Cum vă dormiţi somnul de veci, moldoveni ?... (p.108)
Un roman grăbit. Un roman scris pe muchie de cuţit. Cum ar fi să scrii fiecare pagină cu conştiinţa clară şi lucidă că poate fi ultima. Că, uite, pui punct la frază şi s-ar putea să fie ultima. A reuşi, a reuşi cu orice preţ să spui esenţialul... Nu mai ai timp pentru fiorituri, pentru descrieri minuţioase, pentru dezvoltări de subiecte şi personaje.
Un roman telegrafic.
Un roman codat.
Un roman ideografic.
În care fiecare pagină este potenţial deschizătoare de uşi pentru noi şi noi romane. Dar nu mai este timp pentru ele. Toate romanele au fost deja spuse şi scrise, iar cele nespuse şi nescrise rămîn pe seama cititorului şi a urmaşilor de breaslă.
Descurcaţi-vă! Au nu aveţi destulă imaginaţie? Au nu ştiţi? Şi dacă nu ştiti, atunci...
Un roman de o densitate epică pe care rareori am întîlnit-o. 120 de pagini care, diluate în imaginaţia şi erudiţia cititorului, ar putea (re)constitui o epopee lunga cît o viaţă. Un roman unde pînă şi simbolistica este una minimalistă. Iureşul evenimentelor subordonat unui singur scop: elaborarea mesajului absolut. Istoria însăşi se pomeneşte împinsă şi redusă la statut de figurant, la un rol de saltimbanc, de cadru şi decor dramatic pentru cristalizarea acţiunii supreme şi eterne – DRAGOSTEA.
