“Celulele de partid se comportau în mod adecvat…”
« E bine ştiut faptul că dorinţele cinovnicilor corespund întocmai şi întotdeauna cu dorinţele şefilor. Ca prin farmec s-au găsit imediat miniştri şi adjuncţi, şefi de direcţii şi academicieni, savanţi şi oameni de ştiinţămai mărunţi care s-au declarat peste noapte olandezi sută la sută, unii chiar cu depăşire de procente… »
A. Busuioc “D’ale vînătorii. Întîmplări vînătoreşti şi nu numai”, 2005
Peste cîteva zile se va bate capacul. Mai bine zis ultimul cui, care mai lăsa o speranţă ca „pacientul” să sară zglobiu din coşciug.
În cîteva zile va începe Congresul V al diasporei. Daca poate nu ştiaţi, fiecare dintre D-stră, stimaţi emigraţi, aţi delegat pe cineva la acest înalt for.
Reprezentanţii Congresului sînt pe cale de a anihila probabil ceea ce a constituit de la 2009 încoace principala speranţă a multor dintre noi: diaspora şi toate simbolurile asociate ei.
Primiii care au încercat să utilizeze şi să canalizeze diaspora (cel puţin să-i ştirbească din imagine, dar propria lipsă de credibilitate nu le-a permis acest lucru) au fost PCRM-iştii. Anume ei sînt acei care au iniţiat Congeresele bi-anuale ale diasporei şi aşa-numitul Consiliu coordonator al diasporei (CCD). Desigur, s-au găsit şi delegaţi, şi „reprezentanţi”, şi toate atributele necesare, conformîndu-se liniei partidului de atunci şi respectînd toate canoanele congreselor (Cine altul decît PCRM ştie să le organizeze mai bine?).
PCRM-iştii însă au căzut (în mare parte datorită votului din exterior), au dispărut la fel undeva şi „reprezentanţii” de altă dată. Au venit AIE-urile şi... au perpetuat tradiţia Congreselor, dar şi a CCD-ului.
Deciziile respective sînt cît se poate de raţionale din punctul de vedere al unui partid politic, indiferent de ce culoare şi orientare nu ar fi el. E destul să ne amintim de defilarea tuturor star-urilor AIE de atunci la tribunele Congresului IV – veneau alegerile!
Am certa convingere că Guvernul, în absolut, nu are nevoie de CCD. Mai bine zis, îi doare-n cot de există el sau nu. Unicul său avantaj este o relativă linişte mediatică. Vreţi CCD? Pozhaluista! Guvernul are nevoie de competenţe şi mijloace. Executivul (în fiece ţară) este forma de guvernare în continuă căutare de conţinut (de unde rezultăeternele discuţii despre „tehnocraţi”). Executivul jonglează cu noţiuni operatorii bine definite în timp.
Partidele însă au o stringentă nevoie de un mecanism de control pentru exerciţiul puterii şi perpetuarea ei indefinit în timp. (Guvernul este şi el, pînă la urmă, o emanare a partidelor, şi aici vectorii obiectivelor se intersectează). Ele, partidele, sînt pline de conţinut (ideologic, în primul rînd) şi încearcă să suprapună o formă corespunzatoare lor la toate componentele societăţii pentru a transvaza peste tot acest conţinut.
În cazul în care partidul de guvernămînt nu reuşeşte să controleze un fenomen societal important, se pot întîmpla două lucruri:
- - Eliminarea fenomenului non-controlat (ceea ce făcea destul de des PCRM-ul)
- - Negocierea şi modificarea conţinutului ideologic al partidului (ceea ce se întîmplă într-o societate normală şi ce a început să se facă şi la noi. Ex: influenţa şi independenţa relativă a presei).
Din fericire, primul scenariu (eliminarea) nu mai este posibil (de fapt, nu a fost posibil nici pentru PCRM în cazul diasporei, căci emigraţii nu erau... acasă, la cheremul lor). Ramîn deci celelalte douăposibilităţi: controlul ori negocierea.
Este ştiut că negocierile sînt un lucru anevoios. Mult mai uşor e săcontrolezi, costurile oricum fiind incomparabil de mici vs. negocierea cu un partener de temut.
În cazul nostru „partenerul de temut” ar fi putut fi diaspora (totuşi tocmai 20-25 % din electorat sînt în afara ţării). Dar numai în cazul cînd însăşi diaspora, prin cei mai activi reprezentanţi ai săi, ar fi dorit să rămînă o forţă. Pe de o parte, AIE nu pare a fi dorită să faciliteze diasporei accesul la veritabila putere, căci codul electoral de astăzi limitează în continuare substanţial participarea masivă a emigraţilor la alegeri (şi nu prea se văd / aud mari mişcări în acest domeniu. Mai mult chiar: actualul Preşedinte al CEC este acelaşi care era acuzat de unii lideri ai AIE de iregularităţi masive în 2009). Pe de altă parte, noii „reprezentanţi” ai diasporei acceptă cu o facilitate dezarmantă formele de control, cerute cu insistenţă de AIE în schimbul dialogului.
Mecanismele au rămas exact aceleaşi ca pe timpul PCRM-iştilor: Congrese şi CCD. S-au schimbat doar personajele.
Sînt mai mult decît convins că, oricît de mult nu ar insista asupra „ameliorării formelor” delegaţii şi organizatorii Congresului, ele nu vor avea nicio incidenţă asupra vieţii emigraţilor. Apa trece pietrele rămîn. Deciziile executivului (cît face doar proiectul vinietelor, spre exemplu) vor fi luate, în condiţiile actuale, în funcţie de alte considerente şi nu de interesele celor 64.000 mii de alegători nesemnificativi (şi acesta este, probabil, scorul maxim pe care poate să-l înregistreze diaspora în configuraţia de azi). Şi, la fel cum nu a avut un mare control asupra diasporei CCD-ul comuniştilor, nu-l va avea nici acesta de acum. Vocile alarmiste care strigă astăzi la cer cum că, cică se doreşte un control asupra diaposrei sînt exagerate. Să fim serioşi: vor fi controlaţi doar acei care şi-o doresc şi-şi vor băga capul în ştreang.
În schimb, şi anume acest fapt îmi pare mult mai grav, diaspora va pierde enorm de mult în credibilitate acasă, în Republica Moldova. Dacă pînă acum era văzută ca o veritabilă forţămotrică, capabilă să influenţeze ideologiile şi programele partidelor (transcrise ulterior în deciziile Executivului), prin acceptarea de către unii exponenţi ai diasporei a formelor de control propuse de AIE (şi să nu uitam, prin materializarea lor în costuri directe suportate de alegători, fie ei autohtoni, fie europeni), vor zdruncina rău această imagine.
Ruptura este deja pe cale să se producă!
Partidele, forma organizaţională perfectă pentru a accesa şi a se menţine la putere, cristalizată timp de sute de ani de evoluţie, sînt pe cale să distrugă diaspora. Şi diaspora nu ştie (iar unii nici nu vor) încă să reziste ispitei.
Pînă la urmă, partidele AIE adoptă exact aceleaşi forme ca şi PCRM-ul (doar conţinutul ideologic diferă) ori oricare alt partid din oricare altă ţară într-un mod absolut natural şi raţional. Ce s-a întîmplat post-PCRM o ştim. Ce se va întimpla post-AIE?
„Diaspora” în forma ei actuală e pe moarte. Din păcate (pentru diasporă, să fiu înţeles corect), AIE-ul este (încă) destul de credibil şi deci mult mai nociv asociaţiilor din emigraţie decît PCRM-ul de odinioară.
Aşteptăm un alt ciclu electoral cu alţi „reprezentanţi” sau, vorba ţiganului, „îl spălăm pe-acesta”?
Congresul (nu) va decide.
P.S.: Într-un articol precedent propuneam un mod de funcţionare şi colaborare viabil cu Executivul. Vezi aici conţinutul.
