Y. şi-a recitit încă o dată mesajul. Ştia că este surmenat şi că ar putea să-i scape greşeli, or şeful său, un pedant care, neavînd alte calităţi decît maniele formelor şi prezenţa 24 din 24 online, putea să-i trimită raportul înapoi chiar în această noapte din cauza unei vocale sau consoane rătăcite de oboseală. Reuniunea cu clienţii însă avea să aibă loc chiar în dimineaţa următoare şi nu putea să-şi permită ca prezentarea să nu fie validată... Deci, a recitit. Parcă nu-i scăpase nimic. A făcut un click pe "Send".
Y. a închis unul după altul zecile de fişiere ce demult nu mai încăpeau în bara de meniu a PC-ului, călărindu-se unul pe altul, la fel ca şi cifrele şi curbele graficelor din capul lui, avînd grijă să le salveze pe toate. Şi-a deschis profilul de pe Facebook... O mulţime de notificări, dar nimic urgent, ca întotdeauna pe Facebook. Putea răspunde "friends"-ilor odată ajuns acasă. Şi-a închis sesiunea de lucru.
Nu mai era nimeni în open-space. Îi revenea să verifice dacă erau bine închise acele 25 de geamuri, să stingă luminile şi să deconecteze maşina de cafea...
Y. a coborît de la etajul 6 la parter în ascensorul care anunţa cu o voce femeiască libidinoasă fiecare acţiune a maşinăriei... "Attention à la ferméture des portes", "Rez-de-chaussée", "Attention à l'ouverture des portes". În hall-ul vid această voce suna lugubru... De parcă te-ai apuca să faci dragoste într-un cavou cu vre-o zgripturoaică mîncătoare de suflete şi cugete...
Y. a ieşit în stradă. Şi-a pus căştile şi a lansat ultimul album descărcat astăzi în i-Phonul său pe care l-a ascuns, ca de obicei, în buzunarul stîng, în dreptul inimii, deşi auzise de undeva că undele ar putea perturba ritmul pompei biologice. A pornit spre staţia de Metro. Avea exact 33 de minute de făcut pînă acasă...
Mintea îi era deconectată, privirile ţintuite în asfalt şi limitate la executarea setului minimal de navigare: să nu i se-mpiedice picioarele şi să nu calce carecumva vreun rahat de cîine... Low energy, Low profile...
Dar la un moment dat cîţiva neuroni au scînteiat aiurea. Şi au pornit o hărmălaie inexplicabilă... Warning! O ruptură de proces. Treptat raţiunea a conectat unul după altul cluster-ele necesare. Scanarea şi auditul mediului...
Pe un perete, printre altele destul de urîcios şi cu tencuiala jerpelită, cineva a scris: "Regarde le ciel..." => Executare. Done.
............................
Cerul? Cum să-l priveşti, dacă la Paris noaptea nu are cer? Chiar să nu răzbată nicio stea pînă la hăţişurile astea din beton şi lumină? Cîndva el văzuse cer cu stele, cu miriade de stele… Cîndva taică-său îi arăta Calea Lactee, aleas Calea Robilor... Cînd? Cît timp să fi trecut? 13 ani! O nelinişte cu care nu era obişnuit se ampara de întreaga sa făptură... El nu cunoştea decît stresul de a nu fi respectat deadline-ul sau de a nu fi atins obiectivele... Dar nu se aştepta să fie buleversat de imposibilitatea de a privi cerul... Nu se aştepta să compătimească lumina neputincioasă a stelelor…
A dormit destul de rău noaptea. Visase ceva, ceea ce nu i se întîmplase demult. De fapt, nici acum nu-şi amintea cu exactitate ce visase, dar era sigur că a vazut un vis şi că acesta nu era din cele mai plăcute… Era enervat, căci se trezise cu 15 min. mai tîrziu ca de obicei. Asta însemna că trebuia să renunţe la micul dejun şi la sesiunea Facebook de dimineaţă. S-a îmbrăcat şi a ieşit grăbit. În drum urma să-şi cumpere ceva de-ale gurii. De obicei opta pentru un pain aux raisins, dar în această dimineaţă, după o clipă infimă de ezitare şi-a cumpărat un beignet au chocolat.
Urma acelaşi itinerar. Din nou : „Regarde le ciel...”.
...........................
Y. s-a oprit timp de cîteva clipe. A scos telefonul din buzunar. A făcut o poză. Cîţiva trecători au privit uimiţi la el, apoi la tagg-ul de pe perete, apoi au privit cerul.
Y. a ridicat ochii. RAS: plumb cenuşiu parizian în loc de cer. În timp ce se refocusa asupra traseului cotidian privirea i-a lunecat peste două frunze încăpăţînate, care încă mai rezistau iernii pe unul din acei 6 copaci de pe trotuar.
Reuniunea a decurs foarte bine. Şeful a tot cotcodăcit şi s-a umflat în pene ca un curcan, dar pe final Clientul a ţinut să-l invite pe Y. în Germania pentru a le vizita uzina, omiţînd semnificativ să-l invite şi pe păsăroi. Şeful a fost nevoit să-l felicite pe Y. pentru eforturile depuse. Y. se gîndi că astăzi va putea ieşi la timp din birou.
............................
Regarde le ciel îi ridica privirile de două ori pe zi. A început să deosebească nuanţe de gri... Era plin de viaţă cerul Parisului! Părţi de gri care se luau la întrecere, strat după strat, dar care păstrau continuitatea plumburie cu o acurateţe de invidiat...
Y. a întîrziat de 2 ori la birou în acea săptămînă.
...........................
Minune! Peste 4 zile de la apariţia Tagg-ului, cerul Parisului a încumetat, oarecum ruşinos, să mai apară şi în varianta lui azurie lăsînd pentru cîteva ore razele soarelui să cerceteze minuţios asfaltul străzilor. Y. jubila. Era plin de o bucurie neînţeleasă deşi avuse o discuţie din cele mai neplăcute cu curcanul de şef...
Y. îşi începea acum dimineţile cu un nou ritual. Se scula din pat şi timp de cîteva clipe privea bucăţica de cer a Parisului ce se vedea din geamul micului său studio. Cînd ajungea în dreptul inscripţiei zîmbea maliţios complicelui de pe perete... Oui, il regardait le ciel maintenant!
........................
Într-o zi însă Regarde le ciel dispăruse. Peretele era proaspăt vopsit...
Y. a scos i-Phonul din buzunarul din dreptul inimii, a compus un număr:
- Alo? Mamă?
- Tu eşti? S-a-ntîmplat ceva? Eşti sănătos?
- Da, mamă, sunt bine. Te sun să văd ce mai faci. Cam demultişor n-am mai vorbit...
- Apu, ce să fac? Iaca, privesc televizorul... Eu sînt sănătoasă, să nu-ţi faci griji.
- Mamă, ştii undiţa ceea de bambus pe care am făcut-o cu tata? Mai ţii minte pe unde este?
- Apu, unde aţi lăsat-o acolo-i, că nu a umblat nimeni la ea...
- Mamă, cînd vin la vară, neapărat trebuie s-o găsesc, auzi? Să m-ajuti s-o găsesc, bine?
- Am s-o căutam, dragu mamei. Este ea: eu păstrez totul...
.........................
După serviciu Y. a dat o raită pe la un supermarket specializat şi a cumpărat un spray cu vopsea albastră. A mers la o cafenea din cartier şi a stat pînă dupa miezul nopţii pînă cînd l-au dat chelnerii afară. Y. s-a îndreptat spre peretele proaspăt vopsit şi cu un gest sigur a scris:
„Regarde le ciel...”
