Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
20 mars 2014 4 20 /03 /mars /2014 20:56

(Text original în franceză de Noir Désir)

 

S-a dat drumul la mistreţi

Repet:

s-a dat drumul la mistreţi.

 

Micii patroni fac rîurile mari de nestemate.

De două ori.

 

Trandafirii Europei sunt banchetul lui Satan.

Repet:

Trandafirii Europei sunt banchetul lui Satan.

 

Noi lucrăm actualmente pentru Europa. x4

Dacă nu pentru lumea-ntreagă.

 

Dragă bătrină Europa, dragule vechi continent, curvă autoritară,

aristocrată şi libertară, burgheză şi muncitorească,

purpurie şi înzorzonată cu secole mari şi coloşi clătinîndu-se.

Priveşte-ţi umerii gîrboviţi, nicio şansă să scuturi dintr-un gest,

unul singur, mătreaţa veche, pielea moartă de ieri şi tabula rasa…

De aici am putea crede în putregai nobil şi în suspensie.

el mai pluteşte încă în acest iz de pucioasă. Crasă şi bătrînă Europa,

cea care între două războaie şi chiar pînă şi în timpul mîngîia pentru binele său

burta ţărilor din ale sale îndepărtate locuri şi cu pula în mînă

iriga cu propria-i spermă sexele autohtone.

Poti să-ţi revii după asta ? Poţi să-ţi revii din orice chiar şi din căderi fără fund.

Noi am ştiut să urcăm noi am ştiut să coborîm, noi putem să ne oprim

şi noi putem reîncepe…

Europă a luminilor ori poate a întunericului

de-abia nişte licurici în teatrele umbrei.

De-abia o scînteie în noaptea care se lasă şi apoi se dumireşte,

şi apoi un nou răsărit, după crimele din copilărie,

erorile din tinereţe nu se mai rup aripile libelulelor de aur.

 

Noi lucrăm actualmente pentru Europa.

Dacă nu pentru lumea-ntreagă.

 

Amnistie, amnistie sau poate amnezie, pe cine vreti s-o mai fută,

oricum trebuie să avansăm, iuţeşte pasul tovarăşe

şi să realizăm să realizăm, oricum ceva va rămîne, înainte!

Materialst atunci înseamnă că cel puţin suntem siguri că nu dăm greş,

şi din tangibil atunci pînă la indigestie, din raţional atunci

şi pînă vom crăpa, logici implacabile dar pîn-acum niciun sens…

Hei prinţesă a Istoriei în marşul său forţat,

ajungem să ne pierdem tot trecînd pe sub arcele tale multiseculare.

 

Dacă nu pentru lumea-ntreagă.

Noi lucrăm actualmente pentru Europa.

 

Am trecut de la arcanele trecutului tău, trecut de la arcanele trecutului tău

am trecut de la arcanele trecutului tău, la farmecele tehnocrate...

Atunci Europa, atunci Europa, atunci Europa.

Bruxelles, Schengen, Stasbourg, Maastricht, PIB, PIB, CEE, Euratom OCDE si

GATT.

Păzeşte-ne piaţă de acest prieten comun al unei lumi atît de mici.

Monedă europeană unică, Nasdaq şi CAC 40, orgiac, idilic, faceţi

poezie,

susţineţi cultura, produceţi spectacole şi entertainment

cum se spune pe la prietenii noştri Trans-Atlantici şi hop foşti europeni,

noi stăpîni ai lumii în timp ce dragonul asiatic visează şi se

întinde,

el este frumos şi puternic, scuipă foc cuminţel.

În timp ce Ernest Antoine Seillère îşi face apariţia şi ne declară

patima sa

el ne iubeşte şi ne spune :

„Noi nu ne asemănăm politicienilor care sunt obligaţi să ţină cont de presiunea străzii”

Şi se aud în depărtare răsunînd clamările mulţimii,

frumoasele mişcări de masă, defileuri glorioase şi apoi lupta de

clasă.

Şi acum totul este serios, hei bebe, este serios, nu mai credem în

nimic,

noi creăm din te miri ce acest business şi Basta, nu-l călărim pe Pegas

asta era pentru extaz s-a terminat.

Extensie, expansiune dacă este posibil, dar nu visuri de purtat ci doar

dinamici.

Mai întîi lovelele, bebe, şi restul va urma şi restul va veni aşa se

spune

eu cred în această epocă binecuvîntată a globofagilor.

Dragă bătrînă Europa, capul tău de-abia de-ţi cunoaşte picioarele care deseori

nu-ţi înţeleg braţele cum oare funcţioneaza deja.

Cum oare funcţionează un corp străin propriului corp nu ştim ne doare-n cot

ne sărutăm necatînd la toate şi apoi avem dreptate.

Crasă şi bătrînă Europa, îţi mai aduci aminte de forţa ta brutală, occident sărit de pe fix,

război fierbinte, război rece, şi în sfîrşit de război obosită şi în sfîrşit de război

obosită.

 

Noi lucrăm actualmente pentru Europa.

 

Mai vrei mai na şi iată şcoli ale performanţei şi iată patroni

creatori de Global business dialogue sau Electronic commerce

pentru a-şi băga cotcodăcind picioarele în toate excepţiile începînd cu

această chestie chiţibuş cultural.

 

Istorii de producători şi de consumatori, de la producător la consumator,

de la producător la consumator, şi intermediari încît nu mai ştii unde să-i

bagi,

ţi s-a uzat sufletul de tot pe acest drum fără sfîrşit şi pe acest dus - întors noi ne

ducem,

şi noi, să profităm, de ce nu, pînă la urmă va trece şi asta,

nu vom avea pentru toată lumea, vom avea pentru toată lumea,

am zis pentru toată lumea, pentru toată lumea, pentru toţi şi pula mea!

 

Pînă la ce înălţime îţi vei ridica gardurile?

Pînă unde îţi vei împinge noii pereţi cu care te înconjuri?

 

Ne-a stat ceva în gît şi noi dorim să scuipăm

este puţinul elementar dar puteţi, stimată doamnă,

să vă adresaţi nouă căci nu totul este pierdut nu nu totul este pierdut

din miturile dumneavoastră de zori de ziuă aici soarele străluceşte pentru toţi şi noi mai credem.

 

Noi lucrăm actualmente pentru Europa.

Dacă nu pentru lumea-ntreagă.

 

Ne-a stat ceva în gît şi noi dorim să scuipăm

este puţinul elementar dar puteţi, stimată doamnă,

să vă adresaţi nouă căci nu totul este pierdut nu nu totul este pierdut

din miturile dumneavoastră de zori de ziuă aici soarele străluceşte pentru toţi şi noi mai credem.

 

Variolă pe mutră vouă

Repet:

variolă pe mutră vouă.

Suspinele sfintei şi strigătele zînei

nu mai sunt auzite la banchetul bancherilor.

O dată.

Blidul sihastrului e plin cu rubini

Repet:

blidul sihastrului e plin cu rubini.

 

Bătrîna Europă este matroana baletelor roz.

De două ori.

Atunci cînd sirenele tac, răpitorii zbiară.

Roşul şi negrul torturilor sunf florile răului.

Repet:

roşul şi negrul torturilor sunf florile răului.

 

Ziua Occidentului este noaptea Orientului

De două ori.

Ziua Occidentului este noaptea Orientului.

 

Eu nu sunt o şovină dar Franţa este cum n-ai da regina brînzeturilor.

Tryphon Tournesol este un zuav.

De şase ori.

Singele vărsat este ceaşca de ceai a uriaşilor din tîrg.

De două ori.

Plouă cu găleata peste Concorde.

Plouă cu galeata peste Concorde.

Fetiţele cuminţi sunt alesele Europei.

Repet:

fetiţele cuminţi sunt alesele Europei.

Bag piciorul în securitate.

De două ori.

Nebunia grandorilor ucide mierlele zeflemitoare.

Repet:

nebunia grandorilor ucide mierlele zeflemitoare.

Dacă nu găsiţi nimic căutaţi altceva.

 

Pace în Elveţia

Repet:

pace în Elveţia.

Nunţile sîngeroase incendiază orizontul.

De două ori.

Rimelul Eruropei curge peste plastroane.

De două ori.

 

Viaţa începe acum, şi acum, şi acum.

 

Europa este o zeiţă mică muritoare.

De două ori.

 

Copilăria artei este un răsărit de soare.

Repet:

copilăria artei este un răsărit de soare.

 

Noi lucrăm actualmente pentru Europa.

Partager cet article
7 mars 2014 5 07 /03 /mars /2014 13:49

La ce bun să ne mai iubim ?multime.jpg

Cartelă bancara

Totul este trecut la card

Cit ?

Banul

Nici banul

Să nu-l mai vezi

La ce bun ?

Pe bancnote mai sunt litere

Le ce bun literele

Cînd e suficient cardul ?

Pe care îl bagi

În fanta orizontală

Apeşi butoanele

Şi atingi orgasmul

La ce-ţi mai serveşte

Verticala dintre picoare

Fără butoane

Fără (tele)comenzi

Necontrolată

La ce bun?

Atunci cînd e suficientă

Linia…

Peste care nu poţi sări.

Bine aliniată şi aspirată,

Snif-snif…

Şi neantul.

La ce bun dimineaţa

Fără neonul din noapte

La ce bun noaptea

Neelectrificată ?

Cît ?

La ce bun viaţa

Fără business-plan ?

 

 

Origine Imagine

Partager cet article
27 février 2014 4 27 /02 /février /2014 12:25

"Sur le pont d'Avignon

L'on y danse, l'on y danse."...

 

Îmi ţiuie în urechi refrenul de-o viaţă

Pod peste-o apă care niciodată nu-ngheaţă

 

Poduri la care nici nu visam

Atunci cînd, mic, le admiram

În manuale la şcoală

Învăţînd pe de rost:

 

"Sur le pont d'Avignon

L'on y danse, l'on y danse."...

 

Poduri pe care nimeni nu mă-ncurcă astăzi

Să joc ce-mi trece ptin cap:

Un costropăţ pe Pont-Neuf dimineaţa,

O bătută pe Pont des Arts la amează,

O horă pe podul Alexandre III seara!

 

Pe Karlovy Most,

Ponte Vecchio,

Ponte di Rialto,

Ponte Sant'Angelo,

Tower Bridge,

Brooklyn Bridge...

Peste tot, oriunde vreau, pot să pun la joc

Pînă şi propria-mi viaţă!

 

Poduri peste ape care curg la vale,

Ape peste care pot juca oricît şi orice

Pînă rod pantofii pînă la aţe,

Pînă la totală epuizare...

 

Şi eu joc,

Şi apele curg...

Şi zici că le pasă?

Şi zici că le pasă?

 

"Sur le pont d'Avignon

L'on y danse, l'on y danse.

Sur le pont d'Avignon

L'on y danse tous en rond."...

 

avignonpont.jpg

 

Origine Imagine

 

 

 

Partager cet article
26 février 2014 3 26 /02 /février /2014 12:25

Care nici poduri nu sînt,

Ci nişte maşinării

Cu roţi, cu aripi,

Propulsate de o ardere

A măruntaielor acestui pămînt

Ce ne mai ţine.

Motoare, turbine

Scuipînd foc

Şi aşternînd funingine

Crasă şi groasă,

Neagră,

Peste stîlpii ce măsoară

Filmul kilometrilor

Derulat întotdeauna

În sens invers,

Spre punctul de plecare A

Dinspre B, C, D, ... şi pînă

La sfîrşitul alfabetului.

 

Şi nu mai încap destinaţii

În alfabetele lumii,

Şi nimeni nu mai ştie

Unde se află punctul A

Care-şi schimbă permanent adresa,

Pe cînd noi am uitat-o

Pînă şi pe cea iniţială.

Şi tot ne trimitem dorul

Spre un trecut imaginar,

Un paradis care niciodată nu a existat,

Dar maşinăriile

Cu roţi, cu aripi

Tot vuiesc şi huruie

Necontenit, căutîndu-ne

Şi găsindu-ne

Chiar şi atunci

Cînd credem că ne-am ascuns

Definitiv, de veci.

 

Şi maşinăriile

Cu roţi, cu aripi,

Ne găsesc inevitabil

Şi ne readuc înapoi

La condiţia noastră umană

Mai ceva ca un Malraux,

În pofida tuturor

Regilor, valeţilor,

Vameşilor, haiducilor,

Neo-politrucilor,

Activiştilor de toată culoarea,

Cari care rod şi muşcă din ele

Pîndindu-le, din hăţişuri, trecerea.

 

Şi nu ajung pînă la noi

Decît roţi de oţel goale

Sau îmbrăcate în pneuri,

Aripi de fier

Ciopîrţite şi ciuruite...

 

Cu care nici să zbori nu mai poţi,

Nici sa zbori nu mai poţi...

avion-tupolev.jpg 

Originea Imaginei

Partager cet article
16 février 2014 7 16 /02 /février /2014 10:20

Eiffel Bridge, Ungheni 

 

« Cher Gustave,

Je t’écris pour te donner des nouvelles de... Roumanie? Moldavie?

Au fait, est-ce que toi-même, te rappelles-tu où exactement tu l’avais bâti, ton pont?

Je sais que tu n’oublieras jamais le nom d’une rivière qui porte le nom d’un pet, le Prut.

On en a beaucoup rigolé, mais…

Je veux dire, dans quel pays précisément l’as-tu bâti ?Car nous ne le savons pas…

J’ai même placé une annonce dans « Libération » :

„Jeune pays, beau et pauvre, comme il sied bien aux jeunes, cherche désespérément des repères”.

L’as-tu lue ? L’as-tu vue ?

Pas que cela soit vraiment important, mais bon, pour l’histoire de la forme...

Ou pour la forme de l’histoire...

Sinon, saches que ton pont va bien. On ne marche pas trop dessus, on le préserve.

On est des gens bien par ici, on ne sait pas trop par où on est des gens bien,

Mais on est des gens bien quand-même…

Pas comme ces insupportables parisiens !

Qui laissent ces barbares d’étrangers piétiner ta tour par millions, par millions…

Quelle insolence ! Aucun respect des traditions ou des valeurs !

Non mais,as-tu vu ? Non mais, as-tu entendu ?

Non, nous on est des gens bien !:

On a mis ton pont derrière des barbelés,

On a mis des soldats derrière les barbelés,

Et les soldats on les a mis dans des chars !

Ils ne passeront pas ! Ils ne passeront pas !

Seulement, le métal, ça rouille…

Tu comprends, la peinture coûte cher et nous, on est un pays jeune et il nous sied bien d’être pauvres...

Alors, si tu pouvais nous envoyer de l’argent pour acheter de la peinture…

Ou mieux encore : de l’argent et de la peinture.

Ou mieux encore : de l’argent, de la peinture et des peintres pour repeindre le pont.

C’est pour le bien général,

C’est pour le pont qu’on le demande,

Autrement on est des gens biens par ici, tu sais?

Amicalement,

(Car on est bons amis maintenant et tu nous dois de l’argent, n’est-ce pas?),

Ton admirateur zélé. »*

 

Cam aşa-i scriam eu prietenului meu, Gustave Eiffel...

 

 

 

Origine imagine:

 

Partager cet article
15 février 2014 6 15 /02 /février /2014 15:01

-          Tată, tată, dar ce strigă ei după „Ceauşescu”? „Ceauşescu” şi mai ce?

-          „Ceauşescu PCR...”

Tata este vizibil iritat...

-          Dar ce-i asta „PCR”?

-          „Partidul Comunist Român”,

Îmi răspunde răspicat...

 

-          Dar noi vorbim româneşte?

Tata se bîlbîie, s-a-ntunecat.

-          Nu, noi vorbim moldoveneşte... ,

-          Da? Dar eu înţeleg ce zice Ceauşescu...

Tata din dinţi scrîşneşte...

-          Nu auzi? Ei zic „floare” şi noi „floare”. Ei zic „soare” şi noi „soare”...

Îl privesc pe tata cum strîmbă nişte accente cu stupoare...

 

                               Tata se răsteşte supărat:

-          Gata, m-am săturat!

Şi-nchide radioul.

O linişte apăsătoare...

Îl porneşte din nou, dar caută „Radio Moldova”.

-          Să nu zici nimănui ce-ai ascultat...

Eu nu prea înţeleg, dar nu-mi place

Să-l vad pe tata ridicol şi jenat.

 

La radio cîntă ceva, nu mai ştiu ce, am uitat.

 

Maşina noastră, un Moskvich portocaliu, model 2140, avansa încet.

Pe un drum de-a lungul Prutului.

În dreapta nostră – frontiera de stat:

Sîrmă ghimpată şi turnuri de observaţie

Care defilau unul după altul în sensul opus istoriei.

Turnuri şi sîrmă ghimpată asemănătoare

Mai văzusem într-un film despre război cu lagăre de concentrare

Şi deţinuţi sovietici luptînd pentru eliberare...

 

Numai că de această dată în interiorul ţarcului eram noi

Şi sîrma ghimpată părea fără capăt...

Şi Prutul se scurgea la vale într-atît de ademenitor...

Iar noi tăceam de teamă să nu scoatem, din întîmplare,

Vreo vorbă într-o limbă străină interzisă, românească.

 

Eram în 1983 şi peste apa Prutului nu se vedea încă niciun pod.

 

 

 moskvitch2140.jpg

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Origine Imagine

Partager cet article
14 février 2014 5 14 /02 /février /2014 12:24
Podul peste Nistru, acel de la Otaci, cel dintîi,
Pe care, copil fiind, l-am trecut pentru prima dată
Pentru a ajunge la „Mojilău”, marcat în hărţi drept „Mohyliv-Podilskyï”,
Căci acolo, la „Mojilău”, se zvonea că s-ar găsi vopsea pentru podele.
De la înălţimea podului am privit fascinat
Apele bătrînului rîu pentru prima dată.
„Ce apă mare!”, m-am gîndit eu atunci.
„Ce copil mic!”, nu s-a gîndit Nistrul nici atunci
Şi nu se gîndeşte nici astăzi
Cînd îmi scald picioarele în apele lui răcoroase.
Ce i-s picioarele mele de vacanţier
Valurilor care au ieşit mutilate dintr-un baraj ucigător în susul lui
Şi care ştiu că le aşteaptă un altul asemănător mai la vale?!
Valurilor care duc în spate mizeria noastră plastificată...
Valurilor care au cunoscut altădată sîngele mizeriei noastre umane...
 
Podul feroviar pe care l-am trecut cînd am mers la Kiev în ’86, pe contra-sens,
În vara scăldată de razele radioactive ale Chernobylului...
Strigătul unui microbist în timpul meciului Dynamo Kiev – Dynamo Tbilissi
La care am fost cu tata: „Scoală, prostule, iarba este radioactivă!”...
Iar noi ne minunam cu părinţii de faptul
Cum ştiau ei la Kiev să păstreze curăţenia
Urmărind camioanele ce spălau metodic asfaltul străzilor...
Dar nu era decît o operaţiune de decontaminare şi spălare de praf radioactiv
Despre care noi nu ştiam încă nimic,
Nu ştiam încă nimic,
Încă nimic,
Nimic...
 
Podul feroviar peste care am trecut cînd am mers
Cu clasa în excursie la Minsk în ’88...
Oraşul în care nu se face glod nici după cea mai mare ploaie,
Unde rafturile magazinelor erau pline de toate cele,
Dar numai pentru locuitorii oraşului cu legitimaţie de locuitor al oraşului
Şi de unde proful nostru de geografie, Dmitri Moiseevich,
Printr-un prieten de la Minsk, cu legitimaţie de locuitor al oraşului Minsk,
A cumpărat realizarea de vîrf a industriei sovietice: un casetofon „Mayak”,
Tranzacţie purtînd însemnul prieteniei popoarelor,
Unica valabilă şi veritabilă: a face rost de „deficit” prin troc.
 
Podul peste care am trecut cînd am mers
Cu clasa în excursie la Leningrad,
Oraşul numele căruia se schimbă
În funcţie de direcţia de tir a cuirasatului Aurora
Şi unde în acel an ’90 se distribuiau cartele, blestemul acestui oraş,
Cartele pentru pîine, pentru carne, pentru zahăr...
Oraş în care am dormit plătind, în loc de ruble, cu făină şi untdelemn
Trecute peste podul de pe Nistru...
 
Podul de peste care în ’92 ne-au venit nişte T, model 80
Purtînd însemnul prieteniei popoarelor...
 pod-peste-Nistru.jpg
 

 Origine Imagine

Partager cet article
13 février 2014 4 13 /02 /février /2014 11:17

Podul peste Răut, cum te-ai duce de la Nicoreni „la gară”, astăzi Drochia...

Hatul moşiei satului peste care nu se trecea decît cu treabă vajnică...

Hatul pamîntului străbuneilor mei.

De-aici şi pîn-la pod a durat istoria...

 

Dar s-a găsit unul care l-a trecut

Şi a şters haturile odată şi peste toată viaţa,

Odată şi peste toate vieţile celor ce au fost duşi „la gară”...

Podul peste Răut nu se putea trece decît la costum

Sau în straie de duminică,

Dar s-a găsit unul care l-a trecut

Şi a deschis trecerea mulţimii spre gara de tren,

Mînaţi ca o cireadă de vaci şi suiţi în vagoane pentru vaci.

Vaci, care în alte timpuri nu aveau voie să treacă peste Răut.

Căci hatul era pînă la pod

Istoria era pînă la pod.

 

Dar s-a gasit unul care a trecut

Şi am avut de atunci alte poduri peste Răut,

Din ce în ce mai multe,

Peste rîul de-a lungul căruia mi-au şerpuit anii:

 

Podul de la autogara din Bălţi,

Peste care trecea de trei ori pe zi autobuzul cu care

Reveneam întotdeauna, în fiece vară, la Nicoreni;

 

Podul de lîngă blocul hidos de nouă etaje

La fel de hidos ca zecile de blocuri de nouă etaje

Din cartierul Dacia (astăzi) sau Octombrie (ieri),

Sau  БАМ* (ieri, astăzi şi mîine) – precum îi spune lumea,

Podul unde, copil, mergeam să-mi spăl bicicleta de noroi;

 

Podul de lîngă Спирт-завод**tren-diesel-Moldova.jpg

Peste care trecea troleul nr. 2

Cu care mergeam la Gara de Nord

Pentru a urca într-un tren diesel Bălţi –Ocniţa

Cu care mergeam la Drochia

Pentru a reveni întotdeauna, în fiece week-end, la Nicoreni;

 

Podul de lîngă Orhei

Peste care treceam de fiecare dată cînd mergeam la Chişinău

Şi peste care mai trec şi astăzi

Cînd revin întotdeauna, în fiece vară, la Bălţi;

 

Podul de la Orheiul Vechi peste care am trecut

Cu un francez pe care l-am adus într-o vară să-i arăt

Ţara prin care curge un rîuleţ pre nume Răut

 

Şi care, dacă i-aş lua T-ul din nume pentru a şterge tot răul

Lăsat în urma mea de atîtea treceri,

Ar rămîne un rîu pre nume Rău,

Şi care nu poate fi, el, pomenit în nume de rău,

Căci nu poartă nicio vină,

Căci nu poartă nicio vină!

 

Răutul care tot îmi face din ochiul de apă poluată

De Спирт-завод**-ul de la Bălţi: „Vino – Revino!”

De vină este acel care a trecut podul peste Răut

Şi care a încălţat istoria în ciubote de „chirză”***...

 

 

*БАМ (în rusă Байкало-Амурская магистраль): (în română Magistrala Baikal-Amur): Locuitorii oraşului Bălţi denumesc astfel, prin analogie, un cartier locativ construit pe locul unor mlaştini

**Спирт-завод (rusă) : în română Fabrică de alcool etilic.

***Chirză: (rusizm, de la  Кирза) : material de substituţie a pielii din care erau confecţionate ciubotele soldăţeşti.

 

Origine imagine:

 

 

Partager cet article
12 février 2014 3 12 /02 /février /2014 16:55

Care nici pod nu este,

ci doar cîteva scînduri peste un pîrău, o apă curgătoare,

cîteva scîduri aruncate peste o apă fără un nume al său, propriu,

dar care se scurge comun printre două dealuri,

pe care cei mai sprinteni o trec pur şi simplu sărind-o,

pe care cei mai nalţi o trec pur şi simplu păşind-o,

şi doar gospodinele îl folosesc cu adevărat

căci nu le stă lor bine vînturatice şi zburdalnice,

povara pruncilor aduşi pe lume şi gura ei, a lumii,

ţinîndu-le greu cu picioarele pe pămînt,

 

conecţiune fără de care am pierde şi ultima vlagă

care ne dă aripi şi ne permite să ne zburătuim,

şi ele ne aşteaptă acolo jos, alături de iarba moale,

şi apa tămăduitoare de bătături

gata să ne prindă în braţele lor puternice şi atot-primitoare, şi atot-iertătoare

de mamă

atunci cînd, Icari nechibzuiţi, cadem răpuşi din înălţimi...

 punte.jpg

şi ele tot îi bat la cap pe soţii lor războinici

să se-oprească, să le-asculte, să se-ocupe de cele lumeşti,

căci cine alţii să le poarte de grijă ?

să mai pună cîte-o scîndură peste pîrău

în locul celei care a putrezit

ca să poată ele, gospodinele, trece apa fără nume...

 

iar bătrînii nici nu mai trec pe-acolo,

ştiind bine că mai au doar un singur pod de trecut

dar care ? care anume ?

şi-atunci, de frică, nu mai ispitesc degeaba scîndura de peste pîrău.

să nu fie ea ultima,

să nu fie ea ultima...

 

Origine imagine

 

Partager cet article
4 février 2014 2 04 /02 /février /2014 17:20

"Lumea nu-ş’ de ce nu „se încape”, „nu încape de sine însăşi”, curat să zici că înăuntrul acestei lumi mai e o lume, care o roade, o sfîşie, o devorează... Cea lume, pe care o vedem la lumina zilei, nu-i cea mîngîietoare, pentru că o arde sîmburele ei de foc..."

Vasile Vasilache, "Elegie pentru Ana-Maria"

Cum n-ai face, cum n-ai da; şi-aşa, şi pe dincolo, dar rezultatul e acelaşi : un bucluc. Exact ca-n bancul cela rus cu lăcătuşul care, oricît de mult n-ar încerca, invariabil asamblează un Kalashnikov. Orice iniţiativă ori intenţie, oricît de bună, neapărat se face cu bucluc. La toate nivelele: de la guvernanţi pînă la cele mai simple relaţii omeneşti.

Char de la Mort-fragmentCel mai uşor este, bineînţeles, să dai vina pe o imaginară forţă malefică, care, chipurile, ar fi blestemat bucata aceasta de pămînt… Jocurile se fac acolo, în altă parte, în cercuri mult mai înalte, unde se duce o luptă continuă a „binelui” cu „răul”, a occidentului cu estul, a nordului cu sudul, a creştinismului cu „păgînismul”, a… mă rog, lista e lungă şi fiecare o poate continua în funcţie de propriile cunoştinţe şi viziuni ale universului.

Acolo undeva se duc lupte, noi, sărmanii şi eternii suferinzi, încercăm să ne descurcăm în limita posibilităţilor şi frontierelor delimitate de măreaţa bătălie (imaginară?), dar... nu reuşim să producem decît un bucluc.

Da, suntem o ţară post-dictatorială, fără cultură democratică. Corolarul acestei afirmaţii este incapacitatea de a ne imagina şi asuma libertatea... Nu este un lucru uşor, iar noi nici nu am încercat încă să înţelegem ce înseamnă „libertate”, ce mîncare de peşte este şi cu ce sos se mănîncă.

Da, suntem o ţară decimată. (Cuvîntul „decimat” este aici prea inocent: în doar 10 ani între 1940 şi 1950, dacă e să ne referim la spaţiul actualei Republici Moldova, am pierdut circa 1/3 din populaţie! Pentru a înţelege amploarea catastrofei, închipuiţi-vă o ţară precum Franţa pierzînd în următorii 10 ani 22 mln!...)

Da, într-adevăr se duc lupte, inclusiv geopolitice, acolo „sus”...

Dar pot oare toate acestea fi un alibi? Poate nu sunt decît un paravan după care prea lesne ne ascundem? Căci bucluc iese chiar şi acolo unde s-ar părea că nu are cum să iasă. Sunt lucruri care par evidente şi pentru care nu este nevoie nici de democraţie, nici de libertate, nici mîna oricărei supra-puteri nu prea are treabă cu ele... Sînt lucruri pentru care e necesar doar bunul simţ şi o anumită igienă de viaţă... Dar uite că nu funcţionează...

Orice (şi oriunde) n-ai face, tot cu bucluc iese... În politică, în reforme, în economie, în relaţia cu ceilalţi, în orice... „Capra vecinului” nu are paşaport moldovenesc albastru, dar la noi pînă şi ea este buclucaşă...

Şi nu solul este vinovatul sau „poziţia geografică”, ci gunoiul din capetele noastre. Ori pur şi simplu faptul că nu ne deranjează gunoiul. Ne acomodăm cu el alături. Din toate lucrurile pe care ar fi trebuit să le tolerăm, noi tolerăm gunoiul. Nu sîntem decit nişte buclucaşi...

Eu unul încă nu am găsit cum să scăpăm de bucluc... Mult timp am crezut că soluţia rezidă în educaţie. Nu, nu este. Dar absolut deloc. Educaţia (în sens de şcoală, erudiţie) nu face decît să perfecţioneze buclucul. Să-i dea rafinament... Am sperat (şi undeva mai sper, dar am dubii din ce în ce mai mari) că ieşirea din acest impas s-ar face prin lectură în particular ori prin cultură mai la general, dar cultura este ceva foarte individual, unde relaţia cu alţii este secundară... Lipseşte ceva coagulator, transversal... Ceva care ar discalifica potlogăria din start, care ar scoate mîrşăvenia din însăşi cîmpul acceptabilului: să nu faci gunoi, dar nici să nu-l accepţi... Ceva care ar face buclucul imposibil... Paradoxal, dar o eventuală soluţie colectivă îşi are originea în deciziile individuale.

Ori poate nu am dreptate? Poate e ceva cultural şi ar trebui să ne împăcăm cu gîndul că sîntem şi noi „balcanici”...

Ştiţi cum numesc bulgarii urna pentru gunoi? Simplu: BUCLUC.

Imagine: Théophile Schuler, "Le char de la mort" (fragment)

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher