Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
15 avril 2011 5 15 /04 /avril /2011 11:46

Astăzi voi fi laconic. Voi prelua. Voi face un “Copy – Paste”. De pe situl lui Vitalie Sprînceană. Pentru că nu doresc ca un cineva să facă un “Ctrl A – Delete” cu memoria noastră. Fiindcă complexul “Rugina” este mai mult decit o operă excepţională. Am semnat această petiţie. Şi vă îndemn să vă alăturaţi.

Rugina

Iată şi textul de pe “blogul implicat” semnat Vitalie Sprînceană:

 

SOS cu Petitie…complexul sculptural sub cerul liber „Rugina & Co.“

Artiştii Nicolae Ischimji şi Valeriu Moşcov au avut nevoie de 25 de ani şi de câteva tone de fier uzat şi resturi industriale pentru a crea această operă de calibru european – complexul sculptural sub cerul liber „Rugina & Co.“ – „РЖАвЧИНАХ“. Sculpturile care formează expoziţia – „Purgatoriul“, „Aparatul birocratic“, „Păstorul“, „Cortina de fier“ – constituie un ansamblu unitar şi integrat organic în spaţiu. Complexul sculptural nu este doar un veritabil comentariu, viu ilustrat, la epoca totalitarismului şi a industrializării, ci şi este o adevărată carte de vizită a artei moderne din Moldova: o dovadă a forţei conceptuale a acesteia, a unui potenţial creator şi critic în plină expansiune, un exemplu de dăruire dezinteresată şi liber asumată idealurilor artei în condiţii de underground, un model de nonconformism, un manifest al gândirii ecologiste.

În ce constă problemа? Admirată de vizitatori, apreciată înalt de comunităţile de experţi locali şi internaţionali, dar nerecunoscută la noi oficial, „Rugina“ cea inovatoare se află în acest moment în pericol de dispariţie. Una dintre lucrări a fost furată, alte câteva sunt deteriorate. Spaţiul public pe care se găseşte expoziţia este izolat şi ciopârţit de garduri instalate ilegal. Se planifică privatizarea terenului şi folosirea lui în scopuri private. Atelierul autorilor, parte componentă şi bază tehnică a proiectului, împreună cu arhiva, sculpturile, tablourile, ustensilele, biblioteca, a fost acăpărat de persoane necunoscute, cu complicitatea angajaţilor Primăriei. Dosarul privind pătrunderea ilegală în atelier este de un an „examinat“ de procuratură… Funcţionarii Direcţiei patrimoniu municipal refuză să prelungească termenul contractului de arendă a atelierului. citeşte şi semnează

 

Partager cet article
10 avril 2011 7 10 /04 /avril /2011 10:31

 

 

„Мне вчера дали свободу.

      Что я с ней делать буду?”

V. Vysotsky

 

Leo Butnaru spunea* că ar trebui de inventat un nou soi de literatură/lectură : avalanche-reading. E genul de scriere interactivă cînd, în urma unui text publicat, comentariile încep a se constitui într-un discurs scriptural propriu-zis.

 

Acum cîteva zile publicam un articol pe blog despre perioada interbelică. Soră-mea, Veronica, comentase atunci textul citîndu-l pe bunelul nostru, Ştefan Ilaşciuc, originar din satul Nicoreni, astăzi raionul Drochia: « La români cine muncea era gospodar. Acum tot boseacu-i gospodar ». Comentariul respectiv a suscitat o serie de alte (inter)reacţii pe Facebook, ce au  motivat, la rîndul lor, şi articolul respectiv. Imprevizibile sînt căile tale, avalanche-reading! E o formă de (de)scriere extraordinară unde absolut toate constituantele lingvistice ale unui intra-inter-meta-exo-hyper-text, poate deveni geneza altui text şi aşa la infinit. Mai mult, impersonalitatea autorului (trăiască pseudo-anonimatul Internetului!) şi temporalitatea efemeră a textului, fac ca el(e), acest(e) text(e) să devină actorul principal al respectivului gen de scriere/lectură!

 

Bine, să lăsăm digresiunea de factură pur nostalgică (eh, unde-s anii cînd făceam literatură la facultate?) şi să revenim la gospodarul nostru. Francezii ar spune „berbecii noştri”, respectivii în cazul dat s-ar putea substitui cu uşurinţă.

 

De cîţiva ani buni sînt certat cu noţiunea de „gospodar”. E ca şi comunismul: idee seducătoare şi grizantă în secolul 19, dar criminală la începutul secolului 21.

 

Cuvintele sînt inocente prin forma lor, dar nu şi prin conţinut. Or, cu timpul, conţinutul lor se schimbă, evoluează odată cu societatea, valorile vehiculate. Pe scurt, evoluează odată cu noi.

 

Principala problemă a acestui cuvînt este faptul că el este asociat, pentru majoritatea din noi, cu o stare şi nu cu o modalitate. Ca să inţelegeţi mai bine la ce fac referinţă voi aduce doar două exemple:

 

  1. Acum cîţiva ani, fiind în vacanţă, mergeam la Nistru la pescuit băboi (cu 5-6 ani în urmă mai erau încă în Nistru). Ajuns pe mal, m-am apropiat de un bătrînel ce pescuia şi el. De, ca pescarii. Cu întrebări de genul „cum se prinde”, „la ce prinde”, dacă ştie el unde pot să prind şi eu, în fine, banalităţi din codul de comportament al pescarilor. Într-un mod foarte natural am angajat o discuţie mai largă, căci eu unul sînt fan al acestor taifasuri dezinvolte din care aflu mult mai multe lucruri despre cotidianul moldovenilor decît din toate ziarele şi televiziunile puse launloc. Desigur, orice dialog presupune un schimb de informaţie. C’est donnant-donnant, cum se spune pe la noi prin sat. Cînd a aflat că locuiesc în Franţa, moşulică m-a întrebat direct dacă am maşină. I-am răspuns onest că nu am. Concluzia a fost categorică: „Apu, nu ieştu tu gospodar”...

 

  1. Şi mai înainte de epizodul cu pescuitul nimeream la cineva în ospeţie. O persoană care făcea parte din foştii brigadiri şi care mai continua să lucreze la un new-kolhoz numit pe atunci „gospodărie agricolă”. Omul ne-a demonstrat cu o fală pur balcanică „gospodăria” sa individuală. E drept că avea şi cu ce se mîndri. La plecare persoana care mă acompania îmi spunea: „Ai văzut ce om gospodar?  Maladets!” La simpla întrebare pe care i-o puneam: „Cum adică? Nu vezi că tot ce are e din furat?” a strîns doar din umeri şi m-a privit ca pe un extraterestru...

 

gospodarulCuvîntul „gospodar” a evoluat şi a pierdut din încărcătura sa semantică modalitatea în care se construieşte o gospodărie rezumîndu-se astăzi (dar oare numai astăzi?) la un anumit nivel de (bună)stare. Dacă pe timpuri însemna casă, pamînt, oi, vaci, boi, cai etc., astăzi înseamnă casă/apartament (cu cît mai mare şi cu cît e mai scump ghetoul, cu atît mai „gospodar”), maşină (cu cît mai scumpă, cu atît mai „gospodar”), haine scumpe (cu cît mai glamour, cu atît mai „gospodar”), baruri şi restaurante, călătorii pe la curorturi la modă, etc. etc. – apanajul la ceea ce occidentalii numesc „nouveau riche” iar la noi se cheama „novyi russkii/moldovanen”. In slang-ul orăşănesco-contemporan „gospodar” = „krutoi”. Cu cît mai „krutye” sînt bunurile pe care le posezi, cu atît mai... dar mă repet prea des. Ah da, uitam un detaliu. Topul topurilor e să fii proprietarul unei afaceri, dar nici într-un caz să nu munceşti la această „afacere”.

 

Şi dacă e sa fim oneşti, apoi să fim oneşti pînă la urmă: fiecare din noi doreşte să devină „gospodar”. Nu am nimic împotriva oamenilor bogaţi. Cu cît mai mulţi - cu atît mai bine. Dar trebuie să fie „cu atît mai bine ţării şi lui cu-atît mai bine” şi nu altfel. Cam cîţi din marii „gospodari” moldoveni şi-au constituit averile în mod onest, muncind din greu şi achitînd toate impozitele la stat? Problema nu este rezultatul final, ci modalitatea cu care se ajunge la acest rezultat. E o problemă de sistem. În chemarea noastră ancestrală de a deveni gospodari, am uitat că în afară de propria gospodărie mai există şi un sat. Măturăm gunoiul din ogradă şi îl aruncăm în drum. In afară de propria avere am uitat că ar trebui să mai construim şi o comunitate. O societate care ar permite să apară noi „gospodari” fără ca ei să fie şi boseci.   

 

Şi dacă timp de secole felul nostru de a fi „gospodari” ne-a salvat şi a permis să supravieţuim celor mai crîncene urgii, astăzi cu cît mai mult „gospodărim” cu atît mai mult ne auto-anihilăm. S-a vorbit mult de provincialitatea Basarabiei. Pe parcursul istoriei sistemul, modalitatea de a deveni „gospodar”, era impus din exterior. Bune sau rele, dar regulile de joc veneau din afară (est sau vest, puţin contează).  Basarabenii au ridicat sate şi gospodării pînă şi în mijlocul Siberiei. Ei înjgheabă astăzi gospodării prin Europe şi Americi.

 

Şi la noi acasă? De ce, gospodăroşi fiind pînă la măduva oaselor, nu funcţionează? Normal, trebuia să vină cineva cu reguli de joc. Nu a fost să fie, iar noi am fost incapabili să le creăm. Mai bine zis, unica regulă de joc şi unica măsură de adevăr a rămas „gospodarul”. Valoarea supremă, scopul ultim.

 

Dacă dorim să supravieţuim, ar trebui să ne unim repejor cu cineva (eu unul ştiu şi cu cine). Singuri va fi greu. E practic imposibil să creezi ex-nihilo ce nu a existat pe acest petec de pamînt niciodată. Şi asta cu capacitatea şi dorinţa noastră de a învăţa... Prea... „gospodăroşi” sîntem.

 

*Leo Butnaru, „Ruleta Romaneasca” (nouveleta „Semnat: moartea...”), 2010

Partager cet article
7 avril 2011 4 07 /04 /avril /2011 22:37

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Paris, 7 Aprilie 2011

 

Câteva zeci de basarabeni din Paris au participat astăzi la o manifestaţie de comemorare prilejuită de împlinirea a doi ani de la evenimentele post-electorale din aprilie 2009. Mitingul a început cu un minut de reculegere în memoria celor decedaţi şi martirizaţi în urma acelor evenimente. Participanţii la miting au invocat unele aspecte esenţiale referitor la evenimentele din aprilie 2009 de la Chişinău. În primul rând a fost salutat curajul tinerilor care au ieşit să protesteze paşnic la 6 şi 7 aprilie. Anume aceşti tineri au permis schimbarea societăţii noastre şi reorientarea ei către UE. În al doilea rând s-a menţionat cruzimea cu care fosta guvernare comunistă a maltratat tinerii în comisariate. S-a făcut paralela cu regimul libian, în cazul căruia comunitatea internaţională a declarat că o guvernare ce-şi atacă propriii cetăţeni nu mai are dreptul de a conduce ţara.

 

Persoanele care au luat cuvântul au ţinut să sublinieze faptul că nici după doi ani nu au fost încă trase la răspundere persoanele responsabile de teroarea îndreptată împotriva manifestanţilor paşnici. De asemenea, a fost discutat eşecul dureros al Comisiei Parlamentare de anchetă, care nu a reuşit (sau nu a dorit) să dezvăluie publicului adevărul despre acele evenimente. Manifestanţii şi-au exprimat regretul în legătură cu ultimele declaraţii ale unor exponenţi ale actualei coaliţii de guvernare, potrivit cărora “adevărul despre 7 Aprilie nu se va afla niciodată”. A mai fost menţionat şi faptul că în aprilie 2009 s-au mobilizat şi cetăţenii moldoveni aflaţi peste hotarele ţării, organizând o serie de proteste în faţa Ambasadelor Republicii Moldova din mai multe capitale, inclusiv şi din Paris.

 

Participanţii la miting au adoptat o Rezoluţie, care conţine o serie de revendicări referitor la o fermă desfăşurare a anchetei privind acele evenimente, şi mai ales în privinţa torturii din comisariate. S-a menţionat că funcţionarii (poliţişti, procurori, judecători, miniştri..) care au încălcat drepturile omului în acea perioadă nu mai au dreptul de a deţine sau a accede în funcţii de responsabilitate publică în Republica Moldova. Rezoluţia mitingului a fost înmânată reprezentanţilor Ambasadei Republicii Moldova din Franţa, care au acceptat cererea manifestanţilor de a o transmite autorităţilor de la Chişinău.


            Mitingul a fost autorizat de poliţia franceză şi s-a desfăşurat în faţa Ambasadei Republicii Moldova în Republica Franceză fiind organizat de Clubul Liberal din Paris, cu suportul Grupurilor de Iniţiativă LaParis.net, IMPACT şi a Bisericii Basarabene "Sfântul Ştefan cel Mare".

 

 

REZOLUTIA

 

 

Noi, participanţii la mitingul de protest şi comemorare a evenimentelor post-electorale din Chişinău din aprilie 2009, reuniţi la Paris la 7 aprilie 2011 în faţă Ambasadei Republicii Moldova,

 

EXPRIMÂND un profund regret în legătură cu moartea unora dintre participanţii la acţiunile de protest din Chişinău din aprilie 2009,

 

APRECIIND iniţiativa, curajul, ataşamentul faţă de valorile democraţiei şi libertăţii a participanţilor paşnici la acţiunile de protest,

 

ŢINÂND SEAMA de faptul că evenimentele din aprilie 2009 din Chişinău au condus la schimbarea realităţii politice din Republica Moldova,

 

CONSIDERÂND că Comisia Parlamentară pentru studierea evenimentelor post-electorale din aprilie 2009 nu şi-a îndeplinit misiunea de a dezvălui societăţii Adevărul despre cele întâmplate,

 

AVÂND ÎN VEDERE că practic nicio persoană nu a fost condamnată pentru înfăptuirea sau admiterea cu bună ştiinţă a abuzurilor împotriva manifestanţilor paşnici,

 

LUÂND ÎN CONSIDERARE Rezoluţiile Parlamentului European şi ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei care cer în mod explicit autorităţilor Republicii Moldova să contribuie la elucidarea evenimentelor post-electorale din Chişinău din aprilie 2009 şi să procedeze la pedepsirea celor care au comis sau admis încălcarea drepturilor omului,

 

CALIFICÂND că declaraţiile unor lideri politici de la Chişinău referitor la “imposibilitatea aflării adevărului despre 7 aprilie 2009” sunt deplasate, răuvoitoare şi în totală contradicţie cu principiile democraţiei transparente şi a statului de drept,

 

ADOPTĂM PREZENTA REZOLUŢIE, PRIN CARE CEREM AUTORITĂŢILOR REPUBLICII MOLDOVA:

 

REABILITAREA participanţilor la proteste; plata unor despăgubiri materiale decente persoanelor care au avut de suferit în urma abuzurilor forţelor de ordine,

 

ANCHETAREA tuturor persoanelor care au comis şi au organizat comiterea actelor de omucidere, tortură şi maltratare după manifestaţiile din 6-8 aprilie 2009,

 

DEMITEREA imediată a tuturor funcţionarilor (poliţişti, judecători, miniştri..) care au admis încălcarea drepturilor omului în acea perioadă, cu interdicţia de a mai deţine funcţii de responsabilitate publică în Republica Moldova,

 

SUSPENDAREA din funcţii şi anchetarea disciplinară a tuturor persoanelor care, în pofida atribuţiilor lor funcţionale şi a obligaţiilor lor deontologice (procurori, avocaţi parlamentari, medici..), nu au contribuit în niciun fel la stoparea abuzurilor din comisariatele de poliţie,

 

PUBLICAREA imediată a Raportului Comisiei Parlamentare pentru elucidarea evenimentelor post-electorale din aprilie 2009,

 

CONFORMAREA cu prevederile Rezoluţiilor Parlamentului European şi ale Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privitor la funcţionarea instituţiilor democratice şi a statului de drept în Republica Moldova.

 

Această rezoluţie a fost acceptată de către majoritatea persoanelor prezente la miting şi a fost transmisă Clubului Liberal din Paris pentru a fi înmânata reprezentanţilor Ambasadei Republicii Moldova.

Partager cet article
1 mars 2011 2 01 /03 /mars /2011 15:55

Principiul nr. 3: Economia de piaţă

Toata lumea ştie cît e de uşor a scrie versuri cînd nimic nu ai a spune. De asemenea e relativ uşor a scrie, şi nu numai versuri, atunci cînd ieşti în profund dezacord cu ceva.

E foarte greu însă a scrie neavînd o opinie bine cristalizată referitor la un fenomen sau realitate. Uite cam asta este şi opinia mea despre economia de piaţă: necristalizată, mai bine zis – decristalizată.

 

Explic dialectica (de)cristalizării: fiind încă baiat la şcoală (cam pe vrema perestroikăi), devenisem ferm convins că avem nevoie de economie de piaţă. Pofta de cîrnaţ şi orele state în cozi după zahărul raţionat m-a făcut să cred multă vreme că o altă alternativă nu poate exista. Undeva în capitalismul putred nu erau cozi, şi era cîrnaţ de 365 de feluri...

 

economia de piataAm zece ani de cînd trăiesc în occident. Am văzut cîrnaţ de 365 de feluri pe care poţi să-l cumperi fără a pierde o zi în coadă. Şi totuşi am dubii din ce în ce mai mari referitor la economia de piaţă. De fapt ,cu cît îmi cunosc mai bine patria adoptivă, cu atît mai mult aceste dubii devin cetitudini. Paradoxal, dar sînt din ce în ce mai convins că dacă ar fi fost aplicate în occident reţetele ce ţin de „mîina invizibilă” se mînca şi la ei astăzi acelaşi cîrnaţ „doktorskii” pentru care ar fi trebuit de plătit un preţ nebun.

 

Dar sa facem abstracţie de îndoielile mele şi să revenim în ţărişoara noastră. Deci, fiind şcoler, la primele ore de economie am învăţat că piaţa este leacul tuturor relelor şi că aceasta „mîină invizibilă” poate soluţiona năpastele noastre. Ni s-a spus că o întreprindere nu este eficientă decît dacă aparţine capitalului privat. Ni s-a spus că cererea generează inevitabil o ofertă de o multitudine de bunuri şi servicii. Mai mult, aceste bunuri şi servicii vor fi atît de variate şi în număr atît de mare, încît vor costa 3 kapeici şi vor fi de bună calitate. Ni s-a spus că salariile vor fi mari, căci va fi nevoie de braţe de muncă calificate (or noi asta făceam – ne calificam). Într-un cuvînt, aceleaşi baliverne pe care le auzeam cu cîţiva ani înainte de perestroikă despre viitorul luminos şi „mîina atotştiitoare” a gosplanului...

De la lansarea perestroikăi au trecut 25 de ani... Am reuşit! Astăzi evoluţia economiei Moldovei poate fi adusă ca exemplu în toate manualele referitor la economia de piaţă. Nu glumesc.

 

Să revenim la postulatele (intenţionat voi fi foarte reductor şi voi re-folosi argumente de nivel pur şcolar) enunţate puţin mai sus.

 

1.       O intreprindere nu este eficientă decît dacă aparţine capitalului privat.

Moldova a verificat cu brio acest postulat. La noi nu funcţionează eficient decît structurile create greenfield (de la zero). Pseudo-privatizarea cu bonuri nu a fost decît o hoţie şi toate întreprinderile cu capital mixt (reorganizări în SA cu o post-privatizare) au fost furate şi vîndute la fer uzat de către foştii directori.

 2.       Cererea generează oferta.

De asemenea  - verificat. Dacă-mi găsiţi astăzi un bun pe care nu poţi să-l cumperi în MDA... dar nu, nu există.

 

3.       Cererea şi oferta, printr-o minunată şi extraordinară funcţie, vor stabili preţurile bunurilor şi produselor.

Voi veni cu o concluzie, care într-un fel va şoca: ceea ce se întîmplă în Moldova cu preţurile este o demonstrare demnă de un Case Study despre mecanismele pieţii!

 

Un lucru au uitat să ne spună la şcoală: o economie de piaţă eficientă trebuie să fie un sistem dinamic, cu o instabilitate relativă menţinută constant. Or, orice sistem dinamic tinde în mod natural spre stabilitate (confruntaţi teoriile despre sisteme pentru o mai vastă înţelegere). Piaţa, fără o forţă exterioară, este auto-destructoare. Instabilitatea într-o economie de piaţă înseamnă libera concurenţă. Înseamnă actori economici care în permanenţă îşi dispută consumatorul. Numai în aceste condiţii el, consumatorul, va putea beneficia de bunuri şi servicii la un preţ rezonabil...

 

Îmi place foarte mult o definiţie a firmei (nu mai ţin minte de unde o am în memorie): „Firma are ca obiectiv maximizarea funcţiei profit sub anumite constrîngeri”. Libera concurenţă nu este altceva decît o constrîngere. Respectiv firmele vor face tot posibilul pentru a o lichida... Investind politicul, funcţia cărui este anume de a fi o adevărată forţă entropică pentru a menţine sistemul „fierbinte”, business-ul face ce are de făcut: îşi maximizează funcţia profit, anihilînd constrîngerile. Astfel se ajunge la situaţii de monopol sau oligopol. Revenim la ancestrala viziune platoniană: ţara trebuie să fie condusă de filozofi, apărată de armată şi hrănită şi îmbrăcată de meşteşugari. Altfel spus: business-ul nu are ce căuta în politică!

 

Nu ştiu dacă mai are rost să mai pomenesc de celelalte postulate ale economiei de piaţă (stabilirea salariilor pe piaţa muncii; libera circulaţie a mărfurilor, capitalului şi a forţei de muncă; transparenţa şi egalul acces la informaţie al actorilor economici...).  Pentru fiecare din ele se poate scrie un articol separat.

 

Din păcate, o bună parte din ceea ce am spus mai sus poate fi aplicat şi la societăţile din occident. De unde şi disconfortul de la începutul articolului. Atîta doar că aceste constrîngeri sînt mai greu de lichidat. Tocmai de asta şi ziceam că occidentul ar trebui să tragă învăţăminte din ceea ce s-a întîmplat în Moldova...

 

Cineva zicea că noi, de fapt, am fi trecut prin comunism şi nici nu ne-am dat seama, facînd aluzie la epoca zastoi-ului brejnevian.

 

E am toate motivele să afirm astăzi: „Noi am trecut prin economia de piaţă şi nici nu ne-am dat seama”

Partager cet article
17 février 2011 4 17 /02 /février /2011 11:53

Principiul nr. 2: Democraţia

 

Banc:

- Măi ţigane, tu ai văzut vre-o dată tren?

- D’apoi cum! Eu chiar ş-am mîncat!

 

Înainte de începe acest articol consider necesare două trimiteri:

1.      La definiţia din DEX (pardon, dar se pare că va fi înca mult timp necesară): DEMOCRAȚÍE, democrații, s. f. Formă de organizare și de conducere a unei societăți, în care poporul își exercită (direct sau indirect) puterea.

2.      La Constituţia Republicii Moldova: „Noi, reprezentanţii plenipotenţiari ai poporului Republicii Moldova, deputaţi în Parlament, ... Considerînd ..., democraţia,... valori supreme.”

Articolul 38: (1) Voinţa poporului constituie baza puterii de stat. Această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.  (2) Cetăţenii Republicii Moldova au drept de vot de la vîrsta de 18 ani, împliniţi pînă în ziua alegerilor inclusiv, excepţie făcînd cei puşi sub interdicţie în modul stabilit de lege.

 

Reeşind din cele menţionate mai sus, ar fi absolut legitim să deducem că votul cetăţeanului este sacru şi inalienabil. Fiind „baza puterii de stat”, sistemul electoral este primul lucru pe care acest stat, dacă tinde spre democraţie, ar trebui să-l perfecţioneze şi să asigure în permanenţă ca el, acest sistem, să fie unul adecvat cu realitatea.

 

De asemenea, ar trebui să cocluzionăm că oricare forţă politică, orice funcţionar de stat sau mişcare socială ar trebui, cel  puţin, să respecte acest principiu şi să se conforme acestei valori. Altfel, e în afara legii. Mai mult, ar fi normal să ne imaginăm că funcţionarii de stat, membrii CEC, CC şi partidele politice (indiferent de culoarea lor) au obligaţia de a apăra aceste valori (democraţia şi, prin extensie, votul cetăţeanului).

 

Din păcate, ceea ce se întîmplă în Republica Moldova, timp de 20 de ani, cu sistemul electoral seamănă mai mult cu un teatru de păpuşi , unde noi sîntem spectatorii, păpuşele ne arată un show pentru care tot noi am plătit, iar actorii veritabili rămîn invizibili. 

 

Primul act al acestui teatru al absurdităţilor pe care pot să-l mai scot din meadrele memoriei mele de expatriat a fost alegerea lui Lucinschi preşedinte (atunci era la luptă cu băbacul Snegur) pentru scaun. S-a decis pe muchie de cuţit, dar cînd nu mai ştiu care obraznic a cerut renumărarea voturilor i s-a spus că nu mai este posibil tehnic. Dacă vă interesează povestea, căutaţi şi singuri, nu ăsta e subiectul articolului meu.

 

Să revenim la timpuri mai recente. Ca un prim exerciţiu, v-aş ruga să studiaţi cu mare atenţie numărul alegătorilor de la un scrutin la altul (au fost destule ultimul timp). Veţi descoperi o progresie constantă... 

nr de alegatori moldovaFebruarie 2001 - 2,379,491

Aprilie 2005 - 2,430,537

Aprilie 2009 - 2,704,103

Iulie 2009 - 2,708,381

Septembrie 2010 - 2,662,052

Noiembrie 2010 - 2,810,936

 

 

 

 

 

 

 

Mai căutaţi şi cifre despre evoluţia demografică în Republica Moldova. Ştiu, stimate cititor, te pun la lucru... Dar asta e, în acest fel, cel puţin, vei fi convins că nu încerc să te manipulez. La compararea acestor doua evoluţii mă apucă un soi de „malaise” indescriptibil...

 

Ceea ce se întîmplă, însa, de la 2009 încoace depăşeste orice înţelegere. Scrutinul din aprilie 2009 a fost cică falsificat. În afară de Marian Ilici nu cred că cineva din actuala AIE ar îndrăzni să afirme contrariul. Am asistat la un fel de Rezident Evil în producţie pur moldovenească...

 

V-aş ruga acum să studiaţi cu mare atenţie componenţa CEC de atunci. Perioada care a inregistrat o creştere spectaculoasă a numărului de alegători...

 

Făcut? Ok, mergem mai departe.

 

Încă un extras, de pe situl CEC:

„Comisia Electorală Centrală este o instituţie publică permanentă fondată în vederea realizării politicii electorale, pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor.”

 

Aprilie s-a consumat, s-a consumat şi iulie 2009: ne-am pricopsit cu o AIE care, dacă urma să fie consecventă şi fidelă propriilor declaraţii, ar fi trebuit să insiste ca CEC să mai facă ceva ordine prin liste şi să adapteze procesele electorale la realitatea de azi, ţinînd cont, printre altele, de nr. de moldoveni plecaţi în străinătate*. Nu prea s-a auzit zarvă şi mare agitaţie timp de un an de zile...

 

*Doar un exemplu: eu, fiind înscris pe listele electorale la Bălţi, am fost contabilizat dublu: o dată ca absent şi a doua oară ca alegător pe listele electorale suplimentare. Şi astfel au păţit-o majoritatea celor plecaţi în străinătate. Respectiv, votul meu a fost diluat de o absenţă, tot a mea... Procedura lansată pe voteaza.md nu a fost eficientă. Pentru Septembrie 2010 m-am înregistrat, dar în listele electorale de bază la Paris nu am apărut...

 

2010 a fost din nou un coşmar electoral. Nu exagerez. Şi nu fac referinţă la faptul că au fost 2 scrutine în acelaşi an. Pot fi şi şase. Fac referinţă la organizarea şi la desfăşurarea lor.

 

În septembrie referendumul nu a fost validat. La limită. Acum reveniţi pentru cîteva clipe la cele spuse mai sus. Eu unul cred că am avut prezenţa necesară. Are cineva argumente valabile să mă contrazică? Nu cred.

 

Alegerile din noiembrie 2010 s-au soldat probabil cu cel mai mare scandal electoral din istoria RM. Cetăţeni au fost lipsiţi de dreptul la vot! 919 voturi valabil exprimate (deşi nu pe buletine oficiale de vot, dar asta nu din vina lor) nu au fost contabilizate. NIMENI! Dar absolut nimeni din înalta noastră conducere de stat (CEC, CC, Partide, Guvern etc., etc.) nu au luat o poziţie clară pentru a apăra dreptul de vot al cetăţeanului. CEC nu avut curajul să contabilizeze voturile A4. Pur şi simplu a eliminat aceste 919 persoane din calcul.

 

Potrivit codului jurisdicţiei constituţionale, subiecţii cu drept de a sesiza CC sînt şeful de stat, Guvernul, Ministrul Justiţiei, Curtea Supremă de Justiţie, Judecătoria Economică, Procurorul General, deputaţii, fracţiunile parlamentare, avocaţii parlamentari şi Adunarea Populară a Găgăuziei. OK, lăsăm Găgăuzia la o parte, dar ce au făcut restul? CC, garantul respectării Constituţiei, nici nu a examinat cazul... Şi nu s-a găsit UN SINGUR demnitar să apere ceea ce ar trebui considerat un drept sacru! În schimb, CC a decis renumărarea voturilor la cerinţa pcrm! Extraordinar, nu? Şi tot pe bani publici...

 

Mandatul echipei CEC expirase încă înainte de scrutinul din noiembrie 2010. În mod normal, şi iarăşi, ţinînd cont de toate cele spuse mai sus, membrii fostei echipe trebuiau măturaţi fără scrupule.

 

La noi, în ţara minunilor şi mama tuturor democraţiilor, fostul preşedinte al CEC, Eugeniu Ştirbu, propune să li se dea la toţi cîte un „migdal”, iar Iurie Ciocan (acelaşi care afirmase în dimineaţa lui 29 noiembrie ca 919 voturi nu vor modifica repartiţia mandatelor în Parlament, respectiv ele nu mai contează!) este făcut preşedinte CEC, la propunerea PLDM de data asta (în 2005 a fost înaintat de pcrm)... Ținind cont de tradiţia profund ancrată la noi (inebranlabilă de la URSS încoace) de a distribui „migdalii” în schimbul a servicii personale sau fidelilor de partid, mă întreb: pentru ce merite se cer decoraţii de data asta? La sigur nu pentru apărarea valorilor constituţionale!

 

Pe situl CEC în continuare scrie cu litere grase:

„Voinţa poporului constituie baza puterii de stat. Această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. Statul garantează exprimarea voinţei libere a cetăţenilor prin apărarea principiilor democratice şi a normelor dreptului electoral”.

 

Acum ce mai spui, stimate cititor? Ai văzut vre-o dată democraţie? Eu unul chiar ş-am mîncat!

 

Imagine fon grafic: Marina Cheptea

Aticol publicat in Gazeta Basarabiei, Italia cu titlul "De ce-am votat? De ce-as mai fi ramas (indiferent)?: http://moldinit.com/_ld/1/103_Gazeta_Basarabi.pdf
Partager cet article
14 février 2011 1 14 /02 /février /2011 12:44

Principiul nr. 1: Statul de Drept

Cam de vre-o 25 de ani încoace (încă dinainte de 1991 şi declaraţia independenţei) ni se tot promite acel viitor luminos cînd vom trăi cu toţii într-un stat unde legea va avea supremaţie şi toţi, de la Vladică pîn-la Opincă, vor fi egali în drepturi şi obligaţii. Şi dacă la capitolul „bunăstare economică” eventual mai putem înghite explicaţii şi justificări, la capitotlul „stat de drept” chiar nu există nici o scuză valabilă.

 

Putem probabil accepta un black-out ce ar corespunde cu opt ani de guvernare pcrm-istă. Pîna la urmă însă, aprilie 2009 a demonstrat că black-out-uri de genul ăsta nu mai sînt tolerate de majoritatea populaţiei şi, în mod special, de tinerii cărora li s-au inculcat alte valori la şcoli şi licee, tinerii care folosesc masiv noile tehnologii şi care nu mai sînt într-atît de uşor influenţabili.

 

Alegătorul şi-a expus părerea în iulie 2009, şi-a reiterat (mult mai masiv) alegerea în noiembrie 2010, dar...

 

AIE-urile, din păcate, nu au ştiut (sau nu au dorit) să înţeleagă care sînt „valorile şi principiile” oamenilor care au ieşit în piaţă în aprilie 2009. Cum am explica altfel lipsa de voinţă şi tenacitate în pedepsirea celor vinoveţi de încălcări grave ale drepturilor cetăţenilor?  Politicienii au deviat discuţia şi polemicile (quasi-imediat: vă mai aduceţi aminte de acuzaţiile candidatului la preşedenţie Marian Lupu depsre tentativa de lovitură de stat?) spre alt subiect: care sînt forţele ce au declanşat rebeliunea din aprilie? Cîndva, la sigur, ne vom delecta cu dezvăluiri şi istorii pline de comploturi de culuar, dar mai avem de aşteptat pîna atunci.

 

aprilie 2009Cel mai grav subiect, însa, a fost ocultat cu mare grijă de actuala putere. Indiferent de cine, cînd şi cum a fost la originea evenimentelor din aprilie 2009, felul în care au fost maltratati cetăţenii de către forţele care ar trebui să asigure acest principiu major – „stat de drept” ori „supremaţia legii” – constitue, în opinia mea, o dovadă a faptului că nu ne-am mişcat din loc (de la tătuca Gorbaciov încoace) nici cu un centimentru.

 

Societatea a aşteptat un mesaj clar de la noua putere: „Aşa nu se mai poate continua. Noi avem alte principii şi valori. Legea şi drepturile cetăţenilor sînt sfinte. Forţele de ordine trebuie să stea la straja legii şi drepturilor cetăţenilor.”  Mai mult, cu toţii am aşteptat, sper,  un mesaj clar la adresa forţelor de ordine: „Forţele de ordine sînt un garant al supremaţiei legii, indiferent de cine e la putere”.

În realitate, din pacate, mesajul transmis a fost un altul. Eu cel puţin am auzit altceva (Nu ştiu, poate am eu probleme cu „auzul”. De, sînt totuşi departe de Chişinău...):

 

„Bravi poliţişti, indiferent de ce faceţi voi, atîta timp cît slujiti cu fidelitate puterea (indiferent de ce culoare este ea), nu vi se va întîmpla nimic”.

 Acei cîţiva acuzaţi nu schimbă imaginea per ansamblu, ci o confirmă.

Black-out-ul continuă?

Partager cet article
9 février 2011 3 09 /02 /février /2011 16:16

Pe lîngă repartiţia mandatelor de deputat, rezultatele scrutinului parlamentar din 28 noiembrie 2010 au adus şi un răspuns la o întrebare care ne framintă de la 1991 încoace şi a fost o sursă a speculaţiilor politice de toate culorile şi finalităţile. Ne-am pomenit de facto cu rezultatele unui referendum naţional, desigur fără nici o valoare constituţională sau instituţională. Conform scrutinului, cel puţin 60% din populaţia Republicii Moldova au ales vectorul vestic al eternei dileme Vest-Est. Alegere deloc anodină şi care depăşeşte cadrul politicilor externe ale ţarii. Semnificaţia opţiunii alegătorului merită un articol aparte, or nu acesta este subiectul post-ului de azi.

 

Avem, deci, o primă constantă: majoritatea populaţiei ţării îşi doreşte o integrare în Europa. Folosesc „Europa” şi nu sintagma „Uniunea Europeană” în mod expres. Decorticarea semantică a cuvîntului „Europa” în înţelesul aceluiaş alegător riscă să scoată la iveală seme noi, diferite de referentul cunoscut în occident.

 

Avem şi a doua constantă: clasa politică îşi axează în consecinţă toată comunicarea în jurul acestui subiect, ţinînd cont de dezideratul alegătorilor, asimilînd însă Europa cu Uniunea Europeană (UE) (şi insistînd asupra suprapunerii acestor două noţiuni). AIE1, AIE2, MAEIE etc. etc. Nimai IE peste tot.

 

Toate bune pînă aici. Sînt şi eu adeptul IE-urilor la toate nivelurile. Dar...

 

Înainte de a înţelege dacă e posibilă o eventuală IE, ar trebui să înţelegem ce înseamnă UE şi dacă, eventual, ar fi un loc şi pentru o MDA acolo. Răspunsul meu este DA! Cu condiţia ca Moldova să poată oferi cetăţenilor europeni (în sens de „cetăţeni ai statelor UE”) locuri noi de muncă la un salariu decent, să vină cu o balanţă comercială pozitivă, să devină un stat donator în cadrul UE, să contribuie la securitatea frontierelor. Exact ce căutăm noi de la UE prin IE...  

 

Bătrîna Doamnă nu o duce chiar bine ultimul timp. UE o duce şi mai rău. În afară de criza economică, erodarea nivelului de viaţă şi a sistemelor de asistenţă socială, problemele de identitate (da - da, au şi ei din astea), Europa s-a mai pricopsit şi cu o criză instituţională inextricabilă din cauza UE. A aduce vorba actualmente despre o eventuală extindere în culoarele UE echivalează cu stingerea focului cu paie.

 

Să nu uitam nici de faptul că UE nu are în prezent o politică externă (şi nici internă, dacă tot vine vorba) unică, ci e doar un conglomerat de politici naţionale. Ceea ce decide UE, depinde în mare măsură de ceea ce se decide la nivel naţional în fiecare stat-membru. Ultimile alegeri în parlamentul european au demonstrat acest lucru: campania electorală (cel puţin în Franţa) a fost monopolizată de subiecte pur naţionale, cu încercari relativ stîngace de a le extra-frontaliza.  Politicienii europeni, la fel ca şi cei din Moldova, sînt mult mai interesaţi de a se menţine la putere decît de a apăra cauze măreţe de fraternitate şi democraţie în toată lumea. Vă asigur, alegătorul de rînd francez nu doreşte ca Moldova să facă parte din UE! Şi nu o va dori nici mîine, nici poimîine... Politicul nu va risca să-l contrarieze şi să promoveze ideea extinderii, căci criza economică recentă a demonstrat cît de slab a devenit el, politicul, în comparaţie cu economicul şi a zdruncinat simţitor legitimitatea statelor şi instituţiilor politice din cauza incapacităţii lor de a evita colapsuri sociale.

 

Dacă mai adăugăm aici şi jocul „de-a influenţa” cu o Rusie din ce în ce mai puternică din cauza hidrocarburilor, devine clar că visul Moldovei la IE este sortit să rămîna un vis. UE ne-a şi avertizat într-un mod foarte explicit: ne-a cantonat într-un ţarc pe nume „Partenariat Estic” - o reîncarnare a politicilor de vecinatate de acum cîţiva ani. Dacă formularea de azi rămîne una evazivă (cel puţin, în trecut se spunea deschis că ţările incluse în asemenea planuri nu au vocaţia de a adera la UE) şi mai aveţi speranţe, priviţi componenţa „partenerilor”. Crede cineva într-un viitor european al Bielorusiei sau al Ucrainei?

 

O altă mare enigmă ramîn relaţiile noastre cu Alianţa Nord-Atlantică. Într-un mod foarte bizar conaţionalii noştri nu asociază UE şi NATO... Or, nici o ţară din fostul bloc sovietic nu a aderat la UE fără să adere la NATO. Această dualitate pare să fie o regulă, cel puţin în ceea ce priveşte partea estică a Europei. Să nu uitam că, la origine, UE a fost creată ca o uniune economică pentru a evita conflicte de genul celor două razboaie mondiale care au devastat Europa în sec. XX. Respectiv, dimensiunea securitară nu poate nicidecum fi neglijată*... Politicienii moldoveni, însă, par a uita această latură a IE şi lasă media rusă, majoritară în spaţiul audio-vizualului din Moldova, să „trateze” acest subiect. Stranie abordare...

 

*lectura la subiect:  http://www.europalibera.org/content/article/2291684.html

 

Moldova-si-IEConstatările de mai sus (1. UE nici nu ia în calcule o eventuală aderare a Moldovei 2. Noi nu dorim aderarea la NATO) contrastează enorm cu discurul oficial politic din ţară care, chiar şi dacă nu promite o IE în urmatorul an-doi, o prezintă ca o realitate quasi-palpabilă, ceea ce nu corespunde adevărului, eufemistic vorbind.

 

Nu cred că înalţii demnitari de stat nu sînt conştienţi de acest fapt. Dimpotrivă! Dar nici un politician nu va încumeta astăzi să afirme că o IE în viitorul apropiat este imposibilă. Continuă, respectiv, să bată apa-n piuă... Nu că ar fi în zadar... Dacă e să continuăm pe acelaşi făgaş, poate că în următorii 25-30 de ani şi se va realiza această IE. Să dea Dumnezeu să mai existăm noi pînă atunci... Problema e alta: s-a cam subţiat răbdăul. Nu ajunge el nici pentru 10 ani...

 

De ce politicienii europeni (în sens de UE) sînt într-atît de încăpăţînaţi şi nemilostivi faţă de noi, europeni pînă-n măduva oaselor? Vezi mai sus de ce o fac la nivel de discurs: nu au altă soluţie. Si totuşi...

 

 În primăvara lui 2009, împreună cu alţi 3 prieteni de-ai mei, am obţinut o audienţă la un parlamentar francez (nu-i voi cita numele, din considerente pe care le veţi înţelege imediat) pentru a discuta despre evenimentele din aprilie. Vreau doar să spun că este o persoană care cunoaşte îndeaproape situaţia în Europa de Est şi face parte din grupuri parlamentare ce se ocupă de politica externă. Într-o discuţie mai mult cu caracter off-line, ne-a spus următoarele:

 

Primo: Franţa nu se va implica foarte mult în Europa de Est din cauza Rusiei, care devenea un partener „strategic”.

Secundo: UE nu va accepta noi membri în viitorul apropiat din cauza crizei profunde instituţionale şi pesimismului european generalizat.

Terzo: Moldova are un viitor european şi numai de ea depinde dacă va face parte din UE sau nu.

 

Pradoxal? Deloc! Mulţi politicieni din UE sînt ferm convinşi că Moldova va adera la România şi astfel, de facto, va intra în spaţiul UE. Închid însâ uşa statului Republica Moldova. O soluţie care satisface toată lumea. UE nu va avea de gestionat un nou stat din p.d.v. instituţional. Alegâtorul nu se va opune unei eventuale reunificări din simplul motiv că reunificarea (cea a Germaniei) este, dacă doriţi, un mit fondator al actualei Europi. Un simbol sacru inatacabil.

 

Concluziile vă las să le faceţi singuri, dragii mei cititori... Şi aştept comentariile Domniilor Voastre.

 

P.S.: Nici nu încumet să abordez problema Transnistriei... Metaforic vorbind, e un fel de întrerupător care, pentru moment, disjonctează absolut orice efort vizibil de IE sau, fie şi ipotetic, de aderare la NATO...

 

Imagine: Victor Crudu

Partager cet article
12 janvier 2011 3 12 /01 /janvier /2011 12:01

Acum cîteva zile vorbeam cu cineva de acasă (din R. Moldova, să fiu mai explicit) despre “situaţia politică” din Moldova. Persoana respectivă şi-a manifestat o îngrijorare extremă faţă de rezultatele alegerilor Preşedintelui în Parlament. Îngrijorare care mi s-a parut exagerată, ţinînd cont de faptul că interlocutorul meu nu deţine vre-un mandat de parlamentar şi nici cea mai mică funcţie de stat... Pîna la urmă argumentele sale s-au redus la „of Doamne, ce-o să mai fie! Iarăşi n-o s-avem Preşedinte... Iarăşi alegeri...”

I-am pus doar două întrebări la care nu am primit răspuns:

1. Şi pe tine personal ce te doare dacă o fi sau nu o fi un Preşedinte?

2. Ce te încurcă, o singură dată pe an, să ieşi din casă şi să votezi?

Intrebări care v-aş îndemna să ni le punem cu toţii. Pentru mine răspunsul este clar: eu nu vreau să se aleagă un Preşedinte! Eu vreau alegeri anticipate la toamnă! Şi tot aşa înainte timp de vre-o zece ani! Cel puţin.

Toţi politicienii se acuză reciproc de lipsă de patriotism din cauza că nu se alege acest Preşedinte. Cu toţii negociază dur şi amplitudinea negocierilor este condiţionată de doi factori: setea nesăbuită de putere / posturi şi necesitatea de a se menţine cît mai mult la putere odată ce ajung acolo. Cu prima dimensiune se pare că „boborul” a reuşit să se dumerească sau, cel puţin, încearcă. Cu a doua e mai greu... Din păcate, politicul a reuşit să-l convingă pe Opincă că nu e bine fără Preşedinte. De aici a-l convinge că nu e bine să alegi prea des (şi prin acest act să sancţionezi eventual o guvernare proastă) nu e decît un pas...

Voi încerca să răspund, anticipînd (anticipare - cuvîntul cheie al acestui articol), şi la argumentele aduse de către „iubitorii de Preşedinte”.

Argumentul 1: Stabilitate politică.

Să deschidem DEX-ul: STABILITÁTE s. f. Însușirea de a fi stabil, solid, trainic; soliditate, statornicie; fermitate. Durabilitate, trăinicie. Faptul de a-și păstra locul, de a nu fi mișcat din loc; fixitate. Spec. (Fiz.) Proprietate a unui corp de a-și menține poziția sau de a reveni în poziția inițială. Situație sigură, fermă.

Întrebare retorică: Ținînd cont de experienţa ultimilor 10-15 ani, doriţi ca lucrurile în Moldova să „nu se mişte din loc”? Ce dorim noi să „statornicim”? Mizeria? Exodul? Hoţia şi corupţia ca instrument de bază al guvernării? Nu de stabilitate politică avem nevoie, ci de o instabilitate totală. Sistemul trebuie zguduit şi refacut din temelie.

Argumentul 2: Un an e un timp scurt pentru ca un guvern să realizeze ceva.

sword of damoclesFals! Un an e un timp suficient de lung. Guvernul AIE 1 a demonstrat cu brio acest lucru. Într-un an au fost realizate lucruri care nu s-au făcut timp de 10 ani! Involuntar, Guvernul a adus dovezi incontestabile că poate lucra eficient (doar?) în condiţii de presiune.  Să mă înţelegeţi corect: nu vreau să fac o apologie guvernului Filat 1.  Dimpotrivă. Un alt lucru e cert: sîntem în situaţie de criză profundă. În pericol de moarte. Şi dacă ţara şi poporul ei e în criză, nu prea aş vedea de ce Guvernul ar fi creditat cu tocmai 4 ani de relativ confort. Sancţiunea alegătorului la un an de guvernare e sabia lui Damocles care neapărat trebuie să se abată asupra celui ce uită de interesele ţării şi ale poporului, indiferent de culoarea lui politică.

Argumentul 3: Alegerile costă scump.

Fără îndoială, banii cheltuiţi pentru organizarea scrutinelor pot fi cheltuiţi altfel, mult mai bine, dar... Din două rele cred că ar trebui să-l alegem pe cel mai mic. Cu un guvern eficace ponderea acestor cheltuieli nu va face decît să scadă. În plus, din an în an, aceste cheltuieli nu ar trebui decît să diminueze chiar şi în valoare nominală odată cu acumularea experienţei. Un alt avantaj indiscutabil: sistemul electoral se va ameliora (oare nu au fost „descoperite” lacune fenomenale la acest capitol în urma scrutinelor repetate din 2009-2010?).

Aceste trei argumente apar drept cele mai importante şi sînt cel mai des folosite în discuţiile la acest subiect. Cel puţin atunci cînd deliberările sînt publice.

Există totuşi şi un al patrulea argument, inevitabil adus pe un platou cu borduri albastre à la Ostap Bender de către politicieni în discuţii offline: electoratul...

Clasa politică de mulţi ani încearcă să ne convingă (şi nu fără succes, la drept vorbind) că electoratul nostru (adică noi) este unul iresponsabil, unul cu o conştiinţă civică la nivelul podelelor şi că este incapabil să-şi asume responsabilitatea de alegător. Pentru cei ce cunosc bine nivelul de încredere pe care îl au cetăţenii R. Moldova în discursuri oficiale şi mass-media, devine evident că anume zvonurile, bîrfele şi tot felul de mesaje trecute offline, pe sub masă, la un pahar „de vorbă”, într-un spirit de confesiune conspiraţională, au o pondere mult mai mare şi o forţă de convingere mult mai puternică. Pînă în prezent nu am întîlnit nici un politician, dar NICI UNUL (şi am văzut destui, cred, pînă acum, de toate culorile curcubeului), care ar spune că cred într-un sistem electoral şi au încredere în votul cetăţenilor. Se pare că astăzi ne-am lăsat convinşi...

E foarte comodă această poziţie. Ratezi un scrutin? Normal – alegătorul e prost. Ieşti sancţionat în urma unei alianţe ruşinoase politice? Iarăşi alegătorii sînt de vină – ei nu înţeleg interesele înalte de stat. Ratezi un referendum? Hmmm, dacă nu are boborul conştiinţă civică... etc. etc. Şi cu cît mai proşti, cu atît mai bine: mai uşor de manipulat. Şi cu cît mai săraci, cu atît mai bine – mai uşor şi mai ieftin de cumpărat.

Politicienii au făcut în fel şi chip ca să alegem cît mai puţin şi cît mai rar. Ne-au lăsat (sau i-am lăsat să ne lase) doar un scrutin de importanţă naţională: cel parlamentar. Şi cu cît mai rar ar avea loc, cu atît mai bine pentru clasa politică. Personal, nu am avut mari dubii referitor la constituirea AIE 2. Din momentul în care alegatorul e lăsat pe tuşă, politicienii se înţeleg pînă la urmă.

La drept vorbind, la fel nu am mari dubii şi referitor la alegerea Preşedintelui. Anume din cauza că alegătorul (bizar, nu-i aşa?) de data asta a fost extrem de mobilizat. Politicienii s-au trezit cu un „bobor” care vrea sa fie ortografiat „popor”. Asta înseamnă că ar trebui să mai mişte din coate, asta înseamnă că li se va cere socoteală. Corb la corb nu-şi scoate ochii. Vor face tot posibilul să-i lăsăm „în pace” pentru 4 ani de zile.

Eu unul fac astăzi un apel către comunişti: Tovarăşi! Ни шагу назад! Nu permiteţi alegerea Preşedintelui! Ni shagu nazad

EU VREAU SĂ ALEG! EU VREAU ALEGERI ANTICIPATE!

Partager cet article
14 décembre 2010 2 14 /12 /décembre /2010 13:22

Am fost dojenit de soţie pentru că m-am băgat… am fost dojenit de prieteni pentru că, chipurile, am vrut sa fiu băgat în seamă…  am fost dojenit de parinţi că mă bag într-o afacere cu primejdie… am fost băgat în …(piiiuuu - piiiiuuu)… de conaţionalii mei care nu au putut băga altceva în urnă decît o foaie albă ştampilată sau care nu au mai băgat nimic.

După mai mult de două săptamîni de la alegeri înca ramîn „băgat” şi nu am ieşit din trans… imagini care revin într-un flash-back continuu… spatele care mă mai supără şi azi din cauza maratonului de 26 de ore non-stop în picioare… Nodul de cravată îmi stă şi astăzi în gît... Băga-mi-aş!!!

In acea duminică, pe la orele 23h00, cînd nu mai rămîneau decît cîteva minute pînă la închiderea Biroului de vot de la Paris, un bun cunoscut mă apucă în şagă de cravată şi mă zgîlţie niţel de ea… printr-un gest cît se poate de amical şi inocent a rezumat toată ziua lui 28 noiembrie 2010.

Inceputul: deschidem biroul de vot. Primii alegători... un bun prieten de-al meu care a venit din schimbul de noapte pe la opt: „Ce se mai aude, Vitalius? Mai are rost sa votăm? Nu ştiu... e jale... poate acum?” Nu ştiu ce să-i spun... nici nu am dreptul să-i spun multe... astăzi am cravată...

Votează. Îmi spune că o va suna pe soră-sa să vină şi ea.  „Ei hai, curaj! Mai vorbim.” Pleacă grăbit.

Către orele 9h30 după fluxul alegătorilor puteai cu uşurinţă determina periodicitatea metroului parizian. Către 10h00 fluxul devine continuu. Către 11h00 coada depăşea 100 de metri în stradă...

Mai adăugăm o masă pentru a înregistra alegătorii. Cinci persoane nu se mai isprăvesc... degeaba, sînt doar trei cabine de vot. Înregistrezi mai rapid – coada se formează la intrarea în cabine. Se votează anevoios. Buletinele de 1 metru fîlfîe aidoma unor stindarde. Fîlfîe a speranţă, fîlfîe a viitor. Fiecare din ele este băgat în urnă cu ostentaţie, cu încăpăţînare, cu violenţă, cum ai pecetlui o soartă, cum ai bate un cui în capac...

 „Atenţie la prag... atenţie la prag”... dar astăzi nu sîntem la referendum, e vorba doar de pragul de lemn. Spre sfirşitul zilei cabinele au fost împinse la o bună jumatate de metru. Au fost date la perete de sutele de papuci ce s-au împiedicat de bîrna de jos... cabina pusă la perete, mitraliată de ştampila „votat”: POC – POC – POC... 2525 de focuri.

Astăzi speranţa e raţionată  – doar 2000 de buletine, doar atît ni se acordă... în faţă – ochi vinoveţi, multă deznădejde, multă gravitate, sprîncene încruntate... şi „cu Doamne-ajută” mai de fiecare dată.

alegeri 28-11-2010-9Un vis, o halucinaţie, o realitate palpabilă!  Către ora 13 impasul de pe rue Berlioz era plin de lume. Impasul în care s-a băgat Ambasada, impasul în care s-a băgat ţara...

Vecinii fulminau! Vecinii halucinau! Floarea bîhlită a apusului s-a pomenit faţă-n faţă cu realitatea! Realitatea pe care au creat-o co-naţionalii mei! Materialitatea pe care le-o crează lor zi cu zi a dat năvală peste ei în carne şi oase şi sute de suflete!

  E frig... prea frig... pescuim din coada imensă mamele cu copii şi încercăm să le facilităm trecerea. Nimeni nu protestează. Aud: „se vede că s-a schimbat puterea” de undeva dintr-o parte. Eu putere? Ah da, azi am cravată...

Tensiunea creşte: mai rămîn doar 500 de buletine, doar 400, doar 300... nervozitatea creşte şi în exterior. E frig... e prea frig... e lung... e prea lungă aşteptarea. Imponderabilitatea speranţei... viitorul în suspensie de nervi... viitorul condiţionat de o fiţuică albastră, chiar şi expirată... „Nu, cu buletinul nu e voie, nu am voie. Scrie in lege, om bun.” Fac un registru cu buletine să ştie legea că s-a vrut, dar nu s-a putut. Anunţ, pescuiesc mame si copii. Măsor coada de cîteva ori. La costum şi cravată. Nici frigul nu mă ia... O prietenă pe care o întîlnesc în mijlocul acestui boa constrictor îmi spune că nu mai poate sta. Întîrzie la muncă. Îmi pare rău... pleacă. Ea nu avea copil-permis...  

Un alt bun cunoscut îmi spune: „запахло жареным - все вышли голосовать”. Are dreptate... Unde mi-aţi fost, fraţilor, în septembrie? Unde mi-aţi fost, fraţilor, în iulie 2009? În aprilie 2009? De ce doar acum? De ce i-aţi lăsat să vă bage în impas?

Evidentul la imperfect devine un evident la prezent: buletine de vot nu vor ajunge... căutam soluţie... dar o căutăm doar noi...

17h30: Atît! Doar atît! Pîn-aici s-a îngăduit... Mai multe buletine nu-s!

Cum? Cum să spui unui om că nu se mai poate, că nu are voie? Cum să explici inexplicabilul? 

Persoane care nu au mai votat de cînd au plecat din ţară, persoane care au fost pînă la urmă convinse de atîtea mesaje de genul „VOTUL TĂU CONTEAZĂ!” venite din ţară şi din exterior, persoane care şi-au zis la un moment dat că încă nu este totul pierdut, ca nu sînt EI înca pierduţi, că s-ar mai putea, dar...

„Atît! Doar atît! Mai multe buletine nu-s!”

Persoane care nu au crezut niciodată într-un vot democratic, căci sistemul a fost gwynplainizat de politicantropii moldoveni timp de 20 de ani, persoane care au fost ferm convinse că rezultatele alegerilor sînt scrise cu mult înainte şi actul votării e o simplă pierdere de timp, aceste persoane au ieşit duminică din casă probabil neavînd încredere nici de data asta, dar au ieşit, căci ăsta e unicul şi puţinul drept care le-a mai rămas... şi:

„Atît! Doar atît! Mai multe buletine nu-s!”

Persoane care au făcut sute de kilometri pentru că au simţit MOMENTUL: 2-3 ore cu maşina sau trenul, 2 ore de coadă pentru ca să decidă azi! odată şi pentru totdeauna! Şi...

 „Atît! Doar atît! Mai multe buletine nu-s!”

Persoane care au votat întotdeauna şi care, spre deosebire de mulţi alţi co-naţionali, au integrat demult valorile democratice, profund europene. Persoane care ar trebui să constituie un model de responsabilitate civică şi pe care ar trebui să mizeze o ţară care tinde spre normalitate, dar care, (oare de ce?) au fost expulzate în emigraţie. Aceste persoane continuă să voteze iarăşi şi iarăşi... numai că de data asta...

„Atît! Doar atît! Mai multe buletine nu-s!”

Şi acel care a fost nevoit să pronunţe sentinţa purta în acea zi cravată...

Explozie. Mînia materializată. Scandări. Stare de asediu.

caricatura-exod-moldovaCei care nu au crezut nu vor mai crede. Au facut cale întoarsă spre Franţe şi Italii. Probabil definitiv şi ireversibil. Bye-bye, Moldova... Ei vor vota şi în continuare. Vor vota cu picioarele, căci mai multe buletine nu-s.

  Cei care cred – luptă. Cei care cred – nu vor să plece. Ave Cæsar, morituri te salutant ! Cezarul tace… Cezarul se încăpăţînează… Cezarul cedează după 1 oră de negocieri…

 Cezarul cedează şi noi votăm… votăm pe foi albe, imaculate, virgine. Votăm pe foi A4. Votăm în A4 colţuri ale lumii.  Ăla cu cravată aplică ştampila biroului pe foaie şi o sacralizează. Poc – o foaie de speranţă. Poc – o fărîmă de viitor. POC - POC - POC… de 525 de ori…

Astăzi, 14 decembrie, cele 919 voturi pe foi A4 din birourile de vot din străinătate aşa şi nu au fost contabilizate. Dar cei care cred – LUPTĂ!

Partager cet article
2 décembre 2010 4 02 /12 /décembre /2010 13:48

Stimate Domnule Eugeniu Ştirbu,  

În timpul alegerilor parlamentare din 28 noiembrie 2010, la biroul de vor nr. 1/316, din Paris, Franţa, buletinele de vot alocate de către Comisia Electorală Centrală (2000 de buletine) au fost epuizate către ora 17:30. La acel moment, cîteva sute de cetăţeni îşi aşteptau rîndul în incinta ambasadei şi în strada imediat adiacentă. Pentru o bună parte din ei durata aşteptării a depăşit 2 ore în frig şi umiditate sporită. Mulţi dintre alegători s-au deplasat zeci şi chiar sute de kilometri pentru a putea să-şi exercite dreptul constituţional la vot.

Anunţul despre epuizarea buletinelor de vot a declanşat o reacţie de indignare extrem de vehementă din partea alegătorilor, legitimă după părerea noastră, deşi primii vizaţi au fost chiar membrii Biroului Electoral.

 După discuţii intense cu Comisia Electorală Centrală, procesul de votare a reluat după o oră, la 18:30, cu utilizarea buletinelor de vot „ad-hoc” – a foilor albe, de format A4, ştampilate, pe care alegătorul a scris de mînă opţiunea sa. 

Ţinem să menţionăm că membrii Biroului Electoral al Secţiei de Vot nr. 1/316, la reuniunea din 22/11/2010, au luat act de numărul insuficient de buletine alocate pentru Paris şi au avertizat Comisia Electorală Centrală despre insuficienţa buletinelor de vot alocate. Un mesaj electronic a fost trimis marţi, 23/11/2010 la ora 6:30 la acest subiect. Membrii Biroului Electoral au solicitat 1000 de buletine suplimentare. 

În ziua alegerilor, ţinînd cont de fluxul continuu de alegători, membrii Biroului au luat legătură cu Comisia, prin diverse mijloace, începînd cu orele 12:00 informînd-o despre situaţia creată şi încercînd să identifice o soluţie. Aceste solicitări, adresate personal şi  în mod repetat  dlui Iurie Ciocan, Secretar CEC, au rămas fără nici un răspuns pe tot parcursul după-amiezii zilei de 28 noiembrie. Astfel s-a ajuns la situaţia tensionată, descrisă mai sus. Soluţia votului pe foi în format A4 a provenit din partea membrilor Biroului Electoral Paris, şi a fost pînă la urmă acceptată de către CEC, în  urma insistenţelor repetate a membrilor Biroului. Astfel, procesul de vot a fost continuat începînd cu 18:30. Biroul de vot a hotărît cu majoritate de voturi să prelungească procesul de votare pînă la orele 23:00 pentru a permite fiecărui cetăţean să-şi exercite dreptul de vot. 

Astfel, 525 de alegători şi-au exprimat opinia conformîndu-se acestei proceduri excepţionale la Secţia de Vot nr. 1/316 din Paris. Din păcate, alte sute de alegători nu au aşteptat rezultatele negocierilor şi au plecat ferm convinşi că au fost lipsiţi de dreptul lor constituţional de vot. Aceeaşi situaţie a fost atestată şi la alte birouri de vot din străinătate: Moscova, Roma, Padova.

Luni, 29 Noiembrie 2010, aflăm cu stupoare că CEC a procesat 100% din procesele verbale, iar cifra alegătorilor din cele trei secţii de vot din Franţa nu depăşeşte 2250 de alegători. Mai mult ca atît, dl Iurie Ciocan, în conferinţa sa de presă, lasă de înţeles că cele 919 voturi „A4” de la birourile de vot din străinătate nu ar prezenta interes şi că ele nu pot schimba semnificativ rezultatele scrutinului. 

Cosiderăm această declaraţie drept una care contravine direct cu principiul de bază al unui sistem democratic, conform căruia „Voinţa poporului constituie baza puterii de stat. Această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.”

Pentru semnatarii acestei scrisori, dreptul de vot al cetăţeanului este unul sacru şi constituie baza unui stat democratic. Chiar şi în condiţiile de probleme majore de ordin tehnic, violarea acestui drept este inacceptabil!

În acelaşi timp, ţinem să menţionăm ca procesele verbale publicate de CEC înregistrează 3147 votanţi la Moscova pentru 3000 buletine trimise ceea ce înseamnă că voturile „A4” de la Moscova au fost contabilizate. Rezultatele afişate denotă o politică clară de „dublu standard” şi o discriminare vădită a alegătorilor din Franţa şi Italia.  

Ţinînd cont de cele expuse mai sus, cerem :

-          Contabilizarea în calculele electorale integrală a celor 919 voturi „A4”, liber exprimate în mod egal, direct, şi secret.

-          Demiterea necondiţionată şi imediată a lui Iurie Ciocan, Secretar al Comisiei Electorale Centrale, pentru neglijenţă în serviciu cu urmări deosebit  de grave, obstrucţionarea exercitării dreptului constituţional la vot de către cetăţenii Republicii Moldova, şi politică discriminatorie în favoarea unei singure Secţii de Vot din cele 4 unde a fost admisă votarea pe buletine de vot ad-hoc, în format A4.

Subsemnaţii îşi rezervă dreptul de a :

 - informa organizaţiile internaţionale (ex: OSCE/ODIHR) care monitorizează procesele democratice în Republica Moldova despre situaţia creată

 - căuta prin toate mijloacele legale disponibile, atît în instanţele naţionale de judecată cît şi internationale contabilizarea integrală a voturilor „A4” şi atragerea la răspundere a persoanelor şi instituţiilor publice care se fac vinovate de această situaţie.  

Cu mult respect, semnează : 

Membrii Biroului Electoral al Secţiei de Vot nr. 1/316, Paris, Franţa :

 

Chirinciuc Natalia – membru al Biroului, Secretar

Vovc, Vitalie – membrul al Biroului, Vice-Preşedinte

Bespalco, Elena - membru al Biroului

Budevici, Corneliu – membru al Biroului

Duşciac, Dorin – membrul al Biroului

Dragomir, Nicolae – membru al Biroului

Furdui, Gheorghe – membru al Biroului

Leviţchi, Alexandru – membru al Biroului

 (au semnat această Scrisoare majoritatea membrilor Biroului Electoral din Paris – 7 din 11 membri)

Alegători votanţi în baza buletinelor de vot ad-hoc,  format A4 (colectarea semnăturilor continuă):

 

Calmaţui, Vasile

Duşciac, Olga

Duşciac, Margareta

Furculiţă, Victor

Garbuz, Victor

Munteanu, Sergiu

Moraru, Mariana

Moraru, Andrei

Nepotu, Mariana

Bălăşoi, Valeriu

Bălăşoi, Valentina

Costin, Ana

Postică, Lilia

 Beşliu, Iurii

Moisei, Zinaida

Arapan, Valeriu

Pîslari, Cristina

 

Nafraniță, Nadejda


Onea, Alexandru


Popa, Veronica


Neagu, Cristina


Eftode, Alexandru


Mereniuc, Alexandru


Mereniuc, Zinaida


Bostan, Valeriu


Ceban, Victor


Ciobanu, Iurie


Cojocari, Mihail


Racicovschi, Artur


Anton, Vasile


Prepeliță, Liuba


Ghețivu, Aurelia


Mihăilă, Viorica


Ucraineț, Domnica


Burlacu, Ana


Morozan, Aliona

 

Moraru, Victor


Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher