Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
20 avril 2012 5 20 /04 /avril /2012 02:00

Apelul difuzat de către reprezentanţii a 10 asociaţii ale diasporei de moldoveni din Franţa (şi susţinut ulterior şi de asociaţii din Italia) a stîrnit reacţiile aşteptate. În sens de « previzibile », desigur, nu de « mult rîvnite ». Previzibile, Stimate cititor, decepţionant de previzibile… (Puţina inventivitate, fraţilor, s’il vous plaît ! ) Toate invectivele primite sînt scoase parcă la indigo, creîndu-se impresia că sînt scrise cu mare dibăcie într-un buduar undeva, à la Choderlos de Laclos.

Am regăsit aceleaşi personaje, patetice prin banalitatea clişeului ce-i reprezintă:  patrioţi înflăcăraţi, contemporani de-a lui Decebal şi participanţi la primul şi ultimul Sfat al Ţării; un popă, care nu ştiu prin ce minuni cereşti s-a prins in Inter-plasa virtuală (se pare că stă demult acolo, căci lumea din jur i se arată în armonie şi pace totală); cîţiva bigoţi care mînuiesc citatele biblice precum paloşul (dar o fac cu multă dragoste desigur); şi derbedei mai de rînd (pe ăştia îi recunoşti imediat – încep din start cu insulte) care nu au în comun cu ceilalţi decît dragostea faţă de aproapele său (cu o singură condiţie – să le fie asemănători la trup, chip, suflet şi viziune a lumii. Aici îl întrec chiar şi pe Creator la zel, care s-a limitat doar la chip şi asemănare).

Din toată cacofonia aceasta de dragoste, toleranţă şi amor lipseşte doar un personaj, înca un iubitor de dreptate şi frăţie eternă, marele nostru brat (de la răsărit sau de factură locală), care nu ratează nicio ocazie de a interveni de obicei.  Nu şi acum. Cam bizar, nu?

Într-un articol mai vechi spuneam că integrarea europeană (IE) este un lucru practic imposibil pentru Republica Moldova... Cel mai simplu ar fi desigur să înfăptuim Unirea. Dar nu se vrea. A zis lumea că doreşte IE  şi a votat în consecinţă. Dacă ar fi să avem un adevărat avînt popular pro-european, poate că se putea întîmpla ca Batrîna Doamnă să facă „fi” şi să închidă dosarul. Pozitiv. Dar nu este. Şi ne-a dat pe mîina funcţionarilor siniştri care aplică o procedură tehnică. Spre bucuria „fraţilor” şi durerea copiilor. Mai mult nu merităm.

Fiindcă avem prea multă dragoste. Enorm de multă. Cît o Siberie de vastă...

APEL

Către reprezentanţii clasei politice din Republica Moldova, către reprezentanţii mişcărilor şi asociaţiilor obşteşti, către reprezentanţii clerului

Noi subsemnaţii, reprezentanţii diverselor asociaţii obşteşti formate din cetăţeni ai Republicii Moldova stabiliţi în Franţa, adresăm acest apel către clasa politică din ţară în vederea urgentării acţiunilor menite să conducă la liberalizarea regimului de circulaţie pentru cetăţenii moldoveni în spaţiul Uniunii Europene, şi anume adoptarea Legii privind prevenirea și combaterea discriminării – una dintre condiţiile în baza căreia Republica Moldova poate demara dialogul cu structurile europene.

Noi, cetăţenii Republicii Moldova din Franţa, sîntem confruntaţi zilnic cu sute, mii, zeci de mii de drame familiale: familii despărţite, copii crescuţi fără părinţi, imposibilitatea pentru mulţi de a-şi petrece în ultimul drum apropiaţii, de a asista la naşterea ori nunta copiilor...

Urmărim cu mare atenţie discuţiile privind Legea antidiscriminare, conţinutul caruia rămîne dealtfel necunoscut pentru publicul larg. Sîntem surprinşi de faptul că acest proiect de lege e prezentat de unii actori politici, dar şi feţe bisericeşti şi reprezentanţi ai societăţii civile, dintr-o perspectivă absolut falsă, opiniei publice fiindu-i indusă ideea că ar fi vorba de un text ce ar favoriza sau chiar promova practici contrare tradiţiilor creştine ortodoxe. Argument ridicol, dacă e să ţinem cont de faptul că ţări precum Grecia, Cipru, România sau Bulgaria au adoptat legi similare. Aceste declaraţii sînt cu atît mai incoerente cu cît sute de mii de moldoveni, inclusiv membri şi apropiaţi ai familiilor celor care se pronunţă vehement contra adoptării acestei legi, muncesc în ţările UE, unde acte normative cu conţinut similar sînt aplicate de ani buni, fără ca numărul crimelor sexuale, divorţurilor sau copiilor abandonaţi să atingă nivelul imbatabil din ţările din spaţiul CSI. Speculaţiile şi dezinformările la acest subiect sînt absolut nefondate: în Franţa, pentru a aduce doar un exemplu, unde această lege este în vigoare, instituţia căsătoriei rămîne a fi una tradiţionalistă.

În opinia noastră, atacurile vizînd Legea antidiscriminare nu au decît un singur scop: sabotarea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova. Contestatarii acestei legi apără interese politice şi geopolitice meschine, ignorînd interesele ţării şi a cetăţeanului de rînd, omiţînd deliberat dramele umane legate de imposibilitatea de a circula liber în spaţiul european, „uitînd” că o bună parte din ei îşi au veniturile personale asigurate parţial de remitenţele celor plecaţi în străinătate.

Îndemnăm reprezentanţii Alianţei pentru Integrare Europeană să intensifice eforturile de comunicare şi dialog cu cetăţenii în scopul

i)    de a explicita şi a educa populaţia cît priveşte modalitatea aplicării şi necesitatea adoptării Legii antidiscriminare,

ii)   de a aduce la cunoştinţa fiecărui adevărata amploare a acestui act normativ,

iii)  de a combate vehement orice speculaţie şi manipulare, care se practică prin dezinformarea continuă a cetăţeanului de rînd.

Facem apel către toţi cei care au reticenţe faţă de proiectul de Lege antidiscriminare, îndemnîndu-i să-şi reconsidere poziţiile, să analizeze bine lucrurile, inclusiv situaţia sutelor de mii de moldoveni aflaţi în UE şi a familiilor lor rămase acasă, pentru care libertatea circulaţiei este o nevoie stringentă, şi să contribuie constructiv la eforturile de liberalizare a regimului de circulaţie pentru cetăţenii moldoveni în spaţiul UE.

Asociaţia „IMPACT – IMPreună ACŢionăm Agissons Ensamble” – Vitalie Vovc

Asociaţia „Jeunes Moldaves à Paris” – Dumitru Vicol

Grupul de iniţiativă „La Paris.net” – Vasile Calmaţui

Asociaţia Doctorilor şi Doctoranzilor Basarabeni din Franţa – Dorin Duşciac

Asociaţia „Mihai Eminescu” – Margareta Luță

Asociaţia femeilor originare din R.Moldova în Franţa - Svetlana Postolachi

Asociaţia Pro-diaspora France – Ion Ciobanu

Asociaţia Alianţa pentru Sprijinirea Basarabiei – Gheorghe Furdui

Asociaţia "Connexions Moldavie" – Violeta Griţcan

Asociaţia "Synergie Franco-Moldave" - Lucreţia Bîrlădeanu

Partager cet article

commentaires

V
Se mai întâmplă “...să-mi încurc printre cuvinte mersul...”. Scot pălăria şi’m cer pardoane. Rămân aici fiindcă caut ceea ce-mi lipseşte - “şireag de gânduri fără pleavă”. Merci.
Répondre
V

Victor, un "scos de palarie" respectuos si din partea mea! Merci pentru cuvintele bune. Eu unul asta vreau: sa incerc sa vintur pleava din propriul cap... daca-i ajut si pe altii, "cu atit mai
bine tarii si lui cu-atit mai bine!" Bafta!

V
...nişte "subsemnaţi" cu activitate ca "musca la arat" s-au adresat "clasei politice", adică celor cu lingura -"hegemonului" modern din "Ţară"... Mare-i grădina...
Répondre
V

... desi esti intr-un fel la mine "acasa" si insulti oameni pe care nu-i cunsoti, fie... nu sterg commentul. Da, este mare, numai ca nu este gradina, ci padure cu o diversitate a florei si faunei
extrem de diversificata.

Despre PUNCT-ul din .FR

Poveşti, povestioare, gânduri, reflecţii, idei mai profunde şi mai superficiale, grave si ilariante... un punct de vedere şi doar atât. Doar un punct în imensitatea blogurilor. Doar un punct din atâtea altele dispersate în nebuloasa reală si virtuală. Doar un punct. Deşi... câte odată nu-ţi lipseşte decât un punct pentru a fi un i!

"De sus, din vârful săptămânii,
să le rânjesc urlat, scârbos:
iubesc doar locul nu stăpânii,
precum fac câinii pentr-un os.

Şi iarăşi şapte gospodine
să dea cu bolovani în mine,
iar eu să urlu, urlu-ntruna
atât cât n-o apune luna."  Nichita Stănescu

Rechercher