Imaginați-vă un sat pierdut în timp și spațiu, în care oamenii își duc viața nici bine, nici rău, ba poate chiar destul de rău pentru un ochi străin, venit din sânul civilizației galopante și înfloritoare. Nici sătenii nu zic că ar duce-o înfloritor, dar nici de plâns nu se plâng peste măsură, cu atât mai mult că nici de la „castel” nu prea-i supără careva tare abitir. Are satul respectiv de toate, nu chiar din belșug, dar strictul necesar și-l asigură. E acolo și o babă care vrăciuiește cu ierburi și rădăcini, îndreaptă oase și moșește neveste (iar pentru o plată mai specială face și desface și altfel de legăminte), e și un popă pentru cele trebuincioase la o naștere sau moarte și pentru cele cuvioase, că să fie obrazul satului curat în fața oricui ar întreba, e și un primari, cu tot cu sfat pe lângă el, pentru cele ce țin de grijile comunității (un drum de îndreptat, un pod de reparat, un gard de tocnit), e chiar și un dascăl pentru ca să țină plozii la școală grămadă și cuminți cât e ziua de lungă, iar dacă-i mai învață și câte ceva cu folos, tot e înainte. Are satul chiar și un fierar, un munte de om, care potcovește caii și pe cei mai zăluzi din săteni.
Despre fierar de fapt voiam să vă zic ceva mai multe. Închipuiți-vă că vine la acel fierar un individ dintr-un sat de peste deal și-l roagă frumos să-i facă o pereche de cătușe fiindcă el, de fapt, are de gând să-și ia lui fierăria, căci așa crede el că-i corect, în numele adevărului istoric. El are și o carte cu desene colorate, imprimată tot de el la el în sat, și câteva filme cu suspans despre istoria fierăriei, dovezi incontestabile că fierăria, iar dacă e să ne gândim bine și satul în întregime, îi aparțin. Fierarul e rugat să facă cătușele exact pe măsura brațelor sale, iar dacă se isprăvește bine, a doua comandă va fi o altă pereche, pentru glezne. Acuma bănuiesc că vă gândiți că, logic, muntele nostru de om i-ar fi dat o scatoalcă bună obraznicului și că cu asta s-ar fi terminat povestea, ori cel puțin ar apuca-o pe alt făgaș, dar... Se vede că fierarului nostru îi plac tare cărțile cu desene colorate. Ce-o fi în capul lui nu se știe, poate că s-a speriat să nu rămână fără lucru (că fierăria e a lui nici nu și-a amintit), poate că l-a speriat rău veneticul cu altceva, dar s-a apucat de făcut cătușe! Și le-a făcut pe ale lui, după care și le-a încuiat de bună voie și la brațe și la glezne, iar cheia i-a înmânat-o veneticului, apoi a început a meșteri și pentru toți ceilalți din sat, astfel încât fiecare s-a ales cu o pereche, ba chiar și câte una-două pentru copii și pentru progeniturile eventuale viitoare... Această muncă îi ocupă tot timpul de dimineață și până-n seară astfel că celelalte munci, atât de necesare, erau lăsate pentru altădată.
Încetul cu încetul satul rămânea fără uneltele pe care nu avea cine să le repare, se rupeau cuțitele la pluguri, sӑpile, hârlețele și târnăcoapele... Lucrările țăranilor întârziau, caii, rămăși fără potcoave, își sfărâmau copitele, ușile săreau din bӑlӑmӑli și lacătele nu mai aveau belciuge, așa că s-au început hoțiile de tot felul și totul era făcut de mântuială sau lăsat de izbeliște...
Mă veți întreba despre ce este această poveste și am să vă răspund: este despre cea mai mare hoție care are loc în spațiul care se cheamă pretențios „Republica Moldova”, jaf continuu pe lângă care așa numitul „furt al meleardului” e floare la ureche! Citeam mai zilele trecute o „ştire” care m-a făcut să sar de pe scaun. Credeam această hoție deja consumată, dar iată că aflăm că fierarul încă nu a obosit și-i dă zor înainte!
Se întâmplă în satul Crocmaz, raionul Ștefan Vodă. Pentru ca să fie conectaţi la rețeaua de gaz, gospodarilor li se cer câte 21.000 de lei! O schemă veche de când hăul, încă de pe timpurile independenței. La sfârșitul anilor 80 ai secolului trecut Republica Moldova era o țară destul de slab gazificată. Gazificarea satelor a fost un subiect fierbinte pe agenda tuturor politicienilor până hăt încoace la Voronin. Această „gazificare” era efectuată în mare parte din mijloacele cetățenilor de la care se adunau bani (întotdeauna destul de mulți) pentru a construi gazoductele. Pân-aici – nimic scandalos. Însă ceea ce se întâmplă mai departe nu încape în nicio minte sănătoasă.
Așadar, am ajuns la etapa când pe banii cetățenilor se construiau conducte de gaz. Conductele respective au devenit proprietatea întreprinderii de stat Moldova-Gaz! Și astfel s-au constituit trepatat, an după an, activele de care dispune Moldova-Gaz! Ca să înțelegeți mai bine (fiindcă se pare că chestia asta așa și nu o pricepe lumea): asta cum ar fi ca fiecare dintre dumneavoastră, de bună voie!, să transfere câte o sumă uriașă pe contul unui eventual voronin, filat sau plahotniuc! Iar drept recompensă ați fi primit dreptul de a vă deschide un cont la banca care aparține tot unuia din aceștia trei (nume arbitrare, alegeți care vă este mai simpatic).
Desigur, îmi veți putea răspunde că nu a existat altă posibilitate de a „trage gaz”, căci alte mijloace nu au fost. Țară săracă, etc., etc. Numai că această dilemă putea fi soluționată foarte simplu: prin distribuirea de cote-părți (acțiuni, de exemplu) corespunzătoare cu aportul în capitalul Moldova-Gaz. Dar acest lucru nu a fost făcut (nici barem sub o formă mult mai injustă sau voalată precum un bon în contul consumului ulterior. Să zicem, ați plătit 10.000, puteți beneficia de gaz în această valoare. În fine, înțelegem că această variantă era chiar mai complicat de realizat, căci gazele nu sunt produse de Moldova-Gaz...), respectiv putem, fără nicio jenă sau reticență, vorbi despre un jaf de cele mai mari proporții, care continuă și astăzi.
Ulterior, schema a căpătat alură de trădare de stat! Activele constituite pe spinarea cetățenilor, au fost cedate gratis (!) Gazpromului, întreprindere de buzunar a regimului putinist, transformată în armă de șantaj geopolitic! Oficial, pachetul majoritar al Moldova-Gaz a fost transferat în contul unor datorii faraonice pentru gaze (subiect care meritӑ o investigaţie aparte)...
Cel mai hilar este faptul că nici astăzi lumea nu înțelege că sunt furați în continuare! Scandalul de la Crocmaz nu a izbucnit fiindcă oamenii au fost puși să plătească conducta, ci pentru că li s-a cerut ceva mai mult decât era prevăzut inițial...
În realitate (dar aici eu nu sunt expert, ci mă bazez doar pe o cunoaștere intuitivă a unor sisteme de drept), situația respectivă ar putea fi un element suficient pentru re-naționalizarea Moldova-Gaz. Și nu vorbim aici de acțiuni haiducești de expropriere socialistă, ci de un proces în toată legea prin care s-ar aduna cât mai multe mărturii și s-ar dovedi că activele Moldova-Gaz au fost constituite ilegal... Dar pentru asta e nevoie, probabil, și de ceva voință politică.
Uite-aşa fierӑrim noi de treizeci de ani...
