În stil de Hollywood:
Moldoveanul
de Nicolae Esinencu
* Cum vede pe undeva un jug, Vâră capul. Ce stai, mă, îl întrebi, Cu capul în jug? * Poate, zice, îmi anină cineva Un car. * De obicei, se găseşte cineva Care Îi anină un car din urmă. * Ce stai, mă? îl întrebi. Poate, zice, încarcă cineva Ceva În car. * De obicei, se găseşte cineva care Încarcă şi carul. * Ce stai? îl întrebi. Poate, zice, îmi spune cineva Încotro să-l târăsc. * Hai, mă, dă-o în mă-sa de treabă, Spuneţi-i careva Încotro să ducă Omul Carul. * Clar, se găseşte cineva Care îi spune Încotro să ducă acel car. * Duce carul Şi cum vede iar un jug gol, Vâră capul în jug Şi aşteaptă. * Ce aştepţi, Mă, boule?!
Flashback 1: Anii 1980.
Congrese, comemorări, aplauze furtunoase şi vot unanim. Peste tot. Ah, cît de mult doream să fie ca la ei. Acolo undeva, la ei, era democraţie. Ei aveau mai multe partide, aveau alegeri democratice. În parlamentele lor se discuta încins şi aprins, legile se votau la majoritate, nu la unanimitate. Da-da, la ei se putea vota şi « contra » fără riscul de a fi dus în Siberia sau la casa de nebuni. Ah, cît de nesuferite erau acele feţe din televizor! Unica lor grijă era să mimeze orgasmatic un entuziasm fără limite şi să nu rateze cumva momentul declanşării aplauzelor furtunoase… Alegeri? La noi ? Doar o ocazie de a bea votkă de trei ori mai ieftină la bufetul biroului de vot. La ei… La ei era altceva…
Flashback 2 : Sfîrşitul anilor 1980.
Ai văzut ieri la televizor ? măi-măi-măi, ce-i mai zice ! aşa, bravo ! jos ! sus ! se poate ! şi la noi se poate ! glasnosti ! perestroika ! libertatea cuvîntului ! emisiuni în direct la televiziune ! orice cenzură este o aberaţie, o blasfemare ! înca puţin, iaca-iaca… deja se votează şi „împotrivă” la CC. Mîine-poimîine vom avea şi alte partide. ai văzut ? ai auzit ? şi acolo ce se aude ? şi ai noştri ce-au mai scris în „Ţara”? şi la alegeri cu cine votezi ? cum cu cine ? cu ai noştri, desigur… Alegeri ! Alegeri ! Vrem alegeri ! Daţi-ne alegeri !...
Welcome back to reality :
Consummatum est… Ce-am păţit în 20 de ani ? Am fost slabi de înger, ai ? Totul părea atît de simplu… dar ne-am înglodat... am vrut alegeri ? avem azi alegeri ! ah nu… vă rog, numai nu alegeri… ce să vă mai dăm să ne lăsaţi în pace ? cămaşa ? poftim de luati, domnilor… preferaţi să vi se spună « tovarăşi » ? desigur – desigur… milles pardons, monsiu. Ce tupeu, cum de îndrăzneam… ziceţi că e deja a voastră ? atunci ce altceva ? sufletul ? care ? păi, dacă trebuie...
Epilog :
Sînt supărat. Supărare de un an : de la 28 noiemrie 2010!
Nu am nimic cu politicantropii: pot să le înţeleg mimările orgasmatice. De atunci şi de azi. Nu pot să le accept. Nu am nimic cu tinerii. Ei nu au cunoscut altceva. Şi cei mari nu au ştiut să-i înveţe. Nu pot, însă, să-i ascult indiferent.
Dar nu iert « monştrii sacri » care erau acolo şi aici dintotdeauna. Care au devenit « sacri » fiidncă cîndva ne-au făcut să visăm ceva şi au devenit « sacri » datorită şi prin visele noastre. Cum îndrăzniţi astăzi să-mi spuneţi că nu e bine să alegem din nou ?
Democraţie înseamnă discernămnt. Democraţie înseamnă implicare. Democraţie înseamnă toleranţă. Democraţie înseamnă responsabilitate. Democraţie înseamnă umilinţă şi demnitate. Democraţie înseamnă efort intelectual. Pentru a alege. Cu cît mai mult - cu atît mai bine !
Şi voi, stimaţi « ghizi sprituali », încercaţi să mă convingeţi că nu trebuie să am discernămînt, să fiu implicat, să fiu tolerant, să fiu responsabil, să fiu umil şi demn, nu mă creditaţi cu un minim efort intelectual. Pentru a alege. Mă las de voi. Şi lăsaţi-mă în soarta mea.
Te-ai lepădat de … ? M-am lepădat ! Te-ai lepădat de… ? M-am lepădat ! Te-ai lepădat de… ? M-am lepădat !
Eu vreau alegeri ! Anticipate ! Uninominale ! Prezidenţiale ! De toate felurile şi cît mai des posibil !
Last Flashback and The End:
I still have a dream! Let freedom ring!
