Nu vreau să scriu…
Şi nu sunt muzele de vină,
Şi n-am ce-i cere Melpomenei,
Şi nici chiar lenea cea bătrână,
Hidoasă babă hrăpăreaţă,
Rânjindu-mi-se printre ore,
Obraznică şi jalnică paiaţă,
Pândindu-mi clipele
De printre clape
Până-n momentul
Când mă scap cu degetul pe taste
Şi când îi dau în cap
Să sară dintre ele speriată!
Nu vreau să scriu...
Şi râde-n hohote din dormitor Morfeu,
Şi îl trimite pân-la mine pe Moş Ene...
Ce ştie ăsta?
Doar să umble pe la gene,
Unealtă mută-a unui zeu
Ce vede în refuz o cale
Să-şi mai mărească contul
Pe a mea spinare.
Nu vreau să scriu...
Ce zace în această renunţare?
Nu ştiu.
Aş vrea să scriu acum „nu ştiu”...
Pe cine aş minţi?:
Până şi spinul din pustiu
Îşi are rostul său şi dromaderul.
Ascult refrenul
"De-aş avea patru dromadere"...
Şi ştie unul Dumnezeu
Ce rost îşi are scrisul meu...
Si j’avais quatre dromadaires,
Si j’avais quatre dromadaires...
