Acum cîteva zile vorbeam cu cineva de acasă (din R. Moldova, să fiu mai explicit) despre “situaţia politică” din Moldova. Persoana respectivă şi-a manifestat o îngrijorare extremă faţă de rezultatele alegerilor Preşedintelui în Parlament. Îngrijorare care mi s-a parut exagerată, ţinînd cont de faptul că interlocutorul meu nu deţine vre-un mandat de parlamentar şi nici cea mai mică funcţie de stat... Pîna la urmă argumentele sale s-au redus la „of Doamne, ce-o să mai fie! Iarăşi n-o s-avem Preşedinte... Iarăşi alegeri...”

I-am pus doar două întrebări la care nu am primit răspuns:

1. Şi pe tine personal ce te doare dacă o fi sau nu o fi un Preşedinte?

2. Ce te încurcă, o singură dată pe an, să ieşi din casă şi să votezi?

Intrebări care v-aş îndemna să ni le punem cu toţii. Pentru mine răspunsul este clar: eu nu vreau să se aleagă un Preşedinte! Eu vreau alegeri anticipate la toamnă! Şi tot aşa înainte timp de vre-o zece ani! Cel puţin.

Toţi politicienii se acuză reciproc de lipsă de patriotism din cauza că nu se alege acest Preşedinte. Cu toţii negociază dur şi amplitudinea negocierilor este condiţionată de doi factori: setea nesăbuită de putere / posturi şi necesitatea de a se menţine cît mai mult la putere odată ce ajung acolo. Cu prima dimensiune se pare că „boborul” a reuşit să se dumerească sau, cel puţin, încearcă. Cu a doua e mai greu... Din păcate, politicul a reuşit să-l convingă pe Opincă că nu e bine fără Preşedinte. De aici a-l convinge că nu e bine să alegi prea des (şi prin acest act să sancţionezi eventual o guvernare proastă) nu e decît un pas...

Voi încerca să răspund, anticipînd (anticipare - cuvîntul cheie al acestui articol), şi la argumentele aduse de către „iubitorii de Preşedinte”.

Argumentul 1: Stabilitate politică.

Să deschidem DEX-ul: STABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi stabil, solid, trainic; soliditate, statornicie; fermitate. Durabilitate, trăinicie. ♦ Faptul de a-și păstra locul, de a nu fi mișcat din loc; fixitate. Spec. (Fiz.) Proprietate a unui corp de a-și menține poziția sau de a reveni în poziția inițială. Situație sigură, fermă.

Întrebare retorică: Ținînd cont de experienţa ultimilor 10-15 ani, doriţi ca lucrurile în Moldova să „nu se mişte din loc”? Ce dorim noi să „statornicim”? Mizeria? Exodul? Hoţia şi corupţia ca instrument de bază al guvernării? Nu de stabilitate politică avem nevoie, ci de o instabilitate totală. Sistemul trebuie zguduit şi refacut din temelie.

Argumentul 2: Un an e un timp scurt pentru ca un guvern să realizeze ceva.

Fals! Un an e un timp suficient de lung. Guvernul AIE 1 a demonstrat cu brio acest lucru. Într-un an au fost realizate lucruri care nu s-au făcut timp de 10 ani! Involuntar, Guvernul a adus dovezi incontestabile că poate lucra eficient (doar?) în condiţii de presiune.  Să mă înţelegeţi corect: nu vreau să fac o apologie guvernului Filat 1.  Dimpotrivă. Un alt lucru e cert: sîntem în situaţie de criză profundă. În pericol de moarte. Şi dacă ţara şi poporul ei e în criză, nu prea aş vedea de ce Guvernul ar fi creditat cu tocmai 4 ani de relativ confort. Sancţiunea alegătorului la un an de guvernare e sabia lui Damocles care neapărat trebuie să se abată asupra celui ce uită de interesele ţării şi ale poporului, indiferent de culoarea lui politică.

Argumentul 3: Alegerile costă scump.

Fără îndoială, banii cheltuiţi pentru organizarea scrutinelor pot fi cheltuiţi altfel, mult mai bine, dar... Din două rele cred că ar trebui să-l alegem pe cel mai mic. Cu un guvern eficace ponderea acestor cheltuieli nu va face decît să scadă. În plus, din an în an, aceste cheltuieli nu ar trebui decît să diminueze chiar şi în valoare nominală odată cu acumularea experienţei. Un alt avantaj indiscutabil: sistemul electoral se va ameliora (oare nu au fost „descoperite” lacune fenomenale la acest capitol în urma scrutinelor repetate din 2009-2010?).

Aceste trei argumente apar drept cele mai importante şi sînt cel mai des folosite în discuţiile la acest subiect. Cel puţin atunci cînd deliberările sînt publice.

Există totuşi şi un al patrulea argument, inevitabil adus pe un platou cu borduri albastre à la Ostap Bender de către politicieni în discuţii offline: electoratul...

Clasa politică de mulţi ani încearcă să ne convingă (şi nu fără succes, la drept vorbind) că electoratul nostru (adică noi) este unul iresponsabil, unul cu o conştiinţă civică la nivelul podelelor şi că este incapabil să-şi asume responsabilitatea de alegător. Pentru cei ce cunosc bine nivelul de încredere pe care îl au cetăţenii R. Moldova în discursuri oficiale şi mass-media, devine evident că anume zvonurile, bîrfele şi tot felul de mesaje trecute offline, pe sub masă, la un pahar „de vorbă”, într-un spirit de confesiune conspiraţională, au o pondere mult mai mare şi o forţă de convingere mult mai puternică. Pînă în prezent nu am întîlnit nici un politician, dar NICI UNUL (şi am văzut destui, cred, pînă acum, de toate culorile curcubeului), care ar spune că cred într-un sistem electoral şi au încredere în votul cetăţenilor. Se pare că astăzi ne-am lăsat convinşi...

E foarte comodă această poziţie. Ratezi un scrutin? Normal – alegătorul e prost. Ieşti sancţionat în urma unei alianţe ruşinoase politice? Iarăşi alegătorii sînt de vină – ei nu înţeleg interesele înalte de stat. Ratezi un referendum? Hmmm, dacă nu are boborul conştiinţă civică... etc. etc. Şi cu cît mai proşti, cu atît mai bine: mai uşor de manipulat. Şi cu cît mai săraci, cu atît mai bine – mai uşor şi mai ieftin de cumpărat.

Politicienii au făcut în fel şi chip ca să alegem cît mai puţin şi cît mai rar. Ne-au lăsat (sau i-am lăsat să ne lase) doar un scrutin de importanţă naţională: cel parlamentar. Şi cu cît mai rar ar avea loc, cu atît mai bine pentru clasa politică. Personal, nu am avut mari dubii referitor la constituirea AIE 2. Din momentul în care alegatorul e lăsat pe tuşă, politicienii se înţeleg pînă la urmă.

La drept vorbind, la fel nu am mari dubii şi referitor la alegerea Preşedintelui. Anume din cauza că alegătorul (bizar, nu-i aşa?) de data asta a fost extrem de mobilizat. Politicienii s-au trezit cu un „bobor” care vrea sa fie ortografiat „popor”. Asta înseamnă că ar trebui să mai mişte din coate, asta înseamnă că li se va cere socoteală. Corb la corb nu-şi scoate ochii. Vor face tot posibilul să-i lăsăm „în pace” pentru 4 ani de zile.

Eu unul fac astăzi un apel către comunişti: Tovarăşi! Ни шагу назад! Nu permiteţi alegerea Preşedintelui!

EU VREAU SĂ ALEG! EU VREAU ALEGERI ANTICIPATE!

Stimate Domnule Eugeniu Ştirbu,  

În timpul alegerilor parlamentare din 28 noiembrie 2010, la biroul de vor nr. 1/316, din Paris, Franţa, buletinele de vot alocate de către Comisia Electorală Centrală (2000 de buletine) au fost epuizate către ora 17:30. La acel moment, cîteva sute de cetăţeni îşi aşteptau rîndul în incinta ambasadei şi în strada imediat adiacentă. Pentru o bună parte din ei durata aşteptării a depăşit 2 ore în frig şi umiditate sporită. Mulţi dintre alegători s-au deplasat zeci şi chiar sute de kilometri pentru a putea să-şi exercite dreptul constituţional la vot.

Anunţul despre epuizarea buletinelor de vot a declanşat o reacţie de indignare extrem de vehementă din partea alegătorilor, legitimă după părerea noastră, deşi primii vizaţi au fost chiar membrii Biroului Electoral.

 După discuţii intense cu Comisia Electorală Centrală, procesul de votare a reluat după o oră, la 18:30, cu utilizarea buletinelor de vot „ad-hoc” – a foilor albe, de format A4, ştampilate, pe care alegătorul a scris de mînă opţiunea sa. 

Ţinem să menţionăm că membrii Biroului Electoral al Secţiei de Vot nr. 1/316, la reuniunea din 22/11/2010, au luat act de numărul insuficient de buletine alocate pentru Paris şi au avertizat Comisia Electorală Centrală despre insuficienţa buletinelor de vot alocate. Un mesaj electronic a fost trimis marţi, 23/11/2010 la ora 6:30 la acest subiect. Membrii Biroului Electoral au solicitat 1000 de buletine suplimentare. 

În ziua alegerilor, ţinînd cont de fluxul continuu de alegători, membrii Biroului au luat legătură cu Comisia, prin diverse mijloace, începînd cu orele 12:00 informînd-o despre situaţia creată şi încercînd să identifice o soluţie. Aceste solicitări, adresate personal şi  în mod repetat  dlui Iurie Ciocan, Secretar CEC, au rămas fără nici un răspuns pe tot parcursul după-amiezii zilei de 28 noiembrie. Astfel s-a ajuns la situaţia tensionată, descrisă mai sus. Soluţia votului pe foi în format A4 a provenit din partea membrilor Biroului Electoral Paris, şi a fost pînă la urmă acceptată de către CEC, în  urma insistenţelor repetate a membrilor Biroului. Astfel, procesul de vot a fost continuat începînd cu 18:30. Biroul de vot a hotărît cu majoritate de voturi să prelungească procesul de votare pînă la orele 23:00 pentru a permite fiecărui cetăţean să-şi exercite dreptul de vot. 

Astfel, 525 de alegători şi-au exprimat opinia conformîndu-se acestei proceduri excepţionale la Secţia de Vot nr. 1/316 din Paris. Din păcate, alte sute de alegători nu au aşteptat rezultatele negocierilor şi au plecat ferm convinşi că au fost lipsiţi de dreptul lor constituţional de vot. Aceeaşi situaţie a fost atestată şi la alte birouri de vot din străinătate: Moscova, Roma, Padova.

Luni, 29 Noiembrie 2010, aflăm cu stupoare că CEC a procesat 100% din procesele verbale, iar cifra alegătorilor din cele trei secţii de vot din Franţa nu depăşeşte 2250 de alegători. Mai mult ca atît, dl Iurie Ciocan, în conferinţa sa de presă, lasă de înţeles că cele 919 voturi „A4” de la birourile de vot din străinătate nu ar prezenta interes şi că ele nu pot schimba semnificativ rezultatele scrutinului. 

Cosiderăm această declaraţie drept una care contravine direct cu principiul de bază al unui sistem democratic, conform căruia „Voinţa poporului constituie baza puterii de stat. Această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.”

Pentru semnatarii acestei scrisori, dreptul de vot al cetăţeanului este unul sacru şi constituie baza unui stat democratic. Chiar şi în condiţiile de probleme majore de ordin tehnic, violarea acestui drept este inacceptabil!

În acelaşi timp, ţinem să menţionăm ca procesele verbale publicate de CEC înregistrează 3147 votanţi la Moscova pentru 3000 buletine trimise ceea ce înseamnă că voturile „A4” de la Moscova au fost contabilizate. Rezultatele afişate denotă o politică clară de „dublu standard” şi o discriminare vădită a alegătorilor din Franţa şi Italia.  

Ţinînd cont de cele expuse mai sus, cerem :

-          Contabilizarea în calculele electorale integrală a celor 919 voturi „A4”, liber exprimate în mod egal, direct, şi secret.

-          Demiterea necondiţionată şi imediată a lui Iurie Ciocan, Secretar al Comisiei Electorale Centrale, pentru neglijenţă în serviciu cu urmări deosebit  de grave, obstrucţionarea exercitării dreptului constituţional la vot de către cetăţenii Republicii Moldova, şi politică discriminatorie în favoarea unei singure Secţii de Vot din cele 4 unde a fost admisă votarea pe buletine de vot ad-hoc, în format A4.

Subsemnaţii îşi rezervă dreptul de a :

 - informa organizaţiile internaţionale (ex: OSCE/ODIHR) care monitorizează procesele democratice în Republica Moldova despre situaţia creată

 - căuta prin toate mijloacele legale disponibile, atît în instanţele naţionale de judecată cît şi internationale contabilizarea integrală a voturilor „A4” şi atragerea la răspundere a persoanelor şi instituţiilor publice care se fac vinovate de această situaţie.  

Cu mult respect, semnează : 

Membrii Biroului Electoral al Secţiei de Vot nr. 1/316, Paris, Franţa :

Chirinciuc Natalia – membru al Biroului, Secretar

Vovc, Vitalie – membrul al Biroului, Vice-Preşedinte

Bespalco, Elena - membru al Biroului

Budevici, Corneliu – membru al Biroului

Duşciac, Dorin – membrul al Biroului

Dragomir, Nicolae – membru al Biroului

Furdui, Gheorghe – membru al Biroului

Leviţchi, Alexandru – membru al Biroului

 (au semnat această Scrisoare majoritatea membrilor Biroului Electoral din Paris – 7 din 11 membri)

Alegători votanţi în baza buletinelor de vot ad-hoc,  format A4 (colectarea semnăturilor continuă):

Calmaţui, Vasile

Duşciac, Olga

Duşciac, Margareta

Furculiţă, Victor

Garbuz, Victor

Munteanu, Sergiu

Moraru, Mariana

Moraru, Andrei

Nepotu, Mariana

Bălăşoi, Valeriu

Bălăşoi, Valentina

Costin, Ana

Postică, Lilia

 Beşliu, Iurii

Moisei, Zinaida

Arapan, Valeriu

Pîslari, Cristina

Nafraniță, Nadejda

Onea, Alexandru

Popa, Veronica

Neagu, Cristina

Eftode, Alexandru

Mereniuc, Alexandru

Mereniuc, Zinaida

Bostan, Valeriu

Ceban, Victor

Ciobanu, Iurie

Cojocari, Mihail

Racicovschi, Artur

Anton, Vasile

Prepeliță, Liuba

Ghețivu, Aurelia

Mihăilă, Viorica

Ucraineț, Domnica

Burlacu, Ana

Morozan, Aliona

Moraru, Victor

Voi începe cu o sentință care la sigur va lăsa multă lume perplexă și, dacă tot am pomenit de aritmetică (Definiție DEX : ARITMÉTIC, -Ă, aritmetici, -ce, s.f., adj. 1. S.f. Parte a matematicii care se ocupă cu proprietățile elementare ale numerelor raționale), o voi numi teoremă :

« În Republica Moldova democrația nu poate funcționa ».

Cînd zicem teoremă, subînțelegem și o demonstrație, cel puțin așa am învățat eu la școală (Cred că politicantropii noștri ar trebui și ei să adopte acest mod de gîndire, dar, din păcate, aceștia din urma se cred semizei (cei mai modești dintre ei) și operează doar cu «axiome»…).

Dar să revenim la « elementarul » și « raționalul » din definiția DEX-ului. Voi încerca să demonstrez ce am evidențiat în Bold (traiască Bill Gates, Microsoft si sfîntul Word) mai sus și voi încerca să fiu cît mai rațional și mai elementar.

Să considerăm prima cifră și anume cea a numărului de alegători din Republica Moldova. De fapt, abordăm un subiect aparte. De la un scrutin la altul numărul alegătorilor oscilează fantasmagoric, variind în proporții de sute de mii… Mai mult chiar, se mai întimplă că și crește! Într-o țară în profundă criză demografică pare, cel puțin, bizar.  Nu cred că CEC-ul mai controlează ceva în acest domeniu. Eventual am putea să oprim demonstrația aici spunînd că din momentul în care ipoteza este greșită rezultatul nu poate fi corect, dar să incercăm totuși să facem abstracție de acest supărător « detaliu ».

Așadar, să presupunem că în Moldova ar exista 2 600 000 alegători și că aceasta cifră ar fi relativ exactă. Acesta este primul număr pe care ar trebui să-l reținem.

Acum să aducem și o altă ipoteză, de astă dată verificată de nenumarate ori la scrutinele din toată lumea cea bună unde, chipurile, am rîvni si noi să ajungem : 20 % din electorat este atras de extreme (vezi, spre exemplu, scrutinul din aprilie 2002 din Franța, unde Le Pen acumula 17,79% după turul doi la prezidențiale ). În plus, acest electorat este extrem de fidel, extrem de ușor de mobilizat, căci extrem de disciplinat. Nu degeaba li se spune « extremiști »!

Nu prea aș vedea de ce în Republica Moldova lucrurile ar sta altfel.  Spre deosebire de mulți din co-naționalii mei, nu consider că avem un popor mai « bou » sau mai « necărturar politic » decît în altă parte.

Istoria a făcut în așa fel încît extrema politică în Republica Moldova sa fie reprezentată quazi-total de către o singură grupare politică : PCRM. Să considerăm și această ipoteză drept una valabilă. Aș putea să argumentez și la acest subiect, dar nu aici și, oricum, nu mai are rost. 

Toate cele spuse mai sus ne permit, în sfirșit, și primul calcul : 20% din 2 600 000 de alegători fac exact 520 000. Cifră care nu e deloc departe de numărul alegătorilor care votează PCRM în Moldova, dacă e să ținem cont de faptul că aici ar mai trebui adăugat și numărul important de alolingvi care nu votează decît PCRM, întotdeauna PCRM și nicidecum altfel. Dar să reținem pentru calculele ulterioare cifra de 520 000. « Ținem în minte », deci, și această mărime de care ne vom servi ulterior.

Introducem în mica noastră ecuație (sper că nu v-am plictisit încă și că mai reușiți să urmariți firul) și a treia ipoteză : mai multe din ONG-uri ar stipula cum că ar fi 1 000 000 de moldoveni plecați peste hotare, toți în floarea vîrstei. Fie, deci, 1 000 000 de alegători în afară.  Din păcate, alegătorii din afară nu prea votează : doar 17 544 din ei au votat pe 29 iulie 2009. Putem, deci, să-i excludem din calcul ca un fenomen marginal.

Dacă ar fi să descriem în citeva cuvinte această veritabilă, dar potențială armată electorală am putea spune : « sînt persoane apte de muncă, dinamice, cu inițiative. Într-un cuvînt, descurcăreți și harnici de felul lor ». Nu prea seamănă cu o caracterizare tipică a electoratului comunist. Respectiv, deducem că electoratul comunist (520 000) nu pleacă după hotare la muncă grea, ci rămine în țară. 

Uite că sîntem « copți » și pentru al doilea calcul și ar trebui să scoatem din minte, dacă mai avem, o cifră:

2 600 000 – 1 000 000 = 1 600 000 (numărul alegătorilor care mai rămîn în Republica Moldova).

Tragem puțin aer, mai respirăm adînc si iarăși venim cu o ipoteză, a patra, verificată și aceasta de experiența europeană: la alegeri se observă, cam în toate țările, un absenteism de circa 30% din alegători.

Încă un calcul : 30% din 1 600 000 fac 480 000 de alegători care nu participă la vot.

Fiți atenți : pîna în prezent nu am adus în hora cifrelor nici un procentaj extraordinar sau de factură pur națională. M-am bazat doar pe statistici observate în oricare ţară occidentală.

Mergem mai departe : 1 600 000 – 480 000 = 1 120 000 numărul de alegători la care ar trebui să ne așteptăm în Republica Moldova. Sîntem deja la a patra « operațiune » aritmetică ! Ce brain-tornado extraordinar, nu-i așa ?!

Să scotocim puțin prin mintea noastră si să mai scoatem o cifră : 520 000. Mai țineți minte ce-i cu ea ? Nu sunt altcineva decît potențialii nostri PCRM-iști ! Să ne mai aducem aminte că am spus inițial că aceste persoane nu prea pleacă din țară. De ce nu am extras și din rîndul lor 30% de absenți? Vezi în text mai sus. Fiindcă sînt extremiști si devotați cauzei.  

Inevitabil, ei fac parte din cei 1 120 000 care participă la vot în Moldova.

Încet – încet ajungem la implacabilul calcul : 1 120 000 – 520 000 = 600 000 (numărul de voturi pe care mai pot sa-l împartă partidele non PCRM-iste). Avem deci un raport de 46% pentru PCRM contra 54 % restul partidelor, partiduțelor, mișcărilor si alt colb electoral.

Recapitulez:

20% din 2 600 000 = 520 000 (alegători PCRM, care nu pleacă din țară și votează întotdeauna)

2 600 000 – 1 000 000 = 1 600 000 (nr. alegătorilor rămași în țară, inclusiv PCRM)

30% din 1 600 000 =  480 000 (alegători ce nu vin la vot)

1 600 000 – 480 000 = 1 120 000 (nr. alegătorilor ce votează)

1 120 000 – 520 000 = 600 000 (voturi non PCRM-iste)

Care sînt rezultatele ultimului scrutin parlamentar ?... Dar absenteismul ? Vă las să căutați prin arhivele CEC-ului. Dacă mai adăugam la acest « camambert » și un sos pur moldovenesc (mă refer la pragul electoral pentru a fi reprezentat în parlament, repartiția voturilor celor care nu l-au depașit, cît și multe alte nuanțe ale politicii à la Moldova) ajungem inevitabil și inexorabil la o situație cînd un partid ce nu reprezintă decît 20% din electorat devine partid de guvernămînt. Pură aritmetică si nici o magie.

Şi ultima egalitate, ce ține mai degrabă de domeniul logicii:

În Moldova un partid ce nu reprezintă decît 20% din electorat devine partid de guvernămînt = În Moldova democrația nu poate funcționa.

CEEA CE TREBUIA SĂ ŞI DEMONSTRĂM, dragii mei.

Baftă mare!