Dragӑ Andrea

Ciao, Andrea! Ah, cât de mult mi-aş dori sӑ ţi-o spun în faţӑ,

Zâmbind ca Roberto Benigni, cu soarele prins în ochiul stâng

Și neapӑrat cu un gest larg de salut al braţului drept,

Lejer şi dezinvolt, cum ai arunca un sâmbure de mӑslin

Peste ogorul atotroditor al ţӑrii!

Știi, cândva demult, am avut o gagicӑ pe care o chema Andrea...

Era frumoasӑ – foc! Când trecea pe stradӑ

Mӑ frigea mai ceva ca lava clocotindӑ a vulcanului Etna…

Dragӑ Andrea, uitam sӑ-ţi spun cӑ la noi Andrea e nume de fatӑ.

Dar sӑ nu facem caz din acest caz lipsit de semnificaţii,

Sunt doar curios sӑ aflu, dragӑ Andrea,

O curiozitate strict ştiinţificӑ, de poet ars, nimic mai obraznic,

Când anume s-a produs acest transfer de gen,

Cӑci, precum zic cronicile, „de la Râm ne tragem” şi noi.

S-au întors vremurile, dragӑ Andrea, şi ne trage Râmul înapoi...

De ce dovadӑ istoricӑ ar mai fi nevoie ?

Iatӑ, mi-a tras-o şi pe draga mea Andrea…

Mi s-a transmis cӑ tare mai visa la o pereche de ciuboţele moi

Și a plecat în ţara care stӑ ca o ciuboţicӑ pe harta Europei.

Ma întreb cu cine şi-o fi tras-o azi Andrea?..

Mi-ar place sӑ vӑ ştiu împreunӑ: Andrea & Andrea!

Și ce nostim ar fi la starea civilӑ dacӑ chiar v-aţi lua de soţi:

”Andrea, vrei s-o iei de soţie pe Andrea?

Și tu, Andrea, vrei sӑ-l iei de soţ pe Andrea?”...

Aş mai vrea sӑ te rog ceva, dragӑ Andrea,

Dacӑ poate cumva, dacӑ poate ţi-ar fi rӑmas vreo pereche,

Poate din alea care nu i-au plӑcut Andreei,

Nu neaparat din cele mai scumpe,

Dar sӑ scrie clar „Made in Italia” pe ele...

Aş vrea sӑ mӑ-nsor, dragӑ Andrea,

Am cunoscut o fatӑ de treabӑ:

Frumuseţea ei curge lin şi rӑcoritor ca Tibrul.

Dar mi-e frica, dragӑ Andrea...

Și dacӑ viseazӑ şi ea

La o pereche de ciuboţele moi, ce mӑ fac?

Mӑ tem sӑ nu se tragӑ şi ea spre origini...