- Alo, am nevoie de o maşină. Adresa: XX strada Radişcev!
Pentru a obţine un taxi în faimosul şi neclinitul oraş Bălţi trebuie să fii obraznic. A vorbi rusa este un a priori necesar, dar nu şi suficient. Doamne fereşte să greşeşti tonul. Trebuie să arunci frazele sec, folosind grupuri ritmice scurte, schimonosind puţin ultimile sunete din cuvinte de parcă le-ai mesteca cu un chewing-gum. Nici într-un caz nu trebuie să foloseşti vre-o formulă de politeţe. Ferească Sfîntul să-ţi scape vre-un “bună ziua” sau “vă rog” plebeic. Rămîi fără taxi. In special, dacă ai nevoie de o maşină în suburbia care se cheama „новые бельцы”. Originea acestui toponim este în continuare un mister pentru mine. „Nou” nu este nici la înfăţişare, nici cronologic vorbind. Încă părinţii mei închiriau o cămăruţa de la o bătrînă în primii ani după „repartizare” prin zona respectivă (asta e şi o ţeapă la adresa celor care cred că la sovietici era „lafa” şi uşor de trăit)...
Ok, this being said (Prea mult italic? Care-i problema, Domnilor? Eu despre Bălţi scriu, aici noţiunea de „limbă de stat” este la fel de înţeleasă şi aplicată ca... Öffentlichkeit, spre exemplu. Uite, eu hotărăsc să folosesc mai multe limbi în acest articol: aşa îmi vine mie, doar bălţean sînt!), să trecem la povestea propriu-zisă.
Astă vară eram deci la новые бельцы şi am rîcnito-reclamat (nu căutaţi prin DEX, cuvîntul nu există) un taxi. Carele, cam după vre-o 20 de minute de aşteptare, totuşi a venit. Timp relativ scurt pentru această banlieue. Ca să înţelegeţi de ce nici un taxist nu agrează acest cartier ar trebui să vă imaginaţi cum arătau drumurile Stalingradului cam prin 1944, în perioadă de plină creştere economică şi succese notorii în integrarea europeană şi să le teleportaţi imaginar în această residential zone. Spre marea noastră mirare, taxiul nu era o maşină dumnezeiască (vezi „Povestea cu am” pentru explicitare), ci una cît se poate de lumească. Un Ford Focus, care prin toată cătătura sa exprima o nedumerire şi o prostraţie profundă, neînţelegînd prin ce focus-pocus reuşesc aceşti homo in-sapiens să numească „drum” porţiunea pe care a parcurs-o acum cîteva clipe.
Am urcat în maşină şi am pornit spre destinaţie: o altă aberaţie toponimică – cartierul Dacia (denumirea oficială). Poporul, ca să vezi, bizar de înţelept, l-a botezat demult „БАМ”, în cinstea noroaielor şi tempoului de construcţii la ceea ce se chema „БАЙКАЛО-АМУРСКАЯ МАГИСТРАЛЬ” pe timpuri. Eu îi dau crezare poporului şi mă întreb ce are Dacia cu acest cartier. Sună fantasmagoric: strada Konev din cartierul Dacia!
Ajuns în faţa primei „tranşei”, Fordul nu prea a înţeles focusul şi s-a oprit. Şoferul elementar nu ştia pe unde s-o ia. Bine, pînă la urmă, cu preţul a cîteva zgîrîeturi pe „burtă”, a trecut de rîpa ce întretăia „drumul”, dar a urmat un monolog foarte supărat, orientat nu ştiu din ce cauză împotriva preţurilor (foarte joase, în opinia dumnealui) pentru o călătorie, împotriva clienţilor care nu acceptă să plătească mai scump şi care încă mai îndrăznesc să comande un taxi la dracu-n praznic, la „новые бельцы”. Cică schimbase nu ştiu ce piesă săptămîna trecută care l-a costat tocmai 60 de euros! Ne dăm noi oare seama, iresponsabilii de noi, cîte curse la 25 de lei bucata trebuie să efectueze el pentru a-şi acoperi cheltuielile?! Niet, mai mult el prin zona asta, cu drumurile astea distruse, nu mai vine! Să găsească „baza” alţi proşti la numai 25 de lei!
Nu că nu i-aş fi dat crezare, dar am înţeles că dacă tac, voi avea dreptul la bodogăneli de genul ăsta tot drumul. În plus, nu ştiu de ce, dar am avut impresia că tipul perora numai fiindcă a înţeles că sîntem moldoveni. Mon petit doigt me dit că el nu ar fi îndrăznit să aibă acelaşi comportament cu clienţi... de alte etnii. Respectiv, am hotărît să transform monologul în dialog.
L-am întrebat doar atît: „Şi de ce să nu abordăm problema respectivă de la alt capăt? Poate nu preţurile sînt mici, ci drumurile - rele? Aţi votat la ultimile alegeri? Da? Excelent! Nu mă interesează pentru cine (deşi ştiam eu fără să mi-o spună). Dar să-mi explicaţi cum se face că drumurile (şi nu numai) se deteriorează din an în an, iar „vlastiu” în cinstita urbe Bălţi nu se schimbă... asta înseamnă că populaţia este mulţumită de starea lucrurilor. Nu?”
Gata. Tipul a muţit. Dialogul a avortat. Fiţi atenti: discuţia a fost în rusă. Nici nu am abordat CHESTIUNEA. Am avut drept la linişte pînă la destinaţie. Pînă la un bloc de pe strada Konev, cartierul Dacia. Acolo unde „БАМ” sună mai autentic.
Quizzzzzz:
1. De cîte ori trebuie de făcut „Bam-Bam-Bam” în scafandrul unor cetăţeni pentru ca să-şi deschidă găoacea de sticlă şi să reacţioneze mai adecvat la realitate?
2. De cîţi ani vor mai avea nevoie politicienii pentru ca să ne dezguste definitiv de alegeri?
3. În afară de CHESTIUNE, mai votăm pentru ceva, sau tot îmblăm să ne măsurăm cu rigla?
