Tudor Gheorghe are un cîntec extraordinar, ca mai tot ce face, care este compus practic în integralitate din regionalisme/arhaisme rurale, neînţelese astăzi, cuvinte care odinioară nu însemnau decît un cotidian banal cu chin şi sudoare şi care, iată, au devenit, odată dispărute obiectele şi chinurile pe care le denumeau, poezie pură.
Îmi aduc aminte acum şi de o experienţă de lectură „explicativă” cu o nepoţică de-a mea care s-a’mpotmolit pînă la lacrimi într-un text de Barbu Delavrancea, text anacronic propus ca supliciu de vară pentru elevi, disimulat în lista de lecturi obligatorii şi care ar fi meritat 2-3 ore de limbă română la şcoală. Ah, ce lecţie-poezie s-a ratat prin această abordare stupidă a unui text, cu siguranţă urît de copii acum, dar atît de bogat, prin disonanţa lui cu realitatea de azi, în învăţăminte!...
„Patria mea – limba română” diximus.
Dar aceste rînduri nu sînt despre hermeneutica textelor, ci despre cotidianul nostru, care uite că re-devine la fel de biblic, altfel spus: un chin şi o sudoare şi nu ar trebui să ne mire abundenţa publicităţii produselor de tip Rexona & Co., atît de necesare (în cantităţi de hectolitri la m²) pentru a masca putoarea de acreală nespălată ce ne învăluie...
Opacitatea proceselor, negocierilor, numirilor, adoptărilor de legi, dar, mai cu seamă, interpretările lor (vai, dar au devenit subit într-atît de „ruşinoase” şi „timide”), descifrarea intenţionalităţilor camuflate cu atîta asiduitate, încît se ajunge la un nivel de ridicol care, hélas! ne tue pas*, nu poate genera decît repulsie şi respingere şi, din păcate, nu există multă „poezie” în această realitate.
Dar dacă e să revenim la poeticul cuvintelor desuete, ceea ce ni se întîmplă astăzi seamănă cu povestea unui cetăţean din Ch-ău căruia i s-a dat o cireadă de hlujani ca mai apoi să i se propună s-o schimbe pe una de ciocleji....
Unii aşa şi nu ştiu ce li s-a dat, alţii nu ştiu ce li s-a propus în loc, majoritatea - nici una, nici alta. Doar puţini înţeleg esenţa vidă de semantică a acestui troc, dar „propunerea” nu se discută astăzi, la fel cum nu se discuta „participarea voluntară” la demonstraţiile de 1 mai pe timpuri...
Şi dacă ţăranul nu vede rostul chinului său rebrenesc, atunci el lasă ogorul Pîrlog şi... pleacă la oraş...
*(franceză) nu ucide => (parte din dictonul francez Le ridicule ne tue pas (ridicolul nu ucide))
Imagine: Maria Furţea-Niculescu, „Lan de porumb”
