Vara, prin iunie, să culegi cireşe negre, mărunte, dar dulci ca copilaria şi neapărat să fii decorat pentru această ispravă cu o pată, imposibil de spălat şi pentru care mama îţi va fi recunoscătoare, pe cămaşa ce va purta de acum încolo însemnul „Şi ăsta-i cireşar!”...
Vara, prin iunie, să curăţi de piele vlăstari tineri de viţă-de-vie, mici alintări dulci-acrii, ori de susăiţă: să-i freci în palme – „Susai-mălai, fă-te dulce, că te tai!” – pentru a le scoate amăreala...
Vara, prin iulie, să mergi prin iarba coaptă sub soarele lui cuptor şi să-ţi sune în urechi ţîrîit de căluţul popii şi să-ţi sară, căluţii, de sup picioare în 99,9 părţi ale lumii. Şi să cazi la pămînt, ca răpus, cu mîinile făcute căuş pentru a-l prinde, căluţul, ca să vezi cum e făcută această creatură a lui Dumnezeu (nu a popii) de mai aproape, face to face cum ai spune azi...
Vara, prin iulie, să treci prin pîlcuri de peliniţă şi să stîrneşti nori de fluturaşi minusculi, azurii, de parcă s-ar fi strecurat bucăţi de cer printre stiblele albe ale ierbii lecuitor de amare...
Vara, prin august, să calci pe o băşica porcului pentru a auzi un „pufffff” şi să stîrneşti un nouraş gri-brun de spori întru plăcerea noastră şi proliferarea neamului de prahaghiţă...
Vara, vişine, fragi, şorcogi, agrişe...