„Pe mine nu mă moaie duioşiile paterne-materne de azi – vai de generaţiile viitoare, zic!”,
Vasile Vasilache, „Verzi suntem, verzi...” (Litera, 2009, p.157)
Niciodată nu am fost un admirator al Ex-managerului de la Banca Mondială şi ex-Ministrului Învăţământului, Maia Sandu. Mai mult decât atât, am fost (şi rămân în continuare) printre cei mai vehemenţi adversari ai „reformei” duse şi con-duse cu atâta zel (italiculul a se citi în franceză*) de către Maia Sandu. La drept vorbind, personajul îmi este relativ indiferent precum ar trebui să fie pentru orişicare oricare personaj politic (vezi Porunca 2** din Sfânta Scriptură, dacă alte referinţe mai raţionale nu mai funcţionează pe aceste meleaguri), şi nu capătă importanţă decât prin prisma faptelor sale.
Am scris destul la subiectul respectiv (despre fapte) şi în 2011, când Maia Sandu încă nu era Ministru, şi în 2012, când Maia Sandu era încă inexperimentată şi mai comitea gafe în comunicare, şi chiar mai târziu, în 2014, perioadă în care Maia Sandu era deja idolul de astăzi, dar încă fără nimb de martir.
Pe reprezentanţii „Civilizaţiei MAIA” i-aş ruga să nu arunce încă cu pietre în mine şi sa mai zăbovească 5-10 ani. Deşi nu prea cred că peste 10 ani va mai fi cineva capabil să facă vre-o conecţiune cu cele înfăptuite acum 2 ani. Fiziologic nu este posibil. Nu încap 10 ani de memorie în capetele noastre de şopârlă rudimentară.
Până atunci v-aş invita să citiţi doar asta: un mic articol de pe Publika.md, care, iată, ne spune că copiii pleacă masiv din ţară şi că acest fenomen s-a accelerat în 2014. Îmi veţi răspunde că relaţia este inversă între „reforma” învăţământului şi fenomenul respectiv. Dar acest lucru nu poate s-o ştie nimeni. Cert este faptul că în satul unde se închide şcoala problema „Ce fac cu copiii acum?” se pune altfel pentru părinte şi anumite decizii, amânate sau lăsate în suspans, revin în prim plan. În aceste condiţii nu mai poţi s-o laşi pe la anul. Ori e laie, ori bălaie. Iar părintele care-şi ia copilul cu el în străinătate nici nu se va mai întreba dacă are rost să revină în ţara de origine...
Apropo, ţin să-i mulţumesc pesonal ex-Ministrului pentru ajutorul umanist (chiar dacă a fost involuntar), pentru această reformă catalizatoare a exodului, căci ce poate fi mai uman decât reîntregirea unei familii, în condiţiile când marea majoritate a cetăţenilor nici la nivelul de Maiasaura (care înseamnă „şopârlă – mamă bună”) nu s-au ridicat, abandonându-şi plozii în cuiburi dezvelite? Dar asta e dacă vorbim de o atitudine individuală şi umană, fără a ţine cont de interesele unui stat, care în mod normal ar trebui să facă parte din preocupările miniştrilor, căci din punctul de vedere al statului care ne interesează, Republica Moldova, ceea ce se întâmplă este o catastrofă similară prin amploarea şi consecinţele ei cu ceea ce s-a întâmplat pe aceste meleaguri în perioada anilor 1940-1950, cu un detaliu agravant (pentru stat): sistemele şi relaţiile economice sunt diferite...
În perioada recentă a martirizării personajului politic respectiv am păstrat tăcerea, deşi, ţinând cont de cele spuse mai spus, aş fi putut jubila, numai că mi-ar place mult să cred că am depaşit Cretacicul şi ar trebui să folosim ceva mai multe conecţiuni nervoase decât cele potenţial conţinute într-o nucă.
Înainte de a continua acest text, ţin să vă spun ca aş fi preferat-o şi eu pe Maia Sandu în jilţul de Prim-Ministru, dar acest lucru e valabil doar în contextul candidaturilor vehiculate. Aş fi preferat-o din două motive:
1) ea nu a fost, cel puţin nu s-a auzit, implicată în niciun scandal corupţional de proporţie
2) este vădit omul occidentului.
Anume al doilea argument este pentru mine determinant astăzi, când ne aflăm între Scilla şi Caribda, şi nici într-un caz oricare din presupusele sale calităţi, dar o plasează în prim rangul preferinţelor mele, chiar şi în raport cu un alt fost Premier martirizat – Iurie Leancă. După cum scriam, biografia rămâne biografie şi nu poate fi rescrisă, chiar şi atunci când falsifici un CV.
Dacă nu am fost suficient de explicit până acum, am să mai fac o precizare: textul respectiv nu este despre Maia Sandu. Ceea ce m-a determinat să-l scriu nu este personajul respectiv, ci acea isterie colectivă, acea idolatrie absolutistă care a cuprins majoritatea surselor media („pro-europene” de la sine înţeles) şi unele minţi din cele mai luminoase.
Procesul de idolatrizare este acompaniat, în modul cel mai firesc, şi de construcţia unei mitologii, miturile crescând ca pe drojdii pe zi ce trece aidoma unor zgârâie-nori, în timp ce omul în jurul căruia sunt ele erijate rămâne pierdut şi nesemnificativ undeva jos, în umbră. Să vedem doar câteva din ele:
- Maia Sandu nu este un om al sistemului.
Aş? Depinde şi ce înţelegem atunci când spunem „sistem”. Dacă e sa înţelegem prin sistem legăturile mafiote şi caracatiţa interlopă din Moldova, atunci, factual, Maia Sandu are meritul de a nu fi figurat în niciun scandal corupţional. Însă dacă e să considerăm sistemul birocraţia statală, atunci o simplă privire peste CV-ul dumneaei ne va demonstra ca ex-Ministrul este un pur produs al acestui sistem: absolvește Academia de Administrare Publică de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova în 1998, fiind deja funcţionar, căci în 1994 şi-a început cariera la Ministerul Economiei în calitate de consultant şi şef-adjunct de directive, în 2005 acceptă funcţia de Şef de Direcţie la Ministerul Economiei (cine era la guvernare pe atunci?, dacă tot e să adoptăm un mod de gândire primitiv şi categoric, caracteristic oricărei idolatrizari...).
Maia Sandu a fost întotdeauna „în pâine”. Cu intermitenţe între Guvern (unde se plăteşte rău) şi diverse organizaţii internaţionale (unde se plăteşte bine). Mai sistem decât atât... Să fiu înţeles corect: a fi un om al sistemului nu e neapărat un lucru rău. Un stat relativ sănătos, dacă şi există aşa ceva, este şi el un sistem. Numai că aceiaşi exponenţi ai Generaţiei MAIA afirmă astăzi sus şi tare că sistemul (inclusiv acel birocratic) este rău... Ei bine, eu unul consider că sistemul birocratic nu este neapărat unul rău (rele sunt politicile promovate de sistemul respectiv şi consider că sunt absolut defectuoase mecanismele democratice) şi tind să cred că Maia Sandu este un pur produs al sistemului.
- Maia Sandu este autorul „optimizării” şi reformelor în învăţământ.
Acum câteva zile pe situl Europei Libere a fost publicat un mic video despre Dodon. În afară de faptul că filmuleţul îl desfiinţează pe pseudo-socialist (căci socialismul e altceva) şi falsul anti-european (dacă ar fi un anti-european convins, nu ar fi plecat în vacanţă la „destrăbălata” Carlovy Vary), el loveşte tangenţial, cert involuntar, şi în „reforma” învăţământului, dusă la bun „succes” de Maia Sandu. Din film aflăm că Dodon a propus „optimizarea” cadrelor didactice încă pe timpul când era Ministru PCRM-ist! Reese că Maia Sandu nu este decât un continuator zelos al reformelor dodoniste? În treacăt fie spus, o apariţie la Europa Liberă i-a mai jucat cândva o festă ex-Ministrului: în octombrie 2012 Maia Sandu, încă fără experienţă politică, răspunde naiv şi onest la întrebări şi lasă clar de înţeles că scopul „reformei” este reducerea costurilor pentru învăţământ raportat la PIB, chiar dacă Republica Moldova cheltuia în domeniul respectiv la acel moment de zece ori mai puţin per capita! decât ţările din Europa Centrală...
Există totuşi o diferenţă de fond între aceste două iniţiative. Dodon propunea să fie reduse statele în învăţământ pentru ca din economiile realizate să fie mărite salariile celor care ar rămâne, fără a diminua suma globală cheltuită, pe când reforma „occidentalilor” avea ca scop reducerea raportului „cheltuieli vs. PIB”. Diverse surse vehiculau pe timpuri un obiectiv de a reduce acest raport de la 8% la 5%. Acest raport este, în primul rând, grija finanţatorilor străini, ei condiţionând acordarea de credite, granturi etc. cu echilibrarea structurii de cheltuieli a bugetului. Numai că toate aceste diferenţe şi considerente nu au nicio relevanţă pentru părinţii copiilor din şcolile care au fost închise...
Insist asupra faptului că mai există o modalitate de a reduce acest raport şi anume acea de a mări considerabil PIB-ul fără a tăia din cheltuieli pentru învăţământ! Dar, din păcate, pentru asta era nevoie de muncă asiduă şi de munca întregului Executiv cu Parlament launloc...
În opinia mea, Maia Sandu nu a fost decât un simplu executor, cert eficient, al acestei diminuări de costuri şi a fost omul de încredere (a se vedea CV-ul) al organismelor finanţatoare pentru a realiza „echilibrarea bugetară” cerută. În ceea ce mă priveşte, am fost, sunt şi voi fi în continuare un inamic înverşunat al acestei pseudo-reforme devastatoare pentru viitorul ţării!
Din păcate, recunosc că sunt un pierdant în această luptă. Se pare că răul a fost deja făcut, inclusiv cu aportul zelos al Maiei Sandu, dar, repet, nu este neapărat responsabilitatea ei... Numai că aici apare imediat un alt conflict, esenţa căruia, ce-i drept la o scară mult mai tragică, a fost perfect exprimată de Dovlatov prin următoarea frază: „Мы без конца ругаем товарища Сталина, и, разумеется, за дело. И все же я хочу спросить — кто написал четыре миллиона доносов?”
- Longevitatea Maiei Sandu în calitate de Ministru
Anume cele menţionate mai sus îmi par a fi o explicaţie şi pentru longevitatea (paradoxală uneori) Maiei Sandu în funcţia respectivă. Nu voi face o descoperire dacă voi afirma că fotoliile de miniştri şi vice-miniştri sunt repartizate la noi conform legendarului „algoritm politic”. Maia Sandu a fost una din rarele excepţii. Ea nu a integrat rândurile PLDM-ului decât relativ târziu, fiind adusă în formaţiunea respectivă, împreună cu Natalia Gherman, de către Iurie Leancă în vederea alegerilor parlamentare din noiembrie 2014. Persoanele coagulate în jurul lui Leancă păreau să reprezinte grupul cel mai progresist al PLDM-ului... Numai că Leancă a fost ejectat din funcţia de Prim-Ministru şi, drept consecinţă, şi din PLDM. Am fi putut aştepta ca grupul Leancă să fie ceva mai numeros decât Eugen Carpov, care merită tot respectul pentru curajul său. Dar Maia Sandu nu a mişcat. Excact la fel cum a rămas neclintită şi neatinsă de nimeni, printre altele, de la numirea ei în funcţie. Oficial, din respect pentru echipă şi „reforme”. Eu cred că, elementar, Maia Sandu face parte din altă organigramă. Nimeni nu îndrăznea să se atingă de omul „Băncii Mondiale” şi nici Maia Sandu nu avea de raportat nimănui altui decât „finanţatorului”... Doar atunci când Republica Moldova a fost deconectată de la robinetul financiar occidental, fotoliul Maiei Sandu devenea la fel de politizat ca şi celelalte şi reintrodus în jocul negocierilor şi al... „algoritmului”. Ceea ce şi s-a întâmplat în cel mai aşteptat mod. Într-un interviu recent Maia Sandu afirmă următoarele: „Foștii mei colegi de la minister primesc ordine prin telefon de la oameni din afara instituției care fac referință la înțelegeri cu președintele PL”, ceea ce demonstrează, în cazul în care această afirmaţie corespunde realităţii, că Ministerul Educaţiei a revenit înapoi la normalitate – mdeh, moldovenească – ca şi oricare alt Minister. Toată pălăvrăgeala recentă cu declaraţii de dragoste, idealuri de apărat, înaintarea la funcţia de Prim Ministru sunt poveşti de adormit copiii.
La drept vorbind mi-ar fi plăcut ca organismele finanţatoare occidentale să continuie să aibă un om de încredere în Executiv, dar cu altă misiune şi funcţie decât cea pe care a avut-o, de exemplu acea de Prim-Ministru.
- Maia Sandu – simbolul feminismului.
Frumuşică, tinerică, celibatară, elegantă, pro-occidentală... Există oare o combinaţie mai... sexistă? Asa şi-ti vine în minte faimosul fragment din comedia lui Gaidai: „...prekrasnoi jenşcine, devuşke, kotoraia oliţetvoriaet soboi novuiu sud’bu jenşciny gor, poniamaete-li. Eto studenka, komsomolka, sportsmenka, naconeţ ona prosto krasaviţa!” Toţi acei care joacă cartea feminismului în raport cu Maia Sandu ar trebui să conştientizeze imensitatea răului pe care i-l fac reputaţiei ex-Ministrului. Ei contribuie direct la edificarea faimosului clişeu „la ravissante idiote***”, devastator în special în societăţi sexiste şi intolerante precum cea din Republica Moldova. Nu în zadar un bădăran notoriu precum Mihai Ghimpu îşi permitea comentarii misogine şi total deplasate la adresa Maiei Sandu... Straniu, dar acest fenomen nu are loc cu personaje precum Zinaida Greceanâi ori, mai vechi, Eugenia Ostapciuc. Deşi... Mi-a fost deja dat să citesc comentarii la criticile dure aduse unui politician: „Cum aşa, nu se poate, totuşi să nu uităm că e femeie...” Pentru mine un înalt funcţionar de stat este... asexuat precum îngerii, dacă doriţi. Şi toată vorbăraia asta despre feminitate sau masculinitate în politică îmi pare ridicolă...
xxx
În vara anului 2014 mi-a fost dat să vad şi să ascult prestaţia unuia din vice-Miniştrii echipei Maia Sandu la televiziunea naţională într-o emisiune pentru tineret. Ceea ce am auzit m-a oripilat... Nu mai are rost să revin asupra detaliilor. Dar se pare că am fost eu unicul, căci atât moderatorul cât şi asistenţa emisiunii părea să fie într-un trans adoraţional total şi sorbea extaziată vorbele unui preot al divinităţii pre nume „Maia Sandu”...
Am scris mult despre Maia Sandu, deşi textul nu este despre ea. Textul este despre noi. Despre acest continuu proces de căutare a unui om providenţial... Această eternă idolatrizare a unor lideri... Mircea Druc, Nicolae Costin şi Iuliana Gorea-Costin, Ion Sturza, Dorin Chirtoacă, Iurie Leancă, Maia Sandu... Şi corolarul acestui fenomen: căutarea unui om din exterior. Aducerea unui prinţ salvator... Deschidem singuri uşa pentru coţcari şi flibustieri de tot felul, căci suntem gata să-i atribuim oricărui parvenit care ne prezintă un ambalaj, pe care tot noi i-l prezentăm, toate calităţile unui Mesia... Şi, după ce trece euforia, ceea ce urmează ineluctabil este o decepţie depresivă soră cu mahmureala din dimineaţa de după o beţie năpraznică...
Şi încă ceva: trebuie să înţelegem că „liderul carismatic” nu este eficient decât în dictatură. Democraţia are alte virtuţi: sistemul şi procesele. Marele farmec al unei democraţii funcţionale este faptul că liderii vin şi pleacă, iar sistemul durează! Desigur, un vizionar poate cataliza anumite procese, insufla încredere, imprima o epocă, dar principalul său merit întotdeauna va fi să plece şi să lase un system şi procese funcţionale în urma sa. Numai că noi încă nu ne-am lecuit de feudalism. Ori totalitarism. Aşteptăm să vină „tătuca popoarelor” şi să ne conducă spre viitorul luminos...
Şi continuăm să discutăm despre „rolul personalităţii în istorie”...
P.S.: În momentul în care finisam acest text, citeam că fosta echipă a Ministerului Educaţiei a deturnat pagina Facebook a Ministerului creată de ei (presupun că în timpul orelor de lucru, plătiţi din bani publici)... Dacă până la acest moment eram oarecum interlocat (nu departe de a fi indignat, dar aici nu am suficiente cunoştinţe pentru a judeca dacă intenţiile noului Ministru sunt bune ori rele. Constat doar că Doamna Fusu este un politician la fel de rău şi total neinspirat precum a fost Doamna Sandu la început) de iniţiativa de revizuire a procesuilui de recrutare a directerolor de şcoală. După acest incident rămân neutru. Toţi suntem de-o teapă...
Vai de noi!.. Vai de noi!.. Şi de copiii noştri pe care i-am nenorocit deja...
*în franceză „con” este folosit în limbajul familiar în sens de prost, idiot.
**„Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti; căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinţilor în copii, până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi păzesc poruncile Mele. (Exodul 20:4-6)”
***din franceză: „proasta splendidă”
