Nu, moldovenii nu vor trăi mai bine în viitorul apropiat sau cel puțin mintal palpabil.

„Dezoligarhizarea” ori, dacă e să folosim un termen mai puțin propagandistic, lupta împotriva corupției, de dragul căreia se fac coaliții abracadabranteşti (pentru a aduce prin acest cuvânt un omagiu ex-președintelui francez, Jacques Chirac) nu va face decât să perenizeze starea de fapt actuală din Republica Moldova, și asta în cel mai bun caz!

Dar să amintim, înainte de a intra în miezul acestui text, și doar în linii mari, care este postulatul de bază călare pe care au ajuns la putere actualii guvernanți și care le servește drept scuză pentru a constitui „coaliţii temporare” fără durată limitată în timp: „Republica Moldova a fost un „stat capturat” de către un singur oligarh și pentru a trăi „ca europenii” trebuie să scăpăm cu orice preț de „pӑpuşar”. Orice argument de ordin „geopolitic” nu este decât un instrument pentru a „dezbina societatea” și ne împiedica să trăim în armonie și să construim un prezent și un viitor luminos”. Variate modulații sau registre de limbaj pot fi folosite pentru a reproduce teza resectivӑ, de la istericale agramatice pe rețelele de socializare până la rapoarte „tehnocrate”, cât se poate de oficiale, sau considerații sofisticate și savante cvazi-filozofice.

Acest discurs, alimentat copios de o mașinărie impunătoare propagandistică, a funcționat de minune. Nu voi mai stărui asupra mecanismelor sau actorilor care au făcut posibilă „coaliţia situațională sau temporarӑ”, precum o numesc acei care o justifică, sau „coaliţia monstruoasă sau Kozak”, precum o consideră acei care nu o acceptă.

Convingerea mea despre „imposibilitatea fericirii” în ceea ce ne privește nu-și are, însă, originea în argumentări de ordin naționalist sau „geopolitic”, ideologic sau pragmatic, tehnocrat (termen consacrat astӑzi), deși toate acestea, oricum nu le-ai suci, același lucru spun. La baza ei stă ceva mult mai profund, mai funtamental, ontologic chiar.

Istoria umanității își are legile proprii, dure și implacabile, care nu tolerează excepții, și ea nu are capăt, oricât de multe volume despre sfârșitul ei nu ai scrie. Iar locul oricărui popor în această poveste a umanității se merită. Și dacă galoanele și gradele de noblețe se câștigă în jocurile cu ceilalți (fără îndoială, la această masă se trișează mult!), de respectul acestor legi depinde existența însăși a unui popor.

Istoria este o placă de vinil infinită care își cântă simfonia indiferent dacă are ascultători ori ba. Vinilul este, din câte se știe, o materie fragilă. Deseori, nesăbuința oamenilor lasă urme adânci în această placă și atunci acul istoriei se împiedică, sare și reia turul... Căci această doamnă, istoria, este mărinimoasă și ne mai dă o șansă. Pentru a continua trebuie să ridici acul și să-l treci peste defect. Dacă n-o faci, nu ai cum avansa. Numai că tururile la un moment dat nu se mai repetă. Acul se satură și o ia pe altă pistă, jucând altă melodie.

Iar noi suntem un popor cu defect... Unul adânc și profund. Și acul sare. Nu e nimic peiorativ aici, ci doar factual. În doar 10 ani, între 1940 și 1950, acest teritoriu a pierdut a treia parte din populație! Nici nu mă încumet să caut echivalențe pe mapamond... Căci ar exista și riscul să ne complacem în acest dulce rol de orfani și victime ale destinului... Fatală autocontemplare!

Și nici nu ar fi adevărat, nu ar trebui să considerăm că suntem unicii cu „traume”... Ziceam, vinilul e o materie fragilă, iar lumea – sucită și neîndemânatică de când e ea. Totul e în capacitatea fiecărui popor de a muta acul mai departe! Evident – cu cât mai profund defectul, cu atât mai greu gestul... Iar a noastrӑ zgârieturӑ a fost adâncӑ, pâna la os...

Dar alții au știut! Și o fac în fiece moment! Chiar în aceste clipe! Iată, poate cel mai grăitor exemplu: primul război mondial din care nu s-a învățat mare lucru (era și acela un defect) a generat regimuri totalitare în Europa, holocaustul și al doilea război mondial... Și atunci europenii și-au zis: „Plus jamais ça!” și au creat Uniunea Europeană. Da, UE este în primul rând despre securitate și despre pace, așa a fost ea concepută, UE nu este despre economie! Simplific, dar anume astfel s-a ieșit dintr-o buclă defectată și s-a sărit peste un defect. Europa își continuă simfonia!

Dragă bătrină Europa, dragule vechi continent, curvă autoritară,

aristocrată şi libertară, burgheză şi muncitorească,

purpurie şi înzorzonată cu secole mari şi coloşi clătinîndu-se.

Priveşte-ţi umerii gîrboviţi, nicio şansă să scuturi dintr-un gest,

unul singur, mătreaţa veche, pielea moartă de ieri şi tabula rasa…

De aici am putea crede în putregai nobil şi în suspensie.

el mai pluteşte încă în acest iz de pucioasă. Crasă şi bătrînă Europa,

cea care între două războaie şi chiar pînă şi în timpul mîngîia pentru binele său

burta ţărilor din ale sale îndepărtate locuri şi cu pula în mînă

iriga cu propria-i spermă sexele autohtone.

Poti să-ţi revii după asta ? Poţi să-ţi revii din orice chiar şi din căderi fără fund.

Noi am ştiut să urcăm noi am ştiut să coborîm, noi putem să ne oprim

şi noi putem reîncepe…

Europă a luminilor ori poate a întunericului

de-abia nişte licurici în teatrele umbrei.

De-abia o scînteie în noaptea care se lasă şi apoi se dumireşte,

şi apoi un nou răsărit, după crimele din copilărie,

erorile din tinereţe nu se mai rup aripile libelulelor de aur.

…

Ne-a stat ceva în gît şi noi dorim să scuipăm

este puţinul elementar dar puteţi, stimată doamnă,

să vă adresaţi nouă căci nu totul este pierdut nu nu totul este pierdut

din miturile dumneavoastră de zori de ziuă aici soarele străluceşte pentru toţi şi noi mai credem.

(Noir-Désir, L’Europe în traducere proprie din franceza: http://www.vitalie-vovc.com/article-europa-123034555.html)

Ajunși aici, întrebarea întrebătoare e mai mult decât evidentă: Și, în caz de se strică pista, cum să treci peste? Cum se face?

Aparent, simplu de tot. Două reguli de aur! Legi pe care nu poți să le ignori. Și nu sunt teoreme demonstrabile, ci axiome (!) fără de care nu poți trece acul istoriei mai departe:

• Recunoașterea și asumarea trecutului în totalitatea sa : nu se poate omite nimic, nu se pot accepta jumătăți de adevăr. (Da, în acești zece ani de exterminare sistemică în Basarabia a existat și holocaust, și „repatrierea” nemților în Germania hitleristă, și exodul băștinașilor în fața Armatei Roșii, și executări ale NKVD-iştilor, și deportări, și foamete organizată, și deznaționalizare!)
• Elaborarea de tabuuri, consacrate ontologic la nivel de definiție societală a binelui și a răului : Nazismul e rău! Comunismul e rău! Și nu pot exista discuții în societate la acest nivel. Ca exemplu elocvent: nu poate astăzi exista în Europa o forță politică sau mișcare (oricât de extremist nu i-ar fi discursul) care să poată arbora simbolistica nazistă! „Plus jamais ça” face parte din această paradigmă!

Am putea aduce o multitudine de exemple de terapii similare sau încercări de terapie colectivă. Și doar dacă aceste două condiții sunt respectate, e posibil de mutat acul istoriei mai departe. În caz contrar, istoria o ia de la capăt. Până la uzura definitivă a pistei...

Așa că nu ar trebui să se mai mire careva ori să caute milioane de justificări pentru a explica „succesul” țărilor baltice și, ca o polaritate opusă, acel noroi vâscos din care tot nu reușim să ieșim... Nu mai țin bine minte cine o zicea, poate Solzhenitsyn ori poate altcineva din marii ruși, dar a existat așa o zicală cândva: „Rusia nu va putea să se schimbe cât timp nu este scos și înmormântat Lenin din mauzoleu”...

Revenind la noi și la acea „coaliţie situaţionalӑ” vom mai spune doar următoarele: acea înțelegere cu socialiștii nu este despre corupție sau calitatea aliaților (o fi Ţopii sau Dodon mai breji ca Plahotniuc?), nu este despre geopolitică (cu cine e mai bine, cu UE ori cu „Russkii mir”?), ci despre noi ca entitate în istorie.

Am apucat-o pentru încă un tur... Și dacă nu înțelegem că nu poate exista acea „bunӑstare” sau „normalitate” a populației fără efortul necesar de a ne pansa și linge rănile, atungi degeaba. Istoria are legile ei. Ea este mărinimoasă, dar implacabilă cu acei care nu le respectă.

Jur, oameni buni! Eu chiar am vrut! Eu am încercat. Eu chiar am rӑbdat de la început… Dar după câteva minute sprâncenele mele s-au ridicat într-atât de mult, încât mai n-au spart tavanul, iar eu consider că nu e bine să te cerți degeaba cu vecinii, așa că am renunțat...

Vom reveni puțin mai târziu la acest act de lașitate oblomovianӑ al meu. Vom începe cu altceva. Cu ceva de bine:

MINISTERUL ROMÂN AL SĂNĂTĂŢII DIN RM Două milioane de lei acordӑ Județul Vaslui pentru reparația spitalului raional de la Strӑşeni. Tot pe bani români vor fi procurate două RMN, două TC și două mamografe staționare la Bălti și Cahul, dar și un RMN pentru copii la Institutul Mamei și Copilului din Chisinău. SMURD din România continuă să salveze vieți și în RM. Săptămâna trecută a fost heliportat un bărbat la București... Eu zic cӑ ar trebui discutatӑ serios la „coaliţie” posibilitatea de a da în arendӑ  României „protecţia sӑnӑtӑţii” din R. Moldova, ori de a introduce o taxă ceva de stat pentru dreptul la intervenţie pe teritoriul suveran al statalitӑţii neafiliate. Sӑ vinӑ şi la buget ceva, nu doar la cetӑţeni!

FMI NU ASCULTĂ DE MAIA SANDU În pofida cerinței actualului prim-ministru (făcută hăt în 2016, pe când încă nu era prim-ministru) de a sista finanțarea Republicii Moldova (cerință care a fost una din declarațiile-forte grație cărora Maia Sandu a devenit prim-ministru), FMI a acordat Moldovei o tranșă de 46 de milioane de dolari. Vom trece această noutate la știrile pozitive, căci salariile și pensiile totuși trebuie plătite, dar bucuria prim-ministrului este oarecum bizară în acest context, nu-i așa?

VOTUL CU PICIOARELE Doar 22,5% din banii trimiși de către moldovenii emigrați provin din așa numita zonă „CSI”. Cred că orice comentariu este inutil. Dar când te uiți la componența „guvernӑrii” parcă ești în fața unei oglinzi din alea ce distorsionează realitatea. Paradoxuri... Tradiţie şi mister...

Cam atât cu veştile bune, sӑ trecem la cele mai nebune şi vom începe cu ce începeam:

100 DE CORĂBII CU GUZGANI După cum vă ziceam: mi-am pus eu căștile pe urechi cu gândul să ascult conferința de presă a Guvernului. Vă rog să mă scuzați, dragii mei, dar nu am reușit. Îmbătrânesc pe semne și am devenit slab de fire. Nu pot asculta eu chestii din astea, măcar tu sӑ crăpi! Atâta sper: ca acest discurs al Maiei Sandu, cu corăbioare, furtuni și guzgani, să nu fie chiar opera ei. Iar dacă nu este, nu pot decât să-i recomand să-i dea un șut speechwriter-ului în posteriorul de jos și să-l trimită de unde a venit... Iar a doua recomandare premierului ar fi să le mulțumească personal fiecărei media în parte pentru faptul că i-au redactat substanțial discursul și au ferit-o, atât cât a fost cu putință, de ridicol...

REPIRAMIDIZAREA Săptămâna trecută au mai fost demiși câțiva funcționari (cu de-a sila), iar cea mai semnificativă a fost acea a șefului CFM, Topală (care a demisionat „de bună voie”). A fost ridicat, sau urmează a fi, la indicația SIS-ului (controlat de Dodon), Ion Druță, președintele Curții Supreme de Justiție (CSJ). Să nu credeți carecumva că-l consider pe Druță curat ca lacrima, eu elementar nu am de unde s-o știu, dar am să vă zic de ce am pus acest epizod aici: cu ceva timp înainte au fost reținute două deputate de-ale lui Șor pe motiv că ar figura în raportul Kroll. Tot atunci Sliusari venea cu o declarație-trăsnet: cică nu există în raportul Kroll urme despre soțul Zinaidei Greceanîi (care, dacă e să urmăm același șir logic, ar fi trebuit și ea reținută). Dar în această săptămână Ilan Șor, fugarul, a ieșit cu o declarație în care insistă asupra faptului că soțul speakerului a beneficiat prin intermediul companiei sale de credite de la BEM. Uite-așa corăbioare și ape liniștite avem noi. Imparţiale!

TVR, UNDE EȘTI? Maia Sandu declară că va insista pentru ca CNA (audiovizualul, nu anticorupția) să întoarcă licența TVR-ului. Să dea Domnul să fie auzită! În principiu, are dreptate: legal, nu-i neapӑrat treaba ei. Dar la fel nu este treaba ei (chiar nu este recomandată deloc ingerinţa politicienilor în justiție!) ce anume vor decide judecătorii la adunarea lor din 27 septembrie, care urmează să aleagă o nouă componență a CSM. Numai că în acest caz ea a venit cu un ditamai discurs oficial plin de patos... O chestie de motivație, fără îndoială.

GLUMELE LUI DODON Procuratura Anticorupție a zis că nu-i grav, că mai glumește omul din când în când și nu-i cazul să ancheteze. Nu știu cum arătați, ce mimică, ce postură aveți, dragii mei cititori, atunci când glumiți. În ceea ce mă privește, eu nu sunt crispat, roșu de încordare și cu broboane pe frunte. Anume așa apare Dodon în filmulețul difuzat de Plahotniuc în care respectivul Dodon îi povestește câți bani îi vin lui de la ruși și în care îi propune federalizarea Moldovei. Putem presupune că și invitația lansată rușilor pentru a pune laba pe aeroport și pe terminalul de la Giurgiuleşti (obiecte strategice din toate punctele de vedere) este o glumă. Eu aș merge și mai departe, continuând acest fir logic: poate și Dodon însuși este o glumă proastă ambulantă?!

NEÎNFRICATUL GRIGORCIUC De îndată ce a fost eliberat de noua putere, Grigorciuc și-a făcut poze cu un alt „deţinut politic” (e drept că a existat și în acest caz o înregistrare, dar astea, din câte ați înțeles mai sus, nu sunt decât glume), Bolboceanu. Și a sărit din nou la bătaie la un procuror. Iată ce face euforia și sentimentul de invincibilitate, de stăpân deplin pe situație, din om! Ori e doar natura lui profundă?... În fine, vrei - nu vrei, dar a fost din nou reținut pentru 72 de ore.

DODON SCOS LA PLIMBARE Tare era trist Dodonul nostru național că nu era primit la casele mari! Doar cu niște paria mondiali de alde dânsul putea să se vadă... Nici barem vecinii nu voiau să se uite la dânsul... Dar țara e liberă acum, dezoligarhizatӑ, și, călare pe corăbioara acumistӑ, s-a pornit Dodonul peste mări și oceane, de a ajuns la ditamai ONU! Unde și o poză cu Trump și-a făcut, și cu Iohannis s-a văzut (drept că asta, vizibil, nu i-a făcut deloc plăcere: aratӑ de parcӑ îi propunea lui Plahotniuc federalizarea), și pe "druganii" din Transnistria i-a ascultat cum aceia cer să le fie recunoscută independența... Mai pe scurt, viața e din nou frumoasă! Iar pentru ceilalți... E oarecum injust că nu a fost pomenită această reușită în discursul Maiei Sandu. Cum n-ai da, dar e o performanță notorie: să scoți Dodonul în lume! Putea zice și ea ceva de genul „guzganii au fugit de pe corabie, iar noi l-am luat pe Dodon în loc!”. Carele Dodon de la tribuna ONU a minţit (auzi, cică la noi e 50 la 50 cu vectorul!), a îndrugat la prostii de s-a ofilit şi marmora verde din spatele său (cică suntem polietnici şi am avea 125 de etnii (asta cu 75% de moldoveni!); cică „statut special” pentru Transnistria (nici nu miroase a federalizare!)... Mai pe scurt, redus la o idee simplă el a spus urmatoarele: occidentalii să nu aibă treabă în Moldova (aşa se traduce „neutralitatea” din discursul său, altfel e „agresiune”), căci aici sunt deja ruşii, cărora noi le lingem ciubota, salutându-i în rusă de la tribună! Cred că Zelenski şi Johannis au apreciat...

IMPOZITE MAI MARI, MAI LUMINOASE! Și păcat că nu prea a vorbit Maia Sandu de prețurile care au crescut, de tarifele majorate, de impozitele care vor crește... Dar poate asta voia să spună atunci când zicea că „corabia e plină cu merinde”?... Atât că a uitat să specifice a cui anume corabie, dar nu-i nimic, cu asemenea omiteri noi suntem demult deprinși...

Cam atât pentru azi. Vin alegerile. Va fi şi mai vesel de acum încolo: sӑ vedeţi voi acum metafore si figuri de stil!

Iar Cireşica de pe tort din aceastӑ sӑptӑmânӑ o voi trimite-o Georgetei Mincu, ministrului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, pentru iniţiativa salvatoare de a le turna must copiilor din şcoli! Corect! Sӑ-i turmentӑm şi sӑ-i otrӑvim de mititei, mama lor ce copchii! Alegӑtorii trebuie formaţi din faşӑ!

Ceea ce face în chiar aceste momente Guvernul Republicii Moldova, de mânuță cu Președinția, nu poate avea alt calificativ decât „crimӑ economicӑ”... O crimă împotriva propriilor agenți economici și, respectiv, a propriului popor. Cred că ați priceput deja că mă refer la toată această pălăvrăgeală, declarații și promisiuni, toate acele „eforturi” (pe banii noștri, se pare), cu vizite repetate și organizări de „foruri economice”, pentru a dezvolta relațiile noastre economice cu... Rusia!

În principiu, teoretic vorbind, statul nu are obligația să se comporte ca un agent comercial, el are rolul de regulator și nu ar fi trebuit să se ocupe de „promovarea” companiilor moldovenești în Rusia, nici de promovarea rușilor în Moldova. Dar teoriile nu sunt decât teorii pentru mucoși visători din băncile universitare, chiar și alea de la Harvard.

Toate statele fac comerț și nu e nimic reprimabil în promovarea unor politici economice raționale, care ar favoriza atât un flux constant și important de investiții în economie, cât și un cadru cât mai securizant pentru propriii agenți economici. Activitate economică intensă înseamnă locuri de muncă și bază sănătoasă pentru impozitare din care să se finanțeze învățământul, protecția socială și securitatea.

Oricât de mult nu ne-am supăra noi pe guvernările precedente (ne putem chiar supăra tare de tot, căci am avea de ce), dar până la înscăunarea noii coaliții noi am ajuns la o repartizare destul de sănătoasă a fluxului de schimburi economice, atunci când principalii noștri parteneri erau țări occidentale (75% din schimburile economice), acolo unde înțelegerea e înțelegere, contractul e contract, iar proprietatea este ceva sfânt. Ar fi fost firesc ca, în continuitatea eforturilor deja depuse, să se insiste de acum încolo pe volum, dar... În pofida declarațiilor (proaspӑtul nostru ministru de externe ridica chiar la rang de trăsătură națională faptul că exportăm majoritar în UE!) și a logicii elementare, noua guvernare îi dă cu intensificarea relațiilor economice cu... Rusia!

Argumentul adus este că piața Rusiei ar fi una mare, iar banul nu miroase și ar fi o prostie să nu "profităm" de ruși. În realitate, există doar două explicații a ceea ce se întâmplă: setea de profit imediat a unor clanuri mafiote care controlează fluxul de export spre Rusia (știți cine e capul ei, cred, și fără a o specifica) pe de o parte, cea a Moldovei, și menținerea unui teritoriu în continuare sub papuc prin dezvoltarea şi multiplicarea pârghiilor de influență și șantaj, de cealaltă parte, a Rusiei. Anume faptul că Rusia este o piață mare, în care mecanismele fireşti economice nu funcţioneazӑ și prezintă un risc enorm pentru noi. Aceastӑ „piaţӑ” poate lesne înghite o mare parte din „exportul” nostru la o simplă mișcare de arătător al marelui khan şi astfel putem deveni din nou extrem de vulnerabili, la cheremul aceluiași deget de după zidul Creminului... 

„Tot pӑţitu-i priceput” spune o vorbă mai veche. De pățit am tot pățit până acum, nu cred că e nevoie să mai amintesc de embargourile repetate cu care am fost gratificați de Rusia atunci când credeau ei cӑ nu eram „cuminţi”, sau de prețurile ridicate pentru gazele naturale pe care le plătim, dar de priceput așa și nu am priceput nimic...

Recunosc: zilele trecute cea mai urmărită poveste de către subsemnatul a fost reportajul scriitorului român Jan Cornelius despre călătoria sa de la Iaşi spre Chișinău, publicat, fragment după fragment, pe peretele său de pe Facebook. Invitat de către centrul german Akzente să participe la un eveniment cultural, „neamţul român” cu reședință în Germania, la Düsseldorf, duce în timp real un mini „jurnal de cӑlӑtorie”. (Iatӑ o mostrӑ, o postare din vamă: „Nu știu de ce mi se pare că văd după colț zidul de la Berlin. Dar cred că e zidul toaletei.”)

Vă recomand cu insistență să vă conectați și să-l citiți: e relatarea unui om care vine dintr-un spațiu al normalității despre acea absurditate în care trăim și pe care nici nu o mai luăm în seamă. Ne-am deprins. Și nici nu pare să ne deranjeze prea tare...

Pe 20 septembrie Jan Cornelius a citit la Cenaclul Republica din cartea „De ce nu-s românii ca nemții?", pe care a scris-o impreună cu Adina Popescu, apărută anul acesta la editura Paralela 45.

Dar nu doar Jan Cornelius a ajuns la Chișinău. Toată floarea teatrului românesc va participa la cea de-a cincea ediție a Reuniunii Teatrelor Naționale Românești! Festivalul teatral, finanțat de ICR și ministerele Culturii din R. Moldova și România, a debutat cu spectacolul „Dosarele Siberiei” în regia lui Petru Hadârcӑ și va dura până pe 29 septembrie.

Din cele bune vom mai menționa și „darea în exploatare” a sistemului de canalizare în satul Roșu, construit, bineînțeles, pe bani din Germania și din România (aproape 1 mln de euro!). La fel, pe bani româneşti (ai Bucureştiului) au fost refӑcute scӑrile de granit din parcul „Valea Morilor”.

Cam atât cu veştile bune. Sӑ trecem la cele mai nebune, obişnuite...

Dar înainte de a o apuca pe aceastӑ hudiţӑ, vӑ invit sӑ citiţi şi acest articol în care mӑ jucam de-a consultantul (nu neapӑrat pentru cӑ l-am scris eu, ci pentru a pricepe mai bine ce urmeazӑ).

SPUTNIK ZBOARĂ PREA SUS După ce li s-au ridicat imunitățile respective (parlamentare, nu aletele) deputatele lui Shor, Tauber și Apostolova, au fost arestate (e drept cӑ ulterior a fost anunţat arest la domiciuliu). Oficial – pentru că figurau în raportul Kroll. Nu a fost arestat însă și Novasadiuc, actualul șef al agenției Sputnik de la Chișinău. Ruşinicӑ, stimați ofițeri mascați! E mai ușor să te legi de acei rămăși fără „krâşӑ” (pentru a folosi expresia de pe un panou publicitar pe care l-am văzut astă vară la Florești) decât de un individ protejat de Kremlin, nu-i așa? Tot la capitolul respectiv vom menţiona şi cererea de ridicare a imunitӑţii pentru Vladimir Cebotari și Petru Jardan de la PDM, adicӑ tot nişte orfani de „krâşӑ”. Cebotari, aşa un detaliu, e candidatul PDM la alegerile primarului Chişinӑului. E posibil ca la momentul în care veţi citi aceste rânduri sӑ fie deja sӑltaţi... Sӑ nu credeţi cӑ plâng cuiva de milӑ, poate doar, dar puţin de tot!, îmi pare rӑu pentru viitorul luminos al kolhozului de la Jora de Jos... Și mai am un regret, de aceastӑ datӑ mult mai mare. E ceva absolut macabru în comportamentul acelor „anchetaţi”: chiar şi atunci când cad, aparent irecuperabil, ei rӑmân fideli „partidului”. Aşteptӑm în continuare sӑ fie „aruncat în aer” sistemul politic... Pe semne, „încӑ nu a venit momentul”... Ori e amatorism total şi aici: doar vorbӑraie mӑruntӑ, fӑrӑ acte serioase, fӑrӑ „compromat”...

COALIŢIE „SITUAŢIONALĂ” BETON PSRM și ACUM au semnat mult-așteptata coaliție. Desigur, toată lumea știe că nimic nu-i mai durabil decât temporarul, mai ales când așa-i „situaţia”. Cică e acord între instituții, nu între partide, ceea ce-i absolut ridicol, căci colaborӑrile între instituții sunt reglementate de alte acte (cum ar fi Constituția, spre exemplu), dar cine mai ține cont de ele? Cât privește textul, doar un singur alineat merită atenție (al doilea din capitolul „Principiile de guvernare”, chiar de pe prima pagină), iar sensul lui poate fi redus la o simplă propoziție: „Stӑm pe loc!”. Dacă-i „beton”, atunci „beton” să fie! Ce să-i faci?, suntem eminescieni până-n măduva vectorului: „Iar noi locului ne ținem, Cum am fost așa rămanem”. Păcat doar că nici barem poeziile nu le învățăm până la capăt...

BĂTĂLIA PENTRU PROCUROR  A fost modificată procedura numirii Procurorului General, ceea ce în limbajul noii coaliții înseamnă „Reforma procuraturii”. Nu sunt mare specialist în domeniu, dar cred că textul lui Alexandru Tănase e suficient de accesibil pentru toată lumea. Redusă la o frază, această „reformă” înseamnă doar atât: „Procurorul îl vom numi noi!”.

NĂSTASE PUNE CRUCE PE MAI Bine, bine, nu chiar „pe”, ci „în”. Un coge crucelӑu! Să știe toți ce cruce au a duce! Mie personal mai potrivit (și mai corespunzător, printre altele, cu aceeași Constituție care zice că biserica e separată de stat) îmi pare un alt proiect de instalație: un țambal astupat cu o batistă maaare, cu horboțele, croșetata cu ornamente naționale.

TREI AU PLECAT Pavlovschi și Spătaru au zis NU platformei DA. S-o fi supărat pe ceva. Dar asta e firesc, oameni mulți, funcții puține... Nu se ajung pentru toți. Dar a plecat și al treilea, o figură mult mai grea: Octavian Ţâcu! El anunță că va fi candidat la funcția de edil al Chișinăului și face apel la Năstase să nu se bage în cursa electorală, adică să-și ducă crucea mai departe la MAI. Iatӑ asta zic şi eu – uppercut! Ţinând cont de agitaţie, se pare cӑ furnicarul a fost lovit simţitor!

JUDECĂTORI DISCIPLINAŢI Piramida a simțit că s-a schimbat vârful și încet - încet se mută sub cel nou. Astfel înțeleg eu demersul judecătorilor care cer demisia in corpore a CSM (bănuiesc că tot de ei ales). Această mișcare este absolut independentă și neafiliată, fiți pe pace. E din altă simfonie acest proces. (nu degeaba vӑ recomandam eu un articol mai sus)

UN PENCE ÎN LOC DE POMPEO Tentativa Maiei Sandu de a-l vedea pe Pompeo a eșuat, acoperită de cenușă precum Pompei de Vezuviu. Chiar eram curios cum vor reacționa americanii. Poate că dacă îi bătea smerită la ușă, i-ar fi deschis Secretarul de Stat pentru o poză, dar..., Mike Pompeo a șters-o din gară. Chestie de priorități. În schimb, Maia Sandu a fost primitӑ de un alt Mike, acel care e Pence, Vice-Preşedintele. Sӑ zicem cӑ aparenţele au fost salvate!

MOSCOVA – BERLIN E un traseu, nu o axӑ, nu cobiţi, vӑ rog! Dupӑ ce a fost la Moscova, ministrul notru de externe a plecat la Berlin. Probabil sӑ-i asigure pe nemţi cӑ a rӑmas acelaşi Nicu Popescu şi nu „Nikalai Nikalaici”, precum îl vede Lavrov. Poate va reuşi sӑ le explice şi acel alineat doi despre care scriam mai sus, dar asta va fi mai greu... Explicaţii vor fi fӑcute, cu certitudine, drept cӑ nu se ştie care va fi vectorul explicaţiilor.

NIKALAI VS HOGAN Voi începe cu un disclaimer (așa-i la americani primit): ceea ce voi spune nu este nici rasist, nici șovin. Dimpotrivă! Un eveniment de la Bălți mi-a adus aminte de un vechi banc despre cum pregătesc americanii un spion ca să-l trimită în Siberia. După multiple pregătiri și exerciții, spionul vorbește la perfecție rusa, înjură de mama focului, stăpânește de minune codurile pușcăriașilor și bea vutkӑ de se usucă taigaua de la suflarea lui, mai dihai ca un rus. În ultimul moment, pentru verificare, cheamă un emigrant rus care le dă toată pregătirea peste cap: „Înţelegeţi, domnilor, în Siberia nu prea sunt negri...”. La Bălți, Hogan a vorbit românește. Grigorişin – rusește! Găsiți intrusul! Eu zic că e o chestie de obraz, nu de culoare a obrazului.

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII Poate chiar a deceniului! Va reveni oare TVR în Moldova? Vom reaminti că TVR și-a sistat emisia pe teritoriul Republicii Moldova pe timpul lui Voronin, la 27 septembrie 2007. Frecvențele au ajuns ulterior să fie gestionate de holdingul lui Plahotniuc, prin care erau difuzate Canal 2 și Canal 3. Iată deci veritabilul test pentru actualul guvern, adevărata hârtie de turnesol! În funcție de decizia luată va fi definitiv clar: e un guvern anti-Plahotniuc sau unul de natură pur geopolitică?

Cam atât. Cireșica de pe tort din această săptămână o voi trimite-o Reprezentantului comercial al Rusiei în Republica Moldova, Vladislav Darvai. Ăsta cică vrea să dezvolte „inteligenţa artificialӑ” în Moldova! No bine, a cam întârziat: inteligența în Republica Moldova e deja ceva artificial, contrafăcut, căci cea „naturalӑ” și „organicӑ” s-a cam evaporat... Dar dacă ne aducem aminte de acel robot al ruşilor care s-a dovedit a fi un om mascat, totul devine cât se poate de logic. Așa că data viitoare când ne vor anunța că ale rușilor cunoștințe despre Moldova se datorează „inteligenţei artificiale” să nu căutați roboți și algoritme, ci omuleți mascați. Tot un fel de network.

P.S.: Hei, deşteptule, mӑ veţi întreba, dar ce are titlul editorialului cu textul? Vӑ zic imediat: Laura Codruţa Kovesi a fost votată procuror-șef european, primul din istoria Uniunii Europene! S-ar cuveni sӑ-i felicitӑm pe europeni. Și sӑ ne întristӑm niţel, cӑci ce avem noi cu ei, cu europenii?...

Alineatul II e crezul nostru!

Puteți, bineînțeles, citi romanul lui Oleg Serebrian „Woldemar” și fӑrӑ a fi citit în prealabil „Cântecul mӑrii”. Veți rămâne la fel de încântați, vrăjiți, fermecați... Cu atât mai mult că romanul conține suficiente cârje și proptele explicative disimulate armonios în text. Dar dacă e să acceptăm acea categorizare (pe care nu am de gând s-o contest) de pe coperta a patra precum că am avea de furcă cu un „roman psihologic”, atunci lectura „Cântecului mӑrii” e mai mult decât recomandatӑ, fiindcă originea și explicația unor comportamente ale adulților, acea matriță din care a ieșit Woldemar, o vom găsi în prima parte a acestui (la moment) diptic literar.

„Woldemar” este o carte care descrie o investigaţie introspectivă a unui tânăr pentru ca să găsească răspunsuri la niște întrebări fundamentale pentru el, dar şi pentru fiecare din noi atunci când ajungem la... „personalitate”. Adevărul e că ajungem la aceste întrebări doar în momente de suferință...

Pentru a „da de adevӑr”, tânărul Woldemar își așterne pe hârtie amintirile din fragedă copilărie: anii înainte de școală și primii ani de primară. Iar pentru că își dorește mai multă „obiectivitate” o roagă și pe bunică-sa să facă același lucru, iar bunică-sa nu-i altcineva decât Marta Skawronski, eroina principală din „Cântecul mӑrii”.

Șirul portretelor din „Woldemar” - de la mămuca Marfina, omul lumii rurale vechi peste care istoria a trecut mutilând-o colateral, dar lăsând-o acolo unde au fost, în trecut; Bunica Marta („baronesa”) cu soțul ei, reprezentanți ai nobilimii urbane, care a plătit cel mai mare tribut (12 ani de exil pentru Marta) și nu a putut supraviețui decât cu prețul unei resemnări totale; mama Iuliana (care s-a dovedit a fi o mamă vitregă), violentă și rece, că și epoca în care a crescut, dar totodată docilă până la negarea desӑvârşitӑ de sine; și, desigur, Woldemar, copilul de șapte ani, ca un receptacul care a fost crescut în toate aceste trei epoci launloc -, ne prezintӑ o Bucovinӑ în plinӑ descompunere, o lume în naufragiu...

Tânărul Woldemar, precum e firesc pentru un copil, absoarbe elementele lumii exterioare, destul de limitate, de altfel, și reduse la dimensiunea durerilor fiecărei generații. El va să fie substanța care va reface continuitatea cândva, peste ani, dar această povară este greu de purtat la moment, mai ales pentru un copil de șapte ani, mai ales într-o perioadă și într-o societate sărită de pe fix, precum acea descrisă în roman (epoca socialismului lui Brejnev), care nu face parte dintr-o continuitate firească istorică, și e doar o paranteză monstruoasă, o îngrozitoare anomalie procedurală...

Citeam pe undeva cӑ se preconizeazӑ o trilogie. Aşteptӑm al treilea volum!

P.S.: Hazardul face ca în vara lui 2018 sӑ fi vizitat locurile în care se desfӑşoarӑ acţiunea romanului: Cernӑuţi, Storojineţ, Crasna, Ciudei... Ce senzaţie stranie de a putea situa personajele în spaţii din propriile amintiri!...

Origine imagine