unul cică ar fi fost prea compromis, iar celălalt cică ar fi navigat prea mult prin formațiuni politice. Adevărat, dar din păcate pentru acești fini observatori ai vieții politice din Republica Moldova acest argument ține mai puțin decât un fir de păiangen: cu toate hibele lor, ambii candidați îmi par superiori celorlalți. Cel puțin ceea ce li se reproșează este imputabil și celorlalți și poate chiar într-o măsură mult mai mare.

Cu toate acestea, niciuna din cele evocate mai sus nu-mi par suficient de handicapante pentru a explica eşecul răsunător al „unioniştilor”. Ce s-a întâmplat, totuşi? Cred că există două cauze majore.

Despre una am pomenit deja: incultura politică și ignoranța mecanismelor democratice. Bombardați de mass-media care de luni de zile afirmă în continuu că în turul doi vor ieși 2 candidați, alegătorii au procedat corespunzător: ei au votat în turul I de parcă ar fi fost în turul II. „Votăm candidatul cu şanse”, vă zice ceva această frază? Și mai stupidă a fost justificarea „ca să nu iasă Dodon din turul I”, de parcă dacă votezi cu un altul i s-ar adăuga automat procentaje lui Dodon. Dezarmantă logică...

A doua cauză este probabil cea mai importantă, esențială: proiectul „Unirea” nu este considerat în societatea Republicii Moldova drept realizabil. E una să răspunzi că ești de acord sau că ești pentru Unire și e alta să acționezi în consecință. Vai, dacă ar veni cineva și ne-ar propune Unirea pe un talger cu bordură albastră, precum visa Ostap Bender!... Dacă s-ar înțelege unchiul Sam cu Putler, am accepta Unirea cu cea mai mare plăcere, nu-i așa? Dar uite că nu se întâmplă: stă o lume-ntreagă cu ochii pe noi și noi... stăm și așteptăm să ne zică careva „Hai, că se poate!”. Cam nasoală situație, nu credeti?

Din păcate, propaganda statalistă a reușit să ridiculizeze noțiunea de „Unire” (ah, acest suav cuvânt, „bagatelizare”, folosit încă de Mircea Eliade referindu-se la Moldova!), mainstreamul mediatic luând permanent în zeflemea cu o asiduitate acerbă orice discurs unionist, fapt ce nu poate să nu ne interpeleze, de altfel. Anume această bagatelizare și o presiune constantă de a împinge spre planul secund subiectul și personalitățile Unirii constituie cauza majoră a scorului unioniştilor.

În loc de concluzii:

• Indiferent de rezultatele turului II ale scrutinului prezidențial, Rusia va continua să exercite o presiune importantă asupra vieții politice din Republica Moldova și va fi în continuare un actor major în teritoriu, grație eliminării „geopoliticului” din discursul politic.
• Relațiile bune ale Moldovei cu UE nu sunt o problemă pentru Kremlin. UE este anchilozată din interior și o nouă adeziune la UE nu poate avea loc încă mulți ani înainte. Despre aderarea la NATO, ceea ce e mai realist, în RM nici nu se vorbeşte...
• Unirea însă (şi aderarea automată a teritoriului la UE și la NATO) se poate întâmpla rapid și în mai multe feluri, dacă condițiile sunt prezente în teren. Istoria ne-a demonstrat-o de mai multe ori şi în raport cu mai multe state. Eliminarea acestor condiții este grija principală a Kremlinului.
• Renato Usatîi redevine „politicianul cu 20%” renăscut ca pasărea Phoenix din zgura uitării graţie poziţionării sale în calitate de „a-geopolitic” şi de adversar al lui Dodon, alături de Maia Sandu.
• Usatîi cu ale lui 20% şi suportul condiţionat pentru candidatul Maia Sandu este garanţia Rusiei şi frâna de mână care va împiedica o apropiere a Moldovei prea „periculoasă” de UE şi de NATO (a se citi „de România”, calea cea mai rapidă, mai simpla şi mai realistă de a integra aceste blocuri geopolitice).
• O nouă configuraţie a majorităţii parlamentare se profilează deja. Această nouă majoritate va decide de viitorul şi adevăratele orientări geopolitice ale Republicii Moldova. Lui Dodon îi este mai uşor să constituie o majoritate favorabilă decât Maiei Sandu, inclusiv din cauza erorilor acesteia din trecut.
• Pentru populaţia Republicii Moldova, un preşedinte pro-european (Maia Sandu) este preferabil unuia precum Dodon, în special pentru emigraţii din ţările occidentale, pentru a evita un blocaj definitiv. O deschidere spre Occident le este net favorabilă.

Vine turul doi. Câte ceva se mai poate scoate şi din acest jăratec: relaţii cu vecinii, o reprezentanţă corectă la cele mai înalte foruri internaţionale, un discurs coerent şi modern al unui şef de stat... Cu alte cuvinte – obrazul. Nu-i puţin lucru. Chiar dacă am pierdut şi această bătălie, se poate de retras pe o poziţie favorabilă pentru viitor. Dodon nu poate să ne mai reprezinte!

Înainte de a scrie despre altceva, țin neapărat să-i doresc însănătoșire grabnică maestrului Nicolae Botgros, care luptă cu molima acestui an plin de napaste… Și vă îndemn măcar pentru câteva clipe să ne gandem la toți acei care, undeva în aceeași lume cu noi, nu realități paralele, luptă pentru o gură de aer…

Nu cred că voi abuza astăzi prea mult de atenția Domniilor voastre. Presupun că dacă citiți aceste rânduri atunci sunteți conectați cu toate câte se întâmplă, iar cum suntem în săptămâna de după alegeri, cred că sunteți la curent cu toate cele. Așa dar avem candidații pentru turul doi : Maia Sandu și Igor Dodon. 

Sunt, de fapt, foarte multe de spus, și chiar le voi spune, precum am promis, imediat după scrutin. Pentru moment voi zice doar trei lucruri :

1. 42%... Doar atât. Această cifră nu spune decât un singur lucru. Statul pre nume falnic Republica Moldova nu există de facto ! Ceea ce și trebuia de demonstrat.
2. Maia Sandu s-a pomenit propulsată pe locul I și l-a întrecut până și pe Dodon. Toate astea grație voturilor venite din străinătate. 21,5% din voturile Maiei Sandu au venit de la cetățenii emigrați. Dar orice bucurie e prematură. Aritmetic, Maia Sandu pierde turul doi fără o mobilizare și mai masivă a electoratului pro-european. Da, stimată doamnă, fără geopolitică nu faci nimic, sper că e o evidența.
3. Și încă ceva, un lucru care pe mine m-a supărat mult. În acest tablou sunt cifrele cu prezența la vot în străinătate.

Am o rugăminte, dragi frați români din România: dacă pe 15 noiemebrie vedeți pe undeva v-un basarabean, dacă aveți din aceștia prin anturajul d-stră, faceți cumva, cu o rugăminte, cu un șut în fund, whatever, dar trimiteți-l la vot. Nu de alta, dar e jenant. Adică cum? Au trecut râpa și gata, au uitat de greblă? Dragi frați români din România, dacă tot ne dați bani și ne ajutați cu toate cele, s-o faceți, vă rog mult, și pe asta. Investițiile trebuie protejate, cum n-ai da.

Iar pe final, în loc de Cireșica de pe tort, va mai spun o pătăranie: Cred că se întâmpla în primul an de studenție la Paris. Demult tare s-a întâmplat, nu vă mai spun când anume. Eram la fel de bogat ca Ion Creangă în fragmentul ăla de-l învățam cu toții pe de rost în copilărie. Cred că încă nu intrasem în v-o cafenea pe aici (asta s-a întâmplat undeva prin al doilea an de Paris) de bogat ce eram. Ziceam că nu-mi place cafeaua lor, exact așa le ziceam, să nu creadă ei altceva. Apoi iată, pe acele vremuri mănoase îmi cumpărasem o geacă tare stilată de la H&M. Tare-mi mai plăcea. Am jupit pielea de pe cur (scuzați, vă rog, e o expresie franceză, "ça coûte la peau des fesses") ca să port geaca aia. Un an să nu mai beau cafea dacă mint! Apoi iată: am purtat-o doar v-o 2-3 săptămâni cred. O spurcăciune de hulub pe care taman atunci l-a apucat pântecăreala m-a făcut cu o pată pe spatele gecii cam de la umăr și până la buca rămasă fără piele... Nu știu ce deșeuri radioactive o fi mâncat, căci nu s-a mai luat cu nimic. Despre ce e povestea asta? Despre faptul că de atunci urăsc aceste păsări. Tare le mai urăsc. Un an să nu mai beau cafea dacă mint!