„Dar tace Nistrul. Ci numai se întunecă şi tace. Ştie el, Nistrul, că chiar de s-ar răzvrăti, chiar de-ar ţipa şi ar răcni aşa, oamenii totuna nu l-ar auzi. De aceea tace Nistrul, tace şi oftează în adîncurile lui, în afundul lui...” Vladimir Beşleagă, „Zbor frînt”
1. Fără a păţi ruşinea.
Românul s-a născut poet… Se tot povesteşte despre satele pustiite… Aş putea scrie pagini întregi, căci subiectul se pretează : nimic nu poate fi mai dezolant şi deprimant decît o localitate abandonată. Aş putea. Dar nu voi spune decît ceea ce am auzit de la un sătean: „Poţi trece în pielea goală dintr-un capăt în altul al satului fără să te vadă careva”…
2. Ca la „curort”
Vara satul C. este destul de animat. Situat pe malul Nistrului, pitorescul său atrage vacanţieri… În mare parte originari ai satului şi prietenii lor. Maşini cu numere de Rusia, Italia, Chişinău, Transnistria… Ridică praf. Frunzele salcîmului de la poartă se acoperă cu praf… Se aude muzică din boxele maşinilor cu numere de Rusia, Italia, Chişinău, Transnistria… Şanson, „haltură” moldovenească (gen „foaie verde, cinci chiuperi”), bumţ-bumţ-bumţ pînă şi noaptea… Cîinele din ogradă urlă…
3. Primarul şi tractoarele
La magazinul satului stau două tractoare enorme americane. Frumoase… Tractoriştii cumpără de băut. Sunt vreo şase. Au cumpărat. Manevrînd abil pe drumul îngust (noi am fost nevoiţi să ne refugiem într-o ogradă de teamă să nu ne anine vre-un cuţit al plugului, mare cît jumate de om!) au plecat. Îl întreb, încă impresionat de maşinile-trăsnet, pe stăpînul magazinului ale cui sunt tractoarele. Sunt ale primarului. A început sezonul de arat. Primarul face bani. Şi politică. Ori invers : Primarul face politică. Şi bani. Primarul este comunist.
4. Fără magazin
Epizodul cu tractoarele se întîmpla anul trecut. Anul acesta magazinul nu mai este. Stăpinul a închis prăvălia şi a plecat la „zarabotcă” după hotare. Deşi gospodăria îi este arătoasă, omul – descurcăreţ de felul lui şi aveam impresia ca îi mergea relativ bine. De ce? „A dat fata la facultate. Acolo trebu’ bani grei.”, mi s-a explicat. Fuck! Era un magazin în drumul nostru spre Nistru. Era un om cu care îmi plăcea să discut pe îndelete despre sat, despre cum se descurcă el şi lumea. Acum, pentru a cumpăra o bere ori îngheţată pentru nepoţi, ori alte mărunţişuri, trebuie să fac un cot de vre-un kilometru... Pînă la unicul magazin din sat. Merde!
5. Fraţii Jderi
Un prieten a venit să mă ia la Chişinău cu maşina. Prietenul are o rudă apropiata în satul de alături. Are ceva să-i transmită. Se înţelege să se întîlnească chiar în drum. O vedem pe tuşa V. în mijlocul drumului. În lacrimi şi tot ridicînd mîinile la cer a deznadejde. Apoi le coboară şi tot le plesneşte de coapse. Apoi le face căuş şi le aduce la gură… Ne oprim în dreptul ei… „Astă noapte dihorii mi-au gîtuit toate găinile… acum ce mă fac ?”. Ceea ce în alte lumi nu este decît un caz (cert nefericit) din „lumea animalelor”, un caz divers, în satele Moldovei devine o materializare a implacabilului fatum. O problemă existenţială. Vitalie Sprînceană scria despre lupi… Dihorii nu sunt animale protejate. Dihorii au lăsat o bătrînă fără o sursă sigură de existenţă… Puturoşii…
6. Bătrînul şi vaca
Stăm pe malul Nistrului. E seară. O seară plăcută de vară. Mijloc de săptămînă. O zi din alea unde probabilitatea de a te regăsi în vecinatatea „vacanţierilor” gălăgioşi şi beţi e mai mică. Fac poze pentru un proiect de articol. Fotografiez mormanul de gunoaie lăsate de „turişti”şi rămăşiţile dezmăţului lor. Un bătrîn în cîrjă şi cu un look de boschetar ajunge în dreptul meu. Mă priveşte cu ură. Pentru el un tip în chiloţi de baie, cu un aparat de fotografiat în mîină, pe care nu-l cunoaşte, este un „vacanţier”. Se apleacă şi strînge nişte pungi din plastic şi le pune în buzunarul care pare fără fund. Eu simt necesitatea de a mă justifica. Intru în vorbă : „Măi-măi-măi, ce porcărie… Cum poţi lăsa aşa gunoişte în urma ta ? Am fost ieri pînă sub pădure… Acolo e prăpăd…”. M-am identificat : nu sunt „unul din ei”. Îl întreb: „Matale la ce strîngi pungile? Că eu vroiam să le dau foc...”. Moşul se uită la mine. Am impresia că-i vine greu să vorbească. Poate din neobişnuinţă. Spune, nu, strigă practic: „Jitele! Le mănîncă jitele! Îşi bat stomacul... Dacă înghite unul, gata – n-ai ce-i face...” Faţa îi este crispată. Mai nu plînge... Mă-ntreabă: „Tu de-acui eşti?”. Îi explic. Dă împăciuitor din cap. „Băietu’ meu tot îi plecat la Moscova”, zice... Lumea în sat ştie copiii cui sunt plecaţi. Nu-i mare lucru de ştiut: sunt plecaţi mai toţi. Face un gest din cirjă, parcă ameninţînd pe cineva în partea gunoaielor... După asta, tot din cîrjă, o altă mişcare, mai circulară... A lehamite, ori disperare... Şi pleacă mai departe. Pînă sub pădure. Unde îi sunt priponite vacile. Am întrebat de lume:bătrînul are sub 80 de ani şi trăieşte singur cu vacile de vreo zece ani. Jderii nu pot mînca vaci. Lupi în pădurea de lîngă C. încă nu-s. Dar sunt „vacanţieri” şi pungi de plastic... Jitele înghit tot ce le stă în cale. Idioatele...
7. Primarul şi şcoala
Şcoala, veche de peste o sută de ani, a fost închisă (pardon, optimizată) de un an deja. Primarul a luptat şi a obţinut să nu fie închisă definitiv, dar transformată în şcoală primară. A mutat şi grădiniţa de copii în aceeaşi clădire. Casa fostei gradiniţe e „pe balanţa” primăriei. Unde secretară, contabilă şi „om de făcut totul” este soţia primarului. Din fosta echipă de pedagogi a păstrat doar o persoană, unica actualmente cu studii pedagogice. A pus director pe cumnată-sa. În sat mai este un „club”. Încuiat de mai mulţi ani, dar unde director e cumnatu-so. Primarul este clarvăzător. Plasează pionii. Şcoala primară/grădiniţa se va închide oricum, căci părinţii dau copiii care au mai rămas la oraş ori în şcolile complete din satele vecine, ori îi iau la moscove şi italii (efectul pozitiv al optimizării: reîntregirea familiilor!). Primarul are experienţă în privatizări. Primarul aşteaptă mult reforma cu descentralizarea. Primarul face bani. Şi politică. Ori invers : Primarul face politică. Şi bani. Este un primar comunist.
8. Gunoişte
Satul seamănă din ce în ce mai mult cu o gunoişte. În orice rîpă ori pîrău vezi grămezi de gunoaie. În magazinul din sat totul este ambalat frumos. Drumurile sunt toate numai ambalaje,mai puţin frumoase, de tot ce vrei. Pe bătrinul Nistru, cu o periodicitate înspăimîntătoare, vezi PET-uri plutind necontenit la vale. Crengile copacilor de pe mal sunt şi ele pline de gunoaie, rămase acolo ca amintiri ale apelor mari... Satul nu are gunoişte. Dacă şi există pe undeva pe hîrtie, e camuflată bine. Un cerc vicios: poţi strînge gunoiul, dar pînă la urmă tot eşti nevoit să-l duci „la rîpă”... Un cerc vicios: existenţa condiţioneaza mediul, mediul condiţionează existenţa. Mizerie circulară. Primarul? Primarul face bani. Şi politică. Ori invers : Primarul face politică. Şi bani. Primarul este comunist.
xxxxxxxx
Epilog: Cele de mai sus sunt doar citeva crîmpeie. Vor urma şi altele. Deşi sunt experienţe bazate pe fapte reale, este inutil să căutaţi o corespundere cu personaje sau locuri anume... Oare în alte părţi ar fi altfel? Realitatea în Moldova depăşeşte romanescul. Romanescul în Moldova este fad în comparaţie cu pitorescul balcanic al realităţii...
Dacă e să-l cred pe nenica ăla cu un nume misterios « Admin » ar fi 184 de postari pe « PUNCT-ul din .FR ».
Scriu aceste rînduri la un miez de noapte, din pură plăcere, fără vreo constrîngere de oricare fel, după ce m-am hîrjonit cu puiul meu de fată timp de două ore (ah, atît de puţin!...) şi care doarme acum în camera de alaturi, fosăind dulce în pătucul ei, după ce i-am povestit ritualica "poveste cu cocoşul" (aleas "Punguţa cu doi bani")...
