„Aşa că, de fiecare dată, Dumnezeu a ostenit tot mai mult şi puterile i s-au împuţinat. Numai aşa pot să-mi închipui cum de-a ajuns atît de slab.”, Cătălin Dorian Florescu, „Jacob se hotărăşte să iubească” (Polirom, p.116)
Secui, Saşi, Rromi, Lipoveni, Găgăuzi, Ceangăi…
Un şir de nume care întotdeauna mi-au excitat curiozitatea doar prin sonoritatea lor. Oare cum este să te numeşti Ceangău ?… Oare se schimbă ceva în feul de a vedea lumea atunci cînd aparţii unei „minorităţi naţionale”? S-a gîndit oare careva cum este să te naşti, să trăieşti şi să mori fără a ieşi din „minoritate”? Adică, orice nu ai face, tot se găseşte cineva care e majoritate ori naţiune „titulară”, iar tu tot „minoritate” rămîi… Este oare acelaşi lucru precum relaţia cu „fratele mai mare” de pe timpul URSS-ului?
Şi ce anume face ca ceilalţi să te treacă la categoria unei etnii minoritare? Descendenţa? Limba vorbită? Numele? Nu sunt prea vechi timpurile cînd un Cătărău se preschimba în Katerev, spre exemplu... Ori o simplă literă? „Jacob” este oare identic cu „Jakob”? „Obertin” arată nemţesc, pe cînd „Aubertin” adie a francez?
Şi-apoi, ce cunoaştem noi despre aceşti co-naţionali ai noştri ? Noroc de timpurile astea mai noi, care ne obligă să ne mai deschidem spre alţii (şi nu neapărat o facem fiindcă aşa o dorim noi, dar fiindcă se găseşte cîte un vecin mai barosan şi ne dă în obraz, şi-atunci noi înghiţim în sec şi ne conformăm, mde, că doar eurosincronizaţi suntem, nu ?, şi nu se cuvine să rămînem în urmă de minţile luminoase şi moadele secolului. Ferice de noi că se mai aşează apele în bătrîna Europă, dar rămîne frustrantă incapacitatea noastră de a deveni adulţi, rămînem, încă, nişte adolescenţi ai acestui continent… E drept că vremurile şi modelele sunt mai bune astăzi, dar ce se poate întîmpla mîine ?... Am mai păţit-o…).
Noroc, ziceam, de vecinii barosani, de unde am auzit pentru prima dată despre Fanfara Ciocîrlia, despre Taraful din Clejani, tot de la străini am citit şi despre Găgăuzi, un alt străin mi-a recomandat un documentar despre Lipoveni…
Tot ei, vecinii barosani, l-au distins pe Cătălin Dorian Florescu cu un Swiss Book Prize pentru spledidul roman „Jacob se hotărăşte să iubească”. Un roman care ne povesteşte cine sunt, de unde vin şi ce au devenit saşii satului Triebswetter (Tomnatic) din Banat. 300 de ani de istorie prezentaţi într-un condensat romanesc de o intensitate rară... Un roman fără concesii şi parti-pris-uri de niciun fel, care, prin prisma destinului tragic al lui Jacob (cu „c”, nu cu „k”, ca la taică-su), ne reaminteşte de un trecut tumultuos care a măcinat oameni, sate, oraşe, popoare întregi...
Iar Jacob... Jacob a supravieţuit. Şi a hotărît să iubească.
