„Ca orice basarabean care se respectă, mă trezesc luni ca să mă întreb în ce ţară trăiesc”
Există « scriitori » despre care nimeni nu ştie decît că se prezintă în acest fel…
Există scriitori care fac o carte bună şi apoi, din păcate, nu se gaseşte nimeni să le spună să se oprească (cum ar fi Houellebecq, spre exemplu).
Există scriitori care-şi merită locul în Panteonul literar cu o singură CARTE (cum ar fi Beaudelaire, spre exemplu).
Există scriitori cărora trebuie să le citeşti doar opera şi să te fereşti de spusele ori viaţa lor (cum ar fi Dostoievski, spre exemplu).
Există însă şi scriitori – carte. Din acei viaţa şi opera cărora se împletesc într-un tot întreg, ei asumăndu-şi întru totul destinul şi invitîndu-ne să ne apreciem continuu propria istorie...
Este inutil să căutam o oarecare cheie semantică în dialogismul prustian din titlul cărţii... Ironie busuioceană...
Regretatul clasic ne prezintă un jurnal de călătorie de prin anii 70 ai secolului trecut alături de file de publicistică din anii 2000 pentru a ne demonstra parcă cum e să rămîi sincer, autentic şi integru chiar şi în „Cuba”, chiar şi în „Moldova”, chiar şi atunci cînd e mult mai... rentabil... să fii altfel.
Se pare că a venit timpul să ne re-găsim timpul pierdut...
