Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
27 août 2014 3 27 /08 /août /2014 00:04

TEXT SCRIS PENTRU PLATZFORMA.MD

 

 

Depuis 1933 je sais – ce dont je me doutais depuis longtemps mais que je ne voulais pas admettre – que, partout, dresser les gens à être ainsi plus peuple qu’ailleurs* est chose facile; et je sais aussi que dans le psychisme de tout être cultivé se trouve une couche de l’âme très „peuple”. Tout ce que je sais sur la duperie, toute mon attention critique ne me sont, à un moment donné, d’aucun secours. A chaque instant, le mensonge imprimé peut me terrasser, s’il m’environne de toutes part et si, dans mon entourage, de moins en moins de gens y résistent en lui opposant doute. Victor Klemperer, LTI, La langue du III Reich, (Albin Michel, 1996, p.289) (1.)

 

Poetul este sclav… În orice epocă, dacă nu este revoltat – dar atunci riscă o moarte rapidă, ca a unui gladiator, a unui martir –, depinde de un mecena, iar dacă acel mecena este tiran… Ion Vianu, Amor intellectualis: romanul unei educaţii, (Polirom, 2011, p.258)

 

Îmi aduc aminte cînd, în 2011, apărea la Paris, la editura Denoël, o carte de Benoît Rayski, „Le bordel de Soroca”(2.)… Cartea este despre un epizod tragic (încă unul…) din istoria noastră a tuturor. Pe timpul războiului, la Soroca ar fi existat un bordel unde se aduceau cu forţa fete evreice pentru a satisface „nevoile” soldaţilor nazişti… După 15 zile erau considerate „uzate” şi duse la Nistru pentru a fi împuşcate, iar în locul lor se aduceau altele…

 

Nişte „patrioţi” de-ai noştri s-au arătat extrem de scandalizaţi pe atunci şi au lansat nişte soiuri de petiţii, au început a colecta semnături, i-au scris şi autorului scrisori vehemente: cum de îndrăzneşte el să ponegrească ţara noastră atît de curată şi de neprihănită şi să prezinte lumii o faţetă care ne-ar umili într-atît?!

 

Îmi mai aduc aminte că am întrebat atunci această lume belicoasă cînd am primit şi eu „petiţia” spre semnare dacă a citit careva cartea… Nu o citise nimeni!!!… Dar semnaseră cu hurta scrisoarea… Eu nu am semnat hîrtia respectivă, ci am comandat cartea.

 

Eu nu ştiu şi nu am posibilitatea să verific dacă acel bordel a existat cu adevărat, deşi nu m-ar mira… Corect ar fi, dacă tot doreşti să demonstrezi că autorul ar fi un impostor, s-o citeşti, după aia să verifici exactitatea celor citite în surse istoriografice de încredere şi doar apoi, cu probe justificative…

 

În schimb, eu ştiu că în pădurea de lîngă Cosăuţi a existat un soi de ghetto unde au fost mînaţi evrei… Habar n-am dacă există documente despre acel loc. Eu o ştiu din povestirea unui martor ocular, care a fost la faţa locului, care i-a văzut murind acolo de foame, trăind în corturi de pînză în mijlocul pădurii, care a văzut groapa comună cu zeci de cadavre, deschisă şi strigătoare la cer şi care aştepta să se umple pentru a fi astupată… Acel martor ocular, pe atunci fetişcană tînără, a fugit de groază acasă, aruncînd la pămînt merindele pe care le ducea într-acolo pentru a le schimba pe ceva la evrei, căci se zvonise în satele din împrejurimi că evreii schimbă lucruri bune pe ceva de mîncare… Atîta doar că trebuia să nu te prindă paza…

 

after-holocaust-web.jpg

 

Eu mai ştiu că printre acei evrei era şi Avram (ce nume impersonal pentru un evreu!…) cu familia sa, consătean şi prieten bun cu soţul martorului meu ocular, pe care tot el i-a dus, la rugămintea lui Avram, cu căruţa la Cosăuţi atunci cînd au fost ridicaţi, pentru ca să poată încărca cît mai multe lucruri… Din familia lui Avram a supravieţuit doar o fiică, dar nu s-a mai întors în sat…

 

Eu mai ştiu, de la acelaşi martor ocular, că unii ţărani făceau cîte o cotitură bună, cînd se întorceau de la Soroca de la iarmaroc, pentru a trece prin preajma acelui loc, de parcă ar fi avut din întîmplare drum pe-acolo, pentru a arunca pe furiş din ale gurii peste sîrma ghimpată cu care era deja împrejmuit locul cu riscul de a fi împuşcaţi… Să vă descriu ce vedeau ei acolo? Doar închipuiţi-vă: pe timp de iarnă, o grămadă de oameni, încolăciţi şi grămădiţi unul peste altul, ca să nu îngheţe, şi care începea să foiască, ca o cloacă, ca nişte omizi, atunci cînd li se arunca ceva… Eu unul mulţumesc destinului şi tuturor dumnezeilor că nu mi-a fost dat să văd asemenea lucruri…

 

Mai ştiu, de la acelaşi martor ocular, că nu dovedise bine să iasă căruţa soţului ei cu tot ce apucase să încarce Avram în ea pe poartă, că nişte nespălaţi şi nemernici, din lepădăturile şi beţivii satului, în frunte cu unul Mîţu, ştiind că nu riscă nimic, au dat busna în casa lui pentru a-i fura şi căra tot ce a rămas pe acolo… Probabil din exces de patriotism… Aceiaşi boseci, cum îi numea bunelul meu, acelaşi Mîţu, cînd au venit bolşevicii, se făcuse prisidatel’ şi umbla în ’46 cu soldaţi roşii din urma lui, şi mătura poduri, şi ridica, şi arăta cu degetul, şi semna sentinţe pentru a condamna „elemente naţionaliste” şi „foşti naţional-ţărănişti”…

 

Ceea ce vă povestesc eu nu sunt documente sau studii despre comunism sau holocaust… Nu este statistică oficială, nu este copiat din istoriografie ştiinţifică, iar naratorul originar, martorul meu ocular, nu are şi nu a avut vreodată granturi de la nu ştiu care organizaţii sioniste, ori institute de studii antitotalitariste, nu a fost înrolat în vreo mişcare patriotică ori nihilistă. Martorul meu ocular nici măcar nu ştie ce înseamnă asta. Martorul meu ocular nu ştie carte, nu a făcut niciodată politică de niciun fel… Martorul meu ocular s-ar uita la voi ca la un netot dacă l-aţi întreba vreodată de-i român sau moldovan, dacă l-aţi întreba cum este corect să se spună: „limbă română” sau „limbă moldovenească”… El pur şi simplu nu ar înţelege întrebarea… Martorul meu ocular A VĂZUT CU OCHII LUI şi A TRĂIT tot ce v-am scris eu mai sus! Şi coşmarul a ceea ce a văzut îl bîntuie şi astăzi, căci de fiecare dată cînd îl întreb despre acele vremuri, iar eu ştiu să fiu vrăjmaş sîcîitor…, revine mereu la aceste urgii… Şi la bombardamente, şi la foamete, şi la colectivizare, şi la frica de a fi ridicaţi, care s-au întîmplat mai tîrziu, pe timpul sovietic… Ori să vi le descriu şi pe astea?…

 

Mă veţi întreba unde vreau să ajung cu acest text…

 

NICĂIERI!!!… Fiindcă nu am ajuns nicăieri! Şi acolo ne este locul…

 

Mergeam acum cîteva zile pe aleea clasicilor din Chişinău… Mă uitam la busturi şi încercam să fac pace cu mine însumi în faţa unui tip care îi compunea imnuri lui Ceauşescu si care era profetul protocronismului, în faţa unui alt tip care l-a făcut ministru pe Antonescu, în faţa unui tip care îl proslăvea pe Ilici, în faţa unui tip care le scria discursuri şi programe legionarilor, în faţa unui tip care ne făcea măgari şi proşti… Iată-i toţi acolo, preamăriţi şi preaslăviţi… Toţi mari prin opera lor! Şi eu – un măscărici… Un nimeni care a avut norocul de a nu fi văzut şi norocul de a fi auzit ce i s-a povestit…

 

Nu-ş’ de ce mi-am adus aminte atunci de Brodski. Nu, nu de destinul poetului, care pînă la urmă s-a dovedit a fi un norocos, ci de spusele lui (3). Într-un interviu el povestea cum s-a întîlnit cu un moş de vreo 50 de ani pe care îl duceau în Siberia în acelaşi compartiment de tren. Moşul îi spusese că a fost arestat pentru un sac de te miri ce, furat de la kolhoz. Primise 10 ani şi era evident că nu avea cum să se mai întoarcă… Brodski ştia că despre propria-i persoană se va vorbi, pentru el se vor bate, pe el îl vor ţine minte orice s-ar întîmpla… Moşulică pleca în neant… Avea să-i dispară pînă şi numele. Sensibilitatea unui mare poet nu putea să nu simtă hăul care i se deschidea în faţă… Şi care l-a urmărit întreaga lui viaţă…

 

Iar noi… Iar noi locului ne ţinem… Cum am fost aşa rămînem. Şi punctum.

 

 

  1. În română: „Din 1933 am învăţat – ceea ce bănuiam de mult, dar nu doream s-o admit – că, peste tot, a dresa oamenii să fie „plus „peuple” qu’ailleurs”* [mai „popor” decît în alte părţi] este un lucru uşor; şi mai ştiu că în interiorul oricărei persoane cultivate exită un strat al sufletului foarte „peuple”. Tot ce ştiu eu despre înşelăciune, toată atenţia mea critică nu-mi mai sunt, la un moment dat, de niciun ajutor. În orice moment, minciuna imprimată mă poate doborî dacă ma înconjoară de pretutindeni şi dacă, în anturajul meu, din ce în ce mai puţini oameni îi rezistă, opunîndu-i îndoiala.” (traducere proprie, V.V.)
  2. http://www.denoel.fr/Catalogue/DENOEL/Romans-francais/Le-Bordel-de-Soroca
  3. http://www.youtube.com/watch?v=KwPrfr8PriE

* în franceză în textul originar

 

Origine imagine: Platzforma.md

Partager cet article

commentaires

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher