Mai ramîne doar o săptămînă pînă la alegeri… Campania electorală a atins paroxismul ei...
Cu atît mai mare este neliniştea mea. Din ce în ce mai mult mă conving şi ma îngrozesc de distanţa abisală care desparte diferitele grupuri sociale ale conaţionalilor mei… Această campanie electorală a căzut ca o piatră în acest abis şi încă nu am auzit-o lovindu-i fundul…
Oricare nu ar fi dimensiunile societale pe care le-am considera, populaţia se plasează inevitabil pe o circumferinţă imaginară şi neapărat la extremităţile diametrului… Si acest diametru imaginar nu este decît imaginar, ipotetic, un diametru atributiv ... Un hău... Tinerii nu mai inţeleg ce vor bătrînii, orăşenii nu mai locuiesc pe aceeaşi planetă cu sătenii, cei rămaşi în ţară îşi imaginează că cei plecaţi peste hotare sînt nişte supermeni ce ling miere. Intelectualii nu mai vorbesc aceeaşi limbă cu “boborul” şi nici nu mai acceptă misiuni “paşoptise” sau de “podvijnici”… Lista poate fi extrem de lungă: de la cele mai evidente axe, precum cea etnică, pîna la cele mai neaşteptate…
Problema este mult mai gravă decît doar o simplă divergenţă de opinii. O divergenţă de opinii nu reprezintă decît două sau mai multe puncte de vedere asupra unei realităţi obiective sau subiective. Noi nu avem aceeaşi REALITATE. După mine, sîntem confruntaţi cu o discontinuitate cognitivă ce atinge proporţii de nemaipomenit. Nu mai vedem lucrurile la fel, nu mai judecăm în baza unor valori comune. A aborda un subiect şi a avea păreri diferite e absolut normal. Noi nu avem nici măcar subiect. Aruncăm cu predicate în dreapta şi în stinga fără noimă. Pornirile noastre verbale ne marginalizează din ce în ce mai mult din cauza lipsei unui soclu nominal...
Apocaliptici ani... Apocaliptic an... Apocaliptice luni şi zile...
Oare ce va (dez)naşte acest 28 Noiembrie?
