Şopîrle

Gîndul,

ca o şopîrlă obraznică

urcă pe nasul meu

pîna la locul unde

ochii se pun în cruce,

loc de răstignit,

pentru a nu-l mai vedea

sau a-l vedea îndoit.

Iar şopîrla tot caută

cum să se strecoare

pînă pe sub frunte…

 

Pe aici mişună atîtea şopîrle

încit fata mea de doi ani şi patru luni

mă tot pune să le prind

ca să le mîngîi,

dar ele, speriate,

muşcă şi ţi se suie-n cap

ca un copil alintat

şi neastîmpărat.

Şi să nu-mi rupeţi cozile: oricum cresc la loc!