Mai mulţi membri ai executivului, în frunte cu chiar însăşi fruntea, anunţau zilele trecute sistarea transmisiunilor în direct a şedinţelor Guvernului...
Motivele invocate sunt urmatoarele:
- În Europa nu se practică
- Miniştrii trebuie să lucreze, nu să facă show
- „O dezbatere serioasă într-o guvernare de coaliţie trebuie să ofere un anumit confort de discreţie”: citat din V. Filat.
Înţeleg decizia guvernanţilor. E greu cu transparenţa... Pînă şi la limbaj trebuie să fii atent: nu carecumva să faci o gafă care va fi neapărat reluată de toţi Internetiştii (ah, răii!) şi care va face ocolul ţării în doar cîteva ore. Şi să-ţi mai strîmbi maxilarele mimînd un accent "literar", doar nu pe toţi îi cheamă "Lupu"...
Tre’ să fii atent şi la port. Să păstrezi o anumită sobrietate şi decenţă vestimentară: Doamne fereşte să te prindă cineva în cadru cu vre-un Rolex sau Montblanc! D’apoi de ce boala să le cumperi dacă nu poţi să te „risuieşti” cu ele nici măcar în Guvern?! Insuportabil pentru minţi şi inimi slabe de nouveau-riches...
Dar astea mai treacă-meargă... Deşi sunt detalii care ţin de confortul personal, or un Ministru trebuie să se simtă confortabil, nu? Ia acolo să mai caşte din cînd în cînd, să se mai scobiască prin nas... Că doar oameni suntem, nu? Şi dacă tot e pentru binele poporului...
Pentru constituirea acestui Guvern s-a negociat dur, s-au făcut probabil niscaiva înţelegeri şi aranjamente care, conform procedurii, trebuie „materializate” în decizii de Guvern. Păi cum să-mparţi turta cînd stau nesuferiţii ăştia cu camera de-asupra ta? Într-adevăr, este absolut necesar acest „confort de discreţie”!
Cît priveşte practicile europene, califii noştri ar trebui mai degrabă să facă alinieri şi comparaţii la alte capitole. La PIB per capita, spre exemplu: Franţa are 33100$, Moldova – 2500$ (cifre din 2010)... În Europa se cheltuie 6000 de Euro pe cap de elev, la noi 600 (cifre aduse de chiar Ministrul M. Sandu, în treacăt fie spus)... Lista este lungă...
Eu unul mă simt jignit de faptul că un Ministru numeşte apărarea intereselor alegătorilor săi „show”... Ce trebuie să înţelegem? Vasăzică toate contradicţiile şi discuţiile aprinse nu sunt decît aşa, un fleac de mînjit ochii lumii? Ceea ce ni se dă de înţeles este că doar prezenţa camerelor îi face să se înfrunte, căci de fapt se-nţeleg ei foarte bine în culise (de parcă avea cineva îndoieli)...
Şi dacă tot suntem la capitolul „camere video”, de ce liceenii, întru asigurarea transparenţei, trebuie să fie filmaţi, iar Guvernul nu?
O altă analogie, pur lexicală, dar plină de sens. Guvernul vrea să devină tenebru. O altă sintagmă consacrată este „economie tenebră”... Nu făcea o televiziune recent un clasament al „oamenilor de afaceri”? „Boborul” nu a dat greş: i-a pus pe Filat, Plahotniuk şi Voronin în frunte!
Guvernul se comportă de parcă ar dispune de un enorm capital de încredere. Ar trebui să înţeleagă că guvernează "pe datorie" şi au de achitat dobînzi grele la acest capitol!
E cald, e vară, e fierbinte. Şi Guvernul vrea la umbră. Au dreptul. Dar să nu fie surprinşi atunci cînd cineva va dori să-i trimită la... răcoare.