În 2008 am avut treabă pe la un notar. Nefericită întîmplare. Unul din acele evenimente care-ti face viaţa jalonată de o mulţime de acte administrative. Un monstru din hîrţoage care pînă la urmă ajunge să ne re-definească pe fiecare din noi. Să ne reducă la nişte entităţi abstracte si amorfe clasate în categorii bine calibrate... Asta e: trebuie să ne împăcăm cu gîndul că nu suntem decît nişte numere clasate în clustere cu un set de caracteristici ce determină libertatea de care (mai) dispunem... „Numărul necuratului”, ar spune nişte bigote necărturare. Eu, cărturarul, aş face referinţă la Virgil Gheorghiu, dar... tot acolo-i.
În fine, m-am abătut de pe cărăruşa naraţiunii propriu-zise. Să revenim la notar. Carele notar se află în oraşul Bălţi. Carele oraş se află în Republica Moldova. Cel puţin de iure. Bălţenii o cam uită, dar să ştiţi că chiar aşa este. Am verificat pe hartă.
Deci, într-o dimineaţă de vară am venit la respectivul notar să mai „regularizăm” din acte. Ca şi la oricare alt notăraş, după o aşteptare de vre-o două ore în antecamera am fost primiţi de Doamna Notar. Iniţial am încercat să sun să fixez un rendez-vous (Cît de elegant sună, nu? Şi cît de aberant: „Un rendez-vous cu un notar...”), dar mi s-a spus clar şi răspicat: „V poreadke zhivoi Oceredi”!!!
Ei dacă-i oceredi, atunci oceredi, ce-ai să-i faci? Moldovenii întotdeauna m-au impresionat prin lipsa totală de respect faţă de timp. Faţă de timpul celuilalt, dar, şi mai bizar, faţă de propriul timp...
Într-un sfîrşit, după o dimineaţă pierdută, am fost chemaţi la notar în cabinet. Noi i-am spus păsul, notarul ne-a anunţat preţul şi... cam atît pentru primul epizod. Rămînea să revenim „după masă” să luăm actele. (A propos, vă întreb: „La ce oră este „după masă””? Nu ştiţi? Nici eu nu ştiu... Dar totuşi nimerim fără greş. Bine-bine, + - o oră. Dar ce-i asta o oră în ziua unui om?)
Ziceam că vom reuşi să trecem şi pe la cadastru pînă la închidere, astfel încît să nu pierdem decît o zi (ce-i o zi în viaţa omului? Ia aşa, un nimic). Nu a fost să fie...
Cînd am revenit „după masă” am descoperit cu stupoare că actele erau perfectate în... limba rusă... Cunoaşteţi, cred eu, cu toţii ce înseamnă „by default” în toate setările noilor jucării electronice. Păi să ştiţi (dacă poate aveaţi altă închipuire despre funcţionarea legii cu limba de stat) că la noi setarea e pusă „by default” pe limba rusă! Cel mai aberant a fost că nici măcar „by default” nu era de data asta. În scurta noastră întrevedere de „dimineaţă” am fost întrebat în ce limbă doresc să fac actele. Întrebare care oarecum m-a mirat: eu, naivul, crezînd că actele sînt perfectate în limba de stat... Precizasem, deci, că le vreau în română!
- - Dumneavoastră cred că nu aţi precizat că doriţi actele în limba moldovenească!
- - Ba da, Doamnă, vedeţi ce aţi notat pe foiţă. (Eram sigur că notase, am văzut-o cu ochii mei).
Doamna Notar s-a apucat demonstrativ să caute printre fiţuici. Eu la fel de demonstrativ aşteptam să-şi găsească notele. Le-a găsit. Da. Într-adevăr, menţionasem că doresc ca actele să fie perfectate în limba de stat... Totuşi a mai făcut o tentativă.
- - Da nu vă este totuna? La noi sînt acceptate şi în limba rusă.
Aţi prins nuanţa? Extraordinar: eu şi Doamna Notar nu locuiam în aceeaşi ţară! Opoziţia „la noi” vs. "la voi” mi se arunca în faţă drept o realitate consumată. Ori făcea aluzie la faptul că lucrurile s-au cam schimbat de cînd plecasem în Franţa? În ambele cazuri, însă, „la noi” şi „la voi” face referinţă la acelaşi spaţiu teritorial... Distorsiunea spaţiului, Domnilor. Einstein face piruiete în sicriu şi se pişă pe el de rîs!
- - Nu, zic, nu-mi este „totuna”. Şi dacă mîine se schimbă „vlastiu” (eram în 2008) ? Şi dacă am nevoie de actele respective pentru administraţia română, ce mă fac? Sa îmblu să le traduc?
Recunosc, intenţionat am exagerat şi am continuat jocul în acelaşi registru: „la noi”/ „la voi”. Dar dreptatea era, totuşi, de partea mea. Păcat doar că pierdusem ziua şi se anunţa şi jumatatea din ziua următoare pierdută la fel. Ei da... ce-i o zi şi jumătate din viaţa unui om? Un nimic.
- - Bine, zice, reveniţi mîine dimineaţă şi veţi lua actele. Da să ştiţi că degeaba sînteţi aşa, uite noră-mea este rusoaică şi ne înţelegem foarte bine.
Fraza de la urmă chiar nu am înţeles la ce servea... Şi ce înseamnă să fii „aşa”? Şi ce am eu cu noră-sa? De fapt, aveam să inţeleg a doua zi ce avea noră-sa cu situaţia respectivă... Şi totuşi? Cît de gravă este acuzaţia conţinută în faimosul „aşa”?
Am revenit a doua zi dimineaţa. De data asta nu am aşteptat decît vre-o 20 de minute. Am intrat în cabinet. Am luat actele. Erau în română/moldovenească/limba de stat. Am zis că ar fi bine de verificat... Bine-am zis. Mamăăăăă! Am notat greşelile. Multe greşeli.
- - Ne iertaţi, dar noră-mea este rusoaică.
Aha, iaca care este buba... Semeinyi podread! Traiască Gorbaciov şi Perestroika! Bine, Doamnă, revenim după masă. Ce-s două zile într-o viaţă de om? Mai ştii, poate dovedim să-i prindem şi pe cei de la cadastru?
Revenim după masă. Recuperăm actele. Le recitim cu mare atenţie. Parcă totul este bine... Scoatem carboava. Gata! Se pare că dovedim şi la cadastru.
La ghişeul cadastrului am ajuns cu 15 minute înaite de închiderea orarului de primire al actelor. Noroc că nu mai era nimeni şi nu aveam de făcut coadă. Doamna a luat actele şi a început verificările de rutină.
- - Nu merge, nu pot să le primesc!
- - ????!!!!!
- - Sînt greşeli. Este scris greşit numele.
SSS....BBB...FFFF... Huuuu... Calm , bădie, calm...
Nu mă aşteptam... Parcă citisem cu mare atenţie... Da, mi-a scăpat. Dar nici nu mă aşteptam ca „nora” să nu fie capabilă barem să copie un nume de pe buletin... Hai înapoi la notar...
Doamna Notar s-a facut verde la faţă. Sutuaţia devenea anecdotică (A şi devenit, nu? Dacă tot aţi ajuns pînă aici cu cititul.) şi depăşea orice conflict et(n)ic posibil. Ne-a rugat să aşteptăm în antecameră şi în 15 minute a făcut modificările necesare. De data asta totul era corect. Verificat şi răs-verificat. Ce folos? La cadastru trebuia să mergem a doua zi...
Ei, dar ce-s două zile şi jumătate din viaţa unui om? O nimica toată...
---------------------------------------------------------------
Într-un articol precedent scriam despre dosarul „limba de stat” şi despre incredibila tenacitate a politicienilor de a ne menţine în capcana eternului conflict „noi” vs. „voi”. Eu astăzi sînt convins că problema „limbii” este una artificială. Mai bine zis, este una reală, dar menţinută şi cultivată artificial. Un fel de diversiune. Atîta timp cît noi, boborul, ne consumăm energia şi saliva în „războiul limbii”, ei îşi fac mendrele. Şi dacă se întîmplă ca cineva să-i deranjeze, ei ne asmuţă. Iese unul şi aruncă cîte ceva despre limba română. Dupa asta iese altul şi aruncă cîte ceva despre limba moldovenească şi despre două limbi de stat... Făcut: boborul are la ce lătra timp de o perioadă electorală. Or era suficient ca actele oficiale să fie redactate în mod obligatoriu în limba de stat. Fără mari polemici.
Vedeţi Dumneavoastră, „la noi” se acceptă actele oficiale în rusă, ba chiar se perfectează în rusă by default . Dar „la voi” cum este?
