Pe lîngă repartiţia mandatelor de deputat, rezultatele scrutinului parlamentar din 28 noiembrie 2010 au adus şi un răspuns la o întrebare care ne framintă de la 1991 încoace şi a fost o sursă a speculaţiilor politice de toate culorile şi finalităţile. Ne-am pomenit de facto cu rezultatele unui referendum naţional, desigur fără nici o valoare constituţională sau instituţională. Conform scrutinului, cel puţin 60% din populaţia Republicii Moldova au ales vectorul vestic al eternei dileme Vest-Est. Alegere deloc anodină şi care depăşeşte cadrul politicilor externe ale ţarii. Semnificaţia opţiunii alegătorului merită un articol aparte, or nu acesta este subiectul post-ului de azi.
Avem, deci, o primă constantă: majoritatea populaţiei ţării îşi doreşte o integrare în Europa. Folosesc „Europa” şi nu sintagma „Uniunea Europeană” în mod expres. Decorticarea semantică a cuvîntului „Europa” în înţelesul aceluiaş alegător riscă să scoată la iveală seme noi, diferite de referentul cunoscut în occident.
Avem şi a doua constantă: clasa politică îşi axează în consecinţă toată comunicarea în jurul acestui subiect, ţinînd cont de dezideratul alegătorilor, asimilînd însă Europa cu Uniunea Europeană (UE) (şi insistînd asupra suprapunerii acestor două noţiuni). AIE1, AIE2, MAEIE etc. etc. Nimai IE peste tot.
Toate bune pînă aici. Sînt şi eu adeptul IE-urilor la toate nivelurile. Dar...
Înainte de a înţelege dacă e posibilă o eventuală IE, ar trebui să înţelegem ce înseamnă UE şi dacă, eventual, ar fi un loc şi pentru o MDA acolo. Răspunsul meu este DA! Cu condiţia ca Moldova să poată oferi cetăţenilor europeni (în sens de „cetăţeni ai statelor UE”) locuri noi de muncă la un salariu decent, să vină cu o balanţă comercială pozitivă, să devină un stat donator în cadrul UE, să contribuie la securitatea frontierelor. Exact ce căutăm noi de la UE prin IE...
Bătrîna Doamnă nu o duce chiar bine ultimul timp. UE o duce şi mai rău. În afară de criza economică, erodarea nivelului de viaţă şi a sistemelor de asistenţă socială, problemele de identitate (da - da, au şi ei din astea), Europa s-a mai pricopsit şi cu o criză instituţională inextricabilă din cauza UE. A aduce vorba actualmente despre o eventuală extindere în culoarele UE echivalează cu stingerea focului cu paie.
Să nu uitam nici de faptul că UE nu are în prezent o politică externă (şi nici internă, dacă tot vine vorba) unică, ci e doar un conglomerat de politici naţionale. Ceea ce decide UE, depinde în mare măsură de ceea ce se decide la nivel naţional în fiecare stat-membru. Ultimile alegeri în parlamentul european au demonstrat acest lucru: campania electorală (cel puţin în Franţa) a fost monopolizată de subiecte pur naţionale, cu încercari relativ stîngace de a le extra-frontaliza. Politicienii europeni, la fel ca şi cei din Moldova, sînt mult mai interesaţi de a se menţine la putere decît de a apăra cauze măreţe de fraternitate şi democraţie în toată lumea. Vă asigur, alegătorul de rînd francez nu doreşte ca Moldova să facă parte din UE! Şi nu o va dori nici mîine, nici poimîine... Politicul nu va risca să-l contrarieze şi să promoveze ideea extinderii, căci criza economică recentă a demonstrat cît de slab a devenit el, politicul, în comparaţie cu economicul şi a zdruncinat simţitor legitimitatea statelor şi instituţiilor politice din cauza incapacităţii lor de a evita colapsuri sociale.
Dacă mai adăugăm aici şi jocul „de-a influenţa” cu o Rusie din ce în ce mai puternică din cauza hidrocarburilor, devine clar că visul Moldovei la IE este sortit să rămîna un vis. UE ne-a şi avertizat într-un mod foarte explicit: ne-a cantonat într-un ţarc pe nume „Partenariat Estic” - o reîncarnare a politicilor de vecinatate de acum cîţiva ani. Dacă formularea de azi rămîne una evazivă (cel puţin, în trecut se spunea deschis că ţările incluse în asemenea planuri nu au vocaţia de a adera la UE) şi mai aveţi speranţe, priviţi componenţa „partenerilor”. Crede cineva într-un viitor european al Bielorusiei sau al Ucrainei?
O altă mare enigmă ramîn relaţiile noastre cu Alianţa Nord-Atlantică. Într-un mod foarte bizar conaţionalii noştri nu asociază UE şi NATO... Or, nici o ţară din fostul bloc sovietic nu a aderat la UE fără să adere la NATO. Această dualitate pare să fie o regulă, cel puţin în ceea ce priveşte partea estică a Europei. Să nu uitam că, la origine, UE a fost creată ca o uniune economică pentru a evita conflicte de genul celor două razboaie mondiale care au devastat Europa în sec. XX. Respectiv, dimensiunea securitară nu poate nicidecum fi neglijată*... Politicienii moldoveni, însă, par a uita această latură a IE şi lasă media rusă, majoritară în spaţiul audio-vizualului din Moldova, să „trateze” acest subiect. Stranie abordare...
*lectura la subiect: http://www.europalibera.org/content/article/2291684.html
Constatările de mai sus (1. UE nici nu ia în calcule o eventuală aderare a Moldovei 2. Noi nu dorim aderarea la NATO) contrastează enorm cu discurul oficial politic din ţară care, chiar şi dacă nu promite o IE în urmatorul an-doi, o prezintă ca o realitate quasi-palpabilă, ceea ce nu corespunde adevărului, eufemistic vorbind.
Nu cred că înalţii demnitari de stat nu sînt conştienţi de acest fapt. Dimpotrivă! Dar nici un politician nu va încumeta astăzi să afirme că o IE în viitorul apropiat este imposibilă. Continuă, respectiv, să bată apa-n piuă... Nu că ar fi în zadar... Dacă e să continuăm pe acelaşi făgaş, poate că în următorii 25-30 de ani şi se va realiza această IE. Să dea Dumnezeu să mai existăm noi pînă atunci... Problema e alta: s-a cam subţiat răbdăul. Nu ajunge el nici pentru 10 ani...
De ce politicienii europeni (în sens de UE) sînt într-atît de încăpăţînaţi şi nemilostivi faţă de noi, europeni pînă-n măduva oaselor? Vezi mai sus de ce o fac la nivel de discurs: nu au altă soluţie. Si totuşi...
În primăvara lui 2009, împreună cu alţi 3 prieteni de-ai mei, am obţinut o audienţă la un parlamentar francez (nu-i voi cita numele, din considerente pe care le veţi înţelege imediat) pentru a discuta despre evenimentele din aprilie. Vreau doar să spun că este o persoană care cunoaşte îndeaproape situaţia în Europa de Est şi face parte din grupuri parlamentare ce se ocupă de politica externă. Într-o discuţie mai mult cu caracter off-line, ne-a spus următoarele:
Primo: Franţa nu se va implica foarte mult în Europa de Est din cauza Rusiei, care devenea un partener „strategic”.
Secundo: UE nu va accepta noi membri în viitorul apropiat din cauza crizei profunde instituţionale şi pesimismului european generalizat.
Terzo: Moldova are un viitor european şi numai de ea depinde dacă va face parte din UE sau nu.
Pradoxal? Deloc! Mulţi politicieni din UE sînt ferm convinşi că Moldova va adera la România şi astfel, de facto, va intra în spaţiul UE. Închid însâ uşa statului Republica Moldova. O soluţie care satisface toată lumea. UE nu va avea de gestionat un nou stat din p.d.v. instituţional. Alegâtorul nu se va opune unei eventuale reunificări din simplul motiv că reunificarea (cea a Germaniei) este, dacă doriţi, un mit fondator al actualei Europi. Un simbol sacru inatacabil.
Concluziile vă las să le faceţi singuri, dragii mei cititori... Şi aştept comentariile Domniilor Voastre.
P.S.: Nici nu încumet să abordez problema Transnistriei... Metaforic vorbind, e un fel de întrerupător care, pentru moment, disjonctează absolut orice efort vizibil de IE sau, fie şi ipotetic, de aderare la NATO...
Imagine: Victor Crudu
