Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
22 mai 2018 2 22 /05 /mai /2018 11:02
Mafia forever!

Chişinăuenii vor avea de ales pe 3 iunie între exponentul unui clan mafiot care pretinde că vrea să ne ducă în Uniunea Vamală putinistă și exponentul unui alt clan mafiot care pretinde că este pro-european, dar nu ezită să pună batista pe țambalul euro-integrator și să facă front comun cu cei mai aprigi antieuropeni. Doar o variantă în care ar fi ieșit doi candidați care se declară fățiș putinişti putea fi mai rea...

Nimic din ceea ce spun mai sus nu este o dezvăluire sau descoperire sensaţională… Toate-s vechi, știute și răsștiute. Mai mult decât atât – trăite! Au nu am avut un Filat, mare speranță a neamului, mare luptător cu clanul Voronin, care, ah ce similitudine, acaparase... statul? Ce a ieșit din asta, iarăși, e bine știut, chit că pare să fie uitat de-a binelea: un coge „furt al meleardului” prin care ne-am făcut de pomină pe tot globul pământesc... Coincidență ori ba, dar astăzi toți susținătorii aprigi ai lui Filat de pe vremuri îl susțin, la fel de vehement, pe Năstase...

Îmi aduc foarte bine aminte de o discuție de prin 2010, înainte de alegerile parlamentare. Mă declaram atunci consternat de entuziasmul general în susținerea PLDM-ului. În zadar încercam să-i aduc aminte persoanei cu care discutam pe Skype de CV-ul mahărului de partid... Îmi zicea în retur ceva despre „echipă puternică”...

Și dacă credulitatea alegătorului de rând, consumator masiv de programe TV și postări de pe rețelele sociale, mai poate fi înțeleasă, naivitatea (să-i zicem astfel, nu am intenția să jignesc pe cineva) multor „lideri de opinie” mă lasă fără replică... Ușurința cu care se lasă ei manipulați, memoria strict orizontală, generează mesaje de genul „omul de care se teme cel mai mult Plahotniuc”... de parcă alegerea unui primar al capitalei ar fi un act strict anti-Plahotniuc... Și, pe bune, chiar credeți că holdingului îi pasă?... Cu câtă ușurință cad ei pradă manipulărilor de doi bani! Iată ce mi-a fost dat să citesc online după ce a fost aruncată în spațiul mediatic o înregistrare telefonică, ilegală și scârboasă, ce să mai?: „Pana azi nu știam cu cine să votez / nu credeam că voi merge la vot (Adică cum? Dar cu „democraţia” ce faceți?), dar această înregistrare m-a decis să votez cu Năstase”. Iată cum! Cât de simplu! Vă prindeți în cârlig mai ușor ca un pește hămesit la măligă... Ori nu cumva veţi fi chiar voi „pescarii”?...

Bineînţeles, politicienii, tradiţional, au utilizat toate armele posibile și imposibile pentru a obține scorul dorit. Și l-au obținut. Chişinăul va rămâne, cel puţin pentru un an, în mrejele afaceriştilor dubioşi... Dar, le fel de tradițional, principalul responsabil de rezultatele unui scrutin este „alegătorul”, acea persoană multiplă care are în mâini cea mai decisivă armă: buletinul de vot. Dar el renunță la a o utiliza stând acasă. Sau o dă de bună voie altcuiva ca acela să o folosească în alt război, acel al mafiilor, departe de interesele alegătorului.

P.S.: Despre politicieni voi reveni în alt text. Ei sunt totuşi secundari în această poveste...

Partager cet article
21 mai 2018 1 21 /05 /mai /2018 20:38
Săptămâna în care Filip a declarat că el e frâna!

Așa dar, dragii mei, numai mâine nu-i poimâine. În două cele mai mari orașe ale țării vor fi aleși un fel de primărei pe o durată de doar un an de zile… Faptul e o tâmpenie în sine, dacă stai să te gândeşti, chiar dacă tâmpenia e diferită de la un oraș la altul, dar asta e : vor fi alegeri. Eu nu reușesc să găsesc altă justificare pentru a acorda o importanță acestor alegeri decât elementar ocuparea scaunului și accesul la resursa administrativă pentru a se poziționa pentru celelalte, de peste un an. Și desigur, într-un an se poate face business binișor. Vrei, nu vrei, va veni duminică și chişinăuenii cu bălţenii vor trebui să-și aleagă primarii. Eu, dacă ați observat, nu prea am scris despre această campanie. Și nici acum nu am să zic nimic în afară de un singur lucru: moldovenii așa și nu au învățat ce-i asta democrație. Iar politicieni deștepți (în sensul politic al cuvântului) așa și nu avem în țară... Dar asta nu e o noutate. La drept vorbind, nici presiune nu există ca acești politicieni să apăra. Pare stranie această afirmație, căci din toate difuzoarele se aude regulat: „Vrem oameni noi! Vrem o nouă clasă politică!” și tot din astea. În realitate însă, nu există o cerință pentru un mesaj nou, pentru un program politic construit rațional, eficient și care să răspundă unor necesități vitale ale populației. Iar dacă „populaţia” nu cere, atunci nici nu i se dă.

Acuma na! voi zice ce am zis dintotdeauna: alegerile sunt importante! Democrația de aici începe! Nu poți spera să trăiești în democrație și să ignori actul votării! Și încă ceva: o zic de pe acum: alegerile în două tururi presupun votare de două ori! Chiar dacă candidatul tău preferat nu trece de turul întâi (din păcate, eu anume așa pățesc de obicei...)! Obligatoriu! Fiindcă altfel nu-i democraţie.

Dar bine, asta va fi duminică. Dacă e să eliminăm tot zgomotul electoral evenimente majore nu prea rămână. Cu toate acestea câteva ar trebui menționate:

BERD RECORDSMAN 130 milioane de euro! Este suma investită de Banca EUROPEANĂ de dezvoltare și reconstrucție în diverse proiecte din Moldova. (Am scris cu majuscule pentru o mai bună înțelegere cine ne da bani). Din păcate însă o altă știre ne face mai puțin optimiști: Banca Mondială prevede pentru 2018 o creștere economică de 3,8% pentru Moldova, determinată în special de consum. Acest lucru înseamnă că economia va crește preponderent din banii trimiși de emigrați.

SMURD GALAŢI SALVEAZĂ VIEŢI LA CAHUL Piloții români au transportat un bărbat în varstă de 61 de ani de la Cahul la Chişinău. Eu cred că orice comentariu este inutil.

PRIMARII SUNT UNIŢI! Peste o sută de primari, de pe ambele maluri ale Prutului, s-au reunit în ziua de 11 mai la Chişinău la cea de-a treia reuniune a Congreusului Autorităţilor Locale din România și R. Moldova. Cred că dacă voi cita un singur primar va fi suficient: „Printre ce mi-a plăcut în România este că au mai multe surse de finanțare, faptul că au o planificare strategică de lungă durată, noi uneori nici ce urmează a doua zi nu știm. Atunci când pleacă un primar și vine altul, nu șterge totul cu buretele, dar continuă proiectele începute de predecesori”.

ŞI LITERATURA UNA ESTE! Pe 14 și 15 mai, la Chisinău și la Iași s-a desfăsurat cea de X-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie „Grigore Vieru”. Iar în perioada 22 – 26 mai 2018 la Chișinău și la Bălți vor avea loc Zilele literaturii române! Vedeți programul complet aici. Desantul scriitorilor e impresionant! Deseori îmi zic că scriitorii demult sunt uniți... Dar, din păcate, ei au luat-o prea repede înainte și i-au uitat pe ceilalți în urmă... E frumos acolo, la ei, e greu să te întorci înapoi... Iar eu încerc să fac naveta, ca o suveică... Și deseori am impresia că nu mă acceptă nici unii, nici ceilalți...

PAVEL FILIP ZICE „NU” UNIRII Iar Premierul zice că nu vrea Unire... Cică frate, frate, dar aparte... Împreună, dar în UE. Acum e mai clar cine trage carul înapoi?... Căci nu toți au aripi ca scriitorii... Unii mai merg pe jos... Iar unii trag înapoi.

EUROLIZION O bună parte din săptămâna trecută Facebook-ul moldovenesc a discutat rezultatele Eurolizionului. În linii mari, operațiunea diversionistă dodonistă, cu separatiști susținuți de Mother Russia și Kirkorov a eșuat. Locul 10 nu-i ceva cu care să te lauzi prea mult. Din păcate, nici nu poți spune că a fost catastrofal precum la ruși. Chestia e că publicul din România și Ucraina chiar s-a prins la diversiunea dată și, tradițional, a votat cu vecinii pseudo-moldoveni în ignoranţă de cauză, cum s-ar zice. Pe mine personal m-a costat un block pe FB. O fostă colegă de liceu, care s-a putinit cu totul la Bălți, mi-a zis că nu-mi iubesc patria, m-a întrebat cât mă plătesc în Europa pentru a-i urî pe moldoveni, mi-a zis că ea a fost la marșul „bessmertnîi polk” la Bălți și după asta m-a blocat. Adica m-a blocat când i-am trimis un video cu Karţev (în cea mai pură limbă rusă, apropo, nu de la un unionist). Am plâns cu lacrimi de crocodil...

MARŞUL POPILOR DODONIŞTI KGB-iştii au mărșăluit pe străzile Chișinăului cu prapuri, icoane și steaguri. Și cu Dodon în inimă. De ochii lumii cică, au manifestat pentru „familia tradiţională”. Cică apără familia tradițională (adică pe noi toți, inclusiv și pe mine) de gay și lesbiene. No, ce să zic? E grav, foarte grav. Când vezi atâta amar de lume care doar la gay și lesbiene se gândesc, care într-atât de obsedați sunt de practici sexuale alternative, de plăceri carnale variate și diversificate, încât ies cu toții la marș, aidoma călugărilor pasionați de autoflagelarete te întrebi cu ce se îndeletnicesc ei când nu-i vede nimeni... Era cândva un banc vechi cu fete care mâncau înghețată care se termină cam așa: „stiti, e căsătorită cea care poarte inel, iar dumneavoastră, doamnă învățătoare, ar trebui să vă adresați la sexolog”. Cam așa și aici. Eu și familia mea, tradițională cred, suntem foarte și foarte ok, iar d-stră, domnilor popi KGB-iști și adepții, ar trebui să consultați un sexolog. Nu-i exclus să li se administreze o coloscopie degrabă, chiar de la UE, căci problema bisericii de la Dereneu va fi discutată în Parlamentul European.

NI SE PREGĂTEŞTE UN 5+2 Un oarecare Gubarev, reprezentantul Ministerului rus de Externe pentru regiunea transnistreană, a fost la Tiraspol să le dea instrucții pentru următoarea rundă de negocieri. E drept că și a noastră a decis să-și asigure un back-up, cu OSCE... Acolo unde șef e Bratello carele e drug cu Lavrov.

ANTI-PROPAGANDĂ Cum se face: în Ucraina șeful agenției putiniste RIA Ucraina, Vîşinski, a fost arestat și acuzat de înaltă trădare. SBU ar avea dovezi că banii îi veneau din Rusia. Cum nu se face: Postul de televiziune „Prut” din Cahul (O! Aţi auzit de el?! Ăştia au acoperire, fraţilor!) a fost amendat de către CCA cu 40 de mii de lei pentru că prelua buletine de știri și emisiuni de la posturile rusești RTR Planeta, Rossia 1 și de la postul rus RBK. 2000 de euro! Asta zic și eu pedeapsă! Și asta zic și eu pedepsit!

Cam atât. Cireșica de pe tort din această săptămână am s-o trimit la Ministerul Învățământului care examinează, și destul de serios, posibilitatea de a reintroduce uniforme școlare ! Asta zic și eu inițiativă ! Când îmi aduc aminte ce mult a însemnat pentru noi abolirea uniformelor pe timpuri, cât de mult asociam noi dreptul de a nu purta uniformă cu libertatea… Totuşi, ce timpuri jalnice trăim…

Partager cet article
17 mai 2018 4 17 /05 /mai /2018 16:01
Eros dans "Les Balkans"

- Hé, Eri, viens pars ici, toi ! Comment ça va, Eri, tout va bien ? Tu veux une bière ?, le grand black lui donna une grosse tape dans le dos, tout en ricanant.

Eros le regarda soupçonneux, il n’avait pas bien saisi l’intention du mec. Il avait plutôt l’impression qu’on se foutait à nouveau de sa gueule et ça, il ne pouvait pas le blairer. Cela remontait à la semaine dernière : Yass s’était amusé à le souler ce jour-là et, sans s’en rendre compte, Eri est tombé dans le panier. Il voulait s’approcher de Yass, mais il ne parlait pas encore bien français et n’avait pas senti le piège à temps : il a été pendant toute une soirée l’objet de railleries du groupe de Yassine. Il l’avait appris quelques jours plus tard : Yass avait parié avec un de ses comparses après combien de verres de bières « Eri-la-pute » tomberait par terre. Celui qui perdait règlerait l’addition. Eros tomba seulement après 5 bières : il ne tenait pas à l’alcool, était chétif et ce jour-là n’avait rien mangé. Yassine perdit son pari, il misa sur 8, mais, du coup, le jeu ne lui couta pas excessivement cher non plus… Pour Eros cette soirée ne passa pas sans conséquences. Sans parler du lendemain qui avait été un cauchemar, le turc lui avait présenté l’ardoise « de propreté » car il avait vomi et « d’hébergement » car il avait passé la nuit dans la réserve du bar… Et de l’argent, il n’en avait pas…

Yassine, que tout le monde appelait Yass, était un habitué des lieux. Il passait régulièrement boire un verre dans « Les Balkans », un bar crasseux d’Aubervilliers. Le local était tenu par un type d’origine douteuse, mais qui se présentait comme venant de Turquie. Il racontait à tout le monde qu’il avait vécu en Roumanie et qu’il avait monté une affaire là-bas et qu’il avait été riche, très-très riche, mais son ex-femme, une roumaine malhonnête, l’avait trompé avec un mafioso local et, de commun accord, l’ont dépouillé de tout en achetant un juge, oui, elle avait même couché avec ce juge-là, elle couchait avec tout le monde de toutes les façons, ils lui ont tout pris, lui laissant juste de quoi s’enfuir et de quoi ouvrir ce bar, il ne pouvait plus rester là-bas, ils voulaient le tuer, mais il aimait beaucoup, la Roumanie, même s’il ne pouvait plus y retourner car il risquait la mort, c’est lui qui était con, il n’avait qu’à faire attention, mais elle était trop belle, elle lui avait tourné la tête, mais non, il n’avait rien contre les roumains non-plus, d’ailleurs les deux serveuses qui travaillaient dans le bar étaient de Roumanie, enfin, une d’elle était moldave, sa concubine aussi était une roumaine, il l’aimait mais il ne voulait pas se marier encore, il voulait être sur cette fois-ci et ne pas commettre la même erreur, et patati et patata… Son histoire correspondait très bien avec ce local où tous les soirs s’agglutinait une population peu fréquentable, bruyante et hétéroclite, pour profiter de la bière qui ne coûtait vraiment pas cher. On entendait parler, enfin plutôt crier et jurer, roumain, serbe, bulgare, albanais, turc et Dieux sait quoi encore… La musique diffusée était toujours la même sans toutefois se répéter : des « manélés », sorte de mélange arabo-balkanique, dont les textes étaient comme des bouts de l’histoire fantasque du turc ou l’inverse, son histoire n’était qu’une suite de « manélés », mais cela n’avait vraiment pas d’importance… on les écoutait, on en riait, on en pleurait.

Yass et sa bande passait régulièrement au bar, mais cela ne voulait pas nécessairement dire souvent. Une ou deux fois par mois. C’était assez incongru de le voir débarquer dans ce local pouilleux avec quelques-uns de ses sbires, descendant d’une grosse Hummer noire, qu’il arrivait à peine à garer dans la rue. Il était un caïd du cartier, on disait qu’il contrôlait les dealers du coin et qu’une partie des ceux qui fréquentaient le local travaillaient pour lui régulièrement ou occasionnellement. Pourquoi venait-il personne ne pouvait le dire. Avait-il des affaires avec le turc ? Avec quelqu’un d’autre ? Ou c’était tout simplement pour qu’on n’oublie pas qui était le vrai maître des lieux ?

On le traitait avec un certain respect, son groupe avait sa place préférée, mais il ne s’agissait pas de peur. Personne, d’ailleurs, ne craignait vraiment personne dans « Les Blakans », même si les menaces et les querelles étaient fréquentes. Mais ce n’étaient que des joutes verbales. Pour quelqu’un qui ne connaissait pas l’endroit et sa population, cela pouvait vraiment faire peur, on a même renversé des tables et cassé de la vaisselle, mais, bizarrement, il n’y a jamais eu de violence physique. Il y avait des limites que personne n’osait franchir et, comme par enchantement, toute querelle s’étouffait d’elle-même. Tout simplement, ici on n’avait pas le droit de montrer des signes de faiblesse, de passer pour une mauviette. C’était pire qu’une question de coup reçu ou de se faire tabasser. C’était une question de vie ou de mort. Tu devais être du business ou tu étais mort. Soit tu étais un dur, un vrai mec, et tu en faisais partie, tu pouvais espérer des miettes du gâteau, soit tu étais un torchon et tu étais mort. Personne ne faisait du business avec les torchons… Et pour ces gens-là ne pas en être c’était la mort, c’était se faire sortir de l’existence même, ils n’en connaissaient pas d’autres : mort de faim, de froid, toute mort possible et impossible, car même bruler, damnés dans les feux de l’enfer, faisait également partie des options envisageables.

Eri se tenait devant Yass et ses trois potes et ne savait pas trop comment réagir, mais il le fallait. Il ne parlait pas bien le français et ne connaissait pas encore les codes du jargon local. Il pourrait lui dire quelque chose en italien ou roumain, mais là, cela ne lui paraissait pas approprié. Il pouvait perdre la face et les railleries pouvaient empirer… Ici, on craignait également le ridicule. Ce n’était pas tout à fait la mort, mais c’était définitif et irrémédiable… Un bouffon faisait partie du circuit, mais il était condamné à faire le clown et ramasser la miséricorde des autres. Un clown ne pouvait pas monter dans « les affaires ». Et Eri voulait monter en grade. Il avait des plans. Il pensait déjà à mettre sur pied une « production » qu’il gérerait lui-même. Les choses ne se sont pas vraiment bien passé en Italie. C’est pour ça qu’il est monté sur Paris…

xxx

Eros n’était pas son vrai nom. Mais il s’en foutait, car il ne savait pas s’il avait un nom. Il n’avait pas d’âge non plus. En tout cas il ne le connaissait pas. On aurait dit 14-15 ans, mais qui pouvait le savoir ? Il avait grandi dans les égouts de Bucarest et n’avait aucune idée de comment il s’est retrouvé là-dessous. Tout ce dont il se rappelait c’était l’endroit douillet et crasseux, une sorte de nids de chiffons dans les souterrains, où il vivotait avec un groupe de cinq enfants sous un adolescent tyrannique, Calu (le cheval), qui avait droit de vie et de mort sur tout le monde. Ils « produisaient » en faisant la manche aux alentours de la Gare de Nord de Bucarest. Tout ce qu’ils amassaient était versé à Calou. Tout, même la nourriture. Si on cachait quelque chose – c’est Calou qui décidait de la punition. C’est lui que répartissait également la nourriture et la « colle » qu’ils sniffaient dans des sacs en plastiques. C’est comme cela qu’on les appelaient à l’époque : « les aurolacs »… Ce qui les gardaient en vie c’était leur capacité à « produire ».

A l’époque on l’appelait Mutu (le muet), car il ne parlait presque pas… En plus, il avait une certaine ressemblance physique avec la star de foot de l’époque : Adrian Mutu... C’est cette ressemblance et sa moue plutôt mignonne qui l’a en quelque sorte sauvé et protégé. Elle avait un prix potentiel, autrement il aurait pu se retrouver facilement estropié pour faire plus pitié ou purement à cause d’un éclat d’humeur de Calu. Après, les choses se sont gâté pour Calu. Les autorités ont décidé d’en finir avec les « aurolacs ». On les chassait dans les rues. On fuyait les flics et les services spécialisés sans savoir qu’on fuyait le salut… Mutu courrait vite. On ne l’a jamais chopé.

Mais Calu a dû « fermer boutique ». Il a vendu Mutu à un Monsieur. Et c’est Monsieur qui lui a donné son dernier surnom, Eros, comme le chanteur italien, disait-il. Avec Monsieur, Eros a connu la vraie vie. Il vivait dans un appartement à Bucarest avec eau chaude, et baignoire, et télé, et frigo, et tout, et tout… Ils étaient quatre à partager un deux pièces. Monsieur les gâtait. Il leur achetait de la bonne bouffe, des sodas, des sucreries. La vie était belle. Il suffisait de respecter les règles, autrement plus clémentes que celles de Calu. Interdiction de sortir, interdiction de faire du bruit, de s’approcher de la porte d’entrée et de rester trop longtemps à la fenêtre. Interdiction de la « sniffe » également et au début ce fut très dur, mais Monsieur disait que c’était mauvais pour leur santé. Ils avaient la télé, mais ils s’emmerdaient à mort quand-même.

La seule chose que Monsieur leur demandait en retour c’est de se faire prendre en photo de temps en temps. C’est lui qui les prenait en photo et qui leur disait comment se mettre. Le plus souvent – tout nus. Monsieur se mettait tout nu également. C’était rigolo. Surtout quand sa bite se dressait. Il leur permettait de la toucher. Cela s’appelait « avoir une érection ». Il leur arrivait d’en avoir aussi, mais leurs sexes, mêmes en érection, étaient petits et ridicules. Celui de Monsieur était impressionnant et, si on faisait comme il disait, il pouvait « éjaculer ». Il devenait tout rouge et drôle à voir. Ils en riaient et se foutaient de sa gueule. Monsieur détestait qu’on se foute de lui. Quand il se fâchait il lui arrivait de les rouer de coups. Il avait peur du ridicule, par conséquent cela n’arrivait pas si souvent que ça. Mais il leur disait qu’il leur apprenait la vie et que s’ils maitrisaient bien « le métier » ils pouvaient « mener par la bite » n’importe qui. C’est pour cela qu’il fallait qu’ils regardent des films avec des mecs à poil qu’on appelait des « pornos ». C’était très gentil de sa part de leur apprendre la vie. Ce fut la belle époque.

A part qu’ils ne pouvaient pas sortir. Monsieur leur disait que dans la rue c’était dangereux, car la police chassait ceux de leur espèce, mais que bientôt tout se calmera, la chasse aux « aurolacs » finira et qu’ils partiront ensemble à l’étranger. L’étranger c’était le paradis. C’était la belle vie. Comme à la télé. L’appartement, ce n’était encore rien. Ils n’ont encore rien vu… Et ils attendaient.

Et l’attente ne dura pas longtemps. Monsieur devint nerveux. Il disait qu’il avait des soucis et que la police était à ses trousses. Le jour où quelqu’un sonna à la porte ils eurent vraiment peur. Ils n’ouvrirent pas et il ne se passa rien. Quand ils le racontèrent à Monsieur celui-ci s’affola également. Il disait qu’on le persécutait pour avoir sauvé des « aurolacs », parce qu’il prenait leur défense, parce qu’il était leur ami. Il disait que le moment était venu de fuir à l’étranger. Tout le monde était excité à cette idée.

Quelques jours plus tard Monsieur leur montra quatre passeports tout neufs. C’était leurs billets pour l’étranger. Les deux premiers partirent le lendemain pendant la nuit. Deux jours après ce fut le tour du troisième. Ils partaient avec des personnes inconnues qu’il fallait appeler « papa » et « maman ». Monsieur dit à Eros qu’ils allaient partir ensemble. Eros s’appellera pour tous ceux qui demanderaient, surtout la police ou à la frontière, Lucian Grigorescu. Il fallait bien se rappeler cela : Lucian Grigorescu et Monsieur sera dorénavant Petru Grigorescu. Il fallait lui dire « papa ». C’était très important. Si Eros se trompait, c’était la mort pour tous les deux. Mais tout alla bien. Ils prirent l’avion. Ce fut génial. Ils mangèrent des glaces à l’aéroport. Eros se sentait roi.

Après, ils arrivèrent à Milano, en Italie. « Papa » le passa à un type baraqué sur le parking de l’aéroport ainsi que son passeport, empocha une enveloppe et disparut. Eros ne le revit jamais. Mais l’Italie n’était pas encore l’étranger. Eros fut enfermé à nouveau dans un appartement. Cette fois-ci il était avec une fille. De temps en temps on amenait des hommes et la fille les suivait dans la chambre d’à côté. On entendait des cris comme dans les films pornos. Parfois, c’est lui qu’on demandait. Et il faisait « le métier ». C’était des « clients ». Un jour, un client l’a poussé violemment sur le lit sur le ventre, mais au moment où il défit sa braguette la porte de la chambre s’ouvrit et le type baraqué qui veillait sur eux fit irruption et chassa méchamment le client de là. Il disait qu’il ne fallait pas « gâcher la marchandise ». On avait d’autres plans pour lui. Un autre jour, c’est une femme qu’on lui amena et ce fut un désastre. Il ne savait pas quoi et comment faire. Il eut peur. Mais la femme paraissait très contente. Elle lui prix le sexe dans la bouche jusqu’à ce qu’il se mette en érection, après quoi elle lui monta dessus, mais, de peur, son érection tomba aussitôt… Elle n’en était que plus excitée en bougeant comme une folle sur son sexe mou jusqu’à ce qu’elle ne parte dans des convulsions étranges qui effrayèrent encore plus Eros… Après, elle essaya de le calmer, lui caressa à nouveau le sexe avec les mains et la bouche et Eros éjacula… Lorsqu’il rentra vacillant dans la chambre qu’il partageait avec la fille, celle-ci était morte de rire, lorsqu’il lui raconta ce qui s’était passé… Elle lui demanda s’il voulait qu’elle lui apprenne comment se prendre avec les femmes. Ils eurent droit à un vrai festin ce soir-là. Le type baraqué lui dit qu’il lui avait fait gagner beaucoup d’argent avec la femme… Mais la fille n’eut pas le temps de lui apprendre quoi que ce soit… Elle fut remplacée par une autre le lendemain.

Après, on commença à l’emmener dans des maisons, appartements, des hôtels, des endroits de plus en plus luxueux. Il « faisait le métier », surtout avec des hommes, plus rarement avec des femmes, des fois même avec des couples… Il gagnait beaucoup d’argent, ou plutôt il faisait gagner, car il n’en voyait pas la couleur. Il avait essayé d’en cacher, mais on le fouillait toujours et il se fit tabassé la fois où il avait essayé de cacher un billet dans son slip… Somme toute, la vie n’était pas si dure, mais Eros souffrait de l’injustice qu’on lui faisait. Il voulait s’enfuir, ou au moins qu’on lui donne une partie de l’argent qu’il gagnait. Il voulait à l’étranger.

C’est ainsi que des mois s’écoulèrent. Les filles de l’appartement changeaient régulièrement. Il y eut même des roumaines. Il était content de leur parler. Mais il n’éprouvait rien à leur égard. On les traitait avec beaucoup plus de violence que lui. Il en prenait soin lorsqu’il arrivait qu’elles soient battues ou malades… Mais ce n’était pas de la compassion, ni de la pitié… C’était du business… Ils « produisaient » et c’était ainsi…

Après, on le déménagea et il vit seul, dans un appartement plus luxueux. Enfin, pas tout à fait seul, il y avait toujours un type baraqué avec lui. Mais ils étaient tous gentils avec lui s’il se conduisait bien. Son physique attrayant et la connaissance du « métier » protégeait Eros en quelque sorte. Il était né sous une bonne étoile. Il était reconnaissant à Monsieur maintenant pour l’apprentissage. Il apprit un peu d’italien. Il parlait un peu avec ses clients. Il commença à en avoir des réguliers. Il savait les « mener par la bite ». Surtout un type l’intéressait beaucoup. Il disait qu’il venait de l’étranger, de Paris. Qu’il venait exprès pour lui à Milano. Qu’il était quelqu’un d’important là-bas. Il lui a même dit où il habitait. Eros le voyait deux-trois fois par mois. Il se construisait un monde en écoutant et en regardant. Il nourrissait un plan d’évasion.

Après, il y a eu la descente de la police. Eri vit l’arrestation de son gardien de ses yeux lorsque la police fracassa la porte de l’appartement. Bizarrement, on ne le menotta pas et quand ils sortaient de l’immeuble, Eri s’arracha et courut, et courut, et courut jusqu’à perdre haleine… Il courrait toujours assez vite. En tout cas mieux que les policiers.

Il était libre ! Maintenant, il pouvait partir à l’étranger. Il lui fallait arriver à Paris.

xxx

Et il y arriva. Cela faisait plusieurs mois qu’il était à Paris. Non, l’étranger ce n’était pas ici non plus. Mais bon, il fallait se débrouiller ici-bas. Il commença par chercher son client français de Milano. Il n’y croyait pas beaucoup au début, mais quelle fut sa surprise lorsqu’il trouva l’adresse ! Cela ne voulait pas dire grand-chose, mais pour passer du désespoir à l’espoir un rien suffit. Il guetta pendant plusieurs jours dans les alentours et au moment où il pensait abandonner il le vit ! Le con ne lui a même pas menti ! Bien évidemment « le client » eut peur, bien évidemment il paya pour qu’Eri disparaisse à jamais. C’était beaucoup d’argent pour Eri : 1000 Euros ! Jamais il n’avait tenu dans ses mains une somme pareille ! Avec ça il pouvait penser à se mettre en patron. Il pouvait trouver de la chair pour « produire ». Mais ce fut plus difficile qu’il ne le pensa… Les gamins qu’il côtoya dans le bois de Boulogne étaient tous sous quelqu’un. Il fallait les racheter ou en trouver de nouveaux. Il a essayé de « produire » dans les bois à son compte, mais on lui fit comprendre qu’il fallait acheter sa place.

Les 1000 euros n’étaient pas suffisants… Et de toutes les façons, ils partirent vite en fumée. Le turc lui trouva une place dans une roulotte, service qu’il paya et il y avait le loyer de son couchage à payer aussi… Il ne voulait pas encore retoucher au « client français ». C’était un fonds de commerce à exploiter plus tard. L’idée de devenir « patron » était maintenant trop bien enracinée dans sa tête. Même si là il était au sec, il y travaillait. C’est pour cela qu’il voulait se rapprocher de Yass. Il y avait du business à faire ensemble. Yass fournirait la drogue et Eros – la chair. Cela pouvait leur apporter très gros. Peut-être même que Yass pouvait lui financer la constitution du « capital ». Eros croyait que personne ne savait mieux que lui « le métier » de la « conduite par la bite » et voulait convaincre le dealer à se mettre en business ensembles…

Mais Yassine s’est foutu de lui. Comment faire du business avec quelqu’un qui se fout de toi en public ? Comment faire du business avec quelqu’un qui se laisse humilié de la sorte en public ? Ses projets étaient en grand danger…

Eri serra fort le couteau qui était dans sa poche. Il le sorti, et appuya le ressort. La lame de son couteau scintilla dans le pénombre des «Balkans ». Le moment d’après il se jeta sur Yass. Mais Yassine n’était pas la police. Ni ses sbires. Ils étaient rapides et forts. La lame d’Eros fut détournée et il ne fit que blesser légèrement Yass. Il fut plaqué à terre et roué de coups de pieds. Le turc essaya d’arrêter le massacre et s’interposa. C’était son local. On ne pouvait pas le mettre en danger de la sorte. On ne pouvait pas tuer dans « les Balkans ». Eros, il s’en occupera lui-même. On ne comprit pas comment, et par quel moyen, quels arguments avança le turc, mais il dut en avoir de lourds, car Yassine et les siens quittèrent les lieux, laissant Eros giser dans une flaque de sang, mêmes s’ils étaient furieux et prêts à tout casser…

Personne ne revit Eros depuis ce jour-là dans « Les Balkans ». Personne ne revit Eros tout court. Personne ne s’en soucia non plus.

Deux semaines plus tard la Hammer noire de Yass s’arrêta net devant « Les Balkans ». En même temps, trois personnes sortirent de la voiture des jerricans à la main. Ils firent irruption dans le bar, aspergèrent tout d’essence et, en partant, jetèrent des bouteilles molotov à l’intérieur. Cela ne dura que quelques minutes… « Les Balkans » s’embrasa et brula entièrement. Il y eut des victimes.

 

(Note : Ce texte est pure fiction. Aucune correspondance avec de faits réels ne saura être faite.)

C'est un des 10 textes qui ont été proposés au public en vu du "Salon du Livre des Balkans 2018"  

Eros dans "Les Balkans"
Partager cet article
14 mai 2018 1 14 /05 /mai /2018 13:47
Oficial: la Cricova copiii sunt făcuţi carne de tun!

Cândva demult, în primii ani după ce am ajuns la Paris, mă contacta o casă de producție propunându-mi o colaborare. Trebuia să traduc și să redactez subtitrele la un reportaj pentru televiziunea franceză, o investigație internațională despre traficul de organe… Multe secvențe au fost filmate în Republica Moldova… Eram student, aveam nevoie de bani, și subiectul era interesant… Și azi mi se ridică părul măciucă când îmi amintesc ce am vazut… O parte din reportaj era dedicat copiilor străzii care dispăreau uneori fără urmă… Din fericire, și în mare parte grație acestor reportaje, fenomenul respectiv pare să fi fost eradicat…

Ceea ce am văzut săptămâna trecută mi-a adus aminte, involultar, de acel reportaj... Ce s-a întâmplat? Scurt pe doi: pagina OFICIALĂ a primăriei Cricova de pe Facebook postează un filmuleț de la celebrarea lui 9 mai. În prim plan, un grup de copii, îmbrăcați în uniforme militare ale Armatei Roșii de pe timpurile Războiului II mondial, cântă, veseli și zglobii, marșuri militare rusești, „Katiusha”...

Credeam că asemenea prostii marazmatice sunt posibile doar în Rusia... Dar s-a întâmplat în Republica Moldova. Poate că nu-i prima dată, nu știu. Poate că s-a mai întâmplat la inițiativa vre-unui partid politic, dar aici putem acuza direct părinții și doar părinții... Nu puteam nici să-mi închipui că asemenea idioțenii pot fi posibile sub egida puterii publice, reprezentanți ai Statului... Dar iată că s-a întâmplat...

Ma întreb dacă va urma vre-o reacţie din partea autorităţilor centrale, din partea Ministerului Educaţiei, cel puţin.

Al doilea război mondial a însemnat orice, numai nu o distracție și o defilare de bravură... Cifre cât de cât fiabile referitoare la victimile lui așa și nu există. În special, ele lipsesc categoric din partea Rusiei... Doar estimări... Cu o marjă de eroare de milioane... Ostașii sovietici au fost „carne de tun” în acel conflict... Dar nu acest lucru mă interesează aici, ci ceea ce au făcut oficialitățile de la Cricova.

Nu cred că cineva din ei și-ar dori să-și trimită copiii într-un măcel similar cu acel al războiului comemorat de primăria de la Cricova. Nu cred că cineva din ei și-ar dori să-și trimită copiii pur și simplu la război, oricare n-ar fi el...

Îmi vine greu să găsesc calificative decente pentru adulții și, în mod special, pentru oficialii de la Cricova. Sfidează orice rațiune, orice sentiment și orice idee de umanitate... 

Și, repet: sunt curios să știu care va fi reacția Ministerului Educației...

Partager cet article
14 mai 2018 1 14 /05 /mai /2018 12:17
Săptămâna în care a vorbit porumbelul păcii

Săptămâna trecută vă scriam depsre faptul că putinismul a trecut definitiv de partea obscură a realității. Ceea ce a făcut regimul lui Putin din comemorarea sfârșitului celui de-al doilea război mondial nu i se va ierta nici în smoalele clocotinde ale iadului. Nu în zadar doar câte-un prăpădit desăvârșit din liderii altor state îi mai vizitează parada militară la Moscova; simbolistica de „colorado” este interzisă în din ce în ce mai multe țări; în acest an, până și la Minsk așa-numitul marș „бессмертный полк” a fost interzis. Fiindcă tot ce se întâmplă în aceste zile în Rusia sau în alte țări, dar organizat de ruși, nu are nimic în comun cu războiul... Mai bine zis, toate acestea țin de un alt război, acel în plină desfășurare, pe care l-a pornit clica putinistă pentru a se menține la putere... Și dacă până în 2014 lumea bună și occidentul mai accepta condescendent această simbolistică, ca pe un moft, o bizarerie a rușilor, după anexarea Crimeii și după zecile de mii de morți în Donbass, dubii nu mai rămân.

Până și în Rusia arborarea simbolisticii tărcate a devenit un fel de „mauvais ton”. Nu, asta nu înseamnă că majoritatea o abandonează, dar iată elitele s-au determinat. Există și o Rusie progresistă care a renunțat la lenta de colorado. Ei ies la proteste, dar puterea asmuţă asupra lor cazaci aduși de prin Crimeea și Cuban. Cazaci cu lentă de colorado care au luptat în Transnistria și Donbass și care lovesc în copii ruşi astăzi...

Iată am ajuns, prin Transnistria, și la Republica Moldova. Acest stat, care nu este capabil, prin instituțiile lui, să înțeleagă ce îl amenință cu adevărat nu merită să existe. Statul, președintele căruia salută și se bucură ca un copil de un moșneag senil care îl proslăvește pe Stalin de pe scenă în PMAN, nu merită să existe. Statul în care până și reprezentanți ai elitei „culturale” acceptă să cânte la concertele dodoniste (da, la același concert la care un moșneag senil îl proslăvește pe Stalin de pe scenă) își merită soarta și destinul. Răposatul Nicolae Sulac o fi făcut triplu lutz în sicriu când a auzit-o pe fiică-sa cântându-i lui Dodon... Statul pe teritoriul căruia cântă Kabzon (persoană non-grata în SUA, spre exemplu, pentru legăturile lui cu banditismul), Leşcenko și Gazmanov nu merită altceva decât să fie furat. Noi suntem furați până și de acei care stau la dubă! Cică o firmă de-a lui Platon e pe cale să ne mai curăţe de vre-o 800 mln. de lei... În chiar acest moment! O țară în care bisericile popilor (de alde Markel la Bălți) care poartă steaguri cu portretul lu Stalin sunt pline de lume merită să trăiască în mizerie și sărăcie și să-și vadă fiii și fiicele fugind de robie.

CCA cică ameninţă un post obscur de televiziune, N4 (eu nici nu știam că există) că nu-i va reînnoi licența. Am căutat să văd ce difuzează: numai seriale cu bandiți rusești! CCA nici să-i amenințe nu a îndrăznit cum se cuvine: e o diferență mare între a retrage o licență și a nu o reînnoi... Ah da, CCA a mai avertizat vreo cinci canale... Le-a dat din degețel, cum ar veni... Ce să ne mai mirăm că defilează coleopterele pe străzile Chișinăului?...

În această țară până și porumbeii sunt mai lucizi decât majoritatea populației, căci doar un porumbel a avut curajul să-l găinăţeze pe Dodon...

Cam atât... Ce mai poți spune?... Ah da, rămâne Cireșica de pe tort... Am s-o trimit la Comrat. Ei au luat 500.000 de Euro de la europeni pentru dezvoltarea micului business. Numai că s-au făcut a uita să menționeze pe site-ul lor de unde vin banii. Căci cum să defilezi după asta cu panglică de colorado?...

Între timp, BERD anunţă că România va înregistra în acest an o creştere economică de 4,6%. Ei nu serbează 9 mai...

Partager cet article
11 mai 2018 5 11 /05 /mai /2018 12:54
Ce mult te mai iubesc, Literatură!

Ce este literatura ? DEX-ul zice asta : „LITERATÚRĂ, literaturi, s. f. 1. Artă sau creație artistică al cărei mijloc de exprimare este limba; beletristică.”

Bine-bine, dar întrebarea întrebătoare este alta: cum deosebim noi LITERATURA ADEVĂRATĂ de grafomanie sau cheltuială de cerneală în dodii. Cine decide?

„E mafie, dom’lor! E mafie peste tot! Mafia literaturii nu te lasă să răzbați! Adevărate valori și talente pure se pierd și nu ajung cunoscute de cititor! De premii, ce să mai vorbim?... Trebuie să faci parte din gașca lor, tre să te pui bine cu unii sau cu alții...”

Bun-bun, dragilor, dar ce este atunci „valoarea” și „talentul pur”, ambele „literare” bineînțeles? Hop, că iar am ajuns la întrebarea întrebătoare de la care porneam... Este oare, de exemplu, „Da Vinci Code”, „Harry Potter” sau „The Lord of the Rings” LITERATURĂ? Bănuiesc că-i doare fix în pix pe Dan Brown, J.K. Rowling sau J.R.R. Tolkien să afle răspunsul la această întrebare, ținând cont de ce le-a venit în contul bancar. Sau, iată altă întrebare: ce era „Decameronul” lui Boccaccio la vremea lui? LITERATURĂ sau scurte povești pornografice de amuzat galeria? Azi se pare că este considerat monument literar al Renașterii, nici mai mult, nici mai puțin! Întrebări din astea putem grămădi grămezi nenumărate și nu există răspuns nici măcar în Suedia la academia aia explozivă (care a și explodat, destul de literar, anul acesta readucând genul burlescului în prim plan) care îl consideră pe Bob Dylan un adevărat copil-minune al literaturii, dar îl ignoră cu atâta încăpățânare pe al nostru Copil-Minune, chiar și pe acel de poartă ostentator acest nume...

De ce vă zic toate astea? La drept vorbind nici eu nu prea știu. Fiindcă am primit în dar o carte, „Ce mult te-am iubit!” de la chiar autorul ei, Cezar Pârlog. Ce fain e să citești asemenea cărți! Și probabil acea introducere în subiect excesiv de lungă (ori supărător de scurtă, depinde) este o mini-revoltă împotriva celor care consideră LITERATURA o chestie extrem de gravă și ne tratează respectiv. Ei bine, iată încă un exemplu că nu este așa! Și de fiecare dată când descopăr asemenea scrieri, îmi crește inima de bucurie! Fiindcă LITERATURA nu e bună doar la încrețit minți și frunți.

Și-apoi ce plăcere e să ții o carte frumoasă în mână, nu doar prin conținut cât și prin forma ei! Suntem nevoiți să recunoaștem că acel obiect pe care eram obișnuiți să-l numim convențional „carte” devine un obiect de lux, demodat. Precum vinilurile, de exemplu. Iar un obiect de lux trebuie să și arate corespunzător! Se cuvine deci să felicităm și editura pentru că a avut inspirația să creeze obiectul-carte – un element important care contribuie mult la plăcerea actului de lectură!

Apoi o deschizi și te lași purtat de acea briză lejeră care emană din paginile ei. Acel dans frivol al cuvintelor, un fel de mazurcă textuală cu horboțele și fiorituri care te atrage și încinge și te ține într-un fel de undă jucăușă pe parcursul lecturii.

Aventuri, nume, întâmplări, obiecte, fantasme, timpuri, locuri... Toate astea s-au făcut praf și sunt purtate într-o multitudine de vortexuri, iar această senzație m-a dus cu gândul la fericitele și lipsitele de orce griji amintiri ale unui copil ce aleargă desculț pe un drum de țară, stârnind nori de praf, sărind în troienele de colb fierbinte, încercând se genereze acele vârtejuri după care să alerge apoi că să le prindă...

Ieri m-a întrebat nevasta ce ar putea citi, să fie bun şi odihnitor. I-am întins imediat cartea lui Cezar Pârlog „Ce mult te-am iubit”!

P.S.: Din câte am dedus, Cezar are o febleţe pentru Mihaela 😉 !

Partager cet article
7 mai 2018 1 07 /05 /mai /2018 10:35
Săptămâna în care am devenit platzdarmul CSI la Vest

Un gând m-a marcat săptămâna trecută. Devine din ce în ce mai evident decalajul între Rusia putinistă (așa-numitul „russkii mir”) și restul lumii. Dacă până nu demult mai exista o anumită coerență în discursul propagandei putiniste (cam trasă de păr, e drept, dar totuși, din minciună în minciună, asamblându-l precum o matrioşcă rusească, edificiul discursiv mai avea ceva structură), de acum încolo totul se năruie. Nimic nu mai ține, casa din cărți de joc s-a risipit. Exista o explicație propagandistă pentru tot, până și Crimeea era anexată fiindcă americanii, răii, ar fi avut intenția să-și facă acolo bază militară...

Cică Abraham Lincoln ar fi zis așa: „Puteți minți unei părți din popor tot timpul, puteți minți o parte din timp întregului popor, dar este imposibil să minți întregului popor tot timpul.”

Și acest decalaj nu mai ține de ideologie, de punct de vedere sau de competiție a două puteri mondiale... E, cum să zic? E că și cum ai face, așa, dintr-o dată, o separare netă între bine și rău, între inteligență și prostie, între libertate și oprimare, democrație și totalitarism, între demnitate și lașitate, între onestitate și ipocrizie, între verticalitate și promiscuitate... Și, brusc, toate noțiunile negative din acest șir, pe care le detestăm, sunt asociate cu putinismul... Uite, a devenit evident că nu mai poți fi „inteligent” și putinsit... Nu mai poţi fi onest şi putinist. Ş. a. m. d. Nu se mai poate. Desigur, lucrurile sunt mult mai nuanțate, dar impresia generală anume aceasta este. Și să știți că nu este doar efectul presei occidentale. Eu urmăresc și ceea ce se scrie în Ucraina, și ceea ce se scrie sau spune în Rusia. Și acolo e exact la fel! Există putinism și există altceva... Asta cum ar fi să zici că există o Moldovă independentă în care Dodon este președinte și există... altceva!

ROMÂNIA CREŞTE! MOLDOVA CeSeIeşte... În România numărul salariaților va depăși 5 milioane la sfârșitul lui 2018! Ceea ce nu s-a întâmplat de 20 de ani. Desigur, până la cifrele lui 1990 cu 9 mln mai e ceva, dar nu cred că economia ceaușistă e neapărat un indicator spre care ar trebui să tindem. România mai este țara care a înregistrat cea mai mare creștere salarială în ultimii 8 ani din Europa. Salariul minim în România e de 407,3 € (apprx. 8.146 lei moldovenești!) și el va crește neapărat în continuare, căci nu este decât al treila cel mai mic. Moldova unde-i? Îl citez pe Premierul ei, Pavel Filip: „Analizele efectuate de către colegii de la Ministerul Economiei și Infrastructurii arată că plecarea Republicii Moldova din CSI nu este benefică pentru țara noastră”. Apropo, despre CSI: Poroşenko totuși nu a mințit. Săptămâna trecută Consiliul național de securitate și apărare al Ucrainei a susținut propunerea de a ieși din toate structurile și acordurile CSI. Ce zici, dom’ Filip? E mai benefică acum?

ROMÂNIA NE AJUTĂ! OARE SE VEDE? Încă o grădiniță a fost renovată din bani românești, la Pelinia, raionul Drochia. Drochia a votat la ultimile alegeri pentru partidul lui Usatîi. Mă întreb dacă acei oameni au înțeles ceva de atunci... Echipajele SMURD din România continuă să efectueze misiuni salvatoare în Moldova: săptămâna trecută ei au transportat un copil de trei ani cu arsuri extrem de grave de la Florești la Chișinău. Și la Florești primar e unul din partidul lui Usatîi... Mă întreb: oare acum se vede? Și dacă nu se vede, oare cum să mai explici, cum să mai arăți? Săptămâna trecută au ajuns la Chișinău cele două autocare oferite de București. Pe pereții autocarului scrie cu litere mari: „România – educație – București – cultură – Chișinău – sănătate”. Și mai jos: „PROGRAM DE COOPERARE”. În sfârșit managerii în comunicare își fac treaba! Că acei mai vechi adunau iscălituri pentru referendum, n-aveau când... Îmi place cum arată noile autobuze! Păcat că sunt doar două... Şi, desigur, nu am uitat că R. Moldova a anulat o licitație câștigată de o firmă românească în favoarea celor din Belarus pentru procurarea de autobuze... Ce ziceți, vi se vede mai bine acum?

MOLDOVENII FAC MINUNI. ÎN UE Igor Tudorache! Are 47 de ani. Conduce un centru de transplant pulmonar la Hanovra, în Germania. A fost la București unde, împreună cu echipa Spitalului Clinic "Sfânta Maria", a efectuat al doilea transplant de plămani din România, primul fiind realizat în 18 aprilie. Și Moldova? Moldova e în CSI... Apropo, încet dar sigur, fluxul migrațional se deplasează spre Vest. Remitenţele din UE au constituit 38% luna trecută. Din CSI – 29,4. Benefică tendință! Sper că se vede și asta...

CONSILIUL UE – R. MOLDOVA s-a ținut săptămâna trecută. Pavel Filip s-a întâlnit cu șeful diplomației europene, Frederica Mogherini și Johanes Hahn, comisar european pentru extindere și politică europeană de vecinătate. Toți au fost foarte bucuroși și au salutat progresele efectuate. Dar europenii încă nu ne dau banii. Zic că mai avem două restanțe. Numai că ele nu țin de votul mixt sau „statul capturat” precum se strigă prin țară. Ne lipsește un CNI funcțional, o recomandare de la FMI și, poate, dar asta nu se spune cu voce tare, e prea mult... CSI la noi.

PE LA VECINI VĂZUTE Rachetele antitanc americane, Javelin, unele din cele mai performante din lume, au ajuns în Ucraina. Nu trebuie să subestimăm importanța acestei vești. În alt război, acel din Afganistan, acel care a precipitat implozia URSS-ului, balanța războiului s-a schimbat radical odată cu livrarea sistemelor Stinger afganilor... Și o altă noutate, din Lituania: acolo CCA a aplicat o amendă de 150.000 de euro companiei care a retransmis postul propagandistic rusesc de televiziune „RTR Planeta”. Comparați cu 2.500 de euros cu care au fost amendați la noi... Dar Lituania își apără spațiul informațional. Moldova e în CSI-ul „benefic”. Vine 9 mai... Să vedeți cât „beneficiu” va veni deodată!

NUMIRI LA SIS ŞI LA CSJ Ion Druță a fost numit șef pe CSJ. Ion Druță are „la activ” câteva afaceri dubioase, cum ar fi cea în cazul companiei „Basconslux” SRL căreia statul a fost obligat să-i achite 14 milioane de lei pentu demolarea Stadionului Republican. Druţă „mustrare” n-a luat. A luat promovare. La SIS șef a fost numit Vasile Botnari. Care a fost șef la Moldova-GAZ. La care acționar majoritar este Gazprom. Gazrprom care este arma economică putinistă. A meritat omul promoție, nu-i așa? Ori nu-i promoție, ci nouă misiune? Cine să-i știe în CSI-ul ăla al lor benefic?...

BISERICEŞTI Markel și-a luat Mercedes nou-nouț. Cică i l-a dat Usatîi. Dar acest lucru nu contează. El zice că îi plac mașinile scumpe. Ar fi având vreo cinci!

Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am imbogăţit, și nu duc lipsă de nimic”, și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol” (Apocalipsa 3:17)

Iar gopnicii lui Markel continuă să-și facă de cap la Dereneu. Au agresat soția preotului Florin Marin. Autoritățile CSI-ului tac. Benefic.

DODONIADA După ce a mai fost o dată în Rusia, la Sankt-Petersburg, unde a ținut să menționeze cât de „influent” este Putin în Moldova, Dodon și ai săi au pus de-un miting la Chișinău de 1 mai. Au fost vreo 3000 de persoane, adunate cu țârâita din toată țara. Dacă nu erau materialele „didactice” ar fi arătat jalnic de tot...

Aurul și argintul vostru au ruginit; și rugina lor va fi o dovadă împotriva voastră: că focul are să vă mănance carnea! V-ați strâns comori în zilele din urmă!” (Iacov 5:3)

Cam atât am avut a vă spune. Ne vom lua rămas bun, dar nu înainte de a atribui tradiționala Cireșică de pe tort. Și în această săptămână aș vrea s-o trimit la Ministerul Economiei, care a comentat un apel public venit din partea unor ONG cu privire la condițiile în care este promovat proiectul „Arena Chisinău”. Comunicatul Ministerului zice așa: „Deci cei care atacă proiectul sunt deranjați că guvernarea se ține de promisiune și lucrează pas cu pas pentru a pune proiectul pe picioare. Dacă ar fi după ei, nici în 10 ani nu s-ar construi Arena Chisinău”. În primul rând, eu nu țin minte de asemenea promisiuni, dar treacă. Veți fi promis voi ceva nevestelor seara la urechiușă: o salbă cu diamante sau un mercedes nou, ca la Markel... În al doilea, Domnilor, țin să vă asigur: nu știu cum ar fi după voia ONG-iştilor, dar după a mea Arena Chișinău nu ar fi construită nici în 10 ani, nici în 20. Așa cum vreți s-o construiți voi – niciodată!

Partager cet article
30 avril 2018 1 30 /04 /avril /2018 07:00
"Venerația vițelului de aur": Fragment dintr-o biblie din 1372. (Petrus Comestor, Bible historiale, Meermanno Koninklijke Bibliotheek, La Haye)

"Venerația vițelului de aur": Fragment dintr-o biblie din 1372. (Petrus Comestor, Bible historiale, Meermanno Koninklijke Bibliotheek, La Haye)

Deseori se întâmplă ca un eveniment anume din săptămâna care se scurge să mă facă să sar în sus. Și, de cele mai multe ori, nu este neapărat din categoria celor mai importante. Americanii zic „over-reacting”. Cauzele acestei reacții supra-dimensionate pot fi diverse și există explicații plauzibile pentru fiecare din ele. Iată că și în această săptămână a existat un eveniment care m-a enervat peste măsură... Vom reveni la el neapărat, dar voi începe cu altceva.

POJAR²! Două incendii de proporție impresionantă s-au întâmplat în capitală săptămâna trecută. A ars acoperișul Institutului de Zoologie al AŞM și un centru comercial. Problema e că ambele au izbucnit practic în același timp... Din fericire, victime nu au fost. Încă nu știm care au fost cauzele și probabil nici nu vom ști. Dar e, în primul rând, o ocazie să ne aducem aminte că există persoane pentru care eroismul e doar o meserie. Curajul și profesionalismul pompierilor a fost exemplar! Dar pe mine m-a interpelat o postare a unui martor ocular pe Facebook care relata că la mall pompierilor le vine greu să intervină din cauza unor automobile parcate neregulamentar... Eu am văzut cum intervin pompierii la Paris. Vă asigur, dacă s-ar nimeri o mașină parcată aiurea pe aici și i-ar jena cumva în misiune, s-ar alege țăndări din ea, iar proprietarul ar mai fi primit și o amendă pipărata pe de-asupra. Și vai și-amar de capul celui care încearcă să li se pună pompierilor în cale!

CARAVANA CENTENARULUI FILMULUI ROMÂNESC ajunge și în Republica Moldova! Pe 27 aprilie, ora 17h00, la Centrul Cultural Odeon, va fi difuzat primul film din caravană-„Pădurea spânzuraţilor” în regia lui Liviu Ciulei. Pe28 caravana va fi la Călărasi cu „Două Lozuri”. Pe 29 – la Străşeni cu „Afacerea Est”.

55% PENTRU UNIRE Pe 25 aprilie au fost publicate rezultatele sondajului referitor la Unire. Centrul Social-Politic European a anunțat că 55% din locuitorii capitalei își doresc Unirea! Acțiunea, demarată în ziua de 1 aprilie și incheiată pe 19 aprilie, „a avut ca scop imbogătirea cu argumente obiective a dezbaterii publice referitoare la Unire, prin intermediul cifrelor interpretate de sociologi independenţi”. Ce să zic? Mi-ar place să fiu sigur că cifrele anunțate corespund realității. Totuși 79.742 de votanți e destul de impresionant pentru un sondaj! În vafoarea veracitatii celor declarate vom menționa că la scurt timp după lansarea votului pe decide.md pro-unionistii constituiau 2/3 din votanți. De asemenea trebuie să menționăm că PSRM a lansat apeluri către susținătorii săi să voteze împotrivă, ceea ce anulează argumentul precum că doar unuionistii ar fi votat... la urma-urmelor, nici 55% nu e chiar o cifră covârșitoare, dar cu un asemenea procentaj (pe țară, nu doar în capitală!) Unirea chiar se poate face! Apropo, săptămâna trecută încă o localitate a semnat declarația de Unire: comuna Manta din raionul Cahul.

COOPERARE MILITARĂ Armata națională a participat săptămâna trecută la exerciții multinaționale cu parteneri din mai multe țări occidentale, iar Ministerul Apărării al Republicii Moldova și Ministerul Apărării Naționale din România au semnat la BucureștiPlanul bilateral de cooperare pentru anul 2018. Tare-mi place când sunt semnate astfel de acte. Iar când mai sunt şi executate, nici nu mai vorbesc!...

NATO NE SCAPĂ DE OTRĂVURI Până la finele lunii iunie 2018, încă253 tone de pesticide vor fi evacuate din 2 depozite din Republica Moldova. Până în prezent, Ministerul Apărării a transportat şi distrus în Polonia 957 tone de deşeuri de pesticide din cele 1 269 tone planificate. Operațiunea a fost finanțată de NATO și coordonată de România. Din păcate știrea nu ne zice de unde s-au luat aceste chimicale. Să fie încă rămășițe de pe timpul URSS-ului?... Ori e rodul activității mai noi a „liderilor” noștri?... Din câte țin minte, fostul premier PLDM-ist, Streleț, avea un business de import de chimicale.

 

Acum, dacă am terminat cu cele mai bune, vom trece la cela mai nebune și iată că astfel ajungemşi la noutatea care m-a enervat peste măsură!

FINANŢĂM LISTA NEAGRĂ?Republica Moldova a procurat 69 de ambulanțe. Dar le-a cumpărat de la ruși! Sunt mașini GAZ, întreprindere care aparține oligarhului rus Deripaska, acel care a fost inclus în lista neagră de către SUA. Săptămâna trecută mă indignam peste măsură de faptul că Guvernul a anulat o licitație câștigată de o firmă românească pentru livrarea autobuzelor și a decis să le cumpere de la Belarus... E idiotism absolut! Guvernul ar trebui să înțeleagă că acest gen de decizii anulează orice discurs patetic și reduce la zero absolut până și acele intenții de a înscrie „Integrarea Europeană” în Constituție! Această clică de bandiți a prins rădăcini adânci!... Cică firma care a „câştigat” licitația a fost amestecată și în afaceri cu export spre Rusia (iar acesta-i business-ul lui Dodon, din câte vuiește țara). Interesant, ce otkat au luat paţanii ? Eu le doresc tuturor celor care au participat la această achiziție să fie duși când vor avea nevoie doar cu microbuze „Gazeli” de la firma GAZ din Rusia. Apropo, eu am făcut un search rapid pe google și am găsit producători de ambulanțe în România. Și să nu-mi zică careva că nu sunt bani! De o Arenă nouă, pe care Gaburici o anunță gata până la sfârșitul anului 2019, bani au destui se pare...

MOLDOBOI! POPOVICI Corneliu, ȘLAPAC Mariana, SCHIȚCO Nicolae, BOLOCAN Lilia, BOGATOV Constantin, BOLDUREANU Anuța, BRIHUNEȚ Manole, BUZILĂ Varvara, CAMINSCHI Iurie, COLÎBNEAC Alexei, CIOCANU Sergius, DRAGNEV Emil, MISCHEVCA Vladimir, ODAINIC Semion, TABAC Silviu... Sunt 15 nume, Membri ai Comisiei Naționale de Heraldică pe lânga Preşedintele Republicii Moldova. Știu că doi au votat împotrivă:Vlad Mischevca şi Silviu TabacLa şedinţă au participat 10. Au fost șapte care au votat pentru, iar persoana care s-a abținut a fost Iurie Caminschi. Ceilalţi au lipsit, unii din motive destul de serioase... Membrilor comisiei, cel puţin celor care erau suspectaţi să voteze împotrivă, ordinea de zi nu le-a fost comunicată în prealabil... Cei care au pregătit şedinţa respectivă,heraldistul de stat Tabac (deşi a votat împotrivă, a fost acel care a prezentat raportul despre aceste „steaguri”), secretarul Schițco, vicepreședinta Şlapac (cea care a desenat boul de aur într-un lac de sânge), președintele CNH Popovici, nu puteau să nu ştie ce anume va fi votat... Astfel functionează comisia care a votat pentru așa numitul „drapel istoric”(care în realitate nici măcar istoric nu e)al Moldovei: un cap de bou de „aur” (în heraldică nu există galben, dacă doriți să știți) pe un câmp roșu (care simbolizează, în aceeași heraldică, sânge vărsat)... Poate oare exista ceva mai simbolic şi mai potrivit pentru dodonişti? Închinați-vă la un cap de bou din aur pe un fundal de sânge vărsat!... Dodon vrea să trimită noile „drapele istorice” la toate primăriile dodoniste.

SĂRBĂTOARE ÎN TRANSNISTRIA! Are dreptate Nantoi: „Cine oare încă nu a fu...t moldovenii?” OSCE, it’s your tour! Hai să vedem doar cronologia evenimentelor. Krasnoselski pleacă la Moscova să-l vadă pe Rogozin. După asta au reînceput renegocierile în așa numitul format „5+2”. Moldova semnează acordul care le permite transnistrenilor să se plimbe pe unde vor, în toată lumea largă!, cu numere „neutre”, adică fără însemne oficiale moldovenești jignitoare pentru demnitatea lor de transnistreni independenți! UE salută, SUA salută, Filip (Șeful guvernului care a cumpărat ambulanțe de la Deripaska, tipul din lista neagră a SUA) se supără pe acei care se supără. Relax, dom’ Filip, și încearcă să primești plăcere, asta e... Dar asta nu e tot: se duc negocieri privitor la băncile din Transnistria, adică să le permitem bandiților să se conecteze la sistemul nostru bancar (Meleardul nu ne-o fi fost de ajuns, pe semne. Deși... Cu un guvernator al BNM care se lasă prins în poze la nunțile bandiților în Rusia cu tipi de alde Kirkorov alături... A fost demult, e drept, dar ce să-i faci dacă am ținere de minte?). Se duc de asemenea negocieri privitor la combaterea criminalității (Asta cum ar fi să discuți cu vulpea strategii despre paza cotețului. Ei, nu-i chiar vulpe, doar niște simpli teroriști care trimit mercenari în Donbass, de exemplu). Apoi Dodon a plecat la Tiraspol. S-a întâlnit cu Krasnoselski și au declarat că sunt tare mulțumiți de cum avansează lucrurile. No, să fiu înțeles corect: eu sunt pentru negocieri și pentru căutări de soluții integratoare. Dar eu aș vrea să știu ce obține R. Moldova în schimb. Că aşa e la negocieri, nu? Cică fermierii noștri ar fi primit acces la pământurile lor. Trebuia să fie din luna februarie. Acum e din august. Ce să facă un fermier în luna august pe ogor, eu habar n-am, deși eu nu sunt agronom. Ce zicea Nantoi, mai țineți minte?

12! Nu, nu sunt acei „angry men” din filmul lui Henry Fonda (1957) și nici jurații din filmul lui Mihalkov (2007) și nici măcar vitejii soldați americani care atacă tancuri călare pe cai în Afganistan în unul din ultimile filme propagandistice hollywoodiene (2018). Sunt candidații înregistrați pentru alegerile la funcția de Primar al Chișinăului din 20 mai. Pentru moment, prestațiile candidaților sunt lamentabile. Numai că noi suntem deprinși, nu? Nu suntem la prima campanie electorală... Dar cel mai dureros pentru mine este să observ prestațiile „unioniştilor” pe rețelele de socializare... Să vedeți acolo păruială!... Sport național, nu alta! Cum se mai beștelesc! Ce poate fi mai dulce pentru un „unionist” decât să-l atace pe alt „unionist” și să le demonstreze tuturor „unioniştilor” care este cel mai „unionist” din toți „unioniştii”?! Bine zicea acel care zicea: „Pentru a face Unirea, începeți prin a uni unioniştii”. Unionistului nici măcar Dodon nu-i trebuie, din moment ce găseşte un alt unionist...

Cam atât. Mai rămâne Cireşica de pe tort! Săptămâna aceasta o voi acorda lui Iurie Roşca, ori Judecătoriei municipiului Chișinău, sediul Buiucani, care l-a obligat să dezmintă acuzațiile aduse în anul 2006 (!) ex-ministrului apărării Valeriu Pasat, precum că ultimul ar fi pregătit o lovitură de stat, la indicația Moscovei. Apropo, Roşca s-a pomenit şi cu un dosar pentru o afacere din 2009! Toate bune, e bine că Roşca o încasează măcar şi 10 ani mai târziu! Dar, totuşi, cui îi convine să-l aducă din nou în prim-plan?

Partager cet article
26 avril 2018 4 26 /04 /avril /2018 17:09
Stropul de Chihlimbar găsit de Cătălin Pavel

Aşa începe povestea, deşi, ca de obicei, începutul este doar sfîrşitul altei poveşti sau sfîrşitul comun a cincizeci de poveşti, cum îţi dai seama şi singur. 

Cătălin Pavel, „Chihlimbar”, (Polirom, 2017, p.12)

 

Habar n-am despre ce-i această carte. Cum să povestești o poveste fără poveste, fără început și fără sfârșit, fără repere sigure ori cu repere într-atât de vagi, precum lumea care te înconjoară? Ori mai multe lumi, lumea întâi și lumea a doua, or mai fi și altele… Oricum ne înțelegem și o înțelegem, că doar n-om fi din Argentina?

Am mai pățit asta și cu un film francez de prin 2001 (o fi deja vechi?) de care s-au îndrăgostit toți și pe care aș fi incapabil să vi-l povestesc și din care nu mi-a rămas bine gravat în memorie decât personajul, Amélie Poulain...

Ah da, personajele din carte: Josquin, Ilona, Magde… Ceva cu muzică sau, mai potrivit (aici) zis, trubaduri, ceva cu cruciade, ceva cu orașe și haiduci, ori briganzi, ca să corespundem mai bine tonului acestei scrieri… Bandiți de drumul mare care se cuvine să joace la aceeași nuntă cu potera, nu-i așa ? Căci altfel, cum s-ar defini ei, dacă nu prin existența celorlalți? Cazuistică accidentală, doar atât. Căci altfel cum s-ar deosebi ei de un Argint? Aici ar fi și inutil să vă zic că acesta din urmă e un funcționar de la primărie. Și ce altceva ar face ei toți împreună dacă nu l-ar căuta pe Dumnezeu, în pilde și povești, unde să-l mai cauți dacă nu acolo?

Până și un Dimitrie Cantemir apare din când în când în acest caleidoscop și nici nu l-ai mai vedea altfel decât cu un acordeon în brațe. Aici chiar mă simt obligat să zic că prefer, și de departe, predestinaţia-i de scamator inocent și talentat inventată de Cătălin Pavel. Dar poate asta a și fost în realitate, iar restul nu sunt decât o invenție din cu totul altă poveste?

Iată că am ajuns, pe cărări la fel de întortocheate precum cele din carte, și la autorul ei. Totuși e bine când cărțile nu sunt scrise de scriitori de mesrie. Ce-o mai fi și meseria asta de scriitor, nu mai știe nimeni, dar atunci când citești texte compuse de medici, ingineri ori arheologi înțelegi că acești oameni chiar pricep ceva în felul cum funcționează această adunătură de materie din jurul nostru.

Și tot nu v-am spus nimic despre carte... Dar ce altceva poți povesti despre ea, decât acea plăcere lichefiată în care te scufunzi citind-o? O carte de limbaj, o carte de atmosferă, o carte de lichid amniotic. O carte în care intri ca într-o beție europeană. E acel Millefiori al nostru pe care îl visăm și-l ducem dintr-un loc în altul, dintr-un secol în altul, visând, construind, distrugând, mai și murind din prostie sau de molime continentale...

Privește o bucată de chihlimbar, imaginează-ți pentru o clipă că în forma lui inițială a fost un lichid, sai în această sevă și închide-o în urma ta!

(Dar n-o fi lichidul mai mult o caracteristică ce ar descrie timpul decât materia? Ce-o fi considerat solid astăzi, mai rămâne oare solid din perspectiva zecilor și sutelor de mii de ani? Pangéa s-a scurs și ea în picături...)

Partager cet article
23 avril 2018 1 23 /04 /avril /2018 15:05
Plahotniuconită generalizată. Metastaza unei boli „naţionale”

Nu mai intra în această capcană de lupi! Te implor!

Nu va fi o luptă cinstită!

Arma ta sunt mândrele ţepuşe de os, dar ei te vor păcăli,

Dându-ţi să împungi mereu

O himeră roşie

Tu nu ştiai că vei muri, tu nu ştii c-ai murit,

Tu, animal simplu, superbă zeitate...

Animal perfect, care împungi himere...”

Marin Sorescu “De partea taurului”*

 

Să ne-aducem aminte! Să plonjăm în oceanul timpului la o adâncime de doar 10 ani de zile, echivalentul în perspectivă temporală a genunchiului broaștei: 2008 – Republica Moldova este sufocată de clanul Voronin. Iar Voronin, dacă nu ați uitat, căci pentru asta e nevoie de un efort puțin mai mare și nu cred că suntem capabilii de o apnee care să ne permită să atingem adâncimi abisale de tocmai 40 de ani, este un fost membru al Sovietului Suprem al RSSM (din 1980) și fost Ministru de Interne al RSSM (1989)).

În 2008 clanul Voronin părea atotputernic, de neclintit. Poporul compunea bancuri despre Oleg, fiul odiosului Președinte, care „numai el lucra în țara asta” făcând aluzie la controlul cvazi monopolist al tuturor rețelelor economice, circulau zvonuri despre bandiții lui Oleg care puteau „ridica” orice afacere cât de cât profitabilă din țară, cu nume și cazuri concrete: cutare a fost sechestrat, cutare a fost torturat, cutare a dispărut, ălălalt a fost judecat... Marian Lupu era Președinte al Parlamentului, Igor Dodon – Ministru al Economiei în guvernul lui Tarlev apoi chiar vice-Prim-Ministru în guvernul Zinaidei Greceanîi... Voronin era mama și tatăl tuturor relelor... Totul pentru a scăpa de Voronin!

Apoi a venit 2009. Voronin a fost „dat jos” cu prețul a cel puțin trei victime... A urmat o perioadă a AIE-urilor, iar în popor s-a cristalizat destul de rapid un gând, o idee națională, dacă doriți: „Înainte trebuia să dai la unul, acum trebuie să-i hrănești pe trei” cu aluzii la alianța tripartită: PLDM – PL – PD. Salvatorul națiunii se chema Vlad Filat, fost director general al Departamentului Privatizare și Administrare a Proprietătii de Stat, fost Ministru de Stat, ex-membru al Partidului Democrat din Moldova! Ah, cu cât entuziasm aderau toți la PLDM!...

Intram în perioada numită „poveste de succes” în relația noastră cu Uniunea Europeană care culmina cu parafarea de către Republica Moldova a textului Acordului de Asociere cu UE, la 28 noiembrie 2013, la summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius.

În paralel, în toamna lui 2012, PCRM (cu același Voronin în frunte!) lansează pe piață sintagma „stat capturat”. Utilizat inițial doar de instituțiile media pro-kremliniste, exrpresia respectivă a fost promovată intens și a devenit astăzi un mem generalizat.

În 2014 (anul în care a fost anexată Crimeea, dacă se pot face analogii) a fost dată lovitura! Imperiul a contraatacat: a avut loc premiera națională a spectacolului „furtul miliardului”, atunci când niște hoții endemice au fost transformate în eveniment mediatic de rezonanță mondială, iar țap ispășitor (să nu încurcăm sensurile: „ispăşitor” nu înseamnă „inocent”) a fost ales Vlad Filat. Numai că acest paratrăsnet nu putea funcționa prin definiție, căci dragonul (zmăul) prin părțile noastre nu are niciodată un singur cap, și continuăm de atunci să ne bălăcim în „statul capturat”, o invenţie PCRM-istă, sculptată de acum încolo în scoarța creierului fiecărui cetățean, de la vlădică la opincă. „Furtul miliardului” a constituit acel șoc psihosomatic prin care s-a incrustat „statul capturat” în mințile oamenilor.

Printre altele, protagoniștii noștri din 2009 o duc destul de bine: Voronin, Lupu și Greceanîi sunt deputați în Parlament, Dodon este ditamai Președinte, Shor, executorul "furtului miliardului", este primar de Orhei (deși el era un mare necunoscut în 2009, la fel precum Plahotniuc sau Usatîi)...

Astăzi, cel puțin mediatic, ne regăsim în exact aceeași postură că în 2009: Moldova ar fi toată la cheremul unui singur om – Vladimir Plahotniuc. El este astăzi, printr-o prestidigitație maleabilă, reperul însuși al „adevărului”. Poziționările, oricare ar fi ele, se fac în funcție de acest stâlp totemic, viu colorat. Totemul, precum îi stă bine oricărui totem, n-o duce chiar rău și puțin îi pasă de tot ce gravitează în jurul său. În Moldova iarăși se pot face afaceri, cu un foarte mic disconfort, supărări ocazionale peste care treci relativ ușor, lumea este clară, și regulile stabile (iar business-ul asta vrea: reguli stabile, nu neapărat „democraţie”).

XXX

Acum câțiva ani, nimeream într-o rezervație de indieni din Statele Unite. Un loc de vizitat pentru turiști, o butaforie cu un muzeu în centru, căci indienii nu mai sunt demult ceea ce descriu exponatele lui și duc o viață de... americani ordinari. Și în acel complex turistic era și un totem. Mare, solid, viu colorat. Dar care și-a pierdut orice semnificație supranaturală, căci nu vine nimeni să i se roage, nu stau cozi precum la Kamazul cu agheazmă din centrul Chișinăului.

 

P.S.: Iată o serie de întrebări (pe care am să le las retorice):

- Dacă mâine cade Plahotniuc, așa cum a căzut Voronin, ce se va întâmpla?

- Cine sunt noii „salvatori ai naţiunii” și ce biografii au?

- De cât timp au nevoie moldovenii pentru a ciopli un nou totem?

- Atunci când un bigot își sparge țeasta bătând mătănii, e vinovat totemul sau bigotul?

- De ce pleacă din țară acei care venerează totemul și acei care aruncă cu pietre în totem (să nu uităm nici de acest rol al său!)?

 

*Acest motto de Marin Sorescu a fost folosit pentru un text pe care-l publicam pe 15 iunie 2011... Ce dureroasă este actualitatea lui...

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher