Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
14 février 2022 1 14 /02 /février /2022 23:08
Săptămâna în care am aflat ca moldovenii au gaz în cap

Săptămâna care a trecut a fost una asemănătoare cu “bania” rusă. Din alea de tip extreme: când după ce stai până la limita rezistenței fizice la temperaturi aproape de fierbere ieși urlând afară și te arunci direct în zăpadă sau în copca pregătită din timp. Uite-așa un contrast. Acum stau și mă gâdesc cu care să încep: cu cea fierbinte ori cu cea rece?...

GUVERNELE ROMÂNILOR Pe 11 februarie a avut loc o ședință comună a guvernelor României și Republicii Moldova. România ne va mai ajuta cu 100 de milioane de euro. Asta-i bine. Va fi construit un pod peste Prut: asta e mega-bine. Diplomele, certificatele și titlurile științifice vor fi recunoscute reciproc. Acordul a și fost publicat în Monitorul Oficial. Şi asta e mega-mega bine! A fost semnat un acord despre reducerea tarifelor de furnizare a serviciilor de roaming. Aici nu prea am înțeles: de ce nu l-au anulat de tot? Până și Poștele au zis că vor colabora (de la aceste organisme, condamnate spre colaborare prin definiție, ne așteptam cel mai puțin la asemenea act de curaj!). Mai pe scurt, noutăți bune, de la moderat pâna la foarte! Acum să punem toate astea cap în cap cu altă știre: pe 10 februarie 2022, s-au împlinit 12 ani de la înființarea Autorității Naționale pentru Cetățenie (ANC). Doar în această perioadă (1 ianuarie 2010 - 5 noiembrie 2021) 1 027 091 basarabeni și-au redobândit cetățenia română. Reiese că s-au întâlnit două guverne românești?

GAZE – GAZE – GAZE! Criza gazelor e în plină desfășurare, iar soluțiile nu cad din pod singure. Într-un fel, Gazpromul și-a semnat actul de condamnare. Șantajul energetic a pus pe urechi întreaga Europă. Europenii vor căuta soluții pentru a nu mai fi la cheremul Gazpromului și ceva-mi spune că se vor discurca. Dar pe noi ar trebui să ne intereseze ce se întâmplă la noi acasă. Gazpromului tare nu i-a plăcut idea unui audit la MoldovaGaz și se opune categoric. Acest lucru nu ar trebui să ne mai mire. Mai există din acei care cred că lucrurile sunt curate la MoldovaGaz?...

Între timp, Republica Moldova a început să dicute cu Azerbaidjanul pentru a cumpăra gaz de la ei. Bine că discută, întrebarea rămâne aceeași: și în Moldova cine va distribui gazul? Tot Gazpromul (via MoldovaGaz)? România anunță că va începe să exporte propriul gaz începând cu 2026. Iar din 2028 va funcționa și primul reactor modular. Pentru noi problema ramâne aceeași: și ea se cheamă MoldovaGaz.

SONDAJE GAZATE Ceea ce însă reușește de minune Gazpromul în Republica Moldova este să torpileze guvernarea actuală. Cresc prețurile – cad guvernele! O axiomă. BNS ne comunică că prețurile în luna ianuarie 2022 comparativ cu luna ianuarie 2021 (în ultimele 12 luni) au crescut cu 16,56%, comunică Biroul Național de Statistică (BNS). Penru produsele alimentare creșterea e și mai mare – cu 21,05%. Un sondaj publicat săptămâna trecută arată că BECS îi devansează deja pe PAS la intenția de vot. Cam jenant atunci când ești partid majoritar în parlament. Jenant pentru partid, dar foarte îngrijorător pentru noi, ceilalți...

GAZE PENTRU MINȚILE MOLDOVENILOR Dar ar fi injust să imputăm căderea în sondaje doar prețurilor sau... guvernării (trebuie să recunoaștem că au săpat și ei destul la groapă). Același sondaj arată un decalaj enorm între realitate și închipuirea oamenilor. Astfel, în realitate, 61% din exporturile Republicii Moldova merg spre țările UE. Populația crede că această cifră e doar de 5%!!! În realitate, doar 9% din exporturile Republicii Moldova merg spre Rusia. „Populația” crede că 39%! Acest decalaj nu poate avea decât o singură explicație: propaganda agresivă continuă rusească în Republica Moldova. Atunci când Ucraina sau țările baltice au interzis posturile de propagandă ostilă, Republica Moldova s-a făcut că plouă. Mass-media kremlinistă face ce vrea. Apropo, guvernarea așa și nu a revenit asupra „legii anti-propagandă”, anulate de socialiști, nu-i așa?

Și încă ceva: mass-media este doar o parte a problemii. Nu mai puțin influentă este și biserica Mintropolitului Kantarean (Vladimir). Dar despre ei nici măcar nu se vorbește... Dimpotrivă, autoritățile le caută-n coarne: săptămâna trecută Consiliul raional Edineț a alocat un milion de lei pentru construcția Catedralei „Sfântul Vasile” din orașul Edineț! Bani publici.

Cam atât. O alta axiomă pentru ziua de az: nu poţi fi „oleacă proeuropean”. Șezutul pe două scaune a expirat. Și a expirat nu de azi, ci, cu cel puțin 8 ani în urmă...

Între timp, flota rusă a blocat porturile ucrainene. Chipurile pentru manevre...

Să ne păzească Dumnezeu!...

Partager cet article
13 février 2022 7 13 /02 /février /2022 22:08
Vin ruşii? Ori ba?

Vin - vin. Nu vă faceți iluzii. Și dacă ar exista un singur lucru care ar trebui să-l rețineți din absolut tot vacarmul mediatic la acest subiect, scurta sintagmă „Vin rușii” e suficientă. Ea trebuie încrustată undeva pe scoarța cortexului ca o axiomă și toate deciziile (daca aveți puterea de a decide ceva) sau atitudinile (aici toți suntem actori și factori de decizie) să pornească de la constatarea respectivă.

Nu am avut intenția să scriu la subiectul respectiv, căci e supraproducție de texte la capitolul dat, dar multitudinea de reacții din spațial public și, mai ales, aiurelile care plouă de peste tot mă fac să intervin cu câteva aserțiuni pentru a clarifica niște aspecte care deseori deplasează discuția spre zone stratosferice ale absurdului. Să purcedem! Pe pucte:

Va începe Rusia un război în Ucraina, ori ba?

Întrebarea respectivă conține deja un fals. Războiul în Ucraina a început în 2014! Acest război a luat deja viața a peste 15.000 de persoane, a cauzat un număr de aproximativ 2 milioane de refugiați. În urma acestui război Rusia a anexat peninsula Crimeii și a creat două entități separatiste la Estul Ucrainei. Despre ce început vorbim? Războiul a fost deja început și a fost început de Rusia. Nimeni nu a atacat în niciun fel (nici nu există, de altfel, așa nebuni pe glob) Rusia. Nici un soldat sau mercenar ucrainean nu a intrat cu arma în mână în Rusia în 2014. Occidentul însă a tăcut, a acceptat evenimentele, aplicând Rusiei doar niște sancțiuni sumare care nu au afectat mult regimul lui Putin. Dimpotrivă, i-a permis lui Putin să creadă că e stapân pe situație și că are carte blanche în spațiul ex-URSS.

„Poate că Putin e rău pentru noi, dar el apără interesele Rusiei. Pentru Rusia el e bun. Merită respect.”

De câte ori mi-a fost dat să aud argumente din acest șir logic!.. Și cu cât mai puțin cunoaște omul realitatea din Rusia, cu atât mai mare e probabilitatea să enunțe inepții similare. Corolarul: cu cât mai departe în Occident - cu atât mai des poți auzi afirmații de acest gen. Adevărul e de cu totul altă natură: acțiunile lui Puțin au fragilizat Rusia, au destabilizat sistemul ei economic, au cauzat o scădere drastică a nivelului de trai și a puterii de cumpărare a cetățenilor ruși, în mod special a păturilor sociale vulnerabile și de mijloc. Despre prestigiul mondial al Rusiei nici nu mai vorbim. Altădată invitată la masa celor mari, astăzi Rusia e o țară-paria... Nici chinezii nu mai vor să vorbească cu Putin.

„Putin e nevoit să se opună Occidentului care amenință Rusia”

Înca o prostie monumentală care e tirajată de „soft power”-ul rusesc de ani buni. Lista războaielor declanșate de Rusia după implozia URSS-ului în țările din vecinătatea ei imediată e suficient de lungă pentru ca o minte lucidă să uite o dată și pentru totdeauna de idea însăși că cineva în Occident ar amenința cumva Rusia. Dimpotrivă, occidentalii (me refer la oficialități) au fost mereu foarte ingenioși și creativi pentru a găsi justificări tuturor agresiunilor Rusiei în vecinătate. S-a ajuns până la aceea ca, în 2008, Georgia să fie acuzată de declanșarea războiului atunci când armata rusă înainta în territoriul gruzinilor, pe când niciun ostaș georgian nu a călcat pământ străin. Și Putin a prins la curaj. An după an, război după război, Puțin a însușit că Occidentul nu se va opune...

„Americanii îl provoacă pe Putin”

Mai degrabă americanii, europenii, prin inacțiunea lor de-a lungul anilor l-au încurajat continuu pe Putin să atace și să genereze conflicte militare. Pentru acei care au uitat: în 2014 Rusia și-a încalcat propriul angajament prin care a garantat Ucrainei inviolabilitatea frontierelor în schimbul renunțării la arsenalul nuclear. În chiar aceste zile Rusia încalcă convenția de la Viena (Rusia a semnat-o) care regulamentează foarte strict deplasarea de trupe militare în afară de localitățile dislocării și care stipulează că vecinii trebuie informați detaliat despre mișcări de trupe.

 

Concluzii: multitudinea de „analiști” și „experți” la subiectul respectiv depășește, cred, masa de epidemiologi și virologi din ultimii doi ani. Dar opinii care ar da dovadă de o înțelegere clară a situației sunt mai puține decât degete la o mână. Cei mai lucizi la subiectul respectiv sunt, oricât de straniu nu ar părea, chiar rușii. Desigur nu acei din armata informațonală putinistă. Dar, din păcate, ei scriu și enunță rusește...

Voi simplifica: acțiunile lui Puțin nu au nimic cu relația Rusiei sau a apropiaților lui Putin (așa numiții oligarhi) cu Occidentul. Cauzele agresivității Rusiei sunt numai și numai interne! Regimul lui Putin caută disperat posibilități de a se menține la putere. Conștienți de faptul că puterea lor a pierdut orice urmă de legitimitate, ei și-o construiesc inventând permanent dușmani atât pe exterior, cât și pe interior. Al doilea element este edificarea unei mitologii întregi despre o misiune aproape mistică a lui Putin. Nu vom strădui aici asupra componentelor semantice ale acestei „misiuni supreme”, căci e la suprafață. Regimul putinist devine din ce în ce mai dur cu orice formă de gândire ostilă puterii pe interior și extrem de agresiv pe exterior.

În mare, nu există nimic inedit în această „evoluție”. Totul decurge exact după modelele pe care le-am cunoscut și studiat (la capitolul „studiat”, din păcate, nu sunt deloc sigur) pe durata secolului XX...

Să revenim acum la întrebarea inițială: vor intensifica rușii războiul în Ucraina?

Există doar o singură condiție pentru ca acest război să nu capete dimensiuni apocaliptice: dacă regimul putinist vă înțelege că acest conflict îi va fi fatal. Și mai simplu spus: daca vreți să nu fie război „mare” – înarmați ucrainenii! Nu există altă soluție...

P.S.: Condiția de mai sus este una necesară, dar nu și suficientă... Din păcate, regimul putinist beneficiază, abslut inexplicabil, de suportul unei armate întregi de „idioți utili”. De la antiamericaniști rudimentari și până la toți acei care ne conving de atâtea zile că totul e doar bluff... Și cu cât mai mult circulă această opinie, cu atât mai aproape e „războiul”...

Partager cet article
7 février 2022 1 07 /02 /février /2022 07:00
Săptămâna în care am învins plictisul şi inspiraţia!

În sfârşit!

În sfârșit o săptămână la înălțimea așteptărilor! Ah cât de rare sunt asemenea săptămâni! Câtă efervescență, câte evenimente demne de penița celor mai iscusiți umoriști și de cea mai acidă satiră! Mi-e și teamă să mă apuc să v-o descriu, nu cumva să nu fiu la înălțime... Apropo, săptămâna care vine, pe 13 februarie, se vor împlini 170 de ani de la moartea lui Ion Luca Caragiale. Iată cine s-ar fi simțit în largul lui în Republica Moldova anului 2022! Dar avem ce avem... Vă veți mulțumi și cu scrierile mele. Iar pe Caragiale vă invit cu insistență să-l citiți, măcar și pentru a vă da seama de decalaj.

Nici nu prea știu cu ce să încep... Ne vom lansa cu cel mai hilar eveniment al săptămânii! La drept vorbind, nu țin minte când am râs cu atâta poftă. Nu știu dacă sunt capabil să aduc un echivalent în toți acei 30 de ani de „independență”. Poate mă ajutați?

Dar nu vă chinui mult degeaba, vă zic la ce mă refer: la mega-petrecerea din clubul ATTICO. Totul e genialisim în această poveste!

Așadar, ce s-a întâmplat? Să începem de la început: Guvernul, studiind atent comportamentul virușilor de tip Covid-19, de neamul Omicron, constată că acesta este o fiară feroce de noapte și iese la infectat populația pașnică începând strict cu 22h30. Ar fi scos tancurile să împuște toți virușii până la ultimul, dar n-are. Iar Humvee-urile cu mitraliere asigură probabil securitatea frontierei la Est (acolo unde Transnistria iarăși face manevre militare) și nu pot fi deranjate așa cum a făcut-o iresponsabilul Dodon pe timpuri. Suntem convinși că guvernarea actuală este mult mai responsabilă și discută la CSS anume situații de pericol iminent de război, de securitate, și nu „creșterea pensiilor și a compensațiilor la plata resurselor energetice”, căci nu degeaba am scăpat de Dodon și de Plahotniuc!

Dar să revenim la noaptea care ne interesează: luând în considerație această situație excepțională, comisia pentru stări excepționale care tratează doar situații excepționale decide să închidă toate localurile fix la 22h00. O decizie justă, căci lasă oamenilor tocmai 30 de minute ca să ajungă fiștecare la casa lui, să închidă ușa, nu cumva să-l prindă dezmățul de afară. Fiți pe pace, The Forever Purge, nu e chiar pentru Forever, ci doar Exceptional, precum comisia. Numai că cetățenii noștri nu s-au prins și nu au înțeles solemnitatea momentului. A fost cică ziua procurorului (un fel de Судная ночь pe rusește) și acei cu pricina, vreo 300 de persoane, au ajuns la clubul ATTICO pentru a serba această dată importantă, uitând, ca niște oameni fericiți ce se află în această țeară (e una din puținele caste care pot să-și permită să afișeze acest statut pe facebook fără a minți), de ceas și de scurgerea timpului... Și uite-așa s-a făcut ora 23h00...

În același timp, undeva la un alt capăt de oraș, bravi super-eroi ai timpurilor noi, polițiști, unități de forțe speciale, frați cu însuși Zeus din vârful Olimpului de s-au învrednicit de numele „Fulger”, echipați și înarmați, au ieșit la luptă cu inamicii ordinii publice, în prealabil punându-și măști atotputernice și atotprotectoare (probabil de aia și le spune „mascați”). Așa și înaintau ei prin cinstita cetate a Chișinăului, hăcuind la covidași cu sabia cu sutele și doborând în luptă crâncenă omicronași cu miile, până au ajuns la poarta iadului de pe pămând cu nume falnic „ATTICO”. Acolo se ascundea toată Sodoma și Gomora Moldovei (apropo, nu-i exclus ca această metaforă să fie deloc o metaforă)!

Au dat ei deci să intre în incinta dezmățului suprem, dar n-au putut! Belzebut s-a speriat de bravii noștri arhangheli și a închis ușa. Pe dinăuntru. Cu toți 300 de inși la pachet! A închis și luminile, mimând inocența angelică și cerându-le fiilor lui Zeus fițuică de la sfântul Petrea pentru a putea trece de poarta iadului. Sfântul Petrea țidulă nu le dăduse (nu-i exclus să fi fost și el printre acei 300 de cheflii) așa că bravii mascați au cam dato-n bară... Dacă ar fi avut un tanc (care, din câte știm deja, lipsesc ca specie în peisajul nostru), sau măcar un Hamvee (care, din câte presupunem, ne păzesc de război la frontiera cu Transnistria) ar fi nimicit acest cuib de draci de tot, dar... nu aveau. Așa că au rugat frumos să li se deschidă. Dar să te rogi funcționează doar la biserică (și asta cu intermitențe). La alte porți se negociază altfel, respectiv eforturile polițiștilor rămâneau fără răspuns. Și așa – timp de trei ore!

Între timp, cinstita adunare, fără vudkă și tabaciok, fără lumină și distracție, a început să se cam sufoce... Și au început a suna la 112 și la... poliție ca să li se dea drumul afară! Ce coincidență: poliția era deja la ușă și de trei ore încerca să intre!

Uite așa o poveste s-a întâmplat săptămâna trecută la Chișinău... Toate bune, dar să revenim la origini (nu, nu la celebra operă a lui Gustave Courbet mă refer...). Totul a început de la intenția nobilă de a proteja oamenii de Omicron... Cred că atunci când 300 de persoane petrec peste trei ore înghesuiți într-un spațiu neaerist niciun virus nu poate să-i atingă!

TRENULE, MAŞINĂ MICĂ Săptămâna care a trecut a fost aleasă și piesa care ne va reprezenta la Eurovision. O piesă interpretată de solistul formației „Zdob & Zdub” și orchestra fraților Advahov, „Trenulețul”. Dar să știți că nu trenul e mic, ci altceva. Nu știu ale cui anume, dar publicul s-a pomenit cu cuvintele inițiale ale textului schimbate. Cuiva i-a fost frică: nu care cumva să supărăm pe cineva vorbind, măcar și aluziv, despre Unire... Până la urmă a ieșit bine: ni s-a promis că va fi păstrată varianta inițială a textului. Vom trăi și vom vedea. Dacă cresc la loc ori ba.

EX-DEPUTAŢI ARESTAŢI Un grup de tocmai 13 ex-deputați în Parlamentul Republicii Moldova au fost reținuți săptămâna trecută pentru îmbogățire ilicită. O mică coincidență, absolut întâmplătoare: toți acești deputați au abandonat pe timpuri PCRM-ul lui Voronin pentru a adera la PDM sau la ŞOR. Nu ne supărăm. Să sperăm că logica respectivă (să-i zicem „algoritmul”) vă fi respectată și pentru ceilalți deputați care au trecut „subit” , din pure cionvingeri ideologice sau doctrinale, de la o formațiune politică la alta. Mai sunt, mai sunt...

75%! Este, fără îndoială, cea mai bună noutate a săptămânii! Întotdeauna am găsit că statisticile despre numărul celor care sunt favorabili Unirii în Republica Moldova sunt stranii. Adică îmi păreau prea mici. Mă rog, poate greșesc eu: știți cum e cu chestia aia cu bulele personale... Dar sunt totuși suficienţi indicatori care mă fac să cred că numărul „unioniștilor” e mai mare decât cel anunțat. Și unul din elementele care mă fac să cred acest lucru este faptul că propaganda antiunionistă a început, de ceva vreme, să insiste şi să ne convingă că orice ar vrea moldoveanul din partea stângă a Prutului, românul din partea dreaptă a aceluiași râu nu l-ar vrea și gata. Săptămâna trecută un sondaj realizat în România a arătat că 75% din români își doresc re-Unirea cu Republica Moldova!

ȘI PUNCTUM!

Partager cet article
2 février 2022 3 02 /02 /février /2022 01:00
Om de-ar fi, că dosar se găseşte

Dosarul (Alexei Gherman - junior, RUS, 2021 („Дело”)): Alexei Gherman e mai degrabă un „client” fidel al festivalului de la Berlin decât al celui de la Cannes, dar anul acesta filmul său s-a pomenit în programul „Un certain regard”. „Dosarul” e un film tipic de pandemie. Ţinând cont de restricțiile sanitare, Gherman - junior a pus în stand-by proiectul cinematografic asupra căruia lucra și a scos din sertar un scenariu mai vechi, scris împreună cu Maria Ogneva. Filmul e din categoria celor care se derulează în huis clos („The Father”, spre exemplu, cu Anthony Hopkins în rolul principal, e din aceeași categorie). Toate filmările au avut loc într-un apartament și în curtea unui bloc delabrat de două etaje (destul de comod în condițiile când călătoriile și deplasările sunt problematice), tipic pentru orășelele provinciale din Rusia. În acest apartament se află în arest la domiciliu un profesor universitar, David Guramovici, specialist în literatura secolului 19 (așa numitul „secol de argint”), acuzat de delapidarea fondurilor acordate pentru organizarea unei conferințe științifice internaționale.

Dar chiar de la începutul filmului spectatorul e pus la curent cu faptul că adevărata cauză a problemelor lui David este postarea acestuia pe o rețea de socializare în care îl acuză pe primar de deturnare a banilor publici. Alexei Gherman încearcă o imersiune în calvarul cotidian al unui cetățean care a îndrăznit să se ia la harță cu sistemul, cu „verticala puterii”. Nu vom insista enumerând toate încercarile prin care a trecut „acuzatul”, dar vom spune că realizatorul mai că nu și-a omorât personajul. Filmul este unul foarte realist, aproape de reportaj, fără niciun fel de fiorituri cinematografice, bazat în exclusivitate pe geniu actoricesc și acumularea actelor de hărțuire și presiune pentru a-l face pe profesor să renunțe, să „se culce”... Iar ceea ce uimește cel mai mult în acest film este anume faptul că nu prea găsești în el elemente de ficțiune... Era, cred, și timpul ca publicului din Occident să i se pună în față calvarul opresaților regimului putinist. Nu știu dacă există o aluzie directă la soarta lui Serebrennikov, dar similitudinile sunt evidente. Un film de privit și de recomandat tuturor prietenilor (mai ales europeni)!

Partager cet article
31 janvier 2022 1 31 /01 /janvier /2022 07:00
Săptămâna în care am aşteptat războiul

Agenda națională a trecut definitiv pe planul secund de când amenințarea unui "mare război" planează asupre Europei orientale. În Republica Moldova acest război a luat forma unei creșteri permanente a prețurilor la gaze și produse petroliere. Și în această săptămână au fost anunțate scumpiri...

Nu-i vorbă, prețurile cresc peste tot în Europa, dar Republica Moldova nu are suficiente resurse pentru a rezista o lungă perioadă presiunilor și nu a fost capabilă să-și asigure, timp de 30 ani de „independență”, măcar posibilitatea tehnică da a ieși de sub papucul Gazpromului...

Acum Gazpromul își va face de cap cum vrea el... Spre exemplu, mărirea retroactivă a tarifelor anunţată săptămâna trecută. Cum vă place? Dar eu cred că Moldovagaz va da dovadă și pe viitor de creativitate. Găgăuzia (cel puțin, unii de acolo) a anunțat că ar vrea să negocieze separat prețurile pentru gaze cu Gazprom. De ce? Fiindcă rolul Găgăuziei este exact același ca și rolul Transnistriei. La momentul potrivit ei vor executa ce au de executat.

Destabilizarea situației, crearea unei mișcări de contestație, haos, nemulțumire... O supărare socială poate lesne fi direcționată într-o direcție sau alta... Europenii înțeleg asta și sunt disponibili să ne ajute cu bani, conștienți că altceva nu pot face pe termen scurt. Să sperăm că vor mișca pe viitor.

În rest... E o perioadă foarte anxiogenă și nimic nu ne permite să fim prea optimiști. Să nu uităm că Rusia are armată în coasta noastră, iar ce ordine vor primi în caz de escaladarea războiului început în 2014 (să fim conștienți de faptul că nu e un conflict „nou”!) nu putem şti. Pot s-o ia spre Est. Dar dacă o apucă spre Vest? Mă amuză optimismul unora. La fel precum mă amuză „prognozele” încrezute, oricare-ar fi ele, ale altora...

Niciun raționament nu ține... Fiindcă ceea ce se întâmplă nu are cauze raționale. Pentru a deduce un raționament ar trebui considerat iraționalul. Dar câți o înțeleg? Pentru moment mă bucur și eu de fiecare zi de pace și de oricare din evenimentele care îndepărtează războiul...

Cam atât...

Poate cel mai important lucru: săptămâna care a trecut, pe 24 ianuarie 2022, s-au împlinit 163 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Pe harta Europei apare România. Ceea ce numim astăzi „Basarabia”, din 1812, era deja sub ciubota imperiului rus. Așa cum ramâne și astăzi...

Nu știu de ce îmi amintesc zilele astea de cum închinau mereu buneii noștri: „Să fie pace!”...

Partager cet article
26 janvier 2022 3 26 /01 /janvier /2022 07:00
Petrovii au intrat în gripă

Petrovii în vremea gripei (Kiril Serebrennikov, RUS, 2020 („Петровы в гриппе”)) : Cu "Ucenicul" (film despre care vă scriam aici) Serebrennikov a devenit un candidat serios la ascensiune în liga elitistă a realizatorilor de cinema. Se aștepta o confirmare care ar fi anulat ipoteza unui fericit accident artistic. Din păcate, filmul care a urmat, Leto, a fost mai degrabă un moft personal, o ofrandă pe altarul propriei tinereți, dedicată „rockului rus” al anilor 80 și mai ales lui Viktor Țoi. Fără a fi un rateu, filmul nu este un chef d’oeuvre cinematografic, chiar dacă nu poate lăsa indiferent un strat destul de semnificativ generațional: toți acei crescuți în epoca celebrului „Rock-club de la Leningrad”. Filmul a fost criticat destul de dur de unii din protagoniștii epocii care nu s-au recunoscut în personaje sau evenimente, alții au menționat că Serebrennikov a reușit să redea „spiritul epocii”, dar pe toți i-a împacat Boris Grebenşcikov, spunând că filmul e departe de realitatea evenimentelor, dar trebuie tratat că o operă artistică.

Filmul care a urmat, „Petrovii în vremea gripei”, selectat și pentru competiția finală a celebrului festival de la Cannes, este, fără îndoială, cel mai bun film al realizatorului rus de până acum. Filmul nu are o poveste închegată și un fir epic unic, ci ne prezintă mai degrabă un pot-pourri din mai multe mini nuvele, foarte eteroclite și ca formă de expresie artistică și din punctul de vedere al conținutului lor. Frontierele între real, imaginar și fantastic, între prezent și trecut sunt greu de delimitat, toate aceste nuvele fiind organic conectate prin intermediul personajelor principale, familia Petrovilor, iar delirul cinematografic justificându-se (dacă logica spectatorului ar avea nevoie de așa ceva) prin criza fiziologică a personajelor. Această justificare permite narațiunii, pe de asupra, o ancorare inversată solidă în prezent și elaborarea unei veritabile rețele de legături cu realitatea ambiantă obiectivă. Și impresia lăsata de această construcție multidimensională e apăsătoare, dureroasă și lasă mult de gândit...

Este unul din cele mai bune filme din competiția de la Cannes, poate că cel mai bun, cu siguranță mult peste, din toate punctele de vedere, acea incongruitate căreia i s-a acordat „Palme d’Or” anul acesta.

Partager cet article
24 janvier 2022 1 24 /01 /janvier /2022 07:00
Săptămâna în care Gazprom a plătit Gazpromul

Există săptămâni, precum aceasta, despre care elementar mi-e lehamite să scriu. Problema e că aceste săptămâni sunt din ce în ce mai multe. Iar atunci când am încercat să înțeleg mai bine unde-mi dispare subit motivația mi-am dat seama că, de fapt, totul e elementar: am impresia că repet mereu aceleași lucruri. Pe bune, fraților, ce nu mai este clar? De ani de zile călcăm mereu și mereu pe aceeași greblă (vai, nu, scuzați, grebla e aceeași, dar e vopsită în altă culoare!)...

La ce mă refer anume? Păi cum la ce? La starea de urgență energetică! Iată eu unul nu pot să înțeleg ce mai trebuie să facă Gazpromul pentru ca noi să renunțăm definitiv la orice relație cu ei... Și de această dată Gazprom a amenințat că închide robinetul dacă MoldovaGaz (care e același Gazprom) nu achită până pe 20 ianuarie prețul pentru gazele din... ianuarie! Moldova a plătit și Gazpromul a plătit Gazpromului... Ptfu! Că doare mintea de această aiureală...

De 30 de ani se tot vorbește despre securitate energetică și interconectări de tot felul. Degeaba! Ni s-au dat și bani pentru asta, dar nimic nu s-a făcut.

(Mică paranteză istorică I: Doar un exemplu: terminalul de la Giurgiuleşti trebuia, în primul rând, să fie o poartă pentru importul de hidrocarburi din lumea largă (țin bine minte discuțiile la acest subiect). În realitate a devenit un terminal pentru exportul produselor agricole monopolizate de niște afaceriști dubioși... Exemple mai sunt, poate chiar și mai strigătoare la cer...)

Dar, stați, că asta nu-i tot: Gazprom, care este MoldovaGaz, a cerut de la ANRE să mărească din nou factura pentru gaze, căci Gazprom, care este Gazprom, iarăși a mărit prețul pentru gazele livrate Moldovei!

(Mică paranteză istorică II: activele MoldovaGaz, care este astăzi Gazprom, au fost constituite inclusiv din banii cetățenilor RîMî, care au finanțat la greu rețeaua de distribuire a gazelor naturale. Vă mai aduceți aminte de miile de lei adunate de la oameni pentru ca să le „tragă gaz”? Ar fi fost firesc ca acei care constituie capitalul unei întreprinderi să fi primit o cotă-parte, acțiuni spre exemplu. Nu, n-au primit nimic. În schimb, Gazprom a primit ulterior pachetul majoritar al MoldovaGaz. Pe gratis. „În contul datoriilor”. V-ați adus aminte? Ori poate am greșit eu ceva?)

Ziceam cândva (nu vă ziceam și mai sus că totul a fost deja scris?) că Putin ar merita un monument pe undeva prin PMAN. Să știți că nu glumesc. Nu există om care să fi făcut mai multe pentru a trezi pofta de emancipare a RîMî față de Rusia decât țarul Putin! Așa că – davai, Gazprom! Mărește prețurile și mai departe! Nu te opri, MoldovaGaz! Chiar sunt curios, cât va mai răbda statul ăsta să-și bată cineva joc de el într-atâta?

Deși... Iarăși, una spusă demult: „Republica Moldova” nu poate fi altfel. Prin definiție. Nu poate un cartof să fie portocală! Ascultați adresarea președintelui Maia Sandu către nărod și veți înțelege din ce cauză. Dacă desigur nu sunteți amatori de călcat pe greble. Poate că vă place. Perversități există multe pe lume, adevărat... Iar culori – câtă frunză în codru (pe timp de vară, de la sine înțeles, când e mai ieftin gazul).

DISPARIŢII Săptămâna trecută am aflat că au plecat în lumea celor drepți pictorul Andrei Mudrea și poetul Ion Vieru... Pleacă garda veche... Odată cu ei dispare și o bună parte din memoria noastră colectivă. Iar odată cu dispariția memoriei dispare și speranța. Și acest lucru din urmă nu este o opinie, ci o axiomă.

O altă dispariție m-a întristat enorm săptămâna trecută: revista literară „Contrafort” nu va mai apare. Dupe 27 de ani își încheie activitatea. Redactorii ei, Vitalie Ciobanu și Vasile Gârneţ, nu au adus nicio explicație. Poate că nu mai au forțe, poate că nu mai au bani, poate că nici una nici alta... Cert e faptul că revista nu va mai fi.

TINERI NU-S Să nu-mi spuneţi că aflaţi ceva nou. Tineri nu-s. Şi despre asta am mai scris. De nenumărate ori. Ni se comunică că în 2006-2007 în RîMî erau 39 de studenţi la o mie de locuitori, iar în prezent acest raport este de 22,6 studenţi la o mie de locuitori. Şi vor fi şi mai puţini. Ultimul an în care în Republica Moldova s-au născut mai mulţi oameni decât au murit a fost în... hai, să vad: aveţi o închipuire? Dacă nu, vă mai zic o dată: această minune demografică s-a întâmplat acum 22 de ani, în 1999.

„Istoria neamului nostru ne arată că am reuşit, atunci când am rămas uniţi în faţa greutăţilor.” (din adresarea preşedintelui, M. Sandu, către nărod. (punctuaţie originară))

Punct final. Cerem detalii despre paginile glorioase ale "neamului". 

Trăiască falnicul, independentul, neutrul şi indivizibilul stat „Republica Moldova”, tovarăşi!

Partager cet article
23 janvier 2022 7 23 /01 /janvier /2022 20:05
Margareta nimănui

Ah, Margareta, Margareta… Ființă grațioasă și suavă, fată la cheremul oricui, cât să întinzi și să apuci cu mâna, dar atât de inaccesibilă... Margareta nu-ți poate aparține, fiindcă ea aparține tuturor, fiindcă Margareta, prin definiție, aparține altcuiva, oricui n-ar aparține în aparență.

Și totuși ceva nu merge cu această metaforă. Margareta nu funcționează așa cum ar trebui să funcționeze un simbol. Nu că nu mi-ar place, dar mă simt incomod… devine jenant.

La modul general, același lucru se poate spune despre cam toată proza lui Dumitru Crudu. Ea jenează, supără, generează un sentiment continuu de discomfort…

Nu poți crede că așa ceva există. Nu poți crede că eroii chiar pot fi modelați după realitate sau avea drept protagonişti persoane reale. Vrei să crezi mai mult ca oricând în postulatele teoriei literare elementare: „orice operă, chiar și cea care se pretinde realistă, care pretinde că descrie fapte reale, este în primul rând o ficțiune”... Da, altfel nu cred că se poate de citit romanul lui Dumitru: decât conștientizând că din moment ce o poveste e relatată de un individ - oricare, oricând, oriunde, - ne aflăm în ficțiune.

Mai ales atunci când autorul din start preîntâmpină că eroul principal l-a avut drept protagonist pe Eugen Cioclea. Despre care se știe că avea probleme cu alcoolul, dar nici chiar așa... Mai ales atunci când ne vorbește despre scriitori și mediul lor. Știm că sunt și ei oameni cu metehnele lor omenești, dar parcă tot ne așteptăm că sunt ceva mai diferiți. Știm că sunt și ei oameni ca noi, dar tot parcă așteptăm să fie măcar cu puțin mai buni ca mediocritatea ambiantă...

Și în loc să ne povestească despre cât de poeți sunt poeții, despre cât de excepțional a fost Eugen Cioclea, despre cât de rafinat, aristocratic și manierat se petrec adunările lor, Dumitru Crudu ne descrie niște indivizi pe care nu prea îți vine a-i frecventa...

Beții, bătăi, sânge, vomă, înjurături... E ca și cum ai băga șurubelnița într-o plagă și răsuci. O dată, dădăori, și încă, și încă...

Și iată că atunci când crezi că ai atins limita saturației și mai că-ți vine să lepezi cartea, ajungi la cele douăsprezece anexe... Și romanul lui Dumitru Crudu se răstoarnă. El capătă structură și consistență. El se deplasează din zona burlescului în zona tragediei. Personajele se transfromă din saltimbanci în personaje de mitologie sau cel puţin în personaje de tragedii antice. Și toată această lume mică, de la decăzutul Marius Terebnea și până la nebunul exibiționist Sașa Busuioc, își găsește locul și sensul în narațiune...

Numai că de la acest lucru nu ți se face mai ușor. Dimpotrivă...

Partager cet article
17 janvier 2022 1 17 /01 /janvier /2022 07:00
Săptămâna în care „oligarhii” ne joacă din scripca scumpirilor

În sfârşit!

În sfârșit au trecut și sărbătorile de iarnă la moldoveni! O bună parte a moldovenilor au chefuit chiar și acum două zile. Să fiu înțeles corect: nu am nimic împotriva celor care sărbătoresc pe vechi. Mă doare absolut în cot. Fiecare sărbătorește ce vrea și cum vrea. Dar trebuie să înțelegem un lucru simplu. Felul în care celebrați sărbătorile de iarnă e un marcher în lumea creștinismului. Unul din mai multe, dar totuși unul destul de important: există creștini care serbează „pe nou” (căutați cine sunt ei și deduceți o listă de atribute, dacă doriți) și există creștini care serbează „pe vechi”. Nu vreau să supăr pe nimeni și vă voi lasă să duceți la un bun sfârșit exercițiul logic.

Există totuși și o latură bună în această schizofrenie națională: pe durata acestei orgii gastro-etilice mai amorțește puțin „țeara” și beneficiem și noi, editorialiștii, de puțin răgaz. Iată că și de această dată evenimente nu prea am avut, iar cele care s-au întâmplat s-au intâmplat departe, cam pe acolo pe unde își avea ceva interese economice clanul Stati.

Să vedem ce noutăți au mai zguduit mult-pătimita și mult-docila societate dintre Prut și Nistru:

SCUMPIRI – SCUMPIRI – SCUMPIRI! Ce scumpi ne-am făcut! Presa ne relată că asistăm la scumpirea cea mai mare din anul 2006, fiind chiar mai mare și decât în 2015, atunci când prețurile au crescut ca urmare a așa-numitului „furt al miliardului”. Impresionant, nu? Aici e exact momentul pentru ca să facem o pauză pentru reflecție. Dar vom alimenta și noi puțin această morișcă generatoare de întrebari:

FACTURI – FACTURI – FACTURI! Plouă pe net cu facturi pentru gaze. Toate au menirea să stârnească indignarea maselor populare. Exact ca într-un orășel din îndepărtatul Kazahstan, cam pe acolo pe unde își avea niște interese economice clanul Stati, interese care inițial trebuiau să deservească interesele tânărului stat „Republica Moldova”. Dar asta a fost demult. Să trecem peste legendele urbane și să revenim la zilele noastre. Faptul că Moldova Gaz împreuna cu Gazprom vor face tot pentru a exacerba la maximum situația și să ațâțe spiritele nu ar trebui să ne mire. Ceea ce ar trebui să ne mire (și poate chiar mai mult decât mire) este însuși faptul că Republica Moldova are astăzi contract cu Gazprom. Apropo, a fost oare contractul cu Gazprom făcut public (dacă e să presupunem că există unul)?

Nu știu care a fost obiectivul operațiunii „furtul meleardului”, nu știu dacă a fost operațiunea o reușită ori dacă a fost dejucată așa cum au încercat unii să ne convingă pe vremuri. Vom constata doar anumite similitudini.

AREST CU NĂBĂDĂI A fost reținut Vasile Costiuc, președintele partidului „Democrația Acasă”. Vă mai aduceți aminte de tractoarele din PMAN? Era o persoană foarte vizibilă la acele proteste... Reținerea respectivă este curioasă din mai multe puncte de vedere, ţinând cont de faptele incriminate, departe de a fi „demne” de atenția unui grup operativ de mascați ca în filme. În primul rând, Costiuc a fost un aliat al actualei majorități. În al doilea – foarte curioase sunt declarațiile lui Costiuc. Iată o mostră: „Problema-i mult mai amplă și e politică. Pe 11 ianuarie am primit propuneri să particip la destabilizări în masă și am refuzat și pe 12 am fost luat de acasă. În izolator am primit propuneri ca să recunosc vinovăția și să trec de partea unor grupuri obscure pentru a participa la formarea unui nou Guvern.”

Habar n-am dacă sunt aceste (şi celelalte) declaraţii ale lui Vasile Costiuc adevărate. Ar trebui organele abilitate să ancheteze. Da, dar oare nu „organele abilitate” l-au arestat?...

Uite-aşa un impas, dragii mei...

OLIGARHUL Iată acum nu glumim deloc. Prestigioasa revistă „Time” a publicat un articol (plătit, cel mai probabil) despre Trans-Oil Group, cel mai mare grup industrial din Moldova, condus de Vaja Jhashi. Iată deci un adevărat oligarh în carne și oase (chiar el se lăuda că reprezintă 7% din PIB-ul Republicii Moldova!). Îmi veți spune că totul e ok cât timp nu sunt încălcate legile, dar să știți că nu-i chiar așa de simplu. Nu ştiu cum ceilalţi, dar eu unul am învățat la scoală că o situație de monopol sau oligopol într-un sector economic duce inevitabil la declinul sectorului respectiv. Apropo, cum stăm noi cu lupta cu oligarhia? Așa și stăm: cineva-i cineva, iar cineva nu-i cineva.

CIREŞICA DE PE TORT din această săptămână o vom trimite din nou... vameșilor (pe care îi vom felicita fără nicio ironie)! Și de această dată vameșii au anunțat că au arestat viori. Tocmai patru! Transportate de un cetățean moldovean în vârstă de 35 de ani, care nu pare să fie laureat al concursurilor internaționale de vioară. Transportate la bordul unui microbus care venea din Marea Britanie. În huse pe care pot fi citite inscripțiile „Antonius Stradivarius Fecit Anno 1705”, „The Maidstone”, „Meisten-geige geb. 1824”. Nu în zadar aduc aici toate aceste detalii. Pentru că există o mare diferență între acest caz și cazul vioarei Alexandrei Canunova de acum câteva săptămâni.

Și totuși trebuie să fie ceva în spatele acestor povești cu viorile...

Partager cet article
10 janvier 2022 1 10 /01 /janvier /2022 15:18
Imagine: playtech.ro

Imagine: playtech.ro

Sper că ați început bine anul, fără pauze prea mahmure sau legate de indigestie! Se zice că așa cum întâlnești anul astfel și îl vei trăi. Să nu credeți acestor minciuni! Fiecare zi este un nou început, iar anul este compus din 365 de zile. De fiecare din noi depinde cu ce ne umplem zilele. Avem la dispoziție 365 de mici recipiente de vărsat în acest polobocel pe care scrie 2022!

Dar să revenim la berbecii noștri...

CIOLOVECII Chiar dacă această „noutate” a căzut încă în 2021, nu cred că se poate trece peste ea. În precedentul editorial scriam următoarele: „Cu toate acestea nu pot să nu constat, cu precădere în ultimile săptămâni, o anumită exagerare manipulatorie, hărțuială chiar, cu treabӑ şi fӑrӑ treabӑ, a guvernării majoritare.” Simţeam eu ceva!

De fapt, despre faptul că Ivan Ceban intenționează să-și lanseze partid politic lătrau până și maidanezii de la Chișinău, iar zvonurile au ajuns la Paris cu luni bune în urmă. De aceea n-o voi face pe mironosița spunând că a fost o zurpriză. Mai degrabă amuzant a fost procesul de „coacere” a proiectului respectiv: de la un moment, primarul Chișinăului avea treabă cu toate problemele statului și nu era zi să nu critice „răii” de la guvernare.

Despre faptul că în paralel s-au întețit și criticile, mai ales alea exagerate sau supte din deget (un simplu exemplu: hărmălaia mediatică cu „facturile la gaz ale premierului Gavriliță”, stoarsă din nimic și construită ca din topor de o media de la Chișinău), vă scriam cu două săptămâni în urmă.

Nu știu ce scria anume în manualul cela al lor referitor la crearea unui nou partid, dar cu siguranță nu au ținut cont de condițiile meteo! Probabil autorii „manualului” l-au scris întinși pe o chaise-longue pe o plajă tropicală și au uitat cu desăvârșire de... iarnă. A conta pe agerimea minții sau adaptabilitatea executorilor din Republica Moldova e prea mult. Ăștia execută fără a crâcni și fără improvizări. Poate că ar fi funcționat mai bine dacă... nu ningea abundent! Presupusul nou „salvator al națiunii” nu a fost capabil în realitate să gestioneze nici barem o ninsoare puțin mai abundentă.

Despre alt element care m-a amuzat destul v-am și pomenit în titlu. Mă refer la numele formațiunii: „Mișcarea Alternativei Naționale”. Abreviat – MAN. Ţinând cont de lipsa totală de sens a denumirii, e legitim să considerăm că ea a fost aleasă doar de dragul siglei. De dragul construcției „Ivan Ceban – the superMAN”. Se vede de la o poștă că acei care au scris „manualul” 1) nu știu istorie 2) nu sunt români. Explic: în 1944 soldații sovietici care jefuiau, violau și executau populația civilă erau numiți de români „cioloveci”. Asociația respectivă a fost prima care mi-a apărut atunci când am citit prima știre despre noua formațiune politică și de atunci nu pot să-mi închipui alta. Li se potriveşte de minune!

Vom urmări evoluția „ciolovecilor” și mai departe...

„OAMENII BUNI” FAC FRONT COMUN Președintele Maia Sandu și Ministrul Justiției Sergiu Litvinenco au sărit imediat în apărarea Președintelui CCM, Domnica Manole, atunci când Autoritatea Națională de Integritate a emis un act de constatare potrivit căruia Domnica Manole a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese pentru că a participat şi s-a pronunţat, în aprilie 2021, asupra constituţionalităţii unei hotărâri a Parlamentului în care era vizată direct. Fugarul Veaceslav Platon (tatăl copilului luptătoarei aprige cu „statul capturat” Natalia Morari) a și publicat pe rețele o lecție, cu citate latine cu tot!, despre principiile de bază ale justiției. Ditamai profesor! O dată Ciolovek!

KAZAHSTANUL MOLDOVEI Atenția tuturor a fost, pe durata întregii săptămâni, focusată pe evenimentele din Kazahstan. Rusia a băgat armata în țara vecină. În afară de, conform tradiției, elementelor non identificate și criminale care transvazează dintr-un conflict armat în altul. (În acest context e deosebit de curios de citit un articol publicat de Rise.md despre mercenarii moldoveni recrutați de Wagner. Subsemnatul scria pe blog despre activități de recrutare a moldovenilor încă acum 10 ani...). Nu cred că e cazul să explicăm ce se întâmplă în Kazahstan, dar este important să tragem învățămintele noastre. Sunt mai multe și mai complexe, dar dacă ar fi să reducem totul la un singur lucru iată ce trebuie să spunem: Republica Moldova trebuie să iasă urgent și fară nicio negociere sau excepție din absolut toate structurile CSI!

În rest, toate ramân pe vechi: UE ne dă bani (150 mln de euros, din care 30 – gratis), România ne construiește grădinițe, scoli, teatre și... tot ce ne mai trebuie (a fost anunțat un proiect conform căruia va fi construit un apeduct ce va deservi cu apă potabilă cel puţin patru oraşe din Republica Moldova (Glodeni, Nisporeni, Ungheni şi Făleşti) şi aproximativ 100 de comune, cu o populaţie de aproximativ 250.000 de persoane).

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher