Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
9 octobre 2014 4 09 /10 /octobre /2014 13:45

Am obosit… mi-au îngălbenit muşchii..autumn-rain.jpg

Atâta primăvară zbuciumată;

Atâţia vlăstari de crescut;

Aisberguri de topit;

Muguri de desfăcut unul câte unul

Din toropeala iernii,

De înflorit, de rotungit şi de copt;

Atâta arşiţă văratică

De stins în băuturi răcoritoare

Sorbite pe apucate

Prin crâşmele oraşului calorigen;

Atâta praf de spălat

Din porii pielii arse de soare

Şi uscate de suhoveiuri

Ce-mi chiuie strident în urechi,

De spălat în ape curgătoare

Secătuite pe jumătate…

 

Am obosit... simt cum îmi pierd verdele...

Se ofileşte treptat,

Iar un roşu sîngeros

Iese cu încăpăţânare în vileag

Prin nervurile frunzelor -

Răni care trebuie date la pământ

Toate până la ultima!

Să putrezească acolo jos,

La rădăcinile pădurii osificate, scheletice:

Ai zice că a apucat-o subit o criză de anorexie...

 

Am obosit... Am mâinile reci

Şi suflu în pumni un fum alb

De gunoi ars

De la care prind unghiile promoroacă

Şi-mi vine să plâng ciobăneşte

Peste obrajii ciornoziomului nebărbierit:

O mirişte ţepoasă

Întoarsă cu lama plugului pe dos..

 

Am obosit... Stingeţi culorile!

Să fie totul alb!

Să-mi odihnesc barem ochii,

Să-mi îngheţe lacrimile, să nu mai curgă!

Şi să-mi amorţească sucurile

Măcar pentru o iarnă...

 

Aş vrea acum să ies afară şi să mă arunc în zăpadă. Nu contează dacă e iarnă sau nu, dar aş vrea acum să ies afară şi să mă arunc în zăpadă. Zăpada să se lipească de mine şi eu să mă rotesc mai departe până aş deveni un boţ de zăpadă. Peste munţi, dealuri. Poate asta m-ar ajuta. Poate că nu. Să mă încălzesc acolo în mijlocul zăpezii. Apoi să explodez.

Al. Vakulovski, „Pizdeţ”, (Aula, 2002, p.63)

 

 

Origine Imagine

 

 

Partager cet article
8 octobre 2014 3 08 /10 /octobre /2014 20:20

Am scris ieri cel mai genial poem scris vreodată

În istoria poeziei în particular

Şi a literaturii universale la general!

 

Un poem care ar revoluţiona literatura!

Un punct

De la care ar începe totul din nou!

Un poem care ar impune o nouă definiţie temporală

La tot ce s-a scris până la el

Şi o referinţă pentru tot ce se va scrie de ieri înainte !

 

Kilometrul zero al literaturii!

 

Ah! De-aţi şti ce poem am scris ieri!

Ah! De-aş şti ce poem am scris ieri...

Partager cet article
6 octobre 2014 1 06 /10 /octobre /2014 14:45

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

CITIŢI, OAMENI BUNI!: Am să încep cu FILIT. Nu, nu este o greşeală, anume FILIT, nu Filat! Nu prea sunt obişnuit să vin cu veşti bune. Ori că sunt prea puţine, ori că fac parte dintr-o normalitate închipuită de mine şi, respectiv, nu fac parte din categoria noutăţilor… Am să fac totuşi o excepţie: pe 1 octombrie, la Iaşi (e mai aproape decât Bucureştiul) a început Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași! Citiţi, oameni buni! Citiţi cât mai mult, poate veţi vota mai cu cap…

 

LISTELE S-AU COPT: A început şi oficial campania electorală! (căci NEoficial a început demult…)! Partidele publică listele. Cele parlamentare (PCRM, PLDM, PL, PD), cele din parlament (PS, PLR) şi celelalte (gen Usatyi, Antimafia etc.)… Nimic deosebit… De la PL se aştepta o schimbare, dar ea nu a fost făcută până la capăt. PLDM, spre marea noastră surprindere, se lipseşte de Ioniţă. Cine-ar fi putut să creadă?... La PD – ca la PD. Ei se amuză: găsim un kikcboxer în liste – i-au depăşit pe PL-iştii din 2010 cu Vakarciuk! PD-iştii în genere sunt cool: ei ştiu câţi cartofi costă un vot! Totul e planificat. Televiziuni cumpărate, sondaje publicate... Dar cei care m-au supărat cu adevărat sunt PCRM-iştii! Cum aşa, tovarăşi?! S-o puneţi pe primarul de Soroca în faţa primarului de Bălţi? Cum adică să subapreciaţi bastionul de necucerit al comunismului din Moldova?... Ş-apoi sunt şi eu patriot! Panciuk e primarul oraşului în care m-am născut, cum n-ai da! Ceilalţi sunt turişti politici. N-au nimic cu alegătorii. Deocamdată. Pot avea după. Am aflat cu cine merge în alegeri Usatyi... El va fi cu Patria. Aşa-i când slujeşti altă patrie... Dodon trântește un congres în ditamai Palatul Naţional... Dacă-i naţionalist... Ei, şi alte bazaconii...

 

20 MLN PENTRU UN OM BUN: Vreţi 20 de milioane? Mergeţi la Banca de Economii! Acolo totul e simplu şi transparent. Se dau credite pentru dezvoltare de afaceri. Încercaţi! Se dau la toţi cei care întrunesc condiţiile respective: trebuie să ai 1000 de ha de teren, 26 de ani şi să fii un nepot de-al lui Filat. Doar atât.

 

ÎN MOLDOVA SE DAU LUPTE. Pentru bănci. Se spală bani (de unde au ei atâta detergent?...). Se scriu scrisori disperate... Adevărat război...

 

razboi.jpgÎN UCRAINA SE DAU LUPTE. Pentru aeroportul din Doneţk... Lupte grele în care se moare... Unde tancurile trag direct în oameni... Rusia ar fi pierdut deja circa 4.000 de oameni... Comparaţi amploarea: în 10 ani de război în Afganistan s-au pierdut 15.000... Adevărat armistiţiu...

 

ÎNCĂ O ÎNTÂLNIRE: Gherman se întâlneşte cu Lavrov... Cam des. O fi ceva între ei. Mă rog, aşa cred eu. De altfel ce ar avea de discutat? Diversiunile din Odesa? Ori diversiunile din Comrat?...

 

EVENIMENT LA KIEV: A fost ieri seara! La Kiev! Un meci de fotbal în care Dinamo Kiev a învins cu 3:1 pe Steaua Bucureşti. Eu sunt suporter Dinamo Kiev. Fiindcă tata a fost suporter Dinamo Kiev. Uite ăsta zic şi eu eveniment! (Dar tot acolo cică au fost şi Ponta, Leancă, Iaţeniuk şi Poroşenko. Nişte figuranţi.)

 

BANDIŢI LA NOI ACASĂ! KGB-işti transnistreni, înarmaţi, dacă e să credem ştirile, fac ce vor în AIC. În plus, mai bruschează jurnalişti... Cum se poate de înţeles acest lucru?!! Alo, SIS, eu am doar o rugăminte: încercaţi să faceţi acelaşi lucru la Tiraspol. Şi să vă întoarceţi nevătămaţi la Chişinău. După aceea mai discutăm. Inclusiv despre statalitate.

 

ŞI POPORUL? CE FACE POPORUL? Le trimite bani. Tocmai un miliard! Mai mult nu a putut. A încercat el, dar şi aşa a depăşit recordurile. În pofida faptului că i-au mărit cheltuielile! Se mai întâmplă victime... Cum altfel: un popor care se respectă, trebuie să producă şi câte o victimă din când în când. Ca doar aşa e la război...

 

Cam atât...

 

Vă doresc o săptămână frumoasă. Şi cât mai puţine noutăţi... căci „No news – good news”.

 

Origine Imagine

Partager cet article
1 octobre 2014 3 01 /10 /octobre /2014 10:02
În dimineaţa zilelor de ieri floare-inghetata.jpg
se scurge doru-n călimară
şi trece timpul în doi peri,
şi-ngroapă vară, primavară...
 
Şi tot ce a trecut e floare,
memorie-ngheţată în cristale
bătută des de pieptene-n covoare:
războaie grele, stative sub soare.
 
Şi chiar de vine toamna peste tine
gândeşte-te la lumea cea de mâine;
că nu eşti decât fir care rămâne
în ţesătura pânzelor:
                               o floare sau un mărăcine.
 
 
 
 
Partager cet article
28 septembre 2014 7 28 /09 /septembre /2014 22:31

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

FLOWERS OF SCOTLAND : În dimineaţa în care citeaţi ediţia precedentă, cunoşteaţi deja rezultatul referendumului din Scoţia. Cred că, văzut din bojdeuca noastră, rezultatele ne-au bucurat. Nu voi fi ipocrit – nu mi-am dorit să învingă independentiştii. Din varii motive, mai ales că aflam un lucru: cică în Scoţia s-ar fi identificat nişte exploatări potenţiale de gaze naturale... Deci nu a fost decât o afacere de bani?... Dar am fost trist. Pentru scoţienii care, oricât de anacronici nu ar părea, îşi doresc independenţă. Din mândrie naţională, nu din cauza hidrocarburilor. Am fost trist pentru acei care au intonat „Flowers of Scotland” atunci când orchestra cânta „God save the Queen”. Pentru ultimii cavaleri romantici. Pentru că şi astăzi îmi stau în minte versurile lui Robert Burns: „My heart's in the Highlands, my heart is not here; / My heart's in the Highlands a-chasing the deer; / A-chasing the wild-deer, and following the roe, / My heart's in the Highlands wherever I go.”... Şi încă ceva: Scoţienii au pierdut un scrutin (ori nu l-au pierdut: nu are nici cea mai mică importanţă!), dar au câştigat respectul lumii întregi prin felul în care s-a desfăşurat referendumul! Nu ca în alte părţi...

 

CA LA NOI, DE EXEMPLU : 37 de feţi-logofeţi (şi logo-fetiţe, dacă e să respectăm paritatea) au vrut referendum. Toată lumea a rămas trăsnită, inclusiv CC, care, în mod previzibil, a respins iniţiativa. Filat zice că Tănase nu ştie Constituţie uitând că tot el, Filat (ori partidul său, dar vorba lui Mayakovski: „мы говорим Ленин, подразумеваем - партия, мы говорим партия, подразумеваем - Ленин.”), îl înainta pe Tănase la această funcţie acum câţiva ani anume pentru că ştie Constituţie. Nu ştiu ce ştiu altii, dar eu încă nu am uitat bătaia de joc de toate instituţiile statului care a urmat după Huntergate în 2013. (Cred că atunci, în decurs de câteva săptămâni, numai monarhie nu am fost…) Apucăturile vechi se uită greu ?

 

GHICI GHICITOAREA MEA: Un înalt demnitar al unui stat străin vine într-o ţară si se implică direct în campania electorală a unui partid rostind discursuri înflăcărate. Întrebare: despre cine am scris eu acum? Variante: 1) Rogozin la Chişinău; 2) Leancă la Bucureşti. Exagerez? Bineînţeles... M-au făcut să râd toate discuţiile astea despre faptul că un partid de dreapta face campanie pentru un partid de stânga (de parcă noţiunile respective mai valoreaza ceva în epoca clientelismului total!), despre răzvrătirea lui Leancă împotriva lui Filat (ori invers)... Un Prim Ministru nu face campanie electorală într-un stat vecin (fie şi prietenesc ori chiar frăţesc)! Sunt elemente din igiena elementară diplomatică... Leancă ar trebui să ştie asta. Ori la MGIMO se învaţă altceva?

 

NEW – VASIUKI: Nu are Ilf & Petrov nicio atribuţie la Ucraina actuală. Şi la drept vorbind, ar trebui spus New-Transnistria. Putin a învins în războiul cu Ucraina. Cel puţin şi la a doua fază a lui. Novorossia va organiza alegeri după o săptămână de la alegerile parlamentare în Ucraina. Americanii arme ucrainenilor nu le dau, se fac bilanţuri (se număra morţii), se întăresc hotarele pentru a limita stricăciunile... Rusia face acelaşi lucru. Pe termen lung s-a mai vedea... Lucrurile nu pot să se schimbe decât din Rusia, din interior.

 

la-riviere-et-le-torrent.pngPRIETENII: Lukashenko vine la Chişinău. Oficial, la invitaţia lui Timofti. Lukashenko laudă vinurile. Eu totuşi sunt curios, suntem noi acei care căutăm pieţe de desfacere, ori (ar trebui să luăm în calcul şi această posibilitate) Rusia caută furnizori pentru piaţa lor internă prin Belorusia? Oricum, să-l ai pe mustăcios printre prieteni nu-i prea onorabil în zilele de azi. Embargourile ruseşti sunt la fel de previzibile precum zăpada pe timp de iarnă, dar la fel precum zăpada, întotdeauna ne iau prin surprindere... S-ar fi putut, de exemplu, introduce în patru ani standarde europene, dar noi continuăm să folosim GOST-uri sovietice... Acum ne milogim la Lukashenko...

 

PARLAMENTUL A PLECAT ÎN VACANŢĂ: E din categoria No Comments... Gata, ei au obosit... s-au dus să facă campanie electorală. Fraţilor, poate vă suspendaţi şi salariile?

 

VORONIN: În sfârşit intră şi băbacu în campanie! Dodon sare la el cu lătratul. Recunosc, mi-a fost dor... Uite-acu chiar ne vom veseli. Ş-apoi, pentru echilibru trebuia să vină şi el să mai tulbure apele, nu de alta, dar se mănâncă doar „pro-europenii” şi nu-i bine. Acum încep şi „pro-UVamaliştii”. Fain! Show must go on!

 

ŞI POPORUL, CE FACE POPORUL? Păi ce să facă? Ca de obicei: este călcat în picioare, mai precis cu roţile. Este călcat cu mercedesuri bătute cu cristale Swarowski.

Cam astea am vrut să vă spun... Nu uitaţi să vă faceţi cruce după ce citiţi acest text, căci în viziunea BOM, presa e o lucrare diavolească. Bine, eu nu sunt chiar presă, dar mai ştii? Nu vă jucaţi cu focul.

Vă doresc o săptămână frumoasă. Şi cât mai puţine noutăţi... căci „No news - good news”. 

Partager cet article
22 septembre 2014 1 22 /09 /septembre /2014 11:05

Text scris pentru revista "MOLDOVA"

Îmi aduc aminte de cea dintâi, de parca a fost ieri. Atunci când Tupolevul a plonjat în vata densă a norilor, destui de joşi în acea zi, şi când, brusc, în iluminator au apărut dealurile şi văile atât de dragi, m-au podidit lacrimile. Trecuse un singur an de când plecasem de acasă.

Astăzi revenirile sunt mult mai puţin lacrimogene, căci nici străinătatea nu mai este pribegie, nici „casa” – casă.

Această lipsă de exces de sentimete generează de la început un soi de culpabilitate ce zvâcneşte în pulsaţii undeva în surdină. Incapacitatea de a suferi este o suferinţă aparte nu mai puţin dureroasă, dar ea prezintă şi anumite avantaje: atunci când sentimentele nu poluează spiritul, capacitatea de observaţie se acutizează şi realitatea îţi apare mai zgrunţuroasă şi mai colţuroasă, căci sentimentul excesiv are capacitatea de a nivela totul şi de a obtura porozităţile şi cavităţile din percepţia lumii înconjurătoare.

Norman Manea în unul din eseurile sale („Despre Clovni: Dictatorul şi Artistul”) zice că exilatul este condamnat la un proces de chestionare continuă. În primul rând, referitor la propria persoană, propriul destin. Unor dubii existenţiale general umane, dacă e să presupunem că aceste „chinuri” sunt proprii oricărei minţi umane sănătoase, se adaugă întrebarea sacerdotală despre exil şi inevitabilitatea lui. De ce s-a întâmplat? A fost oare justificată plecarea? În ce măsură trebuia să pleci? Să pleci definitiv? Să rămâi ostaticul unor reveniri constante? Şi dacă nu ai fi plecat, ce s-ar fi întâmplat? Pentru exilat niciun element al realităţii nu apare ca ceva evident şi natural, parte a lucrurilor pe care le accepţi per se fără a-i opune o întrebare inutilă (nimeni nu se întreabă, să zicem, de ce se circulă pe dreapta... până nu ajunge în Anglia). Pentru emigrat orice detaliu este un motiv de interogare.

La Matei Vişniec („Sindromul de panică în Oraşul Luminilor”) noţiunea de exil este direct legată de traversare. Traversări constante de frontiere şi bariere, de interdicţii şi obstacole. Traversări reale şi spirituale, reversibile, căci în această dialectică a exilului pînă şi revenirea este o traversare spre ceva necunoscut.

Dar cele de mai sus nu sunt valabile decât dacă vorbim despre exil. Şi dacă „exil” nu este cuvântul apropriat? Dacă ceea ce numim noi exil nu este decât o scăpare? Ce dacă acei pe care-i numim „exilaţi” nu sunt decât nişte fericiţi rescapaţi al unui naufragiu continuu?

Oricare ar fi răspunsul, revenirile sunt nişte realităţi cât se poate de tangibile. E suficient să mergi la aeroport.

S-au schimbat multe de la primele mele reveniri... Avionul lui Tupolev nu mai este bun decât în calitate de monument, nici aeroportul nu mai este acelaşi şi nici pasagerii nu mai sunt acei de cândva.

Acum zece ani pasagerii erau, în mare parte, străini aflaţi în misiuni la Chişinău, caritative de cele mai multe ori, bărbaţi din cohorta gasterbaiterilor, mai toţi cu „paşapoarte albe”, oficiali din Moldova revenind din „deplasări” sau diverşi participanţi la „proiecte” internaţionale... Astăzi componenţa călătorilor s-a mai diversificat, s-a mai normalizat într-un fel, dacă e să admitem o comparaţie cu zborurile spre alte destinaţii, deşi unele particularităţi se mai pot observa. Frapează, în primul rînd şi în special pe timp de vară, în perioada vacanţelor, numărul copiilor mici. Moldovenii se instalează definitiv şi temeinic. Fac copii. (În cazul meu particular acest numar a cauzat şi ceva complicaţii cu zborul, căci nu se ajungeau centuri de siguranţă pentru copii la bordul aeronavei.) Este impresionant şi numărul cuplurilor franco-moldave. Toate astea contribuie la instaurarea unui sentiment de ireversibilitate. Pentru mine este o constatare relativ nouă. De doi-trei ani, ceva s-a schimbat în percepţia emigraţiei la moldoveni. Dacă până nu demult revenirea definitivă apărea drept o perspectivă cât de cât reală (necunoscuta în această ecuaţie era timpul) şi instalarea definitivă drept una ipotetică şi neverosimilă, astăzi această percepţie s-a inversat...

S-a schimbat mult şi comportamentul moldovenilor. Dacă acum 10 ani, conaţionalii noştri suportau docil orice moft al autorităţilor, oricare ar fi ele, astăzi ştiu să-şi reclame drepturile. Am fost impresionat de reacţia părinţilor când li s-a cerut, cu o explicaţie mai mult decât vagă – on a un problème de siège* - să aştepte la poarta de îmbarcare. Calm, fără exces de agresivitate, mai multe persoane au insistat să se aducă informaţii mai precise, iar când, cedând presiunii, a devenit clar că problema erau două centuri de siguranţă care lipseau, ridicolul situaţiei devenise într-atât de strigător, încât soluţia a fost imediat găsită.

Încă un aspect ar fi de menţionat: pe rutele „obişnuite” de avion întotdeauna vezi cel puţin câţiva „oameni de afacere”. Îi recunoşti imediat după vestimentaţia lor sobră şi un gen de comportament identic, oriunde nu te-ai afla. Pe rutele spre Moldova acest specimen lipseşte. Ori are o altă infăţişare. Moldova a devenit demult o destinaţie de vilegiatură. În Moldova mergi în vacanţă. Chiar şi atunci când mergi „cu lucrul”. A propos, preţurile produselor din ţară nu fac decât să confirme acest gând.

Chisinau_2014.jpgChiar de la aterizare te cuprinde un sentiment de lume în abandon. Văzând epavele triste ale avioanelor în lentă descompunere la aeroport, acest sentiment se insinuează pentru a fi confirmat pe parcursul traseului scurt „AIC – Chişinău” şi de porţiunile buruienoase, peisajele triste întretăiate de insuliţe mai „prelucrate”, dar extrem de pestriţe, altele chiar sfidând realitatea prin strălucitul lor nou-nouţ. Acest sentiment nu mă mai părăseşte de când am venit: o ţară abandonată, o „părăseală”, un cuvânt utilizat de emigraţi pentru a denumi un squatt, în care înfloresc câteva oaze de „civilizaţie”...

Revenirile sunt întotdeauna cel puţin o decepţie. De-a lungul timpului petrecut în străinătate, dorul şi nostalgia, ca la moşneguţul din povestirea lui Alexei Marinat - „Tot mai bine era atunci!” -, remodelează continuu imaginea despre tot ce a rămas în urmă pentru a le preface într-o metaforă, un picior de plai, o gură de rai, într-o himeră care nu a existat niciodată şi nu este decît o proiecţie, un fel de carte poştală, care nu există decât în minţile noastre. Acest trecut imaginar, poetizat la maximum (căci tot românul e născut poet...), în urma unei confruntări cu realitatea zilelor de azi, nu poate genera decât decepţie şi durere...

Pe semne, dacă nu resimţi această durere, înseamnă că eşti plecat definitiv sau eşti un srăin...

Partager cet article
21 septembre 2014 7 21 /09 /septembre /2014 19:45

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

 

adevarul.jpg

 

TIR-LIR-LIR-LIR: Usatyi o aduce pe Rotaru în Moldova pentru a susţine cauza Rusiei. În Rusia însă Rotaru are probleme fiindcă a fost văzută susţinînd Maidan-ul, mişcare considerată anti-Putin, prin extensie. Chirtoacă, proeuropeanul, îi dă însemnele de ”Cetățean de Onoare”al municipiului Chișinău (acordate de Consiliul Municipal anul trecut) şi mai nu-i face o declaraţie de dragoste în toată legea. Dodon îl aduce pe Kobzon, care se pupă cu duşmanu-i de moarte, Voronin. Kobzon este o persoană careia îi este interzis accesul în mai multe ţări europene şi în SUA. Dar Moldova nu-i Europa ! Mai înţelege careva ceva ?


DA VĂ-NTREABĂ CAREVA ?!: Ponta zice că Unirea va fi în 4 ani. (să zici că e plagiat de la Băsescu, nu alta). Putin îi răspunde: « Ty nas na ponty ne beri, Ponta» şi zice ca în 2 zile e gata să discute calendarul la Bucureşti, călare pe tanc. „Alio, paţani, da pe noi ne întrebaţi ?” „Închide-ţi-vă fLeanca ! Ne ocupăm noi şi de voi ! Mai târziu…”


MÂNA MOSCOVEI : ZdG scrie despre averile lui Cantarean. Analiştii strigă că e Mâna Moscovei. ZdG scrie despre Marchel. Analiştii tac. Îşi caută mânile, pe semne. Sau Moscova pe hartă. Între timp, gagica cu părul oxigenat descoperă că este măritată. După asta descoperă că are doi bărbaţi. După asta descoperă ca are rude sus-plasate. Prea multe descoperiri într-o săptămână pentru o fire inocentă…


MÂNA MOSCOVEI, CEA REALĂ: În timp ce analiştii îşi caută mânile pe sub masă şi în fustele blondelor, Rusia taie din livrările de gaz spre România. Că doar nu credeaţi că vom putea cumpăra gaz rusesc de la români ?... Iar Moldova Gaz (alias GazProm) nu vrea să-şi spurce ţevile cu gaz de la « fascişti ». Putem face câte o conductă de gaz peste Prut la fiecare 100 m. Degeaba ! Noi în Moldova reţea de distribuţie nu avem! Poate o re-naţionalizare ceva ? Glumiţi ? Ce-s cu ideile astea totalitariste ?


A LA GUERRE COMME A LA GUERRE : China zice : « Vrem şi noi la discotecă ! » şi adoptă o lege după modelul Rusiei cu gândul la… Rusia evident. Francezii continuă să le construiască Mistralul. Poroşenko le dă autonomie, iar ruşii îşi consolidează poziţiile în Donbas şi le trimit până şi avioane. Acum ucrainenii fumează nervos trabucuri, dar pot folosi BUK-uri fără grijă, daca au din astea, desigur. Transnistrenii se pregătesc să treacă Nistrul. Poate se găseşte cineva să le zică că Ucraina e în partea cealaltă ? Ori poate ar trebui să-l ascultăm pe americanul cela care zice că noi deja suntem în război ? Dar cine să-l asculte ? N-are cine, căci ai noştri califi şi viziri au feciori de plasat, bănci de prădat, congrese, negocieri şi alte lucruri importante pentru nărod de isprăvit


APROPO, DESPRE BĂNCI : Ioniţa zice că Filat fură. Filat zice că Ioniţă minte. CNA se auto-sesizeză... (ooo! al cui este CNA-ul conform algoritmului?) Leancă zice că judecata va decide care minte şi care fură. La Victoria Banc e scandal… Acolo în genere nimeni nu mai înţelege cine minte şi cine fură… Important este că funcţionează judecăţile şi se iau decizii executorii. Foarte operativ se mai iau.


D’-ALE PARTIDELOR : PL îşi alege… staţi puţin, aţi spus « alege » ? Poate căutăm în dicţionar sensul cuvântului alege?... PLDM şi PLR vor referendum în ziua scrutinului. « Cu această ocazie aflăm că 37 de deputați din Parlamentul Republicii Moldova n-au habar de Codul Electoral », dixit Alexandru Lupuşor pe Facebook. PD-iştii trag o raită pînă la Bucureşti, să mai stea de vorbă cu Ponta, de unde se întorc cu un mare Adevăr... În condiţiile în care noi nu avem o lege privind finanţarea partidelor politice, apare un articol interesant despre veniturile lor: PLDM – 6 mln; PD – 4,8 mln; Socialiştii lui Dodon -3,5 mln; PCRM – 1,8 mln; PL – 0,291 mln. Dacă e să ne jucăm de-a aritmetica şi să calculăm cât costă un procent (cf. sondajul acesta) al intenţiilor de vot la ziua de azi, atunci avem : PD – 436.363 lei pentru un procent ; PS – 388.888 lei ; PLDM – 300.000 lei pentru un procent ; PCRM – 54.545 lei procentul ; PL – 29.100 lei . Dar astea sunt jocuri. Concluziile le faceţi singuri.


A MURIT ADEVĂRUL! : Adevărul o fi la fundul mării de cînd hăul cam pe-acolo pe unde stă si dreptatea, dar uite că ziarul cu acelaşi nume a trecut la Plahotniuk şi a murit abia acum... Fosta echipă a demisionat. Cu un Adevăr mai puţin...


CREŞTEM PLAT: Cică ar trebui să fim bucuroşi: economia noastră creşte! Dar dacă e sa răscolim niţel, atunci putem găsi şi aşa un grafic (vezi aici)... Cam plată evoluţia, nu? Dacă ar fi să avem o creştere pe care am fi datorat-o unor politici voluntariste şi acţiuni exemplare ale guvernanţilor, curba noastrăar trebui să aibă o evoluţie mai bună decât media regională. Or, ea urmează trend-ul din zonă, dacă nu este chiar inferioară... Creşte economia în zonă – creştem şi noi puţin... Nu creşte... ei, ce-ai să-i faci? E criză...


ŞI POPORUL? CE FACE POPORUL? Păi ce să facă? Se descurcă cum poate... Care cerşesc, care fură lichior, care fură motoare... Nu, eu nu sunt catastrofist sau aş avea o opinie rea despre co-naţionalii mei. Dimpotrivă! Dar îmi simt spaţiul informaţional invadat de „istorii de succes” şi „leadershipuri” de tot felul... Şi atunci îmi vine a vă spune că există şi altfel de soarte... Şi emigraţi avem de toate felurile. Interesant, ăştia care fură tot se numesc „diasporă”? În rest, moldovenii se ţin de sporturile lor naţionale: fac măligă, fac nunţi şi cumătrii... Nunta-i nuntă! Se fac nunţi şi pe Skype!... Numai că şi aici ne fură... Dacă nu ai noştri, atunci străinii...


Cam astea au fost, dragii mei.. A fost o săptămână care a dat startul bufonadei electorale. Acu fiţi cu ochii în patru! Să vedeţi ce-o să ne mai distrăm! Dacă nu dă cineva peste noi să ne elibereze, bineînţeles...


Vă doresc o săptămână frumoasă. Şi cât mai puţine noutăţi... căci „No news - good news”...

Partager cet article
18 septembre 2014 4 18 /09 /septembre /2014 00:31

Luni, 4 august.


Sunt în ţara de trei săptămâni deja. Îmi petrec vacanţele, în marea lor majoritate, la ţară, într-un loc pitoresc uitat de lume, un sătuc din raionul Soroca, Cureşniţa. Sat vechi de răzeşi, renumit altădată prin morile sale plutitoare de pe Nistru, mori de la care i s-ar trage şi numele: de la „cu râşniţa”... Pitorescul şi sălbaticul locului, dacă nu ar fi mai corect să-i zicem sălbătăcirea, nu poate să nu mă încânte pe mine, acel care îşi petrece restul anului în vacarmul unei metropole supra-aglomerate unde poluarea sonoră devine şi este una din problemele majore, ajunsă până şi în programele electorale ale candidaţilor la scaunul de primar al Parisului. Ia să-mi spuneţi, unde mai poţi auzi în altă parte cum... zumzăie aerul? Literalmente.


De sâmbătă suntem la Bălţi, unde am crescut de mic şi unde îmi place să revin oricând, în pofida căldurii sufocante de care nu prea te pot salva blocurile hidoase de beton, unde-şi are apartament şi mama.


Dar în această zi de luni eu sunt deja în drum spre Chişinău, căci mi-am rezervat tocmai această săptămână pentru o serie de vizite şi întâlniri în capitală pentru a mai vedea şi cunoaşte persoane cu care comunic de regulă, şi uneori destul de intens, doar virtual.


Totuşi virtualitatea lumii de astăzi are şi avantaje, în special reţelele de socializare. În primul rând, permite o comunicare constantă şi destul de consistentă, indiferent de distanţă. În al doilea rând, îţi permite să cunoşti o persoană destul de bine înainte chiar de a face cunoştinţă cu ea. Nimic nu este mai transparent decât scrisul. Oricât de mult nu ar încerca cineva să disimuleze adevărata lui natură în spatele unui profil virtual, scrisul îl trădează în mod inevitabil. Felul în care o persoană anume reacţionează la evenimente, stilul, vocabularul, totul se constituie până la urmă într-o imagine care-i reflectă destul de fidel personalitatea. Şi nu în ultimul rând reţelele de socializare îţi permit să construieşti relaţii cu personalităţi pe care altfel nu ai fi putut să le cunoşti... Bineînţeles dacă ai ce le propune în schimb...


Astfel, toate persoanele cu care am fixate întâlniri astăzi, îmi sunt extrem de interesante, ştiu că nu am cum să rămân dezamăgit şi simt o excitaţie deosebită înainte de a le cunoaşte.


Dar nu şi înainte de a găsi soluţia la o... uitare. Îmi luasem în bagajele mele haine mai „solide”: cămaşă, pantaloni, pantofi, mă rog, să apar şi eu în faţa lumii mai aşezat, mai „serios” oarecum... Dar esenţa unui om e greu de înşelat... Am uitat toate aceste haine în valiză la Cureşniţa. Iar la Bălţi m-am pornit în nişte şlapi, tricou şi şorturi... Astfel îmbrăcat am ajuns şi la Chişinău. Urma să-mi cumpăr barem nişte pantaloni şi o cămaşă. Ceea ce am şi făcut la „Gemenii”. Aşa şi am apărut în faţa lumii în acea zi: în cămaşă, pantaloni şi... şlapi. Căci pantofi nu m-am încumetat să-mi iau. Sunt prea scumpi, iar eu planificasem să cumpăr şi cărţi în acea zi. Vizita la „Gemenii” în schimb mi-a adus şi o palmă virtuală bine meritată. Trecusem pe lângă cineva cu care comunic destul de des (virtual) şi, dus pe gânduri, nici nu l-am observat. În genere, vizita mea la Gemenii merită un pamflet aparte şi chiar am intenţia să-i dedic o poveste în viitorul apropiat pe blog.


În afară de întâlnirile interesante, am profitat şi de un eveniment organizat la Librăria din Centru: lecturi din poemele lui Eugen Cioclea. A fost un veritabil 3 în 1, ca în spotul cela publicitar: am citit din Cioclea, direct din manuscrisele lui!, am discutat niţel cu amfitrionul locului, Emilian Galaicu-Păun, pe care nu-l văzusem demultişor, de când a fost el la Paris în 2013, şi am cumpărat un sac de cărţi. Puteam merge acasă, la Bălţi.

 

VVcuEGP


La Bălţi, în troleu, m-am prins că doi adolescenţi discutau despre Paris în spatele meu. M-am întors spre ei şi am intrat în vorbă. Unul din ei locuieşte cu părinţii în suburbiile Parisului... Ce mică-i lumea...


Marţi, 5 august.


Azi e ziua Radio.


Disdedimineaţă însă am avut o experienţă extraordinară şi plină de nostalgie... Cumnatul meu este şofer la un Centru social din Bălţi care se ocupă cu monitorizarea bolnavilor SIDA. În acea zi ei trebuiau să meargă la Chişinău pentru nişte vizite medicale de rutină. În microbuz mai rămânea un loc liber şi mi s-a propus să merg cu ei. Discutând cu angajaţii acestui centru mi-am dat seama cât de multe prejudecăţi mai există pe la noi... cât obscurantism. Şi agresivitate. Devine o banalitate să spui "intoleranţă". Poate dacă zic "lipsă elementară de milostenie creştinească", mă fac înţeles mai bine? Cu atât mai respectabilă este şi activitatea, lucrul cotidian al oamenilor de acolo.

 

Dar a mai fost un moment... Centrul respectiv se află în imediată vecinătate cu Şcoala nr. 13 din Bălţi. Cândva a fost o şcoală mixtă unde am mers primii 5 ani... În 1989 clasele moldoveneşti au fost transferate într-un edificiu nou, şcoala nr. 18, actualmente liceul „B.P.Hasdeu”, absolventul căruia sunt şi eu. În şcoala 13 nu am mai călcat de 25 de ani... S-au schimbat multe: terenul de sport nu mai există: nişte barosani şi-au construit case pe locul fostului teren de fotbal şi de baschet; fântâna cu coarbă a fost schimbată cu o pompă... Dar au rămas copacii sub care ne jucam de-a ţurca, îmbătrâniţi şi ei, a rămas clădirea veche, atelierul de muncă... când te gândeşti că a trecut un sfert de veac...


Apoi am mers la Chişinău. În drum, atunci când am trecut de pe o porţiune proaspăt asfaltată pe una veche, hopuroasă, şoferul a făcut o glumă: „Gata, s-a terminat Europa, acum mergem prin Moldova”. Îmi place. Lumea asociează Europa cu ceva calitativ, cu ceva mai bun. Un bun început.


La Chişinau am mers direct la Radio Europa Liberă. Am o relaţie sentimentală cu acest post de radio. În afară de profesionalismul incontestabil, Europa Liberă mai este şi postul de radio pe care îl asculta regulat bunelul meu, Ştefan Ilaşciuc. Îl asculta pe ascuns, bineînţeles, iar eu acest lucru l-am aflat mult mai tîrziu... Bunelul nu mai este... Prea devreme au plecat aceşti oameni... Prea multe ar fi putut să ne înveţe, dar nu mai are cine...


O zi plină: întâlniri, discuţii, idei, proiecte... Sper barem o parte să fie materializate. Iar dacă am început o zi la radio, tot la radio, Moldova 1 de astă dată, cu o emisiune cu Anatol Caciuc şi Angela Stafii, se cuvinea s-o închei. Apoi, din nou, la drum. Spre Bălţi. Şi un şuvoi de ploaie... Şi nişte discuţii dezinvolte cu persoane absolut necunoscute în microbuz... Ador asemenea discuţii. Afli multe din ele.


Miercuri, 6 august.


Astăzi este o zi specială. Am să vă spun şi din ce cauză mai târziu. Dar prima ei jumătate o încep ca de obicei, merg la Chişinău şi mă instalez la „Délice d’anges”, o cafenea din faţa Bibliotecii Naţionale. Acolo îmi am fixate mai toate întâlnirile. Agreabil loc şi bine situat. Din nou: discuţii, proiecte... Apoi – direcţia aeroport: astăzi vin din Statele Unite cumnaţii... Un moment plin de emoţie. O mamă şi o bunică care nu şi-a văzut fiica şi nepotul de 9 ani... Iar pentru cititorii acestor rânduri aş dori să fac o paranteză: fiţi atenţi şi cu ochii pe Victor Gărgăun! Nici nu ştii de unde sare iepurele: ne mai pomenim cu încă un campion olimpic la canotaj! Băiatul face performanţă la nivel de universităţi în SUA. Mâne-poimâne, şi cu puţin noroc, poate integra lotul olimpic. Al Statelor Unite...


 

Dar momentul l-am ratat. Din cauza unei ploi torenţiale şi traficului în care am fost blocat... Priveam din taxi cum curg apele pe străzile Chişinăului... Chiar să nu fie posibil de amenajat un sistem de scurgere mai ca lumea?... Am întârziat din această cauză, dar momentul regăsirii a fost intens... Am stat la taclale până-n seară...


Apoi cumnaţii au plecat la Cimişlia, iar noi cu soţia şi copiii am rămas să înoptăm la rude...


Joi, 7 august


Astăzi, am pornit spre Bălţi. Însă înainte de a urca în microbuz am trecut pe la o farmacie. Ce scumpete! Cine poate să-şi permită să achite preţuri din astea?!! Nu mai am niciun dubiu: sănătatea în Moldova este un lux. Ca şi multe alte lucruri: învăţământ, cultură, cărţi... Ori e selecţie naturală? Cum altfel se poate de înţeles?


Moldova este o ţară unde fără maşină eşti pierdut... Iată un lucru în care ne asemănăm cu Statele Unite. Se pare că este unicul punct pentru moment dintr-o lungă listă ipotetică... Eu nu am maşină. Deplasările prin ţară necesită o logistică specială. Azi am cam ratat cu planificarea, dar ne-am descurcat până la urmă... Per total transportul prin ţară m-a costat cam la 3000 de lei (na, am angajat un taxi, cu doi copii mici nu prea ai de ales). Cum fac totuşi ceilalţi? Chiar au cu toţii maşini? Ecuaţie cu multe necunoscute pe care nici nu încerc s-o dezleg. Am ajuns la Bălţi. E cald, foarte cald...


Ai impresia că blocurile astea din beton nu au fost construite pentru a fi locuite de oameni: iarna – îngheţi în ele, vara – te sufoci de căldură... Fiecare se descurcă cum poate, cei mai înstăriţi izolează perimetrul apartamentului din exterior. Şi cine ar îndrăzni să le reproşeze ceva? Drept rezultat – clădirile în exterior devin din ce în ce mai hidoase... Dacă mai pui aici şi diversele „amenajări” arhitecturale, tabloul devine de-a dreptul pitoresc... Nu degeaba prietenul cela al meu francez tot făcea la poze în cartierul locativ. Asemenea privelişti nu prea se văd în alte părţi...


Iată că primarul de Chişinău decide să fie totul alb... O decizie absolutistă, la limita ridicolului, precum multe altele în această ţară, dar poate e mai bine totul în alb decât debandada asta arhitectonică?...


Vineri, 8 august


O zi pe care o petrecem la Bălţi. Am făcut o vizită la o librărie... Am cumpărat şi câteva cărţi. Scundă alegere. Noroc că mai găseşti cărţi pentru copii. Fiică-mea a ieşit cu braţul plin! Din autorii şi titlurile pe care le-aş fi procurat, nu am găsit mai nimic. De peste tot se aud însă lamentări precum că lumea nu citeşte... Un cerc vicios: editorii şi librarii nu pot să-şi permită stocuri mari din considerente economice. Cititorii (de alde mine, dar mai cu seamă acei din provincie) nu mai au de unde să cumpere o carte bună... Drept rezultat, atunci când îl vede un careva pe un Galaicu-Păun, să zicem , sau pe o Radmila Popovici, sau pe o Lucreţia Bârlădeanu, sau pe un Iurie Colesnic la televizor (îi pomenesc pe aceştia fiindcă i-am văzut chiar eu pe sticlă cât am stat în vacanţă), oamenii pur şi simplu schimbă canalul... Cine-o mai fi şi ăştia? Şi cum rămâne cu rolul intelectualului în societate? Hmmm... Care intelectual? Care societate?... Trist.


Sâmbătă, 9 august


Astăzi am chemat taxi-ul şi mergem la ţară. Şoferul este rus. Nu suntem la prima călătorie cu el şi discutăm destul de amical despre una, despre alta. Nu discutăm despre politică. El ascultă un post de radio rusesc. „Radio-Inter”, dacă nu mă înşel... Preponderent muzică, dar din când în când trece câte un buletin de ştiri... Te apucă groaza... Propagandă stil „Pervyi Kanal”. Pe parbrizul maşinii îi stă lipit un tricolor rusesc cu vulturul ăla bicefal imperial... Mă întreb: dacă mâne, Doamne fereşte, ar începe un război de genul celui din Ucraina, tipul ăsta ar trage în mine ori ba? Pentru moment însă continuăm discuţia destul de amical...


Duminica, 10 august


Suntem la ţară. Ai casei se pregătesc de sosirea cumnaţilor care urmează să ajungă astăzi de la Cimişlia. S-au făcut sarmale, răcituri, babă, alte bunătăţuri... ca de zile mari! Iată-i, au ajuns! Bucurie, lacrimi, îmbrăţişări... Ce zi... Când eram mici cântam la şcoală: S-a deschis fereastra, ca o rană veche, mama ne aşteaptă, nopţi întregi de veghe. Să venim acasă şi măcar odată, să mai stăm la masă, adunaţi grămadă... A fost să fie!


Peste cinci zile îmi iau zborul înapoi spre Paris din ţara pe care nu am părăsit-o niciodată. Îmi mai rămâne o lectură la „Cenaclul Republica” pe 15 august unde, spre surpriza mea, m-a invitat Alexandru Vaculovschi şi Moni Stănilă. (Invitaţie pe care am acceptat-o fără a ezita şi de care mi-a fost frică imediat după... Dar parcă s-a trecut cu bine, mai bine zis, toţi au fost buni cu mine.)


Pe 16 voi deschide cu cheia uşa apartamentului de la cealaltă casă. De la Paris. Tot a mea.

Partager cet article
16 septembre 2014 2 16 /09 /septembre /2014 00:32

Drumul era într-atât de lat

încât de fiecare dată

cînd mergeau unul în întâmpinarea celuilalt

accelerându-şi bolidele

până le roşeau ţevile de eşapament

se ratau.

 

Şi atunci înjurau de toţi dracii

şi o luau de la capăt.

dar drumul era într-atât de lat ...

Vâââââjjjjjjj !!!

încit se ratau neapărat

şi doar sudalmele lor mai zăngăneau pe asfalt

ca o cutie de conservă goala.

 

Şi atunci au decis să-l îngusteze

şi au împins din dreapta

şi au împins din stânga.

şi din nou : Vâââââjjjjjj !!!

dar şi-au zburătăit doar pleata.

 

Şi atunci au mai împins din stânga

şi au mai împins din dreapta

şi iarăşi : Vâââââjjjjj !!!

eh, drăcie, cât pe ce să-l pocnesc !

i-am zgârâiat portiera !

 

Şi atunci au mai împins din dreapta

şi au mai împins din stânga…

au apăsat surcica la podea..

Şi…

BA-BAAAAAHHHH !

 

accident-masini.jpg

 

Când s-a risipit fumul,

şi mirosul de gumă arsă

nu rămânea decât o pată neagră

în locul bolidelor ce vrombăiau

din puterea atâtor cai înfocaţi…

 

…….

 

Mamă, mamă,

dar de ce s-au omorât ăştia ?

doar drumul putea să fie într-atât de lat ?

 

Şi ce să-i răspunzi unui copil ?

Partager cet article
15 septembre 2014 1 15 /09 /septembre /2014 00:41

(TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD)

cronici-martiene.jpg

ÎMPĂCAT: Nu ştiam. Aveam dubii din ce în ce mai mari. Îmi făceam griji. Chiar intrasem în panică la un moment dat. (Eu, fire uşor impresionabilă şi credulă, mă lăsam amăgit de declaraţiile unui Prim-Ministru care zice ca nu vrea în NATO şi, chiar mai rău, îmi răspunde personal că nu este oportun să ieşim din componenţa CSI) Dar astea au fost până duminica trecută. Căci mi s-a spus: « PLDM pentru Europa » şi aşa mi s-a aşternut o pace pe suflet!… PLDM fiind un partid de opoziţie, cu siguranţă va face ca lucrurile să se schimbe, dacă câştigă alegerile. Chiar aşa, de acum înainte ştiu ce am de făcut : să-i aleg şi să-i las să decidă! Aşa cum vor şi acei cărora le datorăm tot binele care dă peste noi, inclusiv drumurile. Diacov, Plahotniuk, Lupu şi gaşca plătesc, pe semne, impozitele în SUA dacă e să credem panourile afişate de-a lungul drumurilor noi-nouţe… Aşa că sa şi-o-nchidă Petrenco ! Ulinici a plătit impozite în State pentru casa ceea din Franţa. Totul e bătut în cuie. Din acelea lungi cu care se bate capacul la coşciug. „Mai pe scurt”, să şi-o’nchidă şi acei care insinuează precum că nu ar fi fost legal. Cum adică ? Usatyi are un an de când e în campanie deschisă, Dodon îl aduce pe ăla cu „Эскадрон моих мыслей шальных”... Şi de ce adicătelea ai noştri nu ar avea dreptul la un meeting din când în când?!


ŞI TU, BRUTUS? „Poşta Moldovei”, instituţie publică, distribuie împreună cu „Ziarul Naţional” şi „Ziarul de Gardă” câte o fiţuică electorală de-a lui Usatyi... Nu zic, au şi bandiţii dreptul să folosească serviciile poştale, dar ce au cu asta aceste două publicaţii? Operaţiune de discreditare? Ori statul îl promovează astfel pe Usatyi?


FAR-WEST: Săptămâna trecută „Ziarul de Gardă” publica un material despre averile lui Valdimir. Au fost sunaţi şi ameninţaţi de un oarecare Ibraghimov... Popa are krîshă banditească?


FAR-WEST²: La Durleşti s-au tras focuri. Au fost răniţi. Habar n-am cine are dreptate... Eram să zic că se va descurca justiţia, dar într-o ţară în care justiţia nu serveşte decât pentru a spăla bani, lumea îşi face dreptate cu arma de vânătoare...


IMPOZITE : La francezi un secretar de stat şi soţia dumnealui sunt literalmente măturaţi din funcţiile ocupate pentru că au « uitat » să plătească impozitele. La noi, presa publică nişte liste de plată de milioane ale lui Oleg Voronin, publică albume întregi cu palate înalte şi luxoase, se dezvăluie poze cu vile în Franţa şi … nimic. Ziceam eu – ai noştri plătesc impozite în SUA !


SHOR ATOTPUTERNICUL: Îl aveam pe pe Voronin, pe Plahotniuk/Ulinici, pe Stati, pe Filat... Acum iată-l pe Shor. Cică vrea să cumpere încă o bancă. Cică este deja cu laba pe Aeroport... Se coagulează o haită pe măsură... Ăştia avansează metodic şi energic, dar la Drăguţan nici ceasul nu merge... Hai ziceţi-ne repejor, de pe-acum, cine este următorul? Poate Vaja Jhashi ? Ori ăsta-i „băiet de-al nostru”?


MOLDOVA, AI ŞI TU SANCŢIUNI! UE şi SUA înăspresc sancţiunile împotriva Rusiei. Şi împotriva Moldovei! Cum? Banca care a cumpărat BEM este în „black-list”. Ah, ce tranzacţie reuşită a mai fost! Am salvat ţara, fraţilor!


BANI PE FOC: Europa ne dă 10 mln. pentru ca să avem cu ce face focul la iarnă... Eu le-aş da un sfat europenilor: nu le daţi! Adică să le daţi, dar nu cum le-am dat şi noi atunci când s-a „tras gaz” pe la lume (pentru fiecare conectare gospodarii achitau sume destul de cochete). Ulterior, reţeaua construită pe banii oamenilor a ajuns pe mâna Gazpromului... Eu zic să le cereţi un titlu de proprietate ceva pe gazoduct de pe acum!


SCHIMB DE AMABILITĂŢI: România ne dă microbuze pentru şcoli, ne trage apă potabilă... Noi în schimb le dăm... taxe. „Fashizm ne proidet!, bliati...”...


OMULEŢII VERZI: Nu, nu sunt marţieni. Şi nici Moş Ion n-a fost în cosmos... E grav. Fără glume! Rusia recrutează mercenari în Moldova. Eu am aflat-o astă vară. În presă apare abia acum. Se vorbeşte despre Comrat. Eu ştiu că există recrutori şi la Drochia. Probabil şi în alte localităţi. A trebuit să ne pişte Ucraina de fund ca să avem o reacţie?!!! Cavalerul ăla pe cal Bălan zice că SI controlează totul... Ei, nu mai spune?! Vezi, că ar trebui, dacă e să fim oneşti, să te lepezei de al doilea „S” ori să-i mai adaugi vre-o şapte să iasă un fel de „Ssssssss...” (şi cu degetul arătător la gură drept siglă a instituţiei)... Atunci ar mai rămâne să ne lămurim pe cine informezi şi atât. Ceea ce nu zice presa este recompensa care se oferă recruţilor. V-o spun eu: paşaport rusesc. Pentru unul românesc e nevoie de dosare şi luni de aşteptare, plus ceva bani... Pentru unul rusesc - doar să participi la un cantonament militar. Restul, inclusiv spălarea de creier, este asigurat.


PACIFICATORII: Poroşenko zice că ruşii se retrag din Ucraina. Armistiţiul parcă e respectat. Ce se întâmplă? Au funcţionat sancţiunile? Minte Poroşenko? Putin a obţinut ce şi-a dorit? Toate sunt posibile. Inclusiv ar trebui luat în calcul faptul că China a concentrat trupe la frontiera cu Rusia. Simplu şi eficient! „Против лома нет приема, если нет другого лома.”


ŞI POPORUL, CE FACE POPORUL? Păi ce să facă, sireacul (iată şi nemţii ne arată cu degetul, cică am cheltui cel mai puţin)?... Moare cu încetul. În Africa săracii mor de Ebola... La noi – de Antrax... Aici şi molimele sunt cu nume de Siberia... Şi cum să nu mori dacă te lecuiesc, să am iertare, băgându-ţi sârme în c...r? Mori de ruşine dacă nu de altceva...


Cam atât. A fost o săptămână cutremurătoare. De 5.2 baluri pe scara Richter. Adică se putea şi mai rău, dar, cum n-ai da, zguduie.


Vă doresc o săptămână frumoasă. Şi cu cât mai puţine noutăţi... căci „No news - good news”...

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher