Overblog
Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
10 janvier 2019 4 10 /01 /janvier /2019 00:01
Lătrând a iarnă

Iarna

Ne zădără ca pe nişte câini răi

Aruncă cu vânt rece de după gratii

Ştie că suntem ţinuţi bine în laţ

Nu se lasă muşcată

Strânsă-n pumni

În bulgări de zăpadă

Şi răsucită în babe de omăt…

Iarna ştie exact că vom lătra

Până la epuizare

Şi schelălăi de ciudă

Dacă nu ne va ninge…

 

Origine imagine

Partager cet article
9 janvier 2019 3 09 /01 /janvier /2019 08:00
Mărţişorul aducător de fericire

Nu cred că sunt singurul care să fi nimerit în asemenea încurcătură: atunci când trebuie să explici unui străin anumite tradiții, legende sau chiar și unele realități de pe la noi (uneori, pentru a explica ceva ești nevoit să faci un curs intensiv de istorie coborând hăt până-n Evul Mediu, dacă nu până la Traian și Decebal!). Și sunt convins că nu e o specificitate de-a noastră, căci de nenumărate ori i-am văzut pe alții chinuindu-se explicându-mi mie anumite bizarerii tradiționale.

Într-un spațiu unitar și familiar există totuși un sol fertil din noțiuni care se învață de mic copil. Intră în capuri singure, fără explicații multe, se organizează într-un fel de context implicit cultural. Intră într-atât de bine și sunt într-atât de desăvârșit înțelese și asimilate, încât cei mai mulți dintre noi ar fi incapabili să le explice aducând o definiție clară ca în DEX. Și atunci când ai o poveste de povestit nu faci decât să împletești un fir epic, să legi cumva aceste noțiuni într-o tramă cât mai dramatică. Și atunci povestea prinde viață, personajele se completează și își ispășesc destinul construind un univers fabulos în armonie cu lumea reală care ne înconjoară, alimentându-se reciproc.

Dar cum faci atunci când aceste noțiuni nu există? Când ești nevoit să explici ce înseamnă Baba Dochia, Făt-Frumos, Zmeu, Mărțișor?...

La sfârșitul lui decembrie al anului trecut mi-am dus copiii la un spectacol realizat și prezentat de Victoria Stefaniuc, „Le Dragon et le Porte-bonheur Moldave”. Am fost în primul rând de dragul copiilor, dar aveam și curiozitatea mea, recunosc, puțin vicioasă. Spectacolul Victoriei nu este altceva decât legenda Mărțișorului. Ale mele surcele știu ce e asta și cu ce se mănâncă, adică stăpânesc noțiunile și chiar și unele fire epice. Fiică-mea chiar mă întreba care variantă anume a legendei va fi prezentată. Ceea ce mă intriga mult era cum va reuși să soluționeze Victoria problema „noţiunilor” fără a se încurca în explicații plictisitoare și fără a ruina „magia” epicului, legând noțiuni neînțelese de către public înde ele.

Victoria a găsit o soluție surprinzătoare la prima vedere, dar probabil unica valabilă: ea a păstrat povestea, scheletul ei, dar a adaptat noțiunile. Astfel, Făt-Frumos devine „cel mai temerar băiat din sat”, zmeul devine dragon, sângele vărsat pe zăpadă devine jăratec (deși aici a fost mai degrabă o obligație legală, după cum mi-a mărturisit chiar autorul). Povestea, pentru unul care e obișnuit cu varianta tradițională, devine oarecum stranie, dar am fost conștient că nu dețin măsurătoarea potrivită pentru a evalua. De aceea am urmărit atent reacția copiilor și, în mod special, reacția copiilor francezi prezenți în sală. Iar ei iau fost fericiți! Au vibrat și au țipat de bucurie sau spaimă pe parcursul întregului spectacol! Iar cuvântul cheie – Mărțișor – a venit și el la final ca să încununeze opera.

Victoria Stefaniuc a folosit o paletă vastă de arteficii și mici tehnici de-ale povestitorilor: culori vii, figurine, proiecții cu umbre, marionete. O bandă sonoră de excepție cu muzică românească de nai corespunzătoare și, desigur, narațiunea Victoriei, foarte emoțională și bine dozată, repartizată de-a lungul poveștii fără vid sau inegalități de ritm, cu mici sesiuni interactive cu picii, ceea ce ei adoră, fără stângăcii de ordin tehnic, iar pe mine acest lucru chiar m-a impresionat: să schimbi de unul singur decorul, păpușele, figurinele, tehnicile de prezentare, fără incidente asupra derulării spectacolului, e o performanță în sine!, mai pe scurt, spectacolul fascinează, antrenează și captivează!

Iar cei mai perfecți evaluatori rămân copiii, care la această vârstă încă nu ştiu ce-i ipocrizia sau complezenţa. Şi ei au fost absolut fericiţi!

Așteptăm cu nerăbdare să vină aprilie și noul spectacol la care lucrează Victoria Stefaniuc împreună cu violonistul bulgar Velizar Assenov, „Far-West Tzigane”. Cu tot ce am văzut în legenda Mărțișorului și un violonist cu muzică live în scenă, ne așteptăm la o poveste de-a dreptul fascinantă!

 

(Aici textul în franceză)

Mărţişorul aducător de fericire
Mărţişorul aducător de fericire
Mărţişorul aducător de fericire
Mărţişorul aducător de fericire
Partager cet article
7 janvier 2019 1 07 /01 /janvier /2019 09:55
Săptămâna în care am muşcat din 2019

Iată-ne ajunși și în 2019 ! Încă puțin și vom fi nevoiți să celebrăm o aniversare tristă: în aprilie 2019 se vor împlini exact zece ani de la așa numita „revolutie twitter” care trebuia să însemne o reorientare definitivă a Republicii Moldova spre valorile europene și Uniunea Europeană.

Zece ani mai târziu, în aprilie 2019 există riscuri mari ca Republica Moldova să intre din nou pe mâna antieuropenilor, dacă e să credem anumite sondaje sau barometre electorale. Am să vă las să meditați bine asupra acestui fapt. La toate câte s-au întâmplat în acești zece ani. În Republica Moldova și în țările vecine.

Am să vă ajut puțintel și am să vă dau câteva date: Un sondaj IMAS care zice că 53% din alegătorii din R. Moldova (prin definiție, sondajele din RM nu iau în calcul preferințele emigraților) ar vota pentru aderare la UE și doar 29% contra.

La zece ani după 2009 42% din cetățeni ar vota pentru aderarea la Uniunea Vamală!

O altă cifră: Doar 24% din remitentele care vin în Moldova provin din CSI (adică din Rusia). Din UE vin 44%. Aș fi curios să știu (deși înțeleg că nu e posibil) cum sunt ventilate sau concentrate aceste sume...

Cu toate acestea, conform acestui sondaj doar 26% ar vota pentru Unirea cu România (țară UE, în treacăt fie spus), iar 57% - contra...

E curios acest sondaj: răspunsuri și cifre care se bat cap în cap... Ceea ce reflectă mai degrabă cacealmaua din capurile moldovenilor decât calitatea sondajului.

Nu prea aș avea evenimente de comentat, suntem în perioada sărbătorilor de iarnă și perioadă electorală. Mare lucru notoriu nu se întâmplă. S-ar cuveni să vă doresc tuturor un an 2019 cât mai bun, sănătate (că-i mai bună decât toate) și clipe fericite. Și chiar vă doresc tot binele, să nu credeți, dar atunci când plouă cu urări, ele sunt devaluate oarecum, chiar și cele mai sincere din ele. De aceea și vă invit în această perioadă cam vidă de conținut factologic la reflecție. Zece ani, fraților! Nu doi, nu trei, nici măcar cinci... ZECE!

Totuşi câteva chiţibuşuri vreau să le menţionez, căci le consider semnificative:

PREŞ-EDINŢII M-a împins păcatul anul acesta să ascult „urările” Preș-edintelui RM. Nu mă așteptam la ceva anume și nici nu contează cuvintele lui prea mult, dar cred că am avut încă o dovadă că omul demult și-a pierdut orice noțiune de rușine sau respect față de instituția statului pe care o ocupă. Mesajul său a fost unul pur electoral și nicidecum o urare către cetățenii țării...

Și un alt caz curios, despre ce i s-a întâmplat idolului său de la Cremlin: „Pervîi kanal” a organizat un direct pe Youtube și transmisiunea „în direct” a lui Putin a adunat cam de patru ori mai multe dislike-uri decât aprecieri pozitive. Iar din cauza torentului de comentarii negative sau zeflemitoare televiziunea a fost nevoită să le blocheze. Uite-așa aventuri...

ROMÂNIA – ŞEF LA CONSILIUL EUROPEI România a preluat oficial Președinția Consiliului Europei. Nu există țară care să ne fi susținut mai mult. Nu există țară care să ne fi ajutat mai mult. Și sunt convins că ne vor ajuta în continuare. Vom vedea dacă această oportunitate unică pentru R. Moldova va fi exploatată cum se cuvine de către ai noștri „pro-europeni”...

ELECTORALA:

4 ianuarie este data-limită când candidații electorali trebuie să prezinte la CEC grupurile de inițiativă. Despre candidați și concurenți încă nu vreau să scriu, aștept listele definitive de la CEC, deși unele bizarerii pot fi menționate, precum decizia Maiei Sandu de a candidata în Europa de Vest (ați visat cumva, emigrați moldoveni, să fiți reprezentați în Parlament?) sau faptul că în circumscripția în care se prezintă Năstase apare (din pură întâmplare, desigur) un alt Andrei, tot Nastas și acesta. Până atunci însă, ar fi bine și cuminte să trecem în revistă circumscripțiile una câte una. Europa Liberă a publicat un șir de slide-uri cu fiecare din ele.

AM UITAT DE REFERENDUM? Nimeni nu discută despre referendum, deși procesul este bine anclanșat și avansează cumințel. Vom aminti că întrebarea cheie la referendum va fi despre reducerea numărului de deputați, adică o concentrare și mai mare a puterii... Eu unul sunt categoric împotrivă, dar pe noi chestii din astea mărunte nu ne interesează, nu-i așa?...

Cam atât. CIREŞICA DE PE TORT din această săptămână am să i-o trimit lui Victor Ostalep. Dar să reamintim povestea în ordin cronologic: o doamnă, Diana Crudu, a arborat în ograda ei un tricolor fără pasăre pe el. Ostalep, crezându-se mare erou, a depus plângere la poliție cerându-i Dianei să-l scoată. Diana s-a supărat (absolut legitim) și l-a numit pe Ostalep „r...t cu ochi”. Deschide.md a preluat mesajul, dar a descifrat acele trei puncte și a scris „rahat cu ochi”. Lui Ostalep nu i-a plăcut că a fost asociat cu noțiunea de „rahat cu ochi” și a depus plângere la Inspectoratul de Poliție Buiucani precum că a fost numit „rahat cu ochi” de către Deschide.md. Haideți să fim obiectivi: nu cred că Diana Crudu, care a scris „r...t cu ochi”, sau reporterii de la Deschide.md, care au scris „rahat cu ochi” preluând inexact citatul, au efectuat măcar un simplu test olfactiv ca să se convingă dacă este într-adevăr Ostalep „rahat cu ochi”. Din pozele lui Ostalep putem conchide doar că este „cu ochi” fără a ști dacă este „rahat” ori ba, această din urmă categorizare necesitând investigații histologice mai serioase, respectiv sintagma „rahat cu ochi” nu poate fi înțeleasă decât metaforic. Deci, îmi pare logic ca Victor Ostalep să prezinte dovezi materiale, analize de țesuturi certificate de către experți independenți, că nu este „rahat cu ochi”. Din momentul în care această dovadă este adusă, domnul Ostalep ar trebui să demonstreze că calificativul „rahat cu ochi” (redus deci la statut de metaforă) a fost folosit în context denigrator sau ofensator, căci nu-i exclus ca Diana Crudu să fi atribuit calificativului „rahat cu ochi” un sens pur pozitiv. Ce ziceți, spre exemplu, de așa o interpretare: „rahat cu ochi” - îngrășământ, fertilizator organic („rahat”) și însuflețit („cu ochi”) al solului Patriei, al statalității de nezdruncinat a Republicii Moldova? Fiți de acord, din acest punct de vedere și ținând cont de cauzele pentru care militează Victor Ostalep, calificativul „rahat cu ochi” este unul foarte pozitiv și i s-ar potrivi de minune. Dar dacă Victor Ostalep, în condițiile în care prezintă probe histologice că nu este „rahat cu ochi”, consideră că „rahat cu ochi” este ofensator, îmi pare firesc să aducă dovezi argumentate precum că Diana Crudu a folosit metafora „r...t cu ochi” în sens negativ. Pentru moment însă, redacția Deschide.md a făcut necesarul cerându-și scuze pentru faptul că în loc de „r...t cu ochi” a scris „rahat cu ochi”.

Iar tatăl Dianei și-a vopsit poarta în tricolor. Cu un galben pur și imaculat, fără păsărele pe el. Fiindcă nu poate un fertilizator organic însuflețit al solului statalității Republicii Moldova fi mai presus decât tricolorul!

Partager cet article
2 janvier 2019 3 02 /01 /janvier /2019 22:50
Săptămâna în care a fost dedusă formula R. Moldova

E complicat să scrii despre o săptămână în care a încăput Crăciunul. Este de fapt unicul și singur eveniment marcant al săptămânii trecute. Așa și-mi vine să zic, parafrazând un cunoscut poem de pe la noi: „A fost Crăciun. Ecoul lui și-acum mai este viu..”. Sunt convins că majoritatea celor care-mi citesc textele sunt creștini ortodocși (sau atei care se consideră progresiști) și au sărbătorit și ei Crăciunul pe 25 decembrie. Că doar nu ne considerăm sectanți sau, și mai rău, pupăm mâna KGB-iştilor?... Vom reveni la asta imediat. Dar vom rămâne încă puțin la subiectul „Crăciun”, cât nu ne-am înfundat prea tare în altfel de ape și mai respirăm aer curat.

Vă doresc tuturor, dragii mei cititori, sărbători fericite de sfârșit de an! Sunt momente de neprețuit pe care le petrecem cu oameni apropiați și care ar trebui să le păstrăm intacte, căci aceste rare sărbători ne țin pe linia de plutire. Fiți atenți față de acei care vă înconjoară, ocrotiți aceste clipe de comuniune de răutate, pizmă, ceartă și supărare. Fiindcă dacă nu reușim să protejăm intacte acele câteva momente în an – Crăciun, Paște, Blajinii – momente simbolice, în care religia și credința devin secundare, atunci vom distruge și acei puțini stâlpi de care ne mai putem lega bărcile în derivă totală pe valurile tot mai înalte ale oceanului planetar... Dacă nu reușim să ne stăpânim ura, mânia, pornirile războinice și să re-devenim, măcar pe durata a câteva zile pe an, afectuoși și atenți față de aproapele nostru, suntem pierduți...

Acum să revenim și la sectanții noștri KGB-iști, care ei, sunt pe stil vechi.

DEMASCAŢI! Un eveniment foarte important s-a întâmplat săptămâna trecută în Letonia (după cum vedem, și în această săptămână evenimentele importante pentru noi nu au avut loc la noi). Au fost desecretizate și făcute publice arhivele KGB-ului cu fișele individuale ale agenților! Și, ce surpriză!, am aflat că mitropolitul ortodox de Riga a fost (iar noi știm că „foşti agenţi” nu există) agent KGB-ist. Cred că evenimentele din Ucraina unde, în treacăt fie spus, nu a fost prelungită „starea de război” de 30 de zile, ne duc direct spre o deconspirare similară și acolo. Nu-i exclus să se întâmple și în altă parte, iar acestea vor însemna că se va constitui un fel de legitate sistemică, o înțelegere despre cum funcţionează biserica ortodoxă, iar în aceste condiții nu va mai conta dacă se desecretizează ceva și în Moldova sau nu. Dimpotrivă, orice tergiversare va fi o dovadă că atât biserica cât și alte structuri au fost și sunt împânzite de agenți KGB-işti...

ŞEVCIUK CONDAMNAT Fostul pretins lider de la Tiraspol a fost condamnat de ai săi la 16 ani de închisoare! Pentru furt bineînțeles. Asta nu înseamnă că acei de astăzi sunt mai buni, dar e un semn că e nevoie de „un țap ispăşitor” pentru a justifica mizeria și sărăcia de acolo. Dar să nu credeți cumva că Şevciuk a pățit ceva. După ce a fost văzut pe străzile Chișinăului acum câteva luni, localizarea lui e încă un mister.Şi tradiție, de la sine înțeles.

ROMÂNIA TOT DĂ BANI Încă 3 milioane de euro au fost alocate pentru renovarea și întreţinerea instituțiilor preșcolare de învățământ din Republica Moldova de către România! Nici nu îndrăznesc să mă gândesc ce ar fi cu aceste instituții fără ajutorul României...

JOCUL DE-A SCAUNELE MUZICALE Continuă caruselul demisiilor și numirilor în posturi importante. Săptămâna trecută s-au întâmplat mai multe, dintre care am reținut doar trei: Cincilei numit viceguvernator la BNM, Parfentiev la ANCD, iar Buliga la CNAS. Nu ar trebui să ne mire. Dacă ați cunoaște cât de cât cum funcționează piramidele de clan în Moldova, ar trebui să înțelegeți că piramida convențională „Plahotniuc” are o forță gravitațională foarte mare, mult mai mare decât acea „Filat”, spre exemplu. Elementele care o constitue sunt solide și reputația „vârfului” este ireproșabilă. C-o fi așa sau ba, dar „holdingul” este respectat în mediul „elitelor economice” și are reputația de a nu-și abandona niciodată soldații fideli...

ELECTORALA

Iată-ne ajunşi şi la capitolul care ne va excita până la sfârşitul lui februarie.

ACUM NU-I CU PL Până la urmă PL nu s-a înțeles cu ACUM. Ambele tabere se acuză reciproc. PL desigur a întârziat cu deciziile, ceea ce-i amatorism total din partea lor, dar declarațiile celor de la ACUM nu-s mai de treabă și lasă de înțeles că a fost și un element de tragere în țeapă („kidalovo” în sleng banditesc) atât de caracteristic clanului din care li se trag multora de acolo rădăcinile.

SEMANTICĂELECTORALĂ Când am citit la cineva pe FB ordinea partidelor pe buletinele de vot am crezut că-i o glumă. Dar nu este! Citiți lista în rând, nu în coloniţă: PDM ACUM PCRM PSRM. Fraților, CEC a reușit prin doar câteva acronime să redea toată istoria și esența Republicii Moldova. Iar dacă desfășurăm puțin PDM ACUM DA PAS PCRM PSRM devine chiar premonitoriu... Absolut hilar! Cu această ocazie CIREȘICA DE PE TORT va pleca direct la CEC pentru cea mai genială creație a anului care descrie extrem de fidel realitatea din statul independent Republica Moldova!

LISTE PD, ACUM și PSRM și-au publicat deja listele. Nu voi comenta listele, ci vă voi atrage atenția că doar acestea trei au și apărut. Dar e doar o coincidență și mai mult nimic. Ah da, și PCRM cică are listă, dar ei au făcut-o în ordine alfabetică, asta ca să înțelegeți cât de serios ei speră să treacă pragul electoral.

Punem punct aici. Ne auzim la anul! Sărbători fericite tuturor încă o dată și fiți atenți la excese! Totul e bun, dar numai cu măsură.

Partager cet article
28 décembre 2018 5 28 /12 /décembre /2018 13:57
Hăitură moldovenească. 2018

Bună seara la fereastră

La copii și la nevastă,

 

La copii, să fiu atent:

Să mă uit în doftument

Şi să caut binişor

Dacă este el major,

Cu statut de-alegător.

 

Bună seara tuturor

Ș-acelor de pe cuptor.

Tuturor cu buletinu

Că amuş vine scrutinu!

 

Am venit să vă urăm,

Lucruri bune să vă dăm.

Lucruri bine ambalate,

Cu logo-uri colorate,

Cu logo-uri de partid

Ca să ştiţi care-i avid

De putere şi de voturi,

De mandate şi de loturi.

 

– De trei ori din clopoței,

Trageți glasul, măi flăcăi!

– Hăi, Hăi!

 

Oară frumoasă, oară frumoasă,

Boieri mari dumneavoastră,

Nu-i vremea de dormit,

Da-i vremea de sculat,

Da-i vremea de votat!

Să săriţi cu toţi ca fripţii,

Să votaţi în circumscripţii:

Jiumătate pe mandat

Şi jiumate tot pe liste.

 

– De trei ori din clopoței,

Trageți glasul, măi flăcăi!

– Hăi, Hăi!

 

Iar ne cheamă-n câmp rotat

Brazdă neagră de răsturnat,

Acelaşi lut de mestecat.

Iarăşi străchini de stricat,

Iarăşi greble de călcat,

Iarăşi vin ca să ne ceară

De semănat grâu în două cu secară,

Până-n seară

Să răsară.

Până-n dimineaţă să dispară,

Iar din roadă să-se-aleagă

Numai neghină cu pleavă.

Iară nouă să ne dea

Numai câte-o acadea.

 

Să ne ia cu dulcişorul,

Să nu răscolim offshorul

Unde stă bine la dos

Roada celui lan mănos.

 

Și de atâta, măi flăcăi,

Ia sunați din zurgălăi,

Să se-audă peste văi,

Să se-audă-n instituţii

Care au şi atribuţii,

Peste tot în lumea mare

De ce suntem noi în stare!

Că nu suntem noi molăi,

Buni numai de „hăi-hăi-hăi!”

Că ne cerem înapoi

Carul plin cu tot cu boi!

 

La lună, la săptămână

L-a apucat lelea pe badea de mână

Și l-a trimis pe lume

Să vadă unde-i de trăit mai bine.

 

Badea a-ncălecat pe un cal bălan

Și s-a dus la lan.

Şi s-a dus la Moscova

Și s-antors numai cu sorcova.

Și sa dus în Europa

Și-a venit cu plină torba.

 

Lelea când a văzut

Mult pe gânduri n-a şezut.

A stricat un ou

Ș-a făcut coș nou;

A stricat două ouă

Ș-a făcut moară nouă.

Când a turnat badea grâul,

Nu curgea făină,

Da curgea aur și argint.

Peste-al lui pământ.

 

Că din moara ceea veche

Numai praful se alege.

Că din al lor kolhoz

Ies doar zoaie si moloz.

 

– De trei ori din clopoței,

Trageți glasul, măi flăcăi!

Ca să ştie-n sus şi-n jos

Unde-i de trăit frumos

– Hăi, Hăi!

 

Iar când iarăsi le-au venitu

Pe la poartă cu hăitu

Şi cu daruri colorate

De pe la partid luate

Badea furca a luat

Şi pe toţi i-a alungat,

Şi din urmă le-a strigat:

 

„Mergeţi, hoaite, de aici

Că pun mâna pe un bici

Şi pe şeli când vo-i croi

Pielea-n patru va plesni

Pe la buci când vă vo-i frige

Nici pământu nu-ţi atinge!

 

Las-că vine făurar

Şi-om alege gospodari!

Las-că vine el şi faur

Şi scăpăm noi de balauri!”

 

Pentru asta, mai flăcăi,

Ia sunaţi din zurgălăi

Şi pliosniţi din bici mai tare

Să-nţeleagă fiecare

Ce a înţeles bădiţa

Şi-un colac de la leliţa

Să gustaţi şi Dumniavoastre

Din roadele noastre!

 

La anul şi la mulţi ani!

 

(Vezi aici hăitura din anul trecut!)

Partager cet article
26 décembre 2018 3 26 /12 /décembre /2018 16:04
Baladele pe care nu le-a scris O. Henry

Una din primele cărți „pentru adulţi” despre care îmi aduc aminte cât se poate de conștient și care mi-a plăcut enorm de mult a fost o culegere de nuvele de O. Henry. Unele istorioare le țin minte până și astăzi! Nu știu dacă există vreo legătură directă între acea carte și faptul că-mi plac westernurile. Aștept cu nerăbdare și pândesc fiecare film nou-apărut!

Ceea ce au realizat frații Coen cu „The Ballad of Buster Scruggs” este un mix fantastic între O. Henry și westernul cinematografic. După ce am privit filmul chiar am căutat să văd dacă nu o fi vreo ecranizare într-atât de mare este similitudinea epică. Șase povestioare adunate într-un lung metraj de două ore, complet deconectate una de alta, fiecare explorând un domeniu anume din universul westernului. Sunt acolo și indieni, și dueluri între cowboi, și caravane cu pionieri cucerind Vestul, și căutători de aur, și peisaje mărețe americane, și șerif, și spargeri de bancă, și diligență, și multe alte mărunțișuri care alcătuiesc acel univers al vestului sălbatic, în care nimeni nu mai știe ce e mit și ce e realitate... Frații Coen au rămas fideli stilului din Old Man în care violența este banalizată și dedramatizată, ei reușind prin acest procedeu să obțină efectul invers: asistând la această devaluare a prețului vieții spectatorul se răzvrătește și conferă el însuși dramatism scenelor de pe ecran. Emoțiile sunt generate de absența emoțiilor.

În rest, o realizare hollywoodiană de cea mai înaltă probă. Totul este perfect: imagine, sunet, performanța actorilor. De privit neapărat, chiar dacă nu vă plac westernurile: o mică bijuterie cinematografică!

Partager cet article
24 décembre 2018 1 24 /12 /décembre /2018 11:18
Săptămâna în care ni s-a înfăţisat zmăul
Cum îţi doreşti să fii îngenuncheat, aşa vei fi
îngenuncheat.”,
Claudiu Komartin, „Maeştrii unei arte muribunde”, 
((poemul „Tot ce am înţeles”) Cartier, 2017, p.138)

 

Ne apropiem încetișor de sărbătorile de iarnă, care la noi, după cum bine știți, sunt servite în porție dublă, iar asta înseamnă că intrăm într-o perioadă letargică de vreo lună și ea va începe chiar în week-endul care urmează. Mai devreme de 15-16 ianuarie nu cred că are rost să ne trezim din beție. Oameni suntem cu toții, chit că unii beau Hennessy cu Château Margaux, iar alții – vutkă contrafăcută cu vin din praf. Rezultatul, vorba lui Lucinschi (preşedintele care evalua calitatea vinului după culoarea urinei), e oricum acelaşi…Cu atât mai mult că nici în perioade mai sobre nu suntem chiar cu mintea trează...

Și cu atât mai puțin vor merita atenție evenimentele din R. Moldova cu cât vom avansa în perioada electorală... La ce să ne ostenim să ne încordăm neuronii la tot șirul de minciuni și prostie stratosferică care se tot lățește pe zi ce trece? Iar dacă nu ați decis până acum pentru cine veți vota, n-am ce să vă fac. Porcul în ajun nu se-ngraşă. Înseamnă că-mi calicesc și eu buricele degetelor în dodii, năsădindu-le de taste...

Iată eu, de exemplu, am încercat, cruce-mi fac!, să ascult câteva emisiuni cu invitați politicieni de pe la noi... Apoi m-am întrebat: „Dar cu ce am greșit? Ce-i cu autoflagelarea asta?” Nu rezistă, domnii mei, nici mintea și nici urechile la așa tâmpenii! Totul e caznă și chin: de la formă (accente insuportabile cu palatalizări chişinăuene, regionalisme tocite și false care nici la emisiuni folclorice nu ar avea trecere, melodii ale frazelor și intonații de bădăran pușcăriaș rus (intonații de „gopnik” dacă doriți un slang mai local)), vocabular limitat, oameni care nu găsesc cuvinte nici pentru a închega o frază, și până la conținut despre care nici ar trebui să pomenim, căci îl cauți, nu cu lanterna, ci cu lumina farului, dar tot nu dai de el în hăul care ți se deschide...

Vom reveni la „electorală” mai târziu, dar aş dori să încep cu altceva:

AZI ÎN TIMIŞOARA, MÂINE-N TOATĂ ŢARA! Săptămâna care trece este acea care ar trebui să ne aducă aminte de Revoluția din România din 1989. Ar trebui. Condiționalul e, din păcate, la locul lui. Opiniatimisoarei.ro a publicat un mic reportaj stradal, iar ceea ce am văzut m-a întristat... Tinerii de azi nu mai știu ce a fost cu 29 de ani în urmă, pe 17 decembrie, ziua în care 62 de oameni au murit, iar câteva sute au fost răniți... Trecutul uitat este nemilos. El se răzbună negreșit. Există o legătură directă între această „uitare” și evenimentele din ziua de azi cu acel OUG nenorocit care tot este împins cu atâta insistență...

ROMÂNIA E TOTUŞI ALTFEL! Curtea de Apel a decis: România nu-l extrădează pe jurnalistul turc, Kamil Demirkaya. Așa și-mi sună în urechi: „Cît sîntem încă pe pace, eu îţi zic: Bine-ai venit ! / Despre partea închinării însă, doamne, să ne ierţi; / Dar acu vei vrea cu oaste şi război ca să ne cerţi, / Ori vei vrea să faci întoarsă de pe-acuma a ta cale, / Să ne dai un semn şi nouă din mila măriei-tale...” Iar nouă, celor care i-au extrădat (conform formulei NKVD-iste „bez suda i sledstvia (fără judecată și cercetare)” pe cei șapte profesori turci, cred că ni se potrivește mai degrabă un alt catren: „Vezi colo pe urîciunea fără suflet, fără cuget, / Cu privirea-mproşcată şi la fălci umflat şi buget, / Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri, / La tovaraşii săi spune veninoasele-i nimicuri

UCRAINA SCAPĂ DE BOR! Un alt eveniment care are o semnificație deosebită pentru noi (bizar, nu? tot ce-i mai important se întâmplă fără noi): Ucraina a făcut încă un pas important pentrui a scăpa definitiv de influența KGB-ului, aka BOR. Ei au constituit biserică ucraineană care în cel mai apropiat timp va primi și tomosul de la Constantinopol! O înfrângere colosală pentru Rusia, căreia i se taie astfel accesul la mințile a 40% din „enoriaşi”! Iată ce trebuia să facă R.Moldova acum 26 de ani... Markel de la Bălți a și sărit în apărarea bisericii de la Kremlin. Dar el ar trebui să înțeleagă că nu este decât un sectant la momentul dat. Deși epoleții nu i-a luat nimeni, cu siguranță.

CUC DE FLORI DE CUC Comisia Unificată de Control așa și nu funcționează corect, Tiraspolul nedorind să adopte un regulament clar, mai mult chiar, moldovenii îi acuză de tentative de falsificare a hărților (în favoarea lor, de la sine înțeles). Promo-Lex constată că școlile românești au în continuare probleme, iar acces la pământurile lor fermierii așa și nu au obținut. Altfel spus, exact ce ziceam de la bun început: Tiraspolul a mai zmuls un avantaj, prin intermediul OSCE (acel al plăcuțelor pentru automobile), fără a ceda mare lucru. Dar nu-i nimic: vine un alt negociator în locul lui Bratello la OSCE și vom avea și alte inițiative luminoase de „dezgheţ”.

11.000 DE LOCURI VACANTE Cam atâtea ar fi în baza de date a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă. Locuri de muncă sunt. N-are cine lucra. Mai rămâne desigur de văzut și care sunt salariile, dar cifra este oarecum îngrijorătoare și lasă de gândit...

ACTION LA BĂLŢI Procuratura Anticorupție ajunge, în sfârșit și în Nord! Mai multe percheziții au avut loc în câteva localități, printre care și în municipiul Bălți, localitate despre care, ca prin minune, nu prea se aude în comunicate oficiale la acest subiect. Sper că acest interes să fie unul de lungă durată și mult mai calitativ decât niște angajați de la birourile de înmatriculare a mijloacelor de transport.

OPEN DIALOGUE – OPEN FILE Dosarul „Open Dialogue” cu rezultatele investigației comisiei parlamentare a fost desecretizat. Gest simbolic și pur formal din moment ce acest raport a fost făcut public cvazi imediat. Și despre reacțiile celor vizați am mai scris și nu vreau să mă repet. Aș fi trecut cu ușurință peste această „noutate”, dar... am citit așa o știre: cică procuratura ar fi primit și ea raportul și investighează. Reiese că dacă nu l-ar fi primit nu ar fi investigat? Nu știu cum D-stră, dragii mei, dar eu simt un mic disconfort dialectic aici. O problemă tipică de logică, de cauzalitate... Trebuie să consult medicul. Sau oracolul.

ELECTORALA

ZMĂUL CU TREI CAPETE Iată-ne ajunși și la campania electorală. Vom rămâne laconici la acest capitol, fiindcă nici nu prea vreau să mă întind aici, din pură lene. Așadar avem grosso modo delimitate forțele electorale. Săptămâna trecută toți actorii politici care nu treceau pragul electoral conform sondajelor au renunțat (să mai zică careva că nu servesc la nimic aceste sondaje!). PL, PLR și PUN au zic că nu se bagă în tărâță și-i sprijină pe cei de la ACUM. Avem, deci cele trei forțe aliniate: PSRM, PD și ACUM. E mai uşor aşa de ales, nu? Câte nu le fac politicienii pentru a ne uşura viaţa!

ÎN RÂND DUPĂ INTEGRITATE Pentru a se înregistra la alegeri candidații vor trebui să prezinte CEC-ului niște certificate de integritate pe care trebuie să le ridice personal de la CNI. Mai multe „vedete” partinice au și fost observate pe acolo, dar ceea ce e total hilar este faptul că a fost observat la CNI și... Ilan Shor! Eu zic că dacă i se eliberează un certificat lui Shor, celorlalți ar trebui să li se dea unul „by default”. Și încă un detaliu: eu nu reușesc să asociez cuvântul „certificat” cu ceva pozitiv. Pe când eram copil „om cu certificat” însemna o persoană care... nu-i cu toate acasă, să-i spunem așa (iată, de exemplu, cum altfel poate fi considerat omul care înființează „colhoz” în 2018?), sau unul într-atât de prost încât nici diplomă de școală medie nu primește ci doar un... certificat. Respectiv, în acest caz nu am nicio problemă de ordin cognitiv. Atâta nu înțeleg, de ce anume CNI ar trebui să elibereaze certificate? Deși... în cazuri evidente nici de specialiști nu e nevoie.

Cam atât. Ne mai rămâne CIREŞICA DE PE TORT pe care o voi trimite astăzi la Soroca, colectivului de „haiduci” anonimi care au vandalizat instalațiile noi-nouțe de pe faleză la doar o săptămână după renovare... ce să zic? Postam și eu cândva o poză cu vandalisme similare de la Cetetea Soroca nu mult după renovare... Se vede că au dreptate acei cu „statul capturat”... E capturat și bine de tot! Până la talpa tălpilor...

Partager cet article
21 décembre 2018 5 21 /12 /décembre /2018 15:05
Răspunsul octombrelului de la capătul drumului

Volumul „Alerta Oranj sau Pe alocuri, viscole” (Editura Prut, 2017), începe cu un text, „Povestea unui octombrel sau Punctul de pornire spre”... Cu scuzele de rigoare pentru trimiterea la un text propriu atunci când, de fapt, dorești să scrii despre o altă carte, această referință îmi este necesară pentru a explica mai bine cheea lecturii pe care am avut-o citind „Capătul drumului”. Tot romanul Lilianei Corobca este parcă un răspuns la acea întrebare a octombrelului: „De ce, tătucă, ȋţi faci cruce?” din nuvela sus-citată...

Se poate desigur polemiza cu acest punct de vedere și veni cu argumentul legitim că prea îngustez grila de lectură, dar scriu aici despre impresii pur subiective și nu intenționez să fac o „analiză” profundă şi exhaustivă a romanului. De altfel, celor care ar veni cu asemenea observații, le-aș spune din start că au perfectă dreptate și că sunt de acord: romanul nu este despre credință sau religie. Este mult mai mult decât atât, chiar dacă o persoană profund religioasă ar putea sări ca fript: „Ce poate fi mai mult decât Dumnezeu?”...

Liliana Corobca ne prezintă povestea unei bătrâne din Bucovina, care a fost deportată împreună cu familia în Kazahstan, în vara lui 1941, de către NKVD-ul sovietic după anexarea teritoriilor românești. O descriere sfâșietoare a acelei călătorii, văzute și trăite de un copil, supraviețuirea în stepa nemiloasă a Kazahstanului, o maturizare într-un mediu postbelic ostil și periculos, în care moartea te pândea la fiecare colț și moment... Ar fi inutil să reluăm aici toate „tablourile” de urgie absolută din această confesiune, chiar dacă multora anume asemenea cărți le lipsesc și lectura lor ar trebui să devină obligatorie, pentru a-i mai trezi din romantismul ideologic de mic burghez sau nostalgia amnezică care-i învăluie atunci când văd culoare roșie...

Dar tocmai aici vine și explicația punctului meu de vedere despre care scriam de la bun început. Nu este, desigur, cartea Lilianei primul roman despre deportări, foamete sau lagăre. Și probabil nu este nici ultimul... Prea mare a fost tragedia și urgia pentru a fi consumată de o literatură care abia a început deshumarea acestui osuar, cel puțin la noi...

Ceea ce-mi pare însă absolut fundamental în această carte, și mă refer aici la experiența mea de cititor strict personală, sunt mecanismele de supraviețuire pe care autoarea a reușit să le aducă în prim plan și să le descrie cu minuțiozitate. Și iată aici, în acest context, locul credinței pure, acele trimiteri constante la Dumnezeu, devin primordiale. Credința, legea creștinească, rugăciunea, devin astfel un ceva care dă nume și sens celui mai mic semn al umanismului, a tot ce se opune distrugerii, morții și abdicării interioare; devine acea forță care în condiții normale este dispersată într-o multitudine de elemente și manifestări firești ale vieții și care, în momente critice de criză totală, necesită o focusare absolută într-un fascicul unic, care trebuie fără îndoială numit pentru a-l materializa, pentru a deveni astfel acea sursă de căldură, speranță și rezistență atât de necesare pentru a supraviețui.

Partager cet article
19 décembre 2018 3 19 /12 /décembre /2018 17:25
Un film despre un război din care ieşi cu degetele frânte

Filmul lui Paweł Pawlikowski, „Razboiul Rece” („Zimna wojna”, Pol.), s-a bucurat de un succes remarcabil în acest an, el fiind chiar recompensat pentru cea mai bună regie la Cannes și selecționat în short-list pentru cel mai bun film străin pentru Oscar. Este exact cazul când parcă îți pare că nu-i suficient, căci pentru autorul acestor rânduri a fost, probabil, revelația anului. Este bineînțeles și o doză mare de subiectivism regional, o sensibilitate mai acută la un subiect dureros pentru est-europeni, dar, repet, pentru mine a fost o revelație în primul rând cinematografică. Filmul descrie o poveste de dragoste care începe în Polonia de după război, în epoca când stalinismul se instala durabil în Europa de Est. O realizare extrem de precisă şi migăloasă, de o acurateţe deosebită pentru fiecare detaliu și imagine, în alb-negru, cu mult negru, de fapt (de parcă utilizarea culorilor ar fi total inapropriată), cu o bandă sonoră absolut excepțională (devine o specialitate poloneză deja!: remarcam exact același lucru și pentru „The Lure” („Córki dancingu”)). Regăsim bineînțeles în film toate ororile și absurditățile sistemului totalitar, dar e mult mai mult decât atât. Există și subtilități pe care nu prea le-am întâlnit, decât poate în texte literare (ex: „Sindromul de panică în orașul Luminilor”, de Matei Vişniec), cu un occident tern, la fel de rece, indiferent într-un fel, în care personajele, maiestuos interpretate apropo, nu-și regăsesc nici pacea, nici alienarea, chiar dacă, în aparență, totul le merge bine... Merită o atenție deosebită și partea pe care o vom numi-o convențional „dramă psihologică” cu o paletă vastă de caractere care evoluează și ele de-a lungul timpului, malaxate de roțile istoriei... Un film despre o dragoste într-o perioadă în care totul i se opune. Un film despre dragostea care învinge istoria!

Partager cet article
18 décembre 2018 2 18 /12 /décembre /2018 16:51
Povestea unei ţări în care curg râuri de ciocolată

Îmi place să zbor cu avionul. Am zburat pentru prima dată acum exact 20 de ani și de atunci acest mod de deplasare în spaţiu a intrat în viața mea și a devenit o rutină. Oarecum stranie această trecere de la o stare la alta : de la un om care nu zburase niciodată, la unul pentru care avionul a devenit un mijloc de transport practic la fel de des utilizat precum trenul. Îmi veți spune că există o „primă dată” pentru tot, dar nu este exact cazul meu: a fost un veritabil „before & after” pentru mine. Adică până la 21 de ani deloc-deloc, iar după 2008 – regulat și foarte des, fără niciun fel de gradualitate.

Dar nu despre asta vreau să vă povestesc aici și nici să vă descriu toate mărunțișurile și chițibușurile care mă fac să-mi placă să zbor cu avionul. Poate doar despre unul. Dar de la el a și pornit acest text.

Îmi place să vorbesc cu pasagerii vecini. Desigur, această plăcere a mea nu-și găsește chiar întotdeauna partener, dar acest lucru se simte imediat. Există întotdeauna un motiv în acel spațiu restrâns care ne este rezervat să ne adresăm vecinului, să schimbăm câteva politețuri de rutină pentru te miri ce anume. Și se înțelege imediat dacă o persoană e disponibilă pentru „mai mult, în funcție de afinități”. De regulă, totuși, gheața se sparge ușor și atunci afli lucruri absolut fabuloase și captivante din viața oamenilor.

Despre un caz din acestea am să vă vorbesc aici. Se întâmpla acum doi-trei ani. Eram pe ruta Paris-Chișinău. Nu mai țin minte dacă eram la dus sau la întoarcere... Adică nu, era cu siguranță la dus, căci interlocutorul meu pe durata zborului îmi vorbea despre ce are de gând să facă la Chișinău. Am intrat lesne în vorbă cu dumnealui căci zburam cu escală și ne-am regăsit şi în al doilea avion. Vizual ne-am recunoscut drept pasageri ai primului avion, motiv suficient de complicitate în asemenea context.

Printr-o magie a întâmplării am ajuns în business class, alături de domnul cela elegant, destul de jovial, cam de vreo 50-60 de ani, care stresa foarte mult din cauza unui costum pe care-l ducea pe cuier în husă și încerca să-i găsească un loc să-l anine ca să nu jeneze pe nimeni. Această căutare a lui mă jena destul de mult, la drept vorbind, el fălălăind cu husa aia peste mine în drapta și în stânga, așa că am participat și eu activ la proces, că era și în interesul meu după cum vă dați bine seama. I-am găsit un locușor potrivit, până la urmă, cu ajutorul însoțitorilor de bord.

Erau prea multe experiențele noastre în comun, raportate la aceeași călătorie, pentru ca să nu intrăm în vorbă mai acătării. Au urmat prezentările de rigoare. Domnul meu era un ciocolatier artizan, dintr-un orășel de pe undeva de la sudul Franței. Mi-a dat și cartea lui de vizită, dacă o caut bine, precis o mai am pe-acasă. M-a intrigat desigur costumul şi grija pe care i-o purta (adică eu bănuiam că e un costum, căci nu știam exact ce este în husă) și l-am întrebat dacă merge la vre-o ceremonie specială în Moldova. Îmi închipuiam c-o fi vre-o nuntă, clișeul îmi desena deja scenariul: un fecior care se căsătorește cu o moldoveancă și fac o nuntă în Moldova...

Dar nu a fost să fie chiar așa: ciocolatierul francez era de fapt în deplasare de serviciu! Gândul meu a sărit repede de pe un clișeu călăre pe altul și îmi închipuiam acum vre-un schimb de experiență pe la vre-o întreprindere ceva, poate chiar la „Bucuria”, ori, de ce nu?, vre-un start-up care se lansează în arta ciocolatei pe la noi. Dacă zice omul că e în deplasare, eu la o afacere cu ciocolată mă gândeam. Firesc, nu? Dar și aici greșeam...

Omul mi-a zis că merge la o ceremonie privată care se va ține într-un local luxuos (mi-a zis și exact care era localul, dar din motive lesne de înțeles, îl voi ține secret), o zi de naștere, la care el va trebui să instaleze și să deservească... un havuz enorm de ciocolată pentru câteva zeci de persoane. Am încercat să-l trag mai mult de limbă și să-mi zică cine era „sărbătoritul”, dar omul mi-a zis că, din motive lesne de înțeles, nu poate să-mi spună cine era barosanul. Costumul din husă era „salopeta” lui de firmă, cu blazoane brodate şi tot balamucul, detaliu semnificativ la acea mise-en-scène.

Apoi am mai discutat despre una, despre alta... Nu era la prima lui deplasare de acest fel, era o piață care îi genera o cifră de afaceri bunicică. Îmi zicea că-i place Moldova, moldovenii, tradițiile și misterele acestui colț de plai, gură de rai, unde, mă gândeam eu, pensiile bătrânilor sunt de 50 de euro, iar unii barosani își comandă ciocolatieri direct din Franța, plătindu-le avion în business class, cazare pentru câteva zile și onorarii frumușele (chiar și pentru Franța!) pentru un havuz de ciocolată de ziua lor...

Partager cet article

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i! 

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher