Într-o bună zi s-a întâmplat ceea ce trebuia să se întâmple: un perete de la casa aia mare din hârtoape s-a dus cu pamântul puțin mai la vale și s-a prăbușit acoperișul.

Pe dată s-a adunat multă lume să vadă ce-i de făcut.

      - Trebuie să refacem acoperișul cât mai repede, a zis Svetlana, căci vine perioada rece a anului și va fi vai ş-amar! Eu am văzut la Supraten ciripiţă din aia de metal, modernă, cu acoperire și capacitate de izolare conform standardelor internaționale. E tare frumoasă, de culoare roșie.

       - Roșie?! a sărit imediat în sus Gheorghe Poantă, patriot cu vechime în state, participant la Marea Adunare Națională, la Podul de Flori și la Mitingurile de Protest împotriva Furtului Meleardului. În Aprilie 2009 a fost cu sufletul alături de tineri, dar a avut de lucru în gradină și nu a putut să meargă la Chișinău. - Roșie nu se poate! Cum putem noi să ne permitem să punem ţiglă roșie pe casă? Cum vom răspunde în fața generațiilor viitoare? Ce fel de oameni suntem noi, dacă uităm de toate crimele care au fost înfăptuite pe acest pamânt cu drapele roșii? Iată eu am să vă spun: la Kauffland am văzut țiglă foarte bună și e de culoare albastră! Exact așa cum se cuvine să fie, ca drapelul Europei! Ca cerul albastru al libertății!

La spusele lui Poantă Svetlana a izbucnit ca un chibrit aruncat în sobă:

- Numai la geopolitică vă gândiţi! M-am săturat până peste cap de România asta a voastră! Limbă, alfabet ați vrut? Na-vă! Iată, uitaţi-vă cum se dărâmă casa! Cât era colhozul stătea casa pe loc. Iar acum totul se dărâmă. La Supraten e mai ieftin și e compania noastră națională! De ce să le dăm banii noștri capitaliștilor din România?

- Din Germania, e din Germania, Svetuţă, a mârnâit abătut primarul Petru Nătângu căruia nu-i plăcea deloc ce întorsătură o luau lucrurile.

- Tot un drac, i-a tăiat-o scurt Svetlana.

Gheorghe Poantă nu avea de gând să se dea bătut, mai ales în fața uneia de alde Svetlana, o șovină interfrontistă și o venetică. El cu din acestea a luptat toată viața lui, nu putea să dea îndărăt tocmai acum:

- Minciuni! Minciuni și prostii! Toată viața ați umblat cu minciunile și cu prostiile! Voi ați fost la Kauffland? E pentru prima dată când la noi în raion ajunge o companie cu standarde internaționale și noi în loc s-o încurajăm, o îngropăm. Lasă că știm noi al cui e Supratenul vostru! Și nu-i adevărat că la Kauffland e mai scump! Exact același prêţ, și mai fac și reduceri regulat. Iar dacă și au la ei ceva mai scump, atunci fiindcă e mai calitativ. E calitate europeană: așa țiglă nici nu-i la Supratenul vostru!

Și tot așa și tot înainte. Încetul cu încetul în jurul Svetlanei se adunaseră un grup de „susținători”, la fel precum și pe lângă Gheorghe, şi grupul său părea să fie ceva mai mare. Cele două cete de „cetățeni activi” puse launloc ramâneau însă mult mai puțin numeroase față de restul oamenilor care pur și simplu se uitau cum se ceartă Svetlana cu Gheorghe (îi și amuza, căci nu asistau la prima lor confruntare publică), scuipând coji de răsărită și făcând glume pe seama grupurilor beligerante…

- Gata! Ajunge! a trântit din ciubotă primarul Petru Nătângu. Dacă ar fi fost o masă la fața locului ar fi trântit în ea cu pumnul mai devreme, dar așa ramânea fără replică de fiecare dată când ridica pumnul în sus, lăsând publicul dubitativ referitor la tabăra pe care o susținea astfel gestual primarul.

- Cât se poate atâta! continuă el, oarecum împăciuitor, căci tare nu voia ca unii sau alții să-i sară în cap. Se cam temea și de Svetlana, și de Gheorghe. De-a lungul anilor primarul a înregistrat o carieră sinusoidală care a fost consemnată până și la Starea Civilă, pornind de la comsomolistul model, Piotr Natingov, până la cetățeanul român cu acte în regulă, Petru Nătângu. Nu prea-i plăcea să i se aducă aminte de variile etape din propria viață, mai ales în public, mai ales acum, când avea și o vârstă, și o stare...

- Iată cum vom face: obiectivul nostru este să acoperim casa, corect? Cred că atât Svetlana Ivanovna, cât și Domnul Gheorghe Poantă vor fi de acord cu asta. De aceea eu îmi asum, în fața D-stră a tuturor, angajamentul să mă duc mâine la raion, merg și la Supraten și la Kauffland să văd ce țigle au în stoc. Le voi explica de ce avem nevoie și în funcție de ofertele pe care mi le-or face o voi alege pe cea mai convenabilă. Să știți că nici primăria nu e un sac fără fund și trebuie să fim foarte atenți la cheltuieli. Iar ca să nu apară probleme și sfadă în comunitatea noastră mică, voi insista ca țigla să nu fie nici roșie, nici albastră. Verde, galbenă, roz, violetă, orice culoare în afară de astea două! Cred că toată lumea va fi de acord, așa-i?

Liniștea care s-a așternut peste cinstita adunare nu lăsa loc pentru dubii: domnul primar avea dreptate sută la sută!

    - Bun, dacă nu sunt obiecții, vă propun să ne căutăm fiecare de treabă, că se face seară, zise grăbit primarul, nu cumva să mai intervină careva și demonstrativ s-a întors cu spatele spre asistență, toată făptura-i aratând că se pornește spre casă.

Dar tocmai în acel moment, de undeva de la o margine s-a auzit o replică:

- Dom’ primar, stați puțin, că nu-i chiar așa de simplu!

Era Nicuşor Tuchilatu, băiat tânar, care învăţa la Chișinău la universitate și care tocmai s-a nimerit pe acasă.

       - Ce folos de țigla voastră, dacă s-a mutat peretele din loc? Nu vedeți că aici sunt necesare investiții mai serioase? Ar trebui să consolidăm peretele cumva, altfel degeaba punem țigla aia.

În jurul lui Tuchilatu erau deja adunate vre-o 2-3 persoane din tinerii care mai rămăseseră prin sat și care au copilărit împreună.

Primarul s-a întors brusc din călcâi și s-a năpustit asupra lui Nicuşor:

      - Tu te crezi prea deștept, da? Tu crezi că noi aicea nu ne știm lucrul sau cum? Vezi satul ăsta? Tu crezi că cine îl menține în viață? Voi, ăștia care ați plecat, ori noi?, ori Primăria, care de unde are, de unde n-are, dar găsește și mijloace, și oameni ca lucrurile să meargă înainte! Desigur că vom consolida peretele, asta e de la sine înțeles! Chiar mâine dimineața voi trimite pe cineva la lutărie și vom astupa crăpăturile cum se cuvine.

      - Bine, îndrăzni timid Tuchilatu, dar trebuie consolidate fundațiile...

     - Vom face și asta! Vom cere bani de la raion şi vom face! Ceva timp va ţine și așa. Avem nevoie de mijloace, iar mijloace nu-s! Ori poate ne împrumutaţi voi nişte piatră și ciment? Ce zici, ne împrumută tat’-tu materiale? Văd că a adus piatră, vrea să facă ceva, așa-i?

Lumea a început a se uita urât înspre Nicuşor și acela nu a mai insistat. De-ai lui Tuchilatu erau oameni gospodari și se țineau mai deoparte de „obște”. Sătenii și așa se uitau chiorâş la ograda lor, care din invidie, care din simplă răutate, așa că Tuchilatu a tăcut și, urmând mulțimea, a pornit și el spre casă.

În ogradă l-a găsit doar pe bunelul, care nu era departe de 100 de ani, taică-su cu maică-sa fiind duși la deal. Nicu s-a gândit că n-ar fi rău să le facă ceva de mâncare pentru când se vor întoarce, iar cât trebăluia el prin bucătăria de vară, mai pălăvrăgea cu bătrânul. I-a povestit cu amănuntul despre „adunarea” de lângă casa din ponoare, la care Moș Ilie Tuchilatu i-a răspuns:

- Of, măi băieți, măi... Casa ceea demult trebuia dărâmată, că nu va sta ea în picioare cum nu mai trăiesc eu alți o sută de ani! Când a ridicat-o Fănică acolo pe chisc, multă lume i-a spus să nu se chinuie degeaba, că acolo nu-i stabil locul. Că lumea nu era proastă pe vremuri și dacă nu a făcut altcineva casă în ponoare, apoi tot nu degeaba. Dar parcă puteai să-i spui ceva lui Fănică? Era din ăștia noi, căpătuiți de puterea sovietică. Toți proștii și nerozii au devenit năcealnici atunci, iar prostului ce să-i explici? Mai ales dacă e năcealnic și câinos pe de-asupra... Pe câţi i-a nenorocit el atunci!.. Dar Dumnezeu e mare și face parte tuturor... Apoi iată, cu casa ceea nu s-a mai pus nimeni tare îndărăt. Fănică şi-a ridicat casa în vârful dealului. Aşa a vrut rânza lui, aşa a făcut. Casă mare, că avea şi de unde: a cărat cu camioanele din colhoz cât a dovedit. Dar până la urmă cum a zis lumea așa și s-a întâmplat: rar era anul când nu trebuia Fănică să repare ceva. Cât a ținut colhozul a ținut și casa lui Fănică, dar de cum s-a terminat și nu a mai fost Fănică cu mâna pe pâine, s-a terminat şi cu casa: n-a mai avut din ce s-o tot cârpească. A scris Fănică hârtie și a donat casa primăriei, iar el s-a mutat la oraş. Eu casa ceea aș desface-o de tot și aș pune pădure în acel loc, să mai țină pământul închegat cât se poate. Dar, mă rog, cine mai ascultă un om bătrân în ziua de azi?...

Se făcea seară. Petru Nătângu vorbea la telefon cu un cumetru de-al său care era un fel de șef de secție la Kauffland. Cumetrul i-a propus să facă primăriei o donație: din diverse loturi de țiglă ramâneau spre sfârşit unități, care așa și nu mai puteau fi vândute. Adunate launloc se putea aduna și de-un acoperiș. Mă rog, cam pestriț, pe alocuri poate că trebuia cârpit, dar era gratis!

Petru Nătângu nu contenea cu mulțumirile, iar în sinea sa se gândea cum va anunța sătenilor că a achiziționat ţiglă la doar o treime de preț și cât efort a depus el pentru a negocia o asemenea ofertă. Cumetrul va trebui și el mulțumit cumva, să nu sufle cuiva o vorbă din greșeală.

Din păcate (sau din fericire), săptămâna care a trecut nu ne-a adus mari noutăți. Punctul nevralgic generator de știri s-a deplasat la frontiera dintre UE și Belorusia, acolo unde se desfășoară un nou epizod al confruntării lui Putin cu Occidentul. Putin nu a inventat nimic nou: el l-a sfătuit pe Lukashenko să facă exact același lucru pe care (e ferma mea convingere, chit că nu sunt eu anchetator să aduc probe) l-a făcut acum câțiva ani în urmă atunci când UE s-a confruntat cu primul val de refugiați, anormal de masiv și de organizat. Numai că de această dată în fața europenilor nu este Putin, ci un isignifiant Lukashenko și, ca prin minune, atât oficialii cât și mass-media europeană îndrăznesc să mai spună câte ceva.

Printre altele, ca prin ricoșeu, acea poveste ne-a afectat și pe noi: vă mai aduceți aminte de acei 30.000 de sirieni?

Îmi permit această digresiune din simplul motiv că noi încă continuăm să digerăm un alt epizod al confruntării sus-menționate: războiul gazelor din Republica Moldova. O mică confruntare la nivel european, dar un mare pas pentru Rusia! În realitate, Putin a câștigat fără drept de apel confruntarea pentru Moldova. Și, precum ne anunță ANRE, totul a fost o colaborare amiabilă. Nici nu ne îndoiam prea mult.

În principiu, Gazprom ar fi putut, pentru exact aceleași concesii din partea RM (menținerea statutului MoldovaGaz, un status-quo al Transnistriei, etc.), să ofere un preț mult mai mic pentru gaze, dar dacă e să-ți bați joc, atunci trebuie s-o faci până la capăt!

Pe parcursul săptămânii am aflat că moldovenii vor plăti exact același preț ca germanii sau austriecii pentru gaze. Atunci apare o întrebare legitimă: dacă plătim la fel de scump, la ce bun contract cu Gazprom? Și dacă avem contract cu Gazprom, de ce plătim așa de scump? Răspunsurile vă las să le găsiți desinestătător, ca la scoală.

Săptămâna aceasta aflam că, în sfârșit, se va lucra la proiectul de interconectare a liniilor electrice cu România. Un bun șut în fund tot servește la ceva. Dar, pe bune, se putea face și fără contract cu Gazprom.

Iar Nicolai Nicolaevici, alias Nicu Popescu, se pregătește să meargă la Moscova. El probabil nu este „țigan” și „urmaș al lui Budulai” ca toți ceilalți.

BULIGA GATE Scandalul săptămânii a fost numirea fostului ministru, Valentina Buliga, șefă la o subdiviziune a CNAMUP de către Boris Golovin. Ordinul a fost anulat după ce informația a devenit publică. Puterea i-a numit pe Musteață și Plămădeală în funcțiile de judecători ai Curții Supreme de Justiție. Numai că, în pofida protestelor din partea foștilor colegi de coaliție de la DA, puterea nu a dat înapoi în cazul lor. Undeva, în paralel, Gavriliță se plânge de faptul că nimeni nu vrea să lucreze pentru Guvern... Chestiile astea îmi par ridicole și miros urât de tot. În realitate, totul e foarte simplu: dacă Buliga, Musteață sau Plămădeală au încălcat legea – atunci să fie trași la răspundere. Dacă nu – orice „persecutare” pe motiv de colaborare cu alte forțe politice nu-i altceva decât dictatură. Să mă convingeți că nu am dreptate!

STOIANOGLO DEAD END Guvernul reactivează planul iniţial de înlăturare a lui Stoianoglo din funcţie, aparent scurtcircuitat atunci când a fost acesta din urmă arestat. Dar ceva nu funcţionează (şi dacă chiar nu le ajung probe?) şi vor merge pe planul cu „evaluarea”.

CONSILIUL AUDIOVIZUALULUI DEMIS Puterea a demis CA. O decizie populistă și absolut inutilă. Dacă tot au majoritatea, poate că ar trebui să revină asupra pachetului de legi „anti-propagandă”? Asta dacӑ considerente de ordinul securitӑţii informaţionale ar fi la originea interesului şi dacӑ scopul final este asigurarea unui spaţiu informaţional sӑnӑtos. Dar se vede că scopul nu este acesta, ci un banal control politic asupra televiziunii naționale.

100 DE ZILE Cică a existat și un raport. Nu știu cine a inventat chestia asta cu „perioada de grație” de parcă acei care ajung la putere vin de pe Marte și nimeni nu-i cunoaște ori nu le cunoaște promisiunile. Bineînțeles e ridicol să-i ceri unui guvern socoteală pentru chestii care nu țin de competența sau de potența lui, dar noi nici nu am făcut-o pare-se. În rest, Gavriliță ar fi trebuit să angajeze un actor pentru a citi raportul... Asta până a ajunge la conținutul său...

CIREŞICA DE PE TORT din această săptămâna o voi trimite în Scoția. Și în mod special microbiștilor scoțieni care veneau la Chișinău la meciul de fotbal pierdut vitejește de către echipa Moldovei cu 0 la 2. Microbusul microbiștilor (ce fain sună) a trecut prin punctul de trecere a frontierei Leușeni fără a se opri, exact așa precum și se cuvine de trecut prin acest punct de trecere. Sunt sigur că în cel mai scurt timp actul lor „obraznic” va fi o banalitate, iar acești scoțieni, cel mai probabil involuntar, ne-au dat tuturor o lecție despre cum trebuie tratată frontiera respectivă!

ATUNCI CÂND AI GAZE Totuși aveam dreptate atunci când ziceam că ar trebui să-i ridicam un monument lui Putin pe undeva prin PMAN. Nu cred că există politician în toată istoria (chit că-i doar de 31 de ani) statului Republica Moldova care să fi făcut mai multe pentru afirmarea statalității sau independenței lui, pentru afirmarea Republicii Moldova în calitate de subiect independent în comunitatea statelor de pe mapamond.

Embargourile la produse agricole și vinuri au avut drept efect diversificarea piețelor de desfacere și o abordare sănătoasă a relațiilor economice în aceste ramuri, lucru care trebuia întreprins de către oficialii și responsabilii acestui stat, dar care nu a fost posibil decât grație șuturilor primite în fund din partea Rusiei.

Cam asta mai nu s-a întâmplat și cu criza energetică. „Maiul” din propoziția anterioară e perfect justificat. Vineri seara, în chiar momentul în care scriam acest text a căzut noutatea conform căreia R. Moldova s-a înțeles cu Gazprom pentru formula prețului la gaze pentru următorii 5 ani. În afară de faptul că se va folosi „formula de preț propusă de partea moldovenească” nu știm mare lucru despre conținutul acordului. Nu vă grăbiți să vă bucurați. Am putea descoperi detalii care ne-ar ameți mai dihai decât dacă am primi cu un mai în țeastă...

Să amintim, succint și sumar, povestea cu „criza energetică”: de unde a început și unde a ajuns. Vom începe prin a menționa o foarte importantă circumstanță, fără de care riscăm să ramânem cu o percepție greșită a evenimentelor. Moldova a avut și de această data un noroc chior, iar norocul a constat în faptul că criza „noastră” energetică a coincis cu o încercare stupidă a Rusiei de a pune presiune pe întreaga Europă și Occident, atât prin intermediul acelorași gaze cât și la alte niveluri de confruntare, inclusiv militar. Și la prima tentativă de ripostă a Occidentului, Rusia, precum era și de așteptat, a dat înapoi.

Norocul Moldovei a constat în faptul că la un moment dat ea a fost prezentată lumii întregi ca un „case study” al acestei confruntări. Pentru Occident am devenit un fel de poligon de test, un exemplu de reziliență în fața agresivității și obrăzniciei lui Putin. Repet, dacă ar fi doar gazele și doar Moldova, sunt convins că lucrurile s-ar fi derulat altfel.

Și un alt detaliu: dacă nu ar fi existat gazoductul Iași –Chișinău, care, conform comunicatului „Transgaz”, funcționează și poate asigura întregul consum de gaze în R. Moldova, cu excepția Transnistriei (detaliu esențial!), totul ar fi fost diferit. Acest gazoduct, construit cu atâta greu și căruia i s-a opus o enormă rezistență, a jucat un rol, sunt convins, decisiv în această poveste.

Așa dar, în octombrie ne pomenim cu contractul la gaze cu Gazprom expirat. Mai mult, aflăm și despre datorii semnificative pe care le-am avea pentru gazele consumate recent (despre cine și cum crează aceste datorii ar trebui investigații aparte). Rusia procedează ca de obicei și amenință cu sistarea livrărilor de gaze, iar semnarea unui nou acord o condiționează cu cerințe geopolitice.

Numai că de această dată suntem în aceeași luntre cu o Europă întreagă și, în plus, avem și o țeavă de rezervă. Guvernul achiziționează gaze pe piața europeană (scump: 1000$ pentru 1000 metri-cubi, dar important e că le-a cumpărat din altă parte decât de la ruși): de la o companie poloneză, apoi de la una olandeză. Și au existat și alte companii dornice să ne vândă gaze. UE ne acordă și 60 de milioane pentru a depăși „criza” respectivă (ghilimelele sunt de rigoare). Ucraina a anunțat că acceptă să ne „avanseze” pe datorie cantitatea de gaze necesară...

Undeva, în paralel, reprezentanții Rusiei sunt eliminați de lângă structurile NATO; SUA sistează practic definitiv orice serviciu consular pentru cetățenii ruși; Ucraina folosește pentru prima dată drone turcești pentru a nimici unități de artilerie care au deschis focul asupra pozițiilor Ucrainei amplasate adânc în spatele frontului; lui Viktor Medvedtciuk, cumetrul lui Putin, i se aduc acuzații dure de trădare de țară în Ucraina. Tot în Ucraina a fost cu o vizită ministrul apărării SUA, iar gazoductul „Nord Stream” așa și nu are undă verde din partea Germaniei și a europenilor (vom aminti că Angela Merkel nu mai este la manete).

În aceste condiții Rusia a anunțat că va mări cantitatea de gaze livrate Europei, iar noi ne-am pomenit cu un nou contract. În toată această poveste vom menționa următoarele:

-              Din păcate, nu am profitat nici acum de această deschidere extraordinară de a ne rupe din strânsoarea și jugul Rusiei și de o oportunitate incredibilă de a soluționa problema Transnistriei.

-              Rusia a simțit imediat pericolul de a pierde orice control în zonă și a cedat. Ce am ratat noi a reușit Rusia. Avem Gazpromul și Transnistria, cu datoria ei astronomică, în continuare în cârcă.

-              În loc ca fărădelegile de la MoldovaGaz să fie investigate de autoritățile din R. Moldova (ideal, cu participarea autorităților europene) pentru ca ulterior să fie eliminată definitiv din joc, se va face un audit cu participarea... Gazpromului.

Uite-așa o poveste din care nu sunt deloc sigur că am ieșit învingători... Într-un fel, am făcut totul ca Rusia să iasă cu pierderi minime din această mică confruntare, parte a unui război dus la o scară mult mai largă... Paradoxal, Rusia a pierdut bătălia gazelor din Moldova, dar învingătoare nu pare a fi Republica Moldova.

VAMA VERSUS STRADIVARIUS O poveste absolut halucinantă, cum numai în Republica Moldova se pot întâmpla, s-a derulat săptămâna trecută la Chișinău. Pe la mijlocul săptămânii am fost năuciți de o noutate-trăsnet! Vama a identificat o vioară nedeclarată care valorează peste 2 mln de euro în bagajul unei doamne care se deplasa spre Moscova! Vameșii, năuciți probabil și ei, s-au grăbit să anunțe găselnița presei, care, la fel, s-au grăbit să facă informația publică. Numai că toată această poveste fascinantă s-a spars ca Titanicul de aisberg atunci când a devenit clar că instrumentul valoros este de fapt vioara folosită de una din cele mai celebre violoniste din lume, Alexandra Conunova Dumortier, originară din Chișinău. Din ce cauză anume nu l-a declarat artista e încă un mic mister, dar apriori, reieșind din toate câte se cunosc la moment, nu a fost rea intenție.

Mai pe scurt, avem o violonistă (una din cele mai bune) care călătorește cu o vioară (una din cele mai scumpe). Violonista respectivă nu a declarat vioara la ieșirea din țară și instrumentul i-a fost confiscat, iar numele ei a fost ponegrit în presă. A cui a fost lipsa de jenă și impertinența, cu prostia laolaltă, a vameșilor sau a jurnaliștilor, contează mai puțin acum.

Legea (o consider una rea, dar asta avem) e făcută pentru a păstra tezaurul și patrimoniul nostru cultural, or, vioara respectivă nu este și nu a fost vreodată patrimoniul R. Moldova (căci nu de naiul sau drâmba lui Ștefan cel Mare discutăm, corect?)

Vioara nu este nici obiect furat, nici declarată dispărută, nu este un obiect - parte a unui trafic internațional, ori orice altfel de combină în afara normelor legale sau morale cu obiecte de artă sau patrimoniu cultural al unui stat oarecare, nu este cadou dubios, mită, bacșiș, spălare de bani, evaziune fiscală, scoatere de capital voalată, etc., etc.

În urma a tot ce am citit despre acest caz consider că actul vameșilor din R. Moldova este un exces de zel, o aplicare tâmpita și nelalocul ei a unor norme care au un cu totul alt sens. Despre spiritul legii vorbim aici.

Vameșii s-au făcut de râs, au făcut de râs R. Moldova ca stat și, involuntar, ne-au făcut pe toți de râs.

Nu-i grav, nu s-a lăsat cu moarte de om și nici nu-i prima dată. Și presimt că nu-i ultima.

ALEGERI PE TIMP DE CIUMĂ Pe 21 noiembrie alegerile locale noi, inclusiv în al doilea municipiu din ţară, vor avea loc! Covidul, din câte se ştie, e un element social responsabil şi în această zi va fi cuminte.

CA LA CHEREMUL MAJORITĂŢII Majoritatea vrea să subordoneze Consiliul Audiovizualului Parlamentului. O singură întrebare: dacă spuneau asta socialiştii, cum aţi fi reacţionat?

NOUL POST DE PROPAGANDĂ Între timp CA a anunțat că vom avea un nou post de televiziune. TV9. Nu, nu este un rebranding al postului TV8 care anterior se chema TV7. Dar poate că și este. Vom urmări atent. Pentru moment se știe că există legături cu media-holdingul socialiștilor și cu structurile lui Lucinschi-junior, carele este la originea postului TV7 / TV8...

INALTĂ TRĂDARE?! SIS anunță că angajați ai Direcției 5 a Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne au contribuit la raptul de persoane în favoarea separatiștilor de la Tiraspol. Au primit indicații și le-au executat.

Și SIS, oare ale cui indicații urmează? Stoianoglo ar putea să ne spună câte ceva, nu credeți?

Săptămâna trecută am stat puțin de vorbă cu un înalt funcționar de stat din România. Vechiul meu prieten îmi spunea că revenise recent de la Chișinău, că a mers pân-într-acolo pentru a soluționa o chestiune destul de supărătoare, deşi, cred eu, nu prea importantă. Cam așa am putea să-l și descriem: un chițibuș foarte și foarte supărător în relația dintre Republica Moldova și România. Amicul meu mi-a spus că a avut discuții cu funcționari de la Ministerul de Externe și că a avut impresia că a vorbit cu persoane adecvate, deschise și cu care „se poate de înțeles”. Nu am împărtășit cu D-lui scepticismul meu, ci l-am întrebat dacă a rezovat „chestiunea”. Mi-a zic că încӑnu, că sunt necesare mai multe avize, dar că „a găsit înțelegere”şi este optimist.

Mi-am adus aminte de acesta discuție nu pentru a vă informa că există „chestiuni supărătoare” care trebuie rezolvate rapid și fară tergiversări, ci pentru că situația în sine îmi pare foarte simbolică pentru ceea ce se întâmplă la noi: toți ne consideră „băieți de treabă”, și asta-i bine, rămâne o nimica toată: să rezolvăm chestiunile supărătoare...

A FUGIT DODON Săptămâna trecută Dodon a depus mandatul de deputat și a plecat în Rusia. Nu știu de o fi revenit ori ba de atunci. E posibil să nu revină deloc. Dodon zice că va reveni la „teren”, că va cutreiera satele și orașele pentru a se vedea cu oamenii. Ceaïka, prietenul și partenerul de afaceri, zice că Dodon se va consacra promovării businessului rus în Moldova. Dar ținând cont de cine-i plătește și interesele cui sunt aparate cu atâta vehemență de PSRM, ne vine în minte o altă concluzie: curatorul de la Cremlin a decis că Dodon nu mai este util și va miza pe altcineva. Cu atât mai curios va fi să aflăm cine va fi succesorul lui Dodon și, îndeosebi, care va fi rolul rezervat PSRM-ului în spectacolul politic din RîMî conform regizorului de la Moscova.

CRIZA NON-EXCEPŢIONALĂ Francezii utilizează foarte des o expresie: „secretul lui Polichinelle”. Adică ceva care e considerat secret, dar e știut de toată lumea. Sincer, nu prea înțeleg de ce se numește situația respectiva „criză”. Cuvântul criză parcă ar conține în încărcătura semantică noțiuni precum „neașteptat”, „excepțional”, „anormal”... Or ceea ce se întâmplă este absolut firesc! Rusia face exact ceea ce spuneau zeci și sute de persoane cu ceva gărgăuni în cutia craniană. Dacă vă ajută cu ceva vă voi spune că în această capcană a căzut nu doar R. Moldova, ci întreaga Europă. Să ne fie tuturor de învățătură! Cu Rusia nu se poate discuta firesc, nu se poate sӑ devii dependent, chiar şi în proporţii mici faţӑ de orice resusrӑ care ar proveni de acolo! Dupӑ cum se spune, Rusia pedepseşte dur orice gest de prietenie! Asta dacă e să găsim și ceva pozitiv în toată această poveste.

Alt lucru bun: au stins focul haric... ptfu, „focul veșnic” voiam să zic (deși funcțiile sunt exact aceleași). Sper că această stingere va fi definitivă.

Pentru a rezolva „criza energetică” la Chișinău s-ar fi pornit... Kozak în persoană, care nu are nici în clin nici în mânecă cu Gazprom! Dar până la urmă a renunțat, căci devenea prea bătător la ochi. Iată eu stau și mă gândesc: dar oare nu există vre-o cale legală pentru a naționaliză sau dezmembra Moldova-Gaz?

TAUBER – LA BĂLŢI? Marina Tauber va fi candidatul partidului „ȘOR” pentru funcția de primar al orașului Bălți! Cu același succes aș putea și eu să candidatez la funcția de primar al... orașului Ceadâr-Lunga (unde nu am fost niciodată!). Tauber a mai fost primar: la Jora de Mijloc. Dar bălțenilor ar trebui să le amintim că Tauber a abandonat funcția de primar al Jorei de Mijloc de îndată ce a putut, la mai puțin de un an după ce și-a luat mandatul...

NE JUCĂM DE-A DEPUTAŢII Criza-i criză dar tetrisul e sfânt! În timp ce în Parlament se discuta proiectul de Hotărâre cu privire la propunerea declarării stării de urgență pe o perioadă de 30 de zile (apropo, sunt suficiente elemente care ar putea trezi neliniște în acest proiect), deputatul Eugeniu Sinchevici era fotografiat jucându-se în tetris la telefon! Acest fapt ne spune multe în primul rând despre capacitatea de înțelegere a realității a lui Jenică. Eu pot înțelege că ți-e în cot, dar să nu fii conștient că în Parlament poți fi fotografiat în orice moment e chiar prea de tot! Dar poate că unui copil (căci are doar 22 de ani) am putea și să-i iertăm pofta de joacă? La urma urmelor, multe oare depind de un deputat, c-o fi de 20 ori de 70 de ani? Cum va decide partidul așa va fi!

OXIGENUL APĂ NU SE FACE 22 de medici și 10 paramedici din Republica Moldova vor munci alături de colegii lor din România pentru a combate COVID-19. Toate bune și e frumos. Mi-ar place să înțeleg mai bine această decizie: este rezultatul firesc al uniformizării sistemului de sănătate și deplasării regulate de personal conform unui algoritm bine pus la punct pentru a palia absența de resurse în caz de crizӑ, sau e un act sporadic de propagandă? În ambele cazuri avem tot dreptu moral să ne întrebăm dacă situația în RM este suficient de bună pentru a detașa 32 de persoane în calitate de suport umanitar.

Cireșica de pe tort o voi trimite la Chișinău, dar nu găsesc un destinatar anume. Situația e următoarea: „Un bărbat a tras mai multe focuri de armă într-un câine de rasa Pitbull, după ce acesta s-a năpustit și i-a omorât câinele, de talie mai mică, după care i-a atacat și soția.” S-a întâmplat în Parcul „Valea Morilor” din capitală. Aici sunt foaaaarte multe lucruri de chestionat: de ce se plimbă un câine „de luptă” fără botniță și fără lesă în spațiul public? / cu certitudine, acest câine are „obișnuința” să atace, cum de se permite așa ceva? de ce fel de handicap psihologic trebuie sӑ suferi ca sӑ antrenezi un câine sӑ atace? / de ce se plimbă atâtea arme „în natură”? / de ce lumea își face dreptate singură și nu apelează la forțele de ordine? / ş.a.m.d.

Doar „de ce”-uri. Dar gânditi-vă că aceste evenimente ar putea face și victime colaterale. Închipuiti-vă că ieșiți la o plimbare și „poc”! primiți un glonte rӑtӑcit...

Ce mărunţi au devenit poeţii!

Sunt într-atât de mici

Incât de-abia de mai pot potoli

Setea de greu

Şi ce mare e setea de greu!

Ce de-a Euri în cărţile lor!

Dar conservanţii, oricâţi n-ai aduna,

Nu-i fac mai durabili

Şi nici mai grei

Totuşi „Insuportabila lejeritate a fiinţei”

Era despre altceva...