Ce ştiţi despre oraşul în care vă trăiti zilele şi… cuvintele ? Ce ştiţi despre perso(a)(naje)le care vă înconjoară ?
Îmi vine greu să scriu despre aceast roman. Este o carte despre tot şi despre nimic, dacă e să alegem un cîmp de referenţialitate convenţional. Este o carte despre carte. Este o scriere despre scriere. Sînt cîteva mii de cuvinte despre cuvinte.
Este, mai ales, o carte despre traversarea frontierelor. Reală, într-un prim abord, cu toată şarja dramatică corespunzătoare furnalului oricărui exod, suprarealistă şi omniprezentă, pe final, această traversare devine laitmotivul fiecărui rînd, distrugînd gradual orice posibilitate de a delimita frontiera însăşi.
Frontiere terestre, lingvistice, „frontiera dintre realitate şi ficţiune”, „frontiera dintre viaţă şi vis”, „toate frontierele dintre genurile literare”, „mici şi mari, vizibile şi invizibile, interioare şi exterioare, psihologice şi fizice, sociale şi domestice, erotice şi fantasmatice...”
Unica realitate indiscutabilă rămîne Maria Sa Cuvîntul: „Haideţi să ne îmbrăţişăm pentru că formăm cu toţii un text, o poveste unică, fragilă, pe cale de a se evapora în chiar momentul scrierii ei...”
Şi Parisul? Ah, Parisul...
„Ce nebunie, să încerci să te afirmi la Paris cînd la Paris trebuie de fapt să contempli, să rămîi anonim, să-i trăieşti poezia...”
Departe, departe timpurile lui Eugène de Rastignac...
