Nu am rezistat. Am tradus pentru Dumneavoastră, stimaţi cititori, cîteva rînduri din Andreï Makine. Din ultimul său roman: Le livre des brèves amours eternelles (Cartea scurtelor iubiri eterne a ieşit şi în România, tradusă de Dan Radu Stănescu. Eu nu am acces la vreo versiune electronică, vă propun deci citeva frînturi traduse de mine)
Iata si fragmentele.:
„Ah, aceste tribune… În Occident s-au scris tone de glose pentru a explica societatea în care noi trăim, ierarhia ei, aservirea mentală la care este supusă populaţia… Dar ei nu au înteles nimic ! Pe cînd aici e destul doar să deschizi ochii. Aparatchik-ul cel mai mahăr, uite-l se vede de-aici , în centrul tribunei, cu o pălărie neagră şi faţă plată ca o turtă. În jurul lui, respectînd minuţios preeminenţele, stau zbirii săi, cu cît sînt mai departe de el, cu atît sînt mai puţin importanţi. Logic. Modelul suprem rămîne a fi tribuna oficiala de pe Piaţa Roşie. Cîţiva militari pentru ca poporul să ştie care este puterea pe care se bazează Partidul. Şi cel mai interesant : aceste grile care împart tribuna în sectoare. În acel din dreapta se află şefii de întreprinderi, administraţia portului fluvial, cîţiva sindicalişti înalt plasaţi şi, ca să nu-i uităm pe proletari, trei sau patru fruntaşi ai muncii. Pe scurt, crema forţelor producatoare. Forţele improductive, dar utile regimului sînt plasate în partea stîngă: rectorul universităţii, redactorii şefi ale ziarele locale, mandarini din rîndurile medicilor, cîţiva literari, într-un cuvînt – intelighenţia. Şi chiar la picioarele aparatului de conducători, sectorul familial unde sînt plasati soţiile şi copiii...”
...
„Bine, ştiţi Dumneavoastră, la drept vorbind, poporului nu-i prea pasă de aceste tribune...”
...
„Nu! Poporului chiar îi pasă! El are nevoie de ele! Această piramidă de capuri de porci îi este necesară ca o exprimare coerentă a arhitecturii lumeşti. Organizarea parcelelor îl reconfortează. E o religie laică. Şi acest cretin care urlă slogane în difuzor este echivalentul exact al unui popă care predică...”
...
„Să nu generalizăm... Aceşti manifestanţi... nu sînt toţi la fel. Am putea să definim... trei categorii. Prima, majoritatea covîrşitoare, este o masă conciliantă care agrează confortul turmei. A doua categorie este alcătuită din acei care fac mişto, în mare parte din rîndurile intelighenţiei: ei repetă în cor sloganele, însă strigătul lor este doar o farsă, o bătaie de joc. Ei flutura drapelele cu o frenezie zeflemitoareşi poarta portretele şefilor de partid de parcă ar purta capete în vîrfuri de ţepi. În fine, a treia categorie e cea a revoltaţilor, destul de naivi pentru a spera să sfîrşească odată cu aceste defilări grotesce. Ei scriu pamflete, desenează afişe şi... şi... „
...
„Un scenariu de science-fiction. Mîine acest regim viermănos se prăbuşeşte, noi ne pomenim în paradisul capitalist şi pe aceste scări se ridică miliardari, staruri de cinema, politicieni bronzaţi... Şi în ţarcul intelectualilor, Jean-Paul Sartre, spre exemplu. Nu, el a murit, în fine, vor găsi ei pe cineva. Şi ştiti ce este cel mai ilar? Mulţimea va defila de parcă nu s-a întimplat nimic. Fiindcă puţin îi pasă de cine este în tribune, important e să fie pline. Iată ce dă un sens vieţii furnicarului nostru uman. Da, în locul statuei lui Lenin va trebui să găsim un play-boy în smoking. Se va face într-o zi. Şi în defileu vom regăsi din nou aceste trei categorii: somnambuli placizi foarte majoritari, cei ce fac mişto şi cîţiva rebeli marginali...”
-------------------------------
…..
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna.
Nichita Stănescu
