Dragii mei cititori, am decis să postez un schimb de mesaje care s-a întâmplat ieri. În primul rând, fiindcă, chiar de este prăfuit astăzi, stilul epistolar încă nu a fost scos din dicţionare, dar mai cu seamă pentru că subiectele abordate în această scurtă corespondenţă sunt mai mult decât interesante şi mai e şi un exemplu bun din care am putea trage învăţăminte. Voi păstra, din respect pentru expeditorul/destinatarul mesajului, anonimatul corespondentului meu (vă asigur că m-am îngrijit să obţin acordul lui pentru a-i publica masajul). În rest, judecaţi şi Măriile Voastre:

Iată deci mesajul pe care l-am primit ieri (fără modificări):

„Bună ziua stimate Vitalie Vovc. Știu că este necesar să mă prezint, dar nu mai pot să o fac prin fb, doarece mi-am șters aproape toate datele. Așa vine un momemt, când te saturi de toate, însă pot să urmăresc unele informații pe care mi le prezintă fb. Prestațiile Dvs. pe această cale, personal eu, le consider ca foarte bune, interesante, inteligente, actuale de aceea Vă propun un mic/mare subiect pentru discuții în scopul eradicării neghiobiilor, a prostiei ș.a.m.d. din mijloacele electronice de comunicare de care s-au dat dovadă în timpul campaniei electorale. A fost una prea de tot, murdară, cu mizerii, de care îmi este rușine. Eu nu cred că această marcă de care au dat dovadă în primul rând pro-europenii (nemaivorbind de ceilalți) poate să ne ajute mult, doar până la un anumit timp. Sunt aproape de aceeași vârstă cu d. Z. Grecanîi și indiferent de opțiunea ei politică, ea este în primul rând femeie. Citind toate scârbele adresate ei mai ales din partea tinerilor (imagini dezgustătoare, expresii vulgare, comentarii ieșite din comun), mi s-a făcut frică, am primit o repulsie totală față de societatea în care trăiesc. Cel mai alarmant este însă faptul, că aceste fapte se acceptă, se tolerează, se încurajează de către noi toți, râdem și batem din palme. Eu pot să le dau dreptate tinerilor, căci s-au săturat de atâta comunism, dar nu prin promovarea unor asemenea acțiuni, a unei asemenea inculturi. Vârsta unui om se respectă, dar nu se ia în batjocură. Sunt și eu la vârsta de 59 de ani, dar mă văd nevoită să lucrez (pensia de 950 lei e prea mică) pentru ca să-mi ajut copiii. Însă când citesc metaforele dedicate ”babei Zina”, nu știu ce să mai fac. Prea o iau razna tinerii noștri.Atât în transportul public, cât și la serviciu sau în alte locuri publice poți să te aștepți la dialoguri de acest gen. Campania electorală actuală a scos la iveală aceste perle cu lux de amănunte (doar internetul ne permite să ne arătăm în lume, de ce suntem în stare). În acest context îmi vin în memorie unele crâmpee scrise în legătură cu activitatea mea ... Prezentarea acestei cărţi (”Diavolul este politic corect” de Savatie Baștovoi) nu ar fi completă fără o scurtă istorie a apariţiei ei. Motivul care l-a îndemnat pe autor să editeze aceast roman a fost ca o replică la lucrarea „Viitorul vieţii” apărută la Paris în an.1991, în care unul din autorii ei, socialistul Jacques Attali înaintează şi pledează pentru ideea eutanasierii ca un instrument esenţial al societăţii noastre viitoare, adică omul ajuns la vârsta de 60-65 de ani trebuie să fie etanausiat pentru ca din moment ce el nu mai poate produce bunuri, întreţinerea lui costă prea mult societatea...

Sigur, situațiile nu se compară, însă totuși, indiferent de caz, este o limită în toate.

Dacă, într-un fel Vă deranjează acest mesaj al meu, rog să mă iertați, aruncați-l în urnă. Poate timpul mă depășește, dar așa văd eu lucrurile, un simplu alegător al unui stat de drept, care pretinde că-și respectă drepturile  cetățenilor săi.

Cu respect, XY”

Şi răspunsul meu:

„Dragă XY,

Vă mulţumesc pentru acest mesaj care nu doar că nu m-a deranjat, dar pe care l-am citit dădăori şi cu mare atenţie. Dovadă e şi răspunsul care urmează:

Cu tot respectul pentru vârsta D-stră şi rugându-vă să mă iertaţi pentru că vorbesc despre acest lucru (or manierele cavalereşti presupun că nu e bine nici să-i pomeneşti unei Doamne despre ani), sunteţi cam de-o seamă cu mama, care şi ea e pensionată şi care, la fel ca şi D-stră, continuă să lucreze pentru a putea pur şi simplu supravieţui…

Nu pot să nu fiu de acord cu D-stră: campaniile electorale sunt murdare şi depăşesc cu mult orice limită a bunului simţ. Şi problema nu este neapărat a politicienilor. Iată ce trebuie să înţelegem: problema este a noastră a tuturor. Închipuiţi-vă în această cuşcă de hiene o căprioară, un politician cuminte şi cumsecade, care ar renunţa la jigniri şi mesaje licenţioase: ar reuşi el să câştige alegerile? Eu sunt de părerea că nici nu va fi observat… Mai mult, dacă cumva nu ar răspunde, ar risca să fie taxat de molău... Va fi rupt bucăţele! Şi aceasta este adevărata noastră tragedie…

S-a vorbit mult despre calitatea „electoratului”, impersonificare şi singularizare supărătoare, căci acest „electorat” este compus din oameni. Cum de s-a ajuns aici? E prea mult de explicat şi, după cum o menţionaţi şi D-stră, este un vast şi lung subiect. Dar am să revin cu câteva întrebări (retorice, bineînţeles): Ce se întâmplă cu educaţia copiilor? Ce se întâmplă cu şcolile noastre? Care sunt valorile şi cine sunt acei care le inculcă copiilor noştri?...

Din păcate, răspunsurile şi constatarea (neputincioasă…) a faptelor mă fac să cred, cu regret şi chiar durere, că fenomenele pe care le descrieţi nu doar că vor dispare, dar se vor aprofunda…

Am citit şi eu cartea „Diavolul este politic corect”… Nu-i cunosc geneza şi nu ştiu dacă discuţiile purtate de ceva timp în unele ţări occidentale despre eutanasie sunt la originea ei. Jacques Attali este un personaj cunoscut în Franţa. Ţin să vă asigur că această afirmaţie despre eutanasie atrubuită dumnealui este un fals!!! Originea acestui fals este o dezbatere despre o carte de Michel Salomon "L'Avenir de la Vie" (Seghers, 1981) (publicată în 1981 şi nu în 1991, iar autorul ei este un altul) în care Attali încearcă o demonstraţie ad-absurdum plasându-se deliberat în tabăra „logicii societăţii industriale” şi afirmând că, dacă ar fi să urmăm logica respectivă, oamenii ar trebui să fie eutanasiaţi la vârsta de 60-65 de ani din cauza că ar deveni improductivi. Fiţi de acord, venind din partea unui socialist, această afirmaţie, luată în serios, este un absurd total! Dar este exact ceea ce s-a întâmplat: în 1981, atunci când Attali devenea consilier economic pe lângă François Mitterand, presa de dreapta a scos această afirmaţie din context şi a încercat să-l denigreze, fapt pentru care, de altfel, „Le Quotidien de Paris” şi „Le Figaro” au fost condamnate de tribunalul de la Paris pentru defaimare. Însă minciuna nu a dispărut şi câţiva ani mai târziu catolicii integrişti împreună cu extrema dreaptă au reînceput s-o utilizeze (neoficial bineînţeles)… Iată deci un caz tipic de falsificare şi manipulare mediatică cu consecinţe de lungă durată din care avem şi noi parte, din păcate, cu duiumul. (Ceea ce încerc eu să fac prin scrierile mele este şi o tentativă de a combate această maşinărie şi ţin să vă mulţumesc pentru că le urmăriţi !)

Utopii folozofice şi literare au tot existat de-a lungul secolelor, iar din încercarea de a le transpune în viaţă nu a ieşit niciodată nimic bun. Răspunsul adus de Baştovoi (în cazul în care este un răspuns la anume această minciună, fapt care nu-i face deloc cinste autorului) este pe măsură. La fel de utopic, totalitarist şi nociv. Dar nu aş dori să-i acord prea multă atenţie, căci există astăzi în spaţiul public discursuri mult mai agresive şi mai primejdioase decât această carte. Numai ieşirile lui Valuţă sau ale lui Marchel cât fac…

Şi pe final aş mai vrea să vă zic câte ceva şi despre politicieni: atunci când semeni vânt culegi furtună. Dacă sunt insultaţi, politicienii ar trebui să se întrebe, înainte de toate, dacă nu au insultat şi ei la rândul lor. În acelaşi timp, atunci când vorbim despre un personaj politic, oricare ar fi el – Greceanâi, Voronin, Ghimpu, Chirtoacă ori Filat cu Plahotniuc – vorbim de nişte imagini, asistăm la o relativă depersonificare a lor şi astfel aceste personaje sunt lipsite în imaginarul colectiv şi mediatic de atribute umane precum vârstă, gen, legături eventuale familiale, etc.... Încercările politicienilor de a răspândi zvonuri despre viaţa lor personală, de a poza cu familia, etc., etc. nu sunt decât un efort de umanizare a propriilor „icoane”, dar fenomenul nu poate, prin definiţie, fi evitat. Or, o imagine este mai uşor de înjurat decât o persoană. Cu toate acestea, cele spuse mai sus nici într-un caz nu pot fi o scuză pentru limbaj licenţios, murdărie şi scârnă.

Voi pune punct aici, nu înainte de a vă ura multă sănătate, curaj şi… speranţă! Să nu ne pierdem capacitatea de a vedea frumosul din jur, din oamenii care ne încojoară! Numai astfel vom mai putea păstra ceva şanse spre mai bine.

Cu mult respect,

Vitalie Vovc”

TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD

Acum exact două săptămâni scriam „numai mâine nu-i poimâine”… Mai avem două zile şi vom fi fixaţi. Ori vom mai avea încă şanse să luptăm mai departe (căci chiar de rămâne Chirtoacă primar acest lucru înseamnă doar posibilitatea de a rezista) ori trecem definitiv în clandestinitate şi începem totul de la zero (adică ştergem 25 de ani de istorie)…

Vom reveni şi la subietul dat. Dar să începem cu ceva pozitiv.

FĂRĂ PAŞAPORT ÎN MOLDOVA : Cetăţenii României vor putea intra în Republica Moldova doar în baza unui simplu buletin de identitate ! E un moment simbolic care a trecut oarecum neobservat, dar îmi pare de o importanţă capitală. Un adevărat pas spre integrare cu spaţiul european ! (bineînţeles, dacă nu porţi numele Simion…)

CULTURA EUROPEANĂ După un turneu prin toată ţara artiştii care au participat la proiectul festivalului „Identitate Culturală – Patrimoniu European” au dat un concert grandios în centrul Chişinăului. A fost bine. Nume şi artişti extraordinari care ne fac cinste în toată lumea !

STRIGOIUL VALUŢĂ Toate ar fi fost chiar perfecte, dacă nu ar fi sărit acel „черт из табакерки” pe care îl cunoaştem încă de pe timpurile disputelor referitoare la legea egalităţii şanselor. Îi dedicam atunci personajului respectiv un filmuleţ întreg. Ei bine, de această dată apărătorul moralităţii creştinilor este jenat de artiştii propriului popor. Acei veniţi din Rusia nu pare să-l fi deranjat… Ziceam eu că omul ăsta are alt fel de păr sub sutană.

CC : CE ? CE ? Două decizii importante a avut de luat Curtea Constituţională. Una, cea referitoare la interesul public şi dreptul nostru de a afla cine şi ce stă în spatele secretelor legate de BEM şi nu numai, a fost aşteptată şi întâmpinată cu urale. Cea de-a doua însă, acea despreobligativitatea poliţelor de asigurare va continua încă mult timp să nască controverse. E un cerc vicios : pentru a obliga cetăţeanul să plătească o poliţă de asigurare, sistemul trebuie să ofere ceva în schimb. Dar el nu poate să ofere acest ceva dacă nu există resurse… Pentru ca acest cerc să devină unul virtuos, puterea trebuie să aibă o legitimitate şi reputaţie beton ! Şi nu o are. Cum să ceri bani de la oameni când din ţară dispare fără urmă UN MILIARD ! Iar principalul suspect este lăsat să se facă primar de Orhei…

INTERIMAT PERPETUU : Fiica primului Preşedinte al Republicii Moldova a fost numită de către Timo(f)ti Prim-Ministru interimar. Epizodul gAburici a fost un coşmar tâmpit pentru noi toţi, dar „util” în alt plan, al lor. Acordul cu FMI a fost sabotat. Eu nu ştiu ce va reuşi să facă Gherman carea plecat imediat la Bruxelles… Dar eu sunt sătul până peste de cap de fiice şi feciori de, fini, naşi şi cumetri, ş.a.m.d.… Dinastiile lor sunt deja bine instalate. Noi? Pierduţi în interimat... Oare ce galactică ar mai fi şi asta de nu i se vede capătul?...

EREVAN: În Armenia lumea a ieşit în stradă să protesteze împotriva preţurilor ridicate. Ruşii zic că Americanii sunt de vină. Cine să fie altul? Un déjà-vu...

RĂZBOIUL RECE pare să fie declanşat. UE anunţă prelungirea sancţiilor impotriva Rusiei. Concomitent, o judecată europeană obligă Rusia să-i restituie lui Khodorkovski 50 de miliarde $ din cauza afacerii Yukos şi sechestrează averi în Europa. Olandezii vor tribunal internaţionalpentru a judeca cazul Boeing-ului dat jos de insurgenţii din Donbas cu un Buk (şi sunt sigur că dovezile vor fi concludente) rus. Ruşii, la rândul lor, prelungesc embargoul pentru unele produse şi ameninţă cu sechestrări de averi europene în Rusia. Să mai zică careva că acesta nu-i un război... rece. Cu manevre cu tot. Căci cu nebunii nu te pui.

RUSIA VREA SĂ MĂNÂNCE Întâmplător ori ba, dar, concomitent cu anunţarea embargourilor reciproce între Occident şi Rusia, o delegaţie a Rosspotrebnadzor-ului a venit la Chişinău, iar Osipov s-a dus să discute cu Rogozin ridicarea embargoului pentru produsele din Republica Moldova şi alte „marunţişuri”. Şi iată aici ar fi fost cazul ca Moldova să se pronunţe solidară cu UE!... Adică să nu negocieze nimic cu Rusia. Cu atât mai mult ca R. Moldova se pare că e folosită în continuare în calitate de laundromat (de această dată se falsifică provenienţa produselor)... Şi acest lucru poate supăra rău Occidentul, care poate vedea în acţiunile Moldovei o sabotare a eforturilor sale de „război”! Tot acum, când Osipov caută pe naiba la Moscova, Ştanski trimite un „ultimatum” în toată legea... prea multe coincidenţe.

ACCIDENTE CU MAŞINI DE LUX Am observat un lucru: oricât de săraci nu am fi, dar de fiecare dată când apar ştiri despre accidente rutiere, numai cu maşini de lux se întâmplă. Iată, spre exemplu, Sergiu Sârbu, deputatul, blochează o stradă întreagă şi se ia de piept cu un alt şofer. Sârbu conducea o Toyota. Celălalt – o Porsche. Sărăcuţii de ei... Sau alt accident: un taxi se tamponează cu un Mercedes... Sau încă unul: maşina unui parlamentar cu numere RM P 007 se răstoarnă (nu era indicat modelul, dar ăştia nu circulă în Dacii)… Nu simţiţi ceva ca o … distorsiune cognitivă ? Ameţeli ceva ? Găsiţi aici un link pentru profilaxie : un fotograf estonian a fotografiat Moldova. Aşa cum este ea.

DE BEM ATI AUZIT CEVA? Eu – nu. Scoţienii, iată, au început şi ei a căuta. Moldovenii – nu. Despre BEM se discută doar în termeni de cum acoperim gaura? Şi la dubă cine stă?!!!

DESPRE ALEGERI: Ziceam la început că voi revini la subiectul alegerilor. Campania electorală nu a avut loc. Madame Zina nu a vrut dezbateri în sensul în care există ele peste tot în lumea cea bună. Chirtoacă a mai făcut câteva gafe, dar a avut dreptate să nu se lase provocat şi să nu iasă la „dezbateri” în PMAN. În alte părti se ajunge la bătaie. Ca la Băcioi şi la Racovăţ. Lucrurile nu se anunţă chiar într-atât de simple nici chiar dacă câştigă Chirtoacă. Dar Chişinăul mai rămâne acel pai prin care răsuflăm chiar de suntem cufundaţi până peste cap... Oricum, un lucru este cert: acei care vor rămâne pierdanţi, indiferent de rezultatele scrutinului, sunt chişinăuenii care nu vor vota. De câstigă Greceanâi – vom pierde toţi, dar o parte îşi va păstra onoarea. De câstigă Chirtoacă – absenteiştii vor fi ridicoli. Pe postură de adevăraţi loseri...

Cam atât pentru săptămâna care a trecut. Luni vom şti cu ce şi de unde începem rezistenţa... Fiindcă politica în ţară a murit. Mai bine zis, a căzut în hibernare. Iar pentru ca să-i redescoperim din nou „farmecul”, va trebui să facem totul pentru a ne regăsi de partea bună a zidului...

Să ne auzim cu bine luni!

Hross í oss (2013, Benedikt Erlingsson, Islanda. Rom: Cai şi oameni): Ce ştiţi despre Islanda? Dar despre o rasă locală de cal: calul... islandez? Benedikt Erlingsson realizează o splendidă poveste, un fel de saga nesfirşită scandinavă despre oamenii şi caii Islandei… O poveste, care, după tonalitate, melodie, ritm, aminteşte mult de ultimul film al lui Andrei Konchalovski, Белые ночи почтальона Алексея Тряпицына… O poveste despre oameni şi cai, deci, în care, de dragul dragostei oamenilor, dragostea cailor este pedepsită cu moartea, în care alteori calul îl duce pe omul care-şi caută pierzania până şi hăt pe mare şi îl aduce la ceea ce acesta din urmă căuta – moartea, o poveste despre cum omul supravieţuieşte în maruntaiele calului, o poveste în care calul supravieţuieste prin grija omului. Moarte, viaţă, prietenie, devotament, mândrie, disperare, dragoste, – un film-poezie!

(Impresii împărtăşite pentru Revista de duminică (nr.44) de la Platzforma.md)

"Idiotul puse capacul la locul lui şi abia atunci găsi, scrisă cu litere mari ca pentru cei proaspăt alfabetizaţi, denumirea obiectului: LIBERTATEA.”

Aureliu Busuioc, „În căutarea pierderii de timp” (RAO. Prut Internaţional, 2011, p. 212)

În viaţa mea, de când particip la diferite scrutine, în două ţări, candidatul pentru care am votat în primul tur niciodată nu s-a calificat pentru turul al doilea. Cu toate acestea întotdeauna am votat pentru cineva (care mi-a părut mai puţin rău, de la sine înţeles) în al doilea tur. Chiar dacă nu mi-a plăcut. Fiindcă democraţia presupune participare şi responsabilitate din partea tuturor cetăţenilor. Fiindcă democraţia mai presupune umilitate şi conştiinţa că faci parte dintr-un tot întreg. Bineînţeles, gânduri că-mi aleg o belea pe cap sau că toţi ceilalţi alegători ar fi „proşti” mi-au dat târcoale, ba chiar mai mult: numai cei mai apropiaţi prieteni ştiu cât de mult am înjurat candidatul pentru care am votat.

Iată că s-a consumat şi primul tur al alegerilor locale din Republica Moldova. Rezultatele le cunoaşteţi cu toţii. Dar nu rezultatele mă interesează în acest text.

Ceea ce văd eu exprimat în spaţiul public şi anume din partea unei categorii specifice de „cetăţeni”, cu precădere din acei mai cool (în limbajul lor) sau prodvinutyie (în slang-ul moldovenesc) mă face să cred că suntem la o distanţă de ani lumină de a înţelege şi, mai cu seamă, de a ne apropria valori elementare democratice. Nu ar trebui să ne mire faptul că interlopi notorii acaparează haut la main, cu scoruri fabuloase, primării importante din Republică, dacă până şi acei care se consideră (forma reflexivă a verbului îşi are tot sensul în contextul dat) drept cele mai „valoroase” persoane din sătucul nostru, cheamă direct la sabotarea turului doi. Asistăm la o bâlbâială adolescentină de cea mai ridicolă speţă...

Ce s-a întâmplat, Domnilor? Votul Măriei Dumneavoastră nu s-a dovedit a fi unul decisiv? Nu se-nvârte lumea în jurul buricului Vostru? Nu Vi s-au ascultat doleanţele deopotrivă cu părerile şi boborul nu a ţinut cont de ele? Câtă vanitate... Şi câtă fiere devărsată în reţelele de socializare şi pe paginile personale...

Ar trebui poate să Vă deprindeţi cu gândul că fiecare din Domniile Voastre, statistic vorbind, nu sunteţi decât 1 / 2 800 000 (aprx.) şi votul fiecărui din Voi nu poate avea o pondere mai mare decât atât. Câte procente a luat candidatul Vostru? Pai cam tot atâta reprezentaţi Dumneavoastră şi opiniile Dumneavoastră în societate. Mai exact, din acei care au votat. Punct. Nu Vă place? Există perioadă inter-electorală pentru a mobiliza mulţimi şi pentru a face „propagandă” cu „likbez”. Ceea ce, desigur, nu este nici într-un caz o obligaţie. Dar dacă nu întreprinzi nimic, atunci accepţi şi îţi asumi statutul minoritar. Cuminţel şi cu respect pentru ceilalţi... Dacă, însă, sunteţi luptători aprigi pentru nişte idei sau viziuni şi rămâneţi în minoritate, încercaţi să înţelegeţi care sunt cauzele şi, dacă acţiunile Dumneavoastră (eventuale) pentru a modifica această stare de fapt nu-şi au rezultatul scontat, poate ar fi mai potrivit să Vă modificaţi strategiile de acţiune?

(Ţin să Vă comunic că în ceea ce mă priveşte (în cealaltă ţară) e şi mai rău: eu nu reprezint decât 1 / 44 600 000, o nimica toată!, şi candidatul pentru care am votat nu a acumulat decât 2 % în primul tur la scrutin.)

Pentru a Vă consola am să Vă povestesc o anecdotă: cândva un site Internet îi propunea lui Kasparov să joace o partidă de şah cu utilizatorii sitului. Pentru publicitate, cel mai probabil, şi contra (mare) plată, desigur. Sistemul era foarte simplu: Kasparov făcea o mutare, după care toţi utilizatorii sitului aveau o perioadă anume de timp în care votau pentru o mişcare oarecare, care le părea cea mai bună. La sfârşit sistemul alegea mişcarea care a fost aleasă de cei mai mulţi. Kasparov a acceptat şi a spus (cu toată modestia care-l caracterizează) că în sisteme de joc de acest fel va învinge întotdeauna, căci pentru a-l bate pe Kasparov la şah e nevoie de o mutare de geniu, minoritară prin definiţie.

Numai că democraţia nu este un joc. În democraţie scopul ultim nu este să-l înfrângi pe celălalt, ci exact contrariul: găsirea unei soluţii optimale în care pierdanţi să fie cât mai puţini, în varianta ideală – să nu existe deloc. Democraţia, în oricare din formele ei, este un soi de contract social care asigură societăţii o pace şi o modalitate de a reprezenta opiniile a cel puţin unei părţi importante din populaţie. A accepta această regulă simplă înseamnă a fi conştient că fără un consensus, oricât de dificil de acceptat nu ar fi el, nicio societate nu poate avansa... A accepta cu toată seriozitatea şi responsabilitatea democraţia drept regulă fundamentală de organizare a societăţii este o garanţie că lucrurile oricând pot fi schimbate spre bine, că există scăpare din orice situaţie aparent inextricabilă...

A o refuza însă... Ceea ce se întâmplă în Moldova este, în primul rând, un exemplu concret şi dureros al unei realităţi în care instituţiile democratice „funcţionează” cu deficienţe enorme.

E dezolant să constaţi că 25 de ani (un sfert de secol!) nu ne-au învăţat nimic. Ceea ce trebuia să devină o valoare sigură şi unicul colac de salvare care ne mai poate (şi întotdeauna va putea!) scoate din mocirlă şi din orice nevoie – democraţia – este deconsiderat, iar uneori chiar batjocorit până a i se pune în cârcă toate fărădelegile comise. Votul cetăţeanului şi, indisociabil de el, actul votării, în loc să devină sacru, este, în cel mai bun caz, o marfă căreia i se cunoaşte bine preţul încât nimeni nu se sinchiseşte să-l pronunţe chiar şi în eter... Politicienii, la rândul lor, în loc să aibă acelaşi vot al cetăţeanului la respect, uită cu desăvârşire de mandatul acordat de îndată ce-şi ridică alt mandat... acel de deputat. Nu trece bine nici anul şi repartizarea deputaţilor în fracţiuni parlamentare nu mai are nimic în comun cu rezultatele scrutinului... Ce să mai, dacă până şi Preşedintele CEC-ului îşi permite să spună în direct (se întâmpla în 2010) că votul cetăţeanului nu mai are importanţă... Stiţi de ce? Fiindcă nu modifica repartiţia mandatelor în Parlament!!!

Citind apelurile recurente către boicotarea alegerilor nu mă lasă un gând: democraţia şi posibilitatea de a vota este poate cel mai preţios lucru pe care am putut să-l căpătăm de la căderea URSS-ului. Şi noi îl abandonăm. Singuri... Şi dacă renunţăm într-atât de uşor la libertate (căci despre ce vorbim dacă nu despre libertate în cazul dat?), ce să ne mai mire faptul că cineva ne ia nişte chiţibuşuri – un simplu miliard?...