Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
22 janvier 2018 1 22 /01 /janvier /2018 11:13
Săptămâna în care bandiţii au dus foame

A venit iarna! A nins peste Moldova! Multașteptata zăpadă în sfârșit a căzut. Ca de obicei, pe neașteptate. Nu intenționez aici să aduc critici acerbe autorităților locale sau republicane. Totuși atunci când ninge abundent e o calamitate peste tot, chiar și în țări cu resurse mult mai mari. Trebuie să ținem cont și de faptul că trăim în epoca în care există două realități distincte: acea mediatică (cu rețelele de socializare launloc) și realitatea obiectivă. A nins, respectiv autoritățile trebuie să comunice că sunt alarmate, că iau măsuri, că lucrează intens. Asta nu înseamnă neapărat că nu fac ceea ce zic. Așa a făcut primărița interimară Radu, așa a făcut premierul Filip. Dar eu nu pot scăpa de un gând: de ce reacții și acțiuni firești trebuie să fie prezentate drept excepționale și fapte de eroism? Oare este pentru prima dată când ninge iarna în Moldova? De ce trebuie să fie convocate „comisii pentru situații excepționale?” De ce trebuie să ceară premierul „mobilizare maximă”? Să înțelegem că dacă nu ar cere, nu s-ar face nimic? Oare nu ascunde acest alarmism un simplu fapt: noi nu suntem pregătiți de iarnă. Care e cauza e altă chestie: lipsă de mijloace? lipsă de voință? Eu unul vă invidiez, oameni buni. Bucurați-vă! Să știți că-mi este dor și mie de zăpadă. Așa ca să fie blocat Parisul măcar pe o zi-două.

EMINESCU SĂ NE JUDECE Săptămâna care a trecut, atât în România, cât și în Moldova, a fost celebrat Eminescu, iar cu această ocazie și cultura națională. La fel, în ambele state. S-au dat și premii cu această ocazie, ceea ce-mi permite să-l felicit, cu toată sinceritatea, pe colegul nostru, editorialist la Deschide.md, scriitorul Dumitru Crudu pentru premiul acordat de către Guvernul Republicii Moldova. S-au depus flori la monumente, chiar și Dodon a depus flori la bustul poetului pe alea clasicilor. O fi și el „român, și punctum”, că altfel n-are cum... Nu am intenția să discut despre Eminescu, ori oricare altă valoare națională. E la fel de important precum Pușkin pentru ruși, Hugo pentru francezi, Goethe pentru nemți... Discuțiile respective sunt inutile și nici eu nu sunt eminescolog. Mă interesează felul în care sărbătorim. Și uite aici simt un anumit disconfort... Regimurile totalitare au avut întotdeauna nevoie de a celebra cu mare pompă somități de genul lui Eminescu. Iată doar câteva exemple: în 1937 Stalin ordona să fie celebrat la nivel de stat centenarul de la moartea lui Pușkin. Anume Stalin a făcut din Pușkin un poet-simbol, poet-cult, poet-monument. În Polonia, în 1949, era, la fel, celebrat somptuos centenarul de la moartea lui Chopin. În același 1949, în Germania de Est erau sărbătoriți 200 de ani de la nașterea lui Goethe. Și astfel de „ceremonii” au existat în mai toate țările în care s-a instaurat stalinismul... Și toate aceste „celebrări” s-au făcut cu încuviințarea și participarea activă a Moscovei... Ceremonii de asemenea anvergură consacrate lui Hugo în Franța nu am văzut. Concluziile vă rog să le faceți singuri. Eu voi spune doar atât: important este nu CE, dar CUM anume gândești. Apoi, în aceste minți formatate corect, noțiunile se pot lesne schimba. Cât e să schimbi o icoană pe alta?... Iar Eminescu trebuie, în primul rând, citit, nu „comemorat”.

30 DE ANI DE LA „CENACLUL MATEEVECI” Acum 30 se înfiripa ceea ce numim astăzi „mişcare de eliberare naţională”. Totul a început la bustul lui Eminescu. Acelaşi la care Dodon depune astăzi flori...

ROMÂNII CONTINUĂ SĂ NE DEA BANI Unitatea de primiri urgente de la Hanceşti a fost totalmente renovată și re-amenajată pe bani din România. Știrile astea devin într-atât de frecvente și obișnuite, încât începem a nu le mai observa. Or exact inversul ar trebui făcut! Ceea ce și fac eu aici.

200.000 EURO MITĂ! Cinci persoane, dintre care doi procurori de la Chișinău au fost reținute în cadrul unui dosar corupţional. Funcționarii cereau de la un agent economic 200.000 euros mită pentru a-l ajuta să scape de justiție. Mă gândesc că trebuie să fie o rutină... Vă mai întrebați de unde răsar palate la Chișinău ca ciupercile după ploaie?...

BANDITISMUL PE BARICADE Cele mai importante evenimente din țară au părăsit, încă de săptămâna trecută, capitala! Nu există nicio îndoială: ceea ce se întâmplă la Bălți trebuie tratat cu cea mai mare seriozitate și gravitate. Să vedem cum a început vodevilul: După scandalul cu gunoaiele, câțiva ortaci de-ai lui Usatîi și-au dat demisia, printre care și viceprimarul care executa funcția. Semnalul a fost unul destul de îngrijorător pentru Usatîi, el a încercat să contra-atace încercând un referendum, dar CEC-ul a zis „niet”. Semnalul însă nu a fost unul fals, Chișinăul având, se pare, intenția să „rezolve” cumva cazul orașului Bălți. Astfel, un afacerist și, prin cumul, președintele fracțiunii Partidului Nostru din consiliul municipal, a fost reținut de către poliție, suspectat de evaziune fiscală în proporții deosebit de mari. Au fost sesizate probe suficiente pentru a-l băga pe mulți ani la răcoare. Din 2014, acesta a introdus în Moldova zeci de automobile din ţările UE, pe care le-a dezasamblat și vândut la piese. Nu știu care sunt asociațiile Dumneavoastră cu fraza de mai sus, dar eu unul mă tot gândesc la renumitele circuite de mașini furate, dezmembrate și vândute pe bucățele, cu mafii din Est... Poate că acele 38 de motoare de mașini gasite la Igor Basistîi au fost toate scoase legal din Europa, fie... Dar eu pe bratanii de la Bălți nu i-aș crede... Pe consilierii lui Usatîi i-a apucat panica, ei înțelegând că le va veni și lor rândul. Vehemența cu care au reacționat demonstrează că toți au pufușor pe botișor și că nimeni nu se simte în siguranță (nici măcar acei din alte orașe, precum Vasile Vulpe, consilier raional PN la Ialoveni, care ridică un ajutor material de 5 000 de lei „pentru tratament” și o șterge la odihnă la munte). Mobilizând postul local de televiziune și toate forțele propagandistice din oraș, majoritatea consilierilor lui Usatîi de la Bălți au intrat în greva foamei. BTV desfășoară acum o campanie aproape isterică în municipiu în susținerea lui Usatîi, aceleași babe care repetau înainte de locale pe la toate colțurile din oraș „кто угодно, только не молдованин!” (doar acest lucru explică de ce candidatul PCRM-ist a pierdut scrutinul acolo unde comuniștii nu au pierdut niciodată!) astăzi strigă pe lângă primărie: „Ренато, мы с тобой. Мы не сдадим город!”. Nimic nu vă amintește? O oarecare Andreeva?... Nu?... O retorică de război, minți bolnave în care nu mai există loc pentru niciun proces sănătos, nici democratic, nici justiciar. Oamenii ăștia încă nu au ieșit din Stalingrad... Scandalul nu putea să nu depășească municipiul. Dar presa chişinăueană, la fel ca și chişinăuenii în general, nu au înțeles niciodată cu adevărat ce anume se întâmplă în alte orașe... Astfel, s-a început un joc tâmpit mediatic: dacă trișează acei cu „greva foamei” ori ba, ceea ce nu are nici cea mai mică importanță, la drept vorbind. Toți se acuză reciproc de fabricare de „fake news”, inclusiv și presa care-i place să se considere „curată”... Asta nu înseamnă că „fake”-uri nu se produc: am citit săptămâna trecută o minciună gogonată, fabricată chiar la Bălți, precum că Usatîi a fost arestat la Moscova de către FSB... Mințile bălţenilor sunt sucite rău: mi-a fost dat s-o aud și pe asta: „Noi am ales răul cel mai mic. Usatîi e mai bun decât acei din Chişinău”... Felicitări, dragi promotori ai „statului capturat”! Se pare că bălţenii, dar și orheienii, la o adică, v-au crezut!

KGB-IŞTII IAU CEI MAI MULŢI BANI Vă mai aduceți aminte de faimoasa lege 2%? Într-un răspuns pentru IPN, Serviciul Fiscal de Stat precizează că cei mai mulți bani contribuabilii i-au direcționat către Asociația Obştească a Veteranilor și Pensionarilor Ministerului Afacerilor Interne – 1,374 milioane de lei. V-ați prins, da? Nu pentru copii orfani, bolnavi de cancer, oameni fără adăpost ori leproși... Ci pentru Veteranii și Pensionariii Ministerului Afacerilor Interne! Adevart zicea acela: nu există foști KGB-iști...

IEŞIM DIN CSI? PL a depus un proiect de lege în Parlament prin care propun ieşirea Moldovei din CSI. Interesant, când erau mai în treabă de ce nu au făcut-o?...

TRANSNISTRIA LA APCE Europenii îi cheamă pe transnistreni la APCE. Ei cică vor să reglementeze conflictul din Transnistria. L-au pus chiar și pe un oarecare Frattini (cred că așa se spune „bratok” în italiană) șef pe regulamentare, mizând pe faptul că se știe de bine cu rușii. Să le dorim succese! La drept vorbind, soarta Transnistriei nu mă mai interesează într-atât. Eu unul m-am săturat să-i poarte Moldova în cârcă, să le deschidem posibilități de business cu lumea bună (cică și-au dublat exporturile în UE în 2017!), iar ei să se tot joace de-a războiul și să ne amenințe!

SOCIALIŞTI ROMÂNI Dodon a mai trântit o minciună gogonată, cât el de mare. La o emisiune televizată (pe care m-am chinuit de am privit-o de la A la Z!) a zis că e mai greu să renunţi la cetăţenia română decât s-o obţii. Şi când te gândeşti că se găsesc din ăia care-l cred...

Cam atât am vrut să vă spun. Ne vom lua rămas bun, dar nu înainte de a trimite Cireșica de pe tort. Azi am s-o trimit hăt în Italia, acolo unde doi moldoveni l-au dat în judecată pe... Valentino Rossi în persoană! Ei lucrau la el în casă și au fost concediați. Moldovenii noștri au considerat că pe nedrept. Știți ce contează cu adevărat în această poveste? Nu faptul că Rossi e o celebritate, nici dacă li se va face draptate ori ba. Contează cu adevărat că moldovenii învață să-și apere drepturile! Căci cum zicea poetul: câtă demnitate – atâta țară!

Partager cet article

commentaires

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher