Principiul nr. 3: Economia de piaţă
Toata lumea ştie cît e de uşor a scrie versuri cînd nimic nu ai a spune. De asemenea e relativ uşor a scrie, şi nu numai versuri, atunci cînd ieşti în profund dezacord cu ceva.
E foarte greu însă a scrie neavînd o opinie bine cristalizată referitor la un fenomen sau realitate. Uite cam asta este şi opinia mea despre economia de piaţă: necristalizată, mai bine zis – decristalizată.
Explic dialectica (de)cristalizării: fiind încă baiat la şcoală (cam pe vrema perestroikăi), devenisem ferm convins că avem nevoie de economie de piaţă. Pofta de cîrnaţ şi orele state în cozi după zahărul raţionat m-a făcut să cred multă vreme că o altă alternativă nu poate exista. Undeva în capitalismul putred nu erau cozi, şi era cîrnaţ de 365 de feluri...
Am zece ani de cînd trăiesc în occident. Am văzut cîrnaţ de 365 de feluri pe care poţi să-l cumperi fără a pierde o zi în coadă. Şi totuşi am dubii din ce în ce mai mari referitor la economia de piaţă. De fapt ,cu cît îmi cunosc mai bine patria adoptivă, cu atît mai mult aceste dubii devin cetitudini. Paradoxal, dar sînt din ce în ce mai convins că dacă ar fi fost aplicate în occident reţetele ce ţin de „mîina invizibilă” se mînca şi la ei astăzi acelaşi cîrnaţ „doktorskii” pentru care ar fi trebuit de plătit un preţ nebun.
Dar sa facem abstracţie de îndoielile mele şi să revenim în ţărişoara noastră. Deci, fiind şcoler, la primele ore de economie am învăţat că piaţa este leacul tuturor relelor şi că aceasta „mîină invizibilă” poate soluţiona năpastele noastre. Ni s-a spus că o întreprindere nu este eficientă decît dacă aparţine capitalului privat. Ni s-a spus că cererea generează inevitabil o ofertă de o multitudine de bunuri şi servicii. Mai mult, aceste bunuri şi servicii vor fi atît de variate şi în număr atît de mare, încît vor costa 3 kapeici şi vor fi de bună calitate. Ni s-a spus că salariile vor fi mari, căci va fi nevoie de braţe de muncă calificate (or noi asta făceam – ne calificam). Într-un cuvînt, aceleaşi baliverne pe care le auzeam cu cîţiva ani înainte de perestroikă despre viitorul luminos şi „mîina atotştiitoare” a gosplanului...
De la lansarea perestroikăi au trecut 25 de ani... Am reuşit! Astăzi evoluţia economiei Moldovei poate fi adusă ca exemplu în toate manualele referitor la economia de piaţă. Nu glumesc.
Să revenim la postulatele (intenţionat voi fi foarte reductor şi voi re-folosi argumente de nivel pur şcolar) enunţate puţin mai sus.
1. O intreprindere nu este eficientă decît dacă aparţine capitalului privat.
Moldova a verificat cu brio acest postulat. La noi nu funcţionează eficient decît structurile create greenfield (de la zero). Pseudo-privatizarea cu bonuri nu a fost decît o hoţie şi toate întreprinderile cu capital mixt (reorganizări în SA cu o post-privatizare) au fost furate şi vîndute la fer uzat de către foştii directori.
2. Cererea generează oferta.
De asemenea - verificat. Dacă-mi găsiţi astăzi un bun pe care nu poţi să-l cumperi în MDA... dar nu, nu există.
3. Cererea şi oferta, printr-o minunată şi extraordinară funcţie, vor stabili preţurile bunurilor şi produselor.
Voi veni cu o concluzie, care într-un fel va şoca: ceea ce se întîmplă în Moldova cu preţurile este o demonstrare demnă de un Case Study despre mecanismele pieţii!
Un lucru au uitat să ne spună la şcoală: o economie de piaţă eficientă trebuie să fie un sistem dinamic, cu o instabilitate relativă menţinută constant. Or, orice sistem dinamic tinde în mod natural spre stabilitate (confruntaţi teoriile despre sisteme pentru o mai vastă înţelegere). Piaţa, fără o forţă exterioară, este auto-destructoare. Instabilitatea într-o economie de piaţă înseamnă libera concurenţă. Înseamnă actori economici care în permanenţă îşi dispută consumatorul. Numai în aceste condiţii el, consumatorul, va putea beneficia de bunuri şi servicii la un preţ rezonabil...
Îmi place foarte mult o definiţie a firmei (nu mai ţin minte de unde o am în memorie): „Firma are ca obiectiv maximizarea funcţiei profit sub anumite constrîngeri”. Libera concurenţă nu este altceva decît o constrîngere. Respectiv firmele vor face tot posibilul pentru a o lichida... Investind politicul, funcţia cărui este anume de a fi o adevărată forţă entropică pentru a menţine sistemul „fierbinte”, business-ul face ce are de făcut: îşi maximizează funcţia profit, anihilînd constrîngerile. Astfel se ajunge la situaţii de monopol sau oligopol. Revenim la ancestrala viziune platoniană: ţara trebuie să fie condusă de filozofi, apărată de armată şi hrănită şi îmbrăcată de meşteşugari. Altfel spus: business-ul nu are ce căuta în politică!
Nu ştiu dacă mai are rost să mai pomenesc de celelalte postulate ale economiei de piaţă (stabilirea salariilor pe piaţa muncii; libera circulaţie a mărfurilor, capitalului şi a forţei de muncă; transparenţa şi egalul acces la informaţie al actorilor economici...). Pentru fiecare din ele se poate scrie un articol separat.
Din păcate, o bună parte din ceea ce am spus mai sus poate fi aplicat şi la societăţile din occident. De unde şi disconfortul de la începutul articolului. Atîta doar că aceste constrîngeri sînt mai greu de lichidat. Tocmai de asta şi ziceam că occidentul ar trebui să tragă învăţăminte din ceea ce s-a întîmplat în Moldova...
Cineva zicea că noi, de fapt, am fi trecut prin comunism şi nici nu ne-am dat seama, facînd aluzie la epoca zastoi-ului brejnevian.
E am toate motivele să afirm astăzi: „Noi am trecut prin economia de piaţă şi nici nu ne-am dat seama”
