Imagine: pictura murala de Bansky, Douvres, 7 ianuarie 2019
dragӑ Winston, am auzit cum ai trântit
uşa atunci când ai ieşit
afarӑ. a sӑrit tencuiala şi se lasӑ
praful peste noi,
astmatici. e greu sӑ fii
vecin cu case mari,
dragӑ Winston. nu cӑ m-aş plânge şi vreau sӑ te
asigur cӑ nu vei gӑsi în altӑ parte mai mult
respect pentru excentricitӑţile
vieţii tale private decât în aceste rânduri, dar
praful… bucӑţile de
tencuialӑ cӑzute din
turnul tӑu multisecular ne-au mai
strivit vo doi, dar cu
morţii noi suntem deprinşi deja: nu existӑ
înmormântӑri mai
frumoase ca la noi, Winston. am cizelat
arta trecerii în nefiinţӑ pânӑ la
carnavalesc! numai cӑ ӑştia
vii, câţi au mai
rӑmas, nu mai reuşesc sӑ şteargӑ
colbul care se aşterne peste
noi de fiecare datӑ când,
hârjonindu-vӑ, vӑ bateţi cu
pernele. ne sufocӑm, dragӑ Winston, şi dacӑ nu-ţi
cer prea mult, sӑ ne trimiţi compoziţia chimicӑ a
pulberii pe care-o inhalӑm: oare ce-o fi?
humӑ, microplastic, dust sau cenuşӑ
vulcanicӑ? sper sӑ nu-şi mai facӑ de cap
Eyjafjallajökull, cӑci tot noi ramânem
ţintuiţi la sol. trimiti-ne, dragӑ Winston, şi un
aspirator, cӑci nu mai dovedim cu cârpele...
umblӑm, dragӑ Winston, cu nişte
feţe care seamӑnӑ cu tabla de la
şcoalӑ, pe care elevul de servici a înşirat
creta cu zoaie în loc s-o şteargӑ…
