« О, сказать бы сейчас такое, такое сказать бы, - чтобы брызнули слезы из глаз всех матерей, чтобы в траур облеклись дворцы и хижины, кишлаки и аулы!..
Что же мне все-таки сказать? »
V. Erofeev « Москва – Петушки »
Deja doi.
Doi ani din istorie. Din istoria mea. Pe care v-am pus-o, uite-aşa-ia, pe blog. Gratuit.
- Băi, da eşti vanitos ca tip! Puţină decenţă, frăţică.
- Sînt. Şi care-i problema? Apropo, ai dat un like? Încă nu? Ce aştepţi? Nu vezi că mă faci să „sufăr”? Cum altfel crezi că pot pune o măsurătoare pe ceea ce numeşti Dumneata „vanitate”?
Spre disculparea mea, acum doi ani, cînd mă aventuram şi eu în primejdiosul exerciţiu şi pasiune a scrisului (vorba veche: „Tăceai – filozof rămîneai”), aveam alte intenţii. Ziceam că „slobod cîinii” fiindcă simţeam acuta necesitate de a face ceva. Mai speram să fie şi util.
Bizară turnură a luat acest voiaj... Chinurile facerii? Prostii. Mai grele sînt chinurile desfacerii: Şi dacă tot ce v-am spus pînă acum nu sînt decît baliverne goale şi fără rost? Şi dacă ce v-am spus a fost rău spus? Şi de ce, mărogel, am îndrăznit a spera că ceea ce spun poate influenţa pe careva? Trufie, Domnule! Trufie adevărată...
Dar asta este „suferinţa” mea şi doar a mea. Don’t care... „Nu rîde, citeşte-nainte”.
Au fost de toate în aceşti doi ani... Şi bune, şi mai puţin bune. Satisfacţii şi decepţii, alianţe şi mezalianţe, cauze urmate şi trădate, prieteni noi şi mai vechi. Totul ca-n viaţă, ca-n realitate (dacă s-ar mai găsi cineva să-mi explice ce e realitatea...).
A evoluat şi Punctul din .FR. Au apărut recent texte de alt gen decît la începuturi. „Dările cu păreri” - mai aşezate parcă, mai bine gîndite (bine, aşa cred eu, cel puţin). Subiectele – mai diferite şi ele. Am încercat să mă „dau cu părerea” şi despre experienţele de lecturi bune (vor fi puţine, căci despre cărţile care nu-mi plac nu am de gînd să scriu... şi, zău, sînt multe...). „Poveştile” au devenit mai poveşti, mai rupte, dar tot despre „acasă” au rămas (să fie consecinţa abstractizării treptate a noţiunii de „casă” pentru mine?). Aiurelile – au rămas aiureli (cine poate stabili gradualitatea aiurelii?).
Acum un an, la prima aniversare a Punctului din .FR, ziceam că nu mai ştiu pe unde-o fi Nordul. Nu, nu ştiu nici astăzi. Dar exact această (ne)ştire şi este porobabil principala mea motivaţie. Trebuie să fie cumplit de trist şi plictisitor atunci cînd le ştii pe toate. Am început a mă feri de „atotştiutori”. Îmi astupă calea spre Nordul meu. Dar m-am prins în horă şi nu mai pot ieşi.
Citiţi Punctul din .FR în continuare, admiraţi-l, apreciaţi-l, proboziţi-l cînd o ia razna de tot (cu treabă să fie, ok?)... Dar nu uitaţi să daţi un Like, Share, Comment sau orice alt indicator al „vanităţii” mele ;)!
Ce-ar fi să încercăm să ne căutăm fiecare cîte-un Nord? Mai ştii, poate că coincid careva?
„Эй вы, задние, делай как я, это значит: не надо за мной.
Колея эта только моя,
Выбирайтесь своей колеей!”
V. Vysotsky