În sfârşit!

În sfârșit o săptămână la înălțimea așteptărilor! Ah cât de rare sunt asemenea săptămâni! Câtă efervescență, câte evenimente demne de penița celor mai iscusiți umoriști și de cea mai acidă satiră! Mi-e și teamă să mă apuc să v-o descriu, nu cumva să nu fiu la înălțime... Apropo, săptămâna care vine, pe 13 februarie, se vor împlini 170 de ani de la moartea lui Ion Luca Caragiale. Iată cine s-ar fi simțit în largul lui în Republica Moldova anului 2022! Dar avem ce avem... Vă veți mulțumi și cu scrierile mele. Iar pe Caragiale vă invit cu insistență să-l citiți, măcar și pentru a vă da seama de decalaj.

Nici nu prea știu cu ce să încep... Ne vom lansa cu cel mai hilar eveniment al săptămânii! La drept vorbind, nu țin minte când am râs cu atâta poftă. Nu știu dacă sunt capabil să aduc un echivalent în toți acei 30 de ani de „independență”. Poate mă ajutați?

Dar nu vă chinui mult degeaba, vă zic la ce mă refer: la mega-petrecerea din clubul ATTICO. Totul e genialisim în această poveste!

Așadar, ce s-a întâmplat? Să începem de la început: Guvernul, studiind atent comportamentul virușilor de tip Covid-19, de neamul Omicron, constată că acesta este o fiară feroce de noapte și iese la infectat populația pașnică începând strict cu 22h30. Ar fi scos tancurile să împuște toți virușii până la ultimul, dar n-are. Iar Humvee-urile cu mitraliere asigură probabil securitatea frontierei la Est (acolo unde Transnistria iarăși face manevre militare) și nu pot fi deranjate așa cum a făcut-o iresponsabilul Dodon pe timpuri. Suntem convinși că guvernarea actuală este mult mai responsabilă și discută la CSS anume situații de pericol iminent de război, de securitate, și nu „creșterea pensiilor și a compensațiilor la plata resurselor energetice”, căci nu degeaba am scăpat de Dodon și de Plahotniuc!

Dar să revenim la noaptea care ne interesează: luând în considerație această situație excepțională, comisia pentru stări excepționale care tratează doar situații excepționale decide să închidă toate localurile fix la 22h00. O decizie justă, căci lasă oamenilor tocmai 30 de minute ca să ajungă fiștecare la casa lui, să închidă ușa, nu cumva să-l prindă dezmățul de afară. Fiți pe pace, The Forever Purge, nu e chiar pentru Forever, ci doar Exceptional, precum comisia. Numai că cetățenii noștri nu s-au prins și nu au înțeles solemnitatea momentului. A fost cică ziua procurorului (un fel de Судная ночь pe rusește) și acei cu pricina, vreo 300 de persoane, au ajuns la clubul ATTICO pentru a serba această dată importantă, uitând, ca niște oameni fericiți ce se află în această țeară (e una din puținele caste care pot să-și permită să afișeze acest statut pe facebook fără a minți), de ceas și de scurgerea timpului... Și uite-așa s-a făcut ora 23h00...

În același timp, undeva la un alt capăt de oraș, bravi super-eroi ai timpurilor noi, polițiști, unități de forțe speciale, frați cu însuși Zeus din vârful Olimpului de s-au învrednicit de numele „Fulger”, echipați și înarmați, au ieșit la luptă cu inamicii ordinii publice, în prealabil punându-și măști atotputernice și atotprotectoare (probabil de aia și le spune „mascați”). Așa și înaintau ei prin cinstita cetate a Chișinăului, hăcuind la covidași cu sabia cu sutele și doborând în luptă crâncenă omicronași cu miile, până au ajuns la poarta iadului de pe pămând cu nume falnic „ATTICO”. Acolo se ascundea toată Sodoma și Gomora Moldovei (apropo, nu-i exclus ca această metaforă să fie deloc o metaforă)!

Au dat ei deci să intre în incinta dezmățului suprem, dar n-au putut! Belzebut s-a speriat de bravii noștri arhangheli și a închis ușa. Pe dinăuntru. Cu toți 300 de inși la pachet! A închis și luminile, mimând inocența angelică și cerându-le fiilor lui Zeus fițuică de la sfântul Petrea pentru a putea trece de poarta iadului. Sfântul Petrea țidulă nu le dăduse (nu-i exclus să fi fost și el printre acei 300 de cheflii) așa că bravii mascați au cam dato-n bară... Dacă ar fi avut un tanc (care, din câte știm deja, lipsesc ca specie în peisajul nostru), sau măcar un Hamvee (care, din câte presupunem, ne păzesc de război la frontiera cu Transnistria) ar fi nimicit acest cuib de draci de tot, dar... nu aveau. Așa că au rugat frumos să li se deschidă. Dar să te rogi funcționează doar la biserică (și asta cu intermitențe). La alte porți se negociază altfel, respectiv eforturile polițiștilor rămâneau fără răspuns. Și așa – timp de trei ore!

Între timp, cinstita adunare, fără vudkă și tabaciok, fără lumină și distracție, a început să se cam sufoce... Și au început a suna la 112 și la... poliție ca să li se dea drumul afară! Ce coincidență: poliția era deja la ușă și de trei ore încerca să intre!

Uite așa o poveste s-a întâmplat săptămâna trecută la Chișinău... Toate bune, dar să revenim la origini (nu, nu la celebra operă a lui Gustave Courbet mă refer...). Totul a început de la intenția nobilă de a proteja oamenii de Omicron... Cred că atunci când 300 de persoane petrec peste trei ore înghesuiți într-un spațiu neaerist niciun virus nu poate să-i atingă!

TRENULE, MAŞINĂ MICĂ Săptămâna care a trecut a fost aleasă și piesa care ne va reprezenta la Eurovision. O piesă interpretată de solistul formației „Zdob & Zdub” și orchestra fraților Advahov, „Trenulețul”. Dar să știți că nu trenul e mic, ci altceva. Nu știu ale cui anume, dar publicul s-a pomenit cu cuvintele inițiale ale textului schimbate. Cuiva i-a fost frică: nu care cumva să supărăm pe cineva vorbind, măcar și aluziv, despre Unire... Până la urmă a ieșit bine: ni s-a promis că va fi păstrată varianta inițială a textului. Vom trăi și vom vedea. Dacă cresc la loc ori ba.

EX-DEPUTAŢI ARESTAŢI Un grup de tocmai 13 ex-deputați în Parlamentul Republicii Moldova au fost reținuți săptămâna trecută pentru îmbogățire ilicită. O mică coincidență, absolut întâmplătoare: toți acești deputați au abandonat pe timpuri PCRM-ul lui Voronin pentru a adera la PDM sau la ŞOR. Nu ne supărăm. Să sperăm că logica respectivă (să-i zicem „algoritmul”) vă fi respectată și pentru ceilalți deputați care au trecut „subit” , din pure cionvingeri ideologice sau doctrinale, de la o formațiune politică la alta. Mai sunt, mai sunt...

75%! Este, fără îndoială, cea mai bună noutate a săptămânii! Întotdeauna am găsit că statisticile despre numărul celor care sunt favorabili Unirii în Republica Moldova sunt stranii. Adică îmi păreau prea mici. Mă rog, poate greșesc eu: știți cum e cu chestia aia cu bulele personale... Dar sunt totuși suficienţi indicatori care mă fac să cred că numărul „unioniștilor” e mai mare decât cel anunțat. Și unul din elementele care mă fac să cred acest lucru este faptul că propaganda antiunionistă a început, de ceva vreme, să insiste şi să ne convingă că orice ar vrea moldoveanul din partea stângă a Prutului, românul din partea dreaptă a aceluiași râu nu l-ar vrea și gata. Săptămâna trecută un sondaj realizat în România a arătat că 75% din români își doresc re-Unirea cu Republica Moldova!

ȘI PUNCTUM!

Agenda națională a trecut definitiv pe planul secund de când amenințarea unui "mare război" planează asupre Europei orientale. În Republica Moldova acest război a luat forma unei creșteri permanente a prețurilor la gaze și produse petroliere. Și în această săptămână au fost anunțate scumpiri...

Nu-i vorbă, prețurile cresc peste tot în Europa, dar Republica Moldova nu are suficiente resurse pentru a rezista o lungă perioadă presiunilor și nu a fost capabilă să-și asigure, timp de 30 ani de „independență”, măcar posibilitatea tehnică da a ieși de sub papucul Gazpromului...

Acum Gazpromul își va face de cap cum vrea el... Spre exemplu, mărirea retroactivă a tarifelor anunţată săptămâna trecută. Cum vă place? Dar eu cred că Moldovagaz va da dovadă și pe viitor de creativitate. Găgăuzia (cel puțin, unii de acolo) a anunțat că ar vrea să negocieze separat prețurile pentru gaze cu Gazprom. De ce? Fiindcă rolul Găgăuziei este exact același ca și rolul Transnistriei. La momentul potrivit ei vor executa ce au de executat.

Destabilizarea situației, crearea unei mișcări de contestație, haos, nemulțumire... O supărare socială poate lesne fi direcționată într-o direcție sau alta... Europenii înțeleg asta și sunt disponibili să ne ajute cu bani, conștienți că altceva nu pot face pe termen scurt. Să sperăm că vor mișca pe viitor.

În rest... E o perioadă foarte anxiogenă și nimic nu ne permite să fim prea optimiști. Să nu uităm că Rusia are armată în coasta noastră, iar ce ordine vor primi în caz de escaladarea războiului început în 2014 (să fim conștienți de faptul că nu e un conflict „nou”!) nu putem şti. Pot s-o ia spre Est. Dar dacă o apucă spre Vest? Mă amuză optimismul unora. La fel precum mă amuză „prognozele” încrezute, oricare-ar fi ele, ale altora...

Niciun raționament nu ține... Fiindcă ceea ce se întâmplă nu are cauze raționale. Pentru a deduce un raționament ar trebui considerat iraționalul. Dar câți o înțeleg? Pentru moment mă bucur și eu de fiecare zi de pace și de oricare din evenimentele care îndepărtează războiul...

Cam atât...

Poate cel mai important lucru: săptămâna care a trecut, pe 24 ianuarie 2022, s-au împlinit 163 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Pe harta Europei apare România. Ceea ce numim astăzi „Basarabia”, din 1812, era deja sub ciubota imperiului rus. Așa cum ramâne și astăzi...

Nu știu de ce îmi amintesc zilele astea de cum închinau mereu buneii noștri: „Să fie pace!”...

Există săptămâni, precum aceasta, despre care elementar mi-e lehamite să scriu. Problema e că aceste săptămâni sunt din ce în ce mai multe. Iar atunci când am încercat să înțeleg mai bine unde-mi dispare subit motivația mi-am dat seama că, de fapt, totul e elementar: am impresia că repet mereu aceleași lucruri. Pe bune, fraților, ce nu mai este clar? De ani de zile călcăm mereu și mereu pe aceeași greblă (vai, nu, scuzați, grebla e aceeași, dar e vopsită în altă culoare!)...

La ce mă refer anume? Păi cum la ce? La starea de urgență energetică! Iată eu unul nu pot să înțeleg ce mai trebuie să facă Gazpromul pentru ca noi să renunțăm definitiv la orice relație cu ei... Și de această dată Gazprom a amenințat că închide robinetul dacă MoldovaGaz (care e același Gazprom) nu achită până pe 20 ianuarie prețul pentru gazele din... ianuarie! Moldova a plătit și Gazpromul a plătit Gazpromului... Ptfu! Că doare mintea de această aiureală...

De 30 de ani se tot vorbește despre securitate energetică și interconectări de tot felul. Degeaba! Ni s-au dat și bani pentru asta, dar nimic nu s-a făcut.

(Mică paranteză istorică I: Doar un exemplu: terminalul de la Giurgiuleşti trebuia, în primul rând, să fie o poartă pentru importul de hidrocarburi din lumea largă (țin bine minte discuțiile la acest subiect). În realitate a devenit un terminal pentru exportul produselor agricole monopolizate de niște afaceriști dubioși... Exemple mai sunt, poate chiar și mai strigătoare la cer...)

Dar, stați, că asta nu-i tot: Gazprom, care este MoldovaGaz, a cerut de la ANRE să mărească din nou factura pentru gaze, căci Gazprom, care este Gazprom, iarăși a mărit prețul pentru gazele livrate Moldovei!

(Mică paranteză istorică II: activele MoldovaGaz, care este astăzi Gazprom, au fost constituite inclusiv din banii cetățenilor RîMî, care au finanțat la greu rețeaua de distribuire a gazelor naturale. Vă mai aduceți aminte de miile de lei adunate de la oameni pentru ca să le „tragă gaz”? Ar fi fost firesc ca acei care constituie capitalul unei întreprinderi să fi primit o cotă-parte, acțiuni spre exemplu. Nu, n-au primit nimic. În schimb, Gazprom a primit ulterior pachetul majoritar al MoldovaGaz. Pe gratis. „În contul datoriilor”. V-ați adus aminte? Ori poate am greșit eu ceva?)

Ziceam cândva (nu vă ziceam și mai sus că totul a fost deja scris?) că Putin ar merita un monument pe undeva prin PMAN. Să știți că nu glumesc. Nu există om care să fi făcut mai multe pentru a trezi pofta de emancipare a RîMî față de Rusia decât țarul Putin! Așa că – davai, Gazprom! Mărește prețurile și mai departe! Nu te opri, MoldovaGaz! Chiar sunt curios, cât va mai răbda statul ăsta să-și bată cineva joc de el într-atâta?

Deși... Iarăși, una spusă demult: „Republica Moldova” nu poate fi altfel. Prin definiție. Nu poate un cartof să fie portocală! Ascultați adresarea președintelui Maia Sandu către nărod și veți înțelege din ce cauză. Dacă desigur nu sunteți amatori de călcat pe greble. Poate că vă place. Perversități există multe pe lume, adevărat... Iar culori – câtă frunză în codru (pe timp de vară, de la sine înțeles, când e mai ieftin gazul).

DISPARIŢII Săptămâna trecută am aflat că au plecat în lumea celor drepți pictorul Andrei Mudrea și poetul Ion Vieru... Pleacă garda veche... Odată cu ei dispare și o bună parte din memoria noastră colectivă. Iar odată cu dispariția memoriei dispare și speranța. Și acest lucru din urmă nu este o opinie, ci o axiomă.

O altă dispariție m-a întristat enorm săptămâna trecută: revista literară „Contrafort” nu va mai apare. Dupe 27 de ani își încheie activitatea. Redactorii ei, Vitalie Ciobanu și Vasile Gârneţ, nu au adus nicio explicație. Poate că nu mai au forțe, poate că nu mai au bani, poate că nici una nici alta... Cert e faptul că revista nu va mai fi.

TINERI NU-S Să nu-mi spuneţi că aflaţi ceva nou. Tineri nu-s. Şi despre asta am mai scris. De nenumărate ori. Ni se comunică că în 2006-2007 în RîMî erau 39 de studenţi la o mie de locuitori, iar în prezent acest raport este de 22,6 studenţi la o mie de locuitori. Şi vor fi şi mai puţini. Ultimul an în care în Republica Moldova s-au născut mai mulţi oameni decât au murit a fost în... hai, să vad: aveţi o închipuire? Dacă nu, vă mai zic o dată: această minune demografică s-a întâmplat acum 22 de ani, în 1999.

„Istoria neamului nostru ne arată că am reuşit, atunci când am rămas uniţi în faţa greutăţilor.” (din adresarea preşedintelui, M. Sandu, către nărod. (punctuaţie originară))

Punct final. Cerem detalii despre paginile glorioase ale "neamului". 

Trăiască falnicul, independentul, neutrul şi indivizibilul stat „Republica Moldova”, tovarăşi!

În sfârşit!

În sfârșit au trecut și sărbătorile de iarnă la moldoveni! O bună parte a moldovenilor au chefuit chiar și acum două zile. Să fiu înțeles corect: nu am nimic împotriva celor care sărbătoresc pe vechi. Mă doare absolut în cot. Fiecare sărbătorește ce vrea și cum vrea. Dar trebuie să înțelegem un lucru simplu. Felul în care celebrați sărbătorile de iarnă e un marcher în lumea creștinismului. Unul din mai multe, dar totuși unul destul de important: există creștini care serbează „pe nou” (căutați cine sunt ei și deduceți o listă de atribute, dacă doriți) și există creștini care serbează „pe vechi”. Nu vreau să supăr pe nimeni și vă voi lasă să duceți la un bun sfârșit exercițiul logic.

Există totuși și o latură bună în această schizofrenie națională: pe durata acestei orgii gastro-etilice mai amorțește puțin „țeara” și beneficiem și noi, editorialiștii, de puțin răgaz. Iată că și de această dată evenimente nu prea am avut, iar cele care s-au întâmplat s-au intâmplat departe, cam pe acolo pe unde își avea ceva interese economice clanul Stati.

Să vedem ce noutăți au mai zguduit mult-pătimita și mult-docila societate dintre Prut și Nistru:

SCUMPIRI – SCUMPIRI – SCUMPIRI! Ce scumpi ne-am făcut! Presa ne relată că asistăm la scumpirea cea mai mare din anul 2006, fiind chiar mai mare și decât în 2015, atunci când prețurile au crescut ca urmare a așa-numitului „furt al miliardului”. Impresionant, nu? Aici e exact momentul pentru ca să facem o pauză pentru reflecție. Dar vom alimenta și noi puțin această morișcă generatoare de întrebari:

FACTURI – FACTURI – FACTURI! Plouă pe net cu facturi pentru gaze. Toate au menirea să stârnească indignarea maselor populare. Exact ca într-un orășel din îndepărtatul Kazahstan, cam pe acolo pe unde își avea niște interese economice clanul Stati, interese care inițial trebuiau să deservească interesele tânărului stat „Republica Moldova”. Dar asta a fost demult. Să trecem peste legendele urbane și să revenim la zilele noastre. Faptul că Moldova Gaz împreuna cu Gazprom vor face tot pentru a exacerba la maximum situația și să ațâțe spiritele nu ar trebui să ne mire. Ceea ce ar trebui să ne mire (și poate chiar mai mult decât mire) este însuși faptul că Republica Moldova are astăzi contract cu Gazprom. Apropo, a fost oare contractul cu Gazprom făcut public (dacă e să presupunem că există unul)?

Nu știu care a fost obiectivul operațiunii „furtul meleardului”, nu știu dacă a fost operațiunea o reușită ori dacă a fost dejucată așa cum au încercat unii să ne convingă pe vremuri. Vom constata doar anumite similitudini.

AREST CU NĂBĂDĂI A fost reținut Vasile Costiuc, președintele partidului „Democrația Acasă”. Vă mai aduceți aminte de tractoarele din PMAN? Era o persoană foarte vizibilă la acele proteste... Reținerea respectivă este curioasă din mai multe puncte de vedere, ţinând cont de faptele incriminate, departe de a fi „demne” de atenția unui grup operativ de mascați ca în filme. În primul rând, Costiuc a fost un aliat al actualei majorități. În al doilea – foarte curioase sunt declarațiile lui Costiuc. Iată o mostră: „Problema-i mult mai amplă și e politică. Pe 11 ianuarie am primit propuneri să particip la destabilizări în masă și am refuzat și pe 12 am fost luat de acasă. În izolator am primit propuneri ca să recunosc vinovăția și să trec de partea unor grupuri obscure pentru a participa la formarea unui nou Guvern.”

Habar n-am dacă sunt aceste (şi celelalte) declaraţii ale lui Vasile Costiuc adevărate. Ar trebui organele abilitate să ancheteze. Da, dar oare nu „organele abilitate” l-au arestat?...

Uite-aşa un impas, dragii mei...

OLIGARHUL Iată acum nu glumim deloc. Prestigioasa revistă „Time” a publicat un articol (plătit, cel mai probabil) despre Trans-Oil Group, cel mai mare grup industrial din Moldova, condus de Vaja Jhashi. Iată deci un adevărat oligarh în carne și oase (chiar el se lăuda că reprezintă 7% din PIB-ul Republicii Moldova!). Îmi veți spune că totul e ok cât timp nu sunt încălcate legile, dar să știți că nu-i chiar așa de simplu. Nu ştiu cum ceilalţi, dar eu unul am învățat la scoală că o situație de monopol sau oligopol într-un sector economic duce inevitabil la declinul sectorului respectiv. Apropo, cum stăm noi cu lupta cu oligarhia? Așa și stăm: cineva-i cineva, iar cineva nu-i cineva.

CIREŞICA DE PE TORT din această săptămână o vom trimite din nou... vameșilor (pe care îi vom felicita fără nicio ironie)! Și de această dată vameșii au anunțat că au arestat viori. Tocmai patru! Transportate de un cetățean moldovean în vârstă de 35 de ani, care nu pare să fie laureat al concursurilor internaționale de vioară. Transportate la bordul unui microbus care venea din Marea Britanie. În huse pe care pot fi citite inscripțiile „Antonius Stradivarius Fecit Anno 1705”, „The Maidstone”, „Meisten-geige geb. 1824”. Nu în zadar aduc aici toate aceste detalii. Pentru că există o mare diferență între acest caz și cazul vioarei Alexandrei Canunova de acum câteva săptămâni.

Și totuși trebuie să fie ceva în spatele acestor povești cu viorile...

Ce este Omul din eprubetă (mai bine zis, Embrionul)? Un experiment al profesorului Brauner? Un extraterestru materializat pe Terra? Un geniu? Un suflor ratat? Un magician? Un psihanalist? O dovadă materială a constantei Psi? Un șarlatan?...

Dar stați!, că noi despre carte scriem, nu despre personajul ei!

Cartea „Omul din eprubetă” ne este prezentată drept un roman de-al lui Nichita Danilov! A încerca să storci în câteva rânduri un presupus fir epic din această scriere monumentală (mă refer la cel puțin un sens al acestui cuvânt, căci cartea are peste 500 de pagini!) este un exercițiu ingrat și cvazi imposibil. Poate că am și reuși, dacă nu era afurisitul de Cronovizor care dă peste cap orice continuitate narativă, spațială, temporală, dimensională...

Unde ești, sacră unitate a timpului, spațiului și acțiunii? Cum unde? Acolo unde a plasat-o istoria literaturii: în epoca clasicismului francez. S-o lăsăm deci unde stă şi să revenim la tipurile noastre!

Și totuși ce este „Omul din eprubetă?”

Un delir! În cel mai direct sens al cuvântului (vom insista și aici asupra sensului cel mai pozitiv al cuvântului respectiv)! Câteva artificii – cronovizorul, constanta Psi, experimentul unui savant nebun, deplasarea unei părți a acțiunii undeva aiurea, pe Andromeda, – îi permit autorului să nu mai țină cont de nicio convenție (scripturală, de la sine înțeles). Aceste propteli narative sunt un alibi suficient pentru florilegiul de reflecții și fantezii din cele mai neverosimile, curajoase, provocatoare pe alocuri, zeflemitoare deseori, despre... despre aproape tot! Prezent, trecut și viitor, condiția puterii și exercițiul ei, religie, filozofie, stări existențiale, conștient și inconștient, fatalitate și liber arbitru (și încă multe alte bazaconii) sunt prezentate cititorului de-a lungul acestei odisei lecturale absolut delicioase.

Vom pune și noi punct aici (ori puncte de suspensie) acestei note de lectură, invitându-vă să vă alăturați periplului intersideral, plonjând în lectura acestei scriituri fantasmagorice!