TEXT SCRIS PENTRU DESCHIDE.MD
CONSTANTIN TĂNASE. A plecat în lumea celor drepţi… Acolo, la ei, unde există dreptate. Şi dacă cei drepţi pleacă cu toţii, cu cine (ne) alegem noi?... A fost din categoria oamenilor-etalon. Nu în sensul că tot ce făcea el era bine. Dar era un reper. Cu asemenea oameni-repere poţi să nu fii de acord, poţi fi şi în dezacord total, dar vei fi mereu mai jos ori mai sus, mai la dreapta ori mai la stânga, adică în raport cu el. Şi unul din aceste repere nu mai este…
A fost din categoria „moşnegilor”… nu în sens de vârstă, dar în sens de… părinte. Aşa cum le spuneam noi taţilor: „Ştii, băi, ce-a mai spus „moşneagul” meu?”… A fost din categoria celor care te „enervează” (aşa cum orice tată este enervant pentru copilul său); care „nu înţelege nimic” (aşa cum orice părinte „nu înţelege nimic”), deşi înţelesurile anume de alde el sunt făcute; care este un „has been” (en.) sau un „ringard” (fr.) (aşa cum orice părinte este un „has been” şi un „ringard”).
A fost, însă, din categoria celor care ştiu tot, aşa cum şi tata ştia tot. Pe bune, el ştia şi ceea ce nu ştia. Am verificat. Cu el găseam întotdeauna răspunsul.
Acum, în chiar clipa când scriu aceste rânduri, doresc să pun punct aici. Să nu mai continui textul. Îmi pare oribil să continui, căci v-am obișnuit cu un anume stil: zeflemitor şi obraznic… dar azi nu-mi vine a ironie… Obişnuiesc să-mi termin sintezele săptămânale cu „no news – good news”… această veste chiar nu trebuia să vină! Dar a venit. Şi noi va trebui să…
SCRIEM MAI DEPARTE! SĂ CITIM! SĂ ALEGEM!
UCRAINA A ALES! În fine, a ales doar ceea ce a rămas din ea. Dar a ales Europa. Rusofilii au acumulat doar 7%. De-ar fi şi la noi aşa peste 4 săptămâni… Un recent sondaj dă pro-europenilor doar 41% … O fi sondajul rău.
A VENIT IARNA. Ca de obicei, mişeleşte. Pe la spate. Toată luna lui septembrie lumea a tot postat pe reţelele de socializare poze cu pomi în floare ce preziceau o toamnă lungă. Iată că nici semnele vechi nu mai funcţionează… Acum va fi greu… Căci frigul ucide. Frigul e ca foamea: dă pe de-a dreptul.
INDEPENDENŢĂ ENERGICĂ. Ni se promite pentru noiembrie gaz pe ţeava aia dată în exploatare cu pompă hăt în august. Între timp, noi achităm gaz la preţ „frăţesc”, cu 100 de $ mai scump decât occidentul… Ce să zic? Independenţă fără energie nu există. Ori una foarte apatică… ca a noastră. Statele baltice au înţeles acest lucru. Am fi putut şi noi… Avem chiar şi un terminal făcut la Giurgiuleşti. Dar ceva ne încurcă să fim independenţi…
SCANDAL DE PUŞCĂRIE. Usatîi zice că a fost consilierul lui Filat şi prezintă pozele unei legitimaţii şi un talon special… La fel fac (şi bine fac) câteva zeci de persoane, publicând legitimaţii trase la photoshop. Eu zic aşa: ori Usatîi minte şi atunci trebuie să facă puşcărie pentru fals şi uz de fals, ori el nu minte şi atunci ar trebui să facă puşcărie (ori cel puțin să aducă explicaţii) Filat… Pe mine altceva m-a scos de-a binelea din ţâţâni în această poveste: ce fel de porcărie mai este şi acest „Talon special”?!!! Oare câte sisteme din astea preferenţiale există în această ţară? Magazine speciale? Spitale dedicate? Case de odihnă? Aprovizionare specială?... Tare m-ar interesa un reportaj exhaustiv la subiectul respectiv…
SISTEMUL SE APĂRĂ IMPOTRIVA LUI BREGA. Cică lui Brega s-ar putea să-i fie refuzată înregistrarea de către CEC… Când te cheamă „Patria” se poate, când te cheamă Brega – nu prea… Argumentele care se aduc nu-şi au altă pereche decât întoarcerea cu 360° a lui Moţpan…
SISTEMUL SE APĂRĂ ÎMPOTRIVA LUI MĂTĂSARU. A fost chemat la judecată. Şi a fost arestat. Aşa-i când spui că judecata nu-i judecată. Ceea ce şi trebuia de demonstrat…
SISTEMUL SE AUTOFINANŢEAZĂ. O curiozitate: o persoană donează pentru campania partidului său o sumă cam de două ori mai mare decât suma venitului anual. Este oare posibil? Teoretic da. Vedeţi D-stră, venit şi patrimoniu nu-i chiar acelaşi lucru: să zicem, dacă aş fi eu milionar, mi-aş încălzi-o la soare fără să muncesc pentru leafă, respectiv salariul meu anual ar fi nul, dar s-ar putea să donez tocmai 300.000 pentru un „drugan” ca să-şi facă campanie… Teoretic e posibil. Dar practic nu-ş’ de ce nu crede nimeni.
DODON UNIONISTUL. Leancă aduce dovezi precum că Dodon ar fi fost cândva pro-european. Dodon este chemat de urgenţă la Moscova. Să i se ceară explicaţii sau pentru instrucţiuni?
RUSIA E APROAPE. Gluma-i glumă, dar se îngroaşă… Iată că omuleţii verzi vin în Moldova din Donbass. Acolo nu mai este nevoie de ei. Intră în acţiune armata regulată. Se pare că Rusia pregăteşte o ofensivă de amploare pentru a face un coridor terestru spre Crimeea. Între timp, moldoveanul de rând aude mai rapid şi mai uşor ce zice Putin la nu ştiu care Valdai decât ceea ce zice propriul prim-ministru. Ziceam mai sus de Ţările Baltice. Ei au înţeles-o şi pe asta: „Моя обязанность, как президента и командующего армией в Литве, защищать страну от любого рода войны. Литва сегодня находится в состоянии пропагандистской войны. Поэтому мы обязаны защищаться, демократия не может быть слабой, она должна суметь защититься. Поэтому поскольку существуют всевозможные формы войны, которые применяют против нас — как политики, так и я — должны принимать такие решения, которые могли бы защитить Литву от этих форм.”, semnat Dalia Grybauskaitė, Preşedintele Lituaniei.
ŞI POPORUL, CE FACE POPORUL? Ce să facă? Tot pe jos… C-aşa s-a vrut de la divan… Şi se-mbată de scârbă… Cu ce au, cu ce fac. Şi mor. Mor lucrând, mor învăţând, mor bătuţi de cahlă… E bine. Contabilul ăla de sus ar trebui să fie satisfăcut: ăştia mor înainte de a se pensiona. Căci bani nu-s. 24 de mln. în două săptămâni pentru campania electorală se găsesc, dar pentru altceva nu-s.
Cam atât. Citiţi, dragii mei, scrieţi, alegeţi cu mintea trează. E ceea ce făcea el. Iar eu vă doresc tuturor o săptămână cât mai bună. Şi cât mai puţine noutăţi, căci „no news – good news”…