Au trecut aproape 30 de ani de la destrămarea URSS… Acei mai bătrâni își aduc aminte că acea Uniune era constituită din 14 republicuţe care gravitau în jurul Rusiei. „15 republici-surori”, cum se zicea pe atunci. Poporul rus – fratele mai mare și ceilalți... 

Dar textul acesta nu este despre „cum era pe vremuri”, ci despre ce avem astăzi. Am încercat să grupez cumva „republicile surori” în clustere conform câtorva criterii simple și evidente. Pentru fiecare țară am căutat indicatoare care ar putea descrie cel mai bine două lucruri: instituțiile democratice și bunăstarea economică. Pentru a nu mă complica prea mult am ales numărul de președinți de la Independență pentru fiecare țară, considerând că alternanța puterii este elementul descriptoriu fundamental. Pentru performanța economică am ales PIB-ul per capita, ajustat la puterea de cumpărare (originea indicatorului: https://tradingeconomics.com/). Iată deci ce obţinem:

Trăsături comune pentru fiecare cluster:

BLOCUL LIBER

• Membri UE
• Membri OTAN
• Emancipare imediată și necondiționată față de tutela Rusiei
• Politică de precauție față de Rusia
• Politici de securitate informaţională implementate
• Instituții democratice funcționale

BLOCUL YO-YO

• Oscilare permanentă între Occident și Rusia
• Războaie sângeroase și teritorii secesioniste alimentate de Rusia
• Instabilitate cronică politică
• Corupție galopantă
• Dependență energetică față de Rusia
• Propagandă masivă pro-rusă
• Instituții democratice existente, dar deficiente

BLOCUL SPUTNIK

• Ţări plasate sub protectoratul Rusiei (inclusiv militar)
• Instituţii democratice slab dezvoltate sau dictaturi
• Economii subdezvoltate sau bazate pe export de resurse naturale

Fiecare țară are, fără îndoială, trăsături individuale și destin unic. Putem de asemenea avea dubii referitor la apartenența unei țări la un grup sau altul (Spre exemplu: Armenia, nu ar face mai degrabă parte din clusterul YO-YO?), dar există o majoritate de criterii care le determină apartenența la un cluster anume.

Până la urmă acest tabel ne arată următoarele: nu există diferență enormă între clusterul 2 și 3 la nivel de bunăstare economică, chiar dacă există diferențe mari la nivelul dezvoltării instituțiilor democratice. 

Unicul factor care explică cu adevart diferența între clusterul Țărilor baltice și celelalte este distanțarea față de Rusia și apartenența la blocuri geopolitice. 

Acum și o concluzie pentru Republica Moldova: până nu este soluționată, o dată și pentru totdeauna, problema „vectorului geopolitic”, nu pot fi soluționate nici celelalte: corupție, bunăstare etc., etc. Numai și numai în această ordine și nicidecum invers!

Salutări tuturor care s-au săturat de „geopolitică”!

În ziua în care vă scriam acest text a ars Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici". A ars de tot, nu e nicio metaforă nimic… E o pierdere enormă, mai ales pentru o țară mică și necăjită ca a noastră, în care fiecare edificiu și instituție culturală trebuie păzite ca ochii din cap. Bănuiesc că dacă nu ne vor da România cu Occidentul bani, autoritățile de la noi nu se vor grăbi s-o reconstruiască. În țara în care e posibil ca înalți demnitari de stat să spună că pianul se învață pe muntele Athos prin mană cerească (nu zic de faptul că acel care a zis-o e ditamai președinte, se mai întâmplă să ajungă calici la putere și pe la case mai mari, ci de însăși posibilitatea acestei declarații), conservatoare și filarmonici nu trebuiesc...

Apropo, greșesc amarnic acei care zic că mai bine ar arde Președinția, ori Parlamentul ori alte instituții de stat... Înțeleg că sunt declarații emotive, dar pe alea, vă asigur, se vor grăbi să le „reabiliteze” și o vor face pe banii noștri, nu ai lor. Ori vor mai vinde pe cineva cuiva pentru o „reparaţie”...

Pe bune, nu-mi vine a mai scrie despre nimic altceva... Dar cred că e necesar, fiindcă atunci când nu pricepem că există o legătură directă între indivizii care ajung la noi la putere (aici putem lărgi lista „oamenilor iluştri” și nu ne limita doar la turistul fidel al Kremlinului și muntelui Athos) și pojarul de la filarmonică, riscul ca să ardă și ce mai rămâne e mare. Să fiu înțeles corect: anume în acest caz concret nu voi învinui „guvernarea”. Pur și simplu există medii în care prostia, incompetența, neglijența, bădărănismul, ignoranța, incultura, bigotismul dogmatic se află în perfectă armonie cu pojarul de la filarmonică.

Vin alegerile. Gândiţi-vă bine la ce anume mai doriţi să daţi foc!

MOLDOVENISMUL INTERZIS Și fiindcă am ajuns la electorală, voi începe de la decizia CEC-ului de a nu-l admite pe Adrian Candu în cursă. Voi trece peste toate demagogiile cu „Plahotniuc & C°”. Ceva simbolic s-a întâmplat. CEC, involuntar, ne-a anunțat tare și răspicat: opțiunea „moldovenistă” nu mai există în RîMî. Formațiunea lui Candu „Pro Moldova” era una din rarele, dacă nu singura, care anunța fără reticență că sunt statalişti desăvârșiți. CEC ne-a spus clar (ceea ce vă zic și eu dintotdeauna): în Moldova doar opțiunea geopolitică e posibilă! Ori votăm cu rușii, ori cu românii, alte opțiuni nu-s. Să le mulțumim celor de la CEC și pentru atât.

+27 PENTRU RUSIA! Față de ultimul scrutin, parlamentarele din 2019, autoritățile din Moldova au intenția să deschidă în Rusia cu tocmai 27 de secții de votare mai mult! Tocmai 38! Cum se votează în Rusia o știm foarte bine, iar epizodul cu acele aproape 3000 de cereri scrise (scrise, dom’le!) pentru înregistrare prealabilă colectate în Rusia ne anunță destul de bine ce se va întâmpla pe 1 noiembrie...

KITAEŢ DECORAT Un interlop notoriu a fost decorat cu ordinul Gloria Muncii de către Dodon. În țara în care se consideră că indivizi ca acest Mihail Aizin sau ca Elena Hrenova, ca „ziaristul” Mihai Conţiu, ca deputații Oleg Savva și Vlad Bătrincea ne-au fericit cu „rezultate excepționale în muncă, activitate publică de vază și contribuții substanțiale în domeniul culturii, științei, sportului, vieții publice sau social-economice” (căci pentru astfel de merite se dă ordinul respectiv!) e firesc și banal ca să ardă filarmonica.

MOLDOVA OUT DE LA OMC Chiar dacă ar exista, cred eu, suficiente motive, fiți pe pace: suntem într-atât de neînsemnați încât nimeni nu ne va da afară din OMC. Despre altceva voiam să vă spun aici. O noutate a trecut aproape neobservată săptămâna trecută. Tudor Ulianovschi, ex-ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene a anunțat că-și retrage candidatura din concursul pentru șefia OMC și a acuzat autoritățile de la noi de lipsă de susținere. Ținând cont de cine erau ceilalți candidați (din Arabia Saudită, Kenya, Nigeria, Egipt, Marea Britanie, Coreea de Sud și Mexic), cred că avea șanse. Mai bine zis ar fi avut șanse dacă RîMî ar fi fost o țară cu imagine pozitivă. Dar reprezentantul țării care se declară prietenă cu Putin nu poate spera la nimic în ziua de azi. Nigeria, Kenya, Egipt – pot. Iran, Corea de Nord, Belorusia, Siria, Moldova – nu. Iar Ministerul nostru de Externe i-a răspuns lui Ulianovschi următoarele: „La moment, MAEIE se concentrează pe etapele ulterioare de identificare a viitorului Director al OMC”. Vom urmări şi noi ştirile ca să identificăm directorul când va fi anunţat.

STABILITATE Există totuşi şi lucruri stabile pozitive la noi:

• România continuă să fie principalul partener comercial al Moldovei. Un simplu exemplu: a fost principalul importator de struguri din RîMî anul acesta.
• SMURD din România salvează în continuare vieți: săptămâna trecută un bărbat de 35 de ani, după ce i s-a acordat ajutorul necesar în urma unui accident rutier, a fost transportat de la Iași la Chișinău.
• Primarii de la Cahul și Iași au anunțat un program de modernizare a Cahulului în valoare de 23 de milioane de euro, bani acordați de UE.
• Șase instituții de învăţământ din diferite raioane ale ţării au fost reconstruite pe bani acordați de Banca Mondială. Alte două sunt aproape finisate.
• Până și polițiștii circulă în mașini (produse în România) cumpărate pe bani europeni! 52 de Dacia Duster au fost livrate IPN-ului săptămâna trecută.

Cam astea au fost... Nu uitaţi, pe 1 noiembrie vor fi alegeri. Păzea! Nu carecumva să mai daţi foc la ceva!

În Republica Moldova se desfășoară un nou proces de rusificare care a căpătat amploare primejdioasă, iar natura lui este mult mai perversă și mai nocivă decât brutalitatea și violența rusificării sovietice.

Dixit !

Dacă aveți carecumva treabă pe acolo sau dacă vă poartă nevoia ori norocul prin acele părți, vă rog să nu treceți cu vederea ce mi-a înghimpat și mie mintea când am trecut pe acel drum. Poate că dacă ne înțeapă pe mai mulți, chiar ne va durea și vom face ceva… Locul cu pricina este satul Rubleniţa pe șoseaua care leagă Soroca cu Drochia. Deși e doar un loc, bănuiesc că există asemenea “spini” și în alte localități (cum ar fi spre exemplu portretul lui Stalin lângă biserica din satul Braniște). Din păcate, nu am făcut poze, căci eram în mașină și, năucit de stupoare, nu am reușit să scot revolverul timpurilor moderne, telefonul, la timp... Dar piatra nu se macină într-o zi-două și bănuiesc că acel coge monument cu un bărbos care ni se bagă pe gât în calitate de Hristos cu inscripție în... rusă, „Спаси и сохрани”, cu litere chirilice, mari de jumate de metru fiecare, nu va mișca din loc și îl veți putea găsi la locul lui și la iarnă și la primăvară... Suntem în leatul 2020 de la nașterea lui Hristos (vorbesc de acel adevărat, nu momâia aia colorată de piatră) și am intrat în al 30-lea an de „Independenţă”!

Nu departe de Rubleniţa, dar tot în raionul Soroca, în satul Cureşniţa, un om gospodar a renovat un izvor. Și cum la noi nu curge nicio apă fără o icoană (mă rog, fiecare bordei cu al lui obicei: nu am nimic cu această tradiție), s-a pus una și la izvorul proaspăt văruit. Dar a pune o icoană se vede că nu mai este suficient și alături o mână zeloasă a mai adăugat și o mică bandă cu același „Спаси и сохрани” (rusește și cu litere chirilice! într-un sat în care ruși nu țin minte să fi auzit că locuiesc!) pe ea. Iar ca să înțelegeți că acest act nu era unul de rutină sau de protocol voi adăuga că banda era laminată în masă plastică și prinsă bine cu un șurub cruciform, nu carecumva s-o ia vântul... (vedeți pozele). Ironia sorții face ca acest izvor să fi fost renovat de un patriot, mai degrabă unionist, care a participat la ultimul scrutin local (pe care, din păcate l-a pierdut). Cine i-a „pângărit” lucrarea electorală, nu am reușit s-o mai aflu.

De fapt, cam așa se întâmplă cu tot ce e nou în Republica Moldova: de construit se construiește pe bani românești sau occidentali, iar când e gata trece un bărbos pe acolo și sucește un „Спаси и сохрани” pe de-asupra...

Dacă și există ceva ce se înmulțește ca ciupercile după ploaie în Republica Moldova astea sunt bisericile. Și nu biserici oarecare, ci alea ale rezidentului Cantarean, aleas Mitropolitul Vladimir cu șeful său ierarhic la Kremlin.

Oricât de mult nu ar lua în zeflemea careva „mâna Moscovei” și oricât de mult nu ar încerca alții să ne convingă că doar „pacea socială” ne mai poate salva și că prioritățile ar fi cu totul în altă parte, realitatea este nemiloasă și ne dă cu „Спаси и сохрани” în frunte precum ai da cu ciocanul în gămălia chironului de 10. 

Îndrăznesc să cred că această nouă rusificare a teritoriului este mult mai perfidă decât cea de altădată. Explic din ce cauză: ea nu are ca scop să-i facă pe moldoveni să vorbească rusește așa precum au făcut sovieticii. Ea are ca scop să-i umilească. Să le arate locul lor de „oameni inferiori”. Să le demonstreze cine este adevăratul stăpân aici. Aceste biserici și inscripții sunt jaloane ale noii stăpâniri, care își are capul la Cremlin. Semnul colonului peste pământul pe care l-a luat în stăpânire. Un fel de urinat de potaie peste locuri pentru a le demonstra celorlalți că ea e stăpână aici...

Toate atributele, inclusiv lingvistice, vin din urmă. Impunerea culturii colonilor drept una a „stăpânilor”, a celor care au acces la resurse, la viață luxoasă și la clasă dominantă, îi va face pe moldoveni să accepte de bună voie acel „Спаси и сохрани” drept pașaport de acces la elita dominantă... Iar folosirea însemnelor religioase și nu politice ori de altă natură este o posibilitate ca aceste stigmate ale colonizării să fie apărate pe viitor în calitate de semne religioase, utilizând argumente „occidentale” de genul dreptul la libera expresie a opiniilor si religiilor...

Ку колонизареа пи вой, дражь молдовень!

Bine v-am regăsit, dragii mei! Iată stau eu acum și mă întreb: dacă nu am primit timp de trei săptămâni niciun mesaj îngrijorător, măcar așa, să întrebe careva de sănătate, reiese că tot ce scriu eu pe aici de atâta amar de vreme nu interesează multă lume? Ori ați știut că sunt în vacanță?

Dar să știți că nu port pică nimănui și această intrare în materie e doar un fel de a cicăli cititorul, specie rară în ziua de azi. La o adică nici nu aș avea de ce vă purta pică, din moment ce acele trei săptămâni petrecute la baștină mi-au mai adus încă o dată aminte cât de departe se află genul practicat aici de umilul Dumneavoastră servitor de realitatea trăită de cetățenii RîMî...

Există o lume a mass-mediei direct conectată cu cea a politicienilor de la noi și există o populație care trăiește în alt univers. Din când în când aceste două „universuri” se conectează unul la altul, pe durata unui jurnal sau emisiuni televizate, timp în care unii oferă celorlalți doza necesară de halucinogene. De-a lungul timpului aceste exerciții orwelliene au devenit obligatorii și au dezvoltat dependențe cvazi-fiziologice. Fiecare cu drogul său... Fiecare în realitatea sa virtuală.

Numai că greșesc amarnic acei care consideră că preocupările respective se află în prim-planul relațiilor umane. E ceva mort și imobil în ceea ce mass-media, acei care au participat activ la instalarea acestei stări de fapt, numește „polarizare a societăţii”. Și anume această solidificare crează impresia de țară moartă, un fel de zombi-land, în care până și oamenii se tem de mortăciunea care îi sălășuiește. Nimeni nu discută, nimeni nu chestionează, nimeni nu are dubii... Căci dacă ar îndrăzni, nu-i exclus să se sfâșie. Astfel, aceste elemente dogmatice, din cauza incapacităţii de a le chestiona și stăpâni și, drept consecință, din simplu instinct de supraviețuire, sunt refulate undeva în planul secund sau chiar terțiar.

În realitate însă, există un singur subiect preocupant în Republica Moldova – seceta! Și respectiv – o singură rugă: „Dă, Doamne, ploaie!” Aceeași rugă seculara a unui popor care nu a avut niciodată alt sprijin decât pământul pe care-l muncește și vlaga trimisă de Dumnezeu...

Căci rațiunea-i e sedată cu meticulozitate de drogurile din background.

PROTESTUL COMBATANŢILOR După altercațiile de săptămâna trecută combatanții au organizat un miting de protest duminică, 19 iulie, la care au participat chiar și câțiva politicieni, dar și alte persoane care s-au alăturat cauzei. Au votat chiar și o rezoluție. „Schemele lui Plahotniuc au fost preluate de Dodon și acoliții lui” zice, pe lângă multe alte lucruri de bun simț, acel text, ceea ce este un marker destul de clar al afilierii celui care a scris textul. Degeaba...

CHICU NU PICĂ Săptămâna trecută vă scriam exact următoarele: „Dacă nu trece această moțiune, guvernul actual va fi și mai puternic”. Nu voi reuși să spun nimic mai bun despre această moțiune eșuată (votată doar de 46 de deputați) decât a făcut-o Iulian Chifu și vă invit insistent să-i citiți articolul de acum câteva zile. Altceva voiam să zic: nu știu cum se face, dar de la bun început, încă din 2016, acei care au constituit cândva blocul ACUM, orice n-ar întreprinde, tot în favoarea lui Dodon iese. Consternantă constanță... Într-atât de năucitoare, încât mai dacă se mai poate vorbi de simplă prostie sau naivitate. Mă rog, a ridica mingile la fileu e și asta o meserie. Uneori mai determinantă decât a unui smash-eur, chiar dacă laurii îi revin întotdeauna celui din urmă.

SCANDĂLUŢ În ziua când a fost votată moțiunea de cenzură în incinta Parlamentului a avut loc o altercație între jurnaliști și SPPS-ul lui Dodon. Instinctiv se cuvine să sărim la gâtul zbirilor lui Dodon (discursiv, desigur), dar eu am câteva întrebări. Dispoziția de a exclude jurnaliștii din sala de ședințe a Parlamentului nu a fost una excepțională și funcționa și mai înainte, corect? Ședințele din sală erau cică transmise pe un monitor. Nu zic că e bine sau rău. Jurnaliștii știu mai bine cum e mai comod să lucrezi și să refletezi obiectiv și imparțial lucrările legislativului. Dar am impresia că li se trezește conștiința profesională oarecum sporadic și conjunctural. Iertați-mă „sânte firi vizionare”, dacă greșesc cu ceva.

JURNALIŞTI AGRESAŢI ÎN MOLDOVA Viorica Tătaru și Andrei Captarenco au fost opriți, agresați și intimidați de către indivizi care se auto-denumesc „pacificatori” în timp ce reveneau de la Molovata Nouă, sat aflat sub jurisdicția (din câte se vede mai puțin „protecţia”) Republicii Moldova. Acest fapt îmi pare de o gravitate absolută! Apropo, Tiraspolul așa și nu a demantelat „posturile de frontieră”. După multiplele mesaje venite cam din toate părțile, inclusiv de la instituții internaționale, au eliminat doar 15 posturi din cele 37. Sunt sigur că prezintă acest lucru drept un „gest de bună credinţă” și vor cere gesturi similare în retur.

CATINDAT PAS și-a anunțat candidatul. Spre marea surpriză a tuturor, candidatul formațiunii este... Maia Sandu! Ce surpriză! Maia Sandu a pierdut deja în fața lui Dodon în 2016, a coalizat cu acesta din urmă, i-a adus pe tavă toate instituțiile de forță ale statului, i-a servit de decor și chiar actor la înscenări provocatoare antistatale (vă mai amintiți de ceremonia de înscăunare a başcanului și acel decor velikorus? sau de umilirea lui Nikalai Nikalaici de către Lavrov la Moscova?) ca mai apoi să fie eliminată ca un pion inutil din joc. Cu doar ceva peste 30% din voturi, PSRM reușește astăzi să controleze absolut tot ce mișcă în acest stat. Până și rețelele de distribuție ale electricităţii!

Știu că multora nu le place ce zic. Știu că partida (mai n-am zis „secta”) mayiştilor e încăpățânată și fidelitatea lor e absolut irațională, bigotică, la fel precum irațională e și ura multora care o combat vehement. Atâta vreau să știți: niciun politician, niciun partid, niciun guvern nu va putea benefecia de simpatia subsemnatului. Parafrazând-o pe Ala Blandiana, pot spune următoarele: „Nu am interese, am doar idealuri”. Pretenţios şi lipsit de modestie? Dar zic astea nu pentru a vorbi despre mine, despre cât de integru sunt (bănuiesc că nimeni nu poate spune contrariul despre sine), ci pentru a vă face să înțelegeți că atitudinea mea față de ACUM-iști nu e nici sentimentală, nici conjuncturală. La o adică ea nu este nici barem din 2016, şi nici din 2014... Dar asta e o altă poveste şi e o poveste veche. Mai departe – vă las să judecăți singuri.

LUMI PARALELE Iar România se întoarce de la summitul european cu 80 de miliarde de euro din banii pe care UE i-a prevăzut pentru relansarea economiilor care au avut de suferit de criza pandemiei. Indiferent de cum vor fi acești bani folosiți, RîMî nu este România. Nu sunt pentru noi.

Apropo, pe 2 iulie IMAS publica un sondaj care arată că numărul unioniştilor a crescut cu 5% față de februarie și atinge astăzi 37%. E o cifra cu tocmai 6% mai mare decât scorul PSRM la ultimile alegeri parlamentare.

Greu, tare greu ajunge...