Un război e ca un tango : se dansează în doi. Tango platonic nu există.
La război nu porneşti dacă nu ai sificiente justificări şi referinţe la adevăruri cel puţin istorice. În varianta lui ideală războiul este sfînt.
Duşmanul împotriva căruia porneşti un război este „diavolul întruchipat”. Nu s-a văzut în toată lumea şi istoria un mişel mai perfid, mai amoral, mai … (luaţi dicţionarul şi adăugaţi aici toate calificativele negative existente. Se pot eventual crea şi neologisme.)
Atunci cînd porneşti un război, el trebuie să fie, dacă nu susţinut activ, atunci cel putin acceptat de marea majoritate ca ceva inevitabil.
Ideal e să convingi întreaga lume că nu eşti decît o sărmană victimă.
La război nu porneşti fără oaste. Iar oastea are nevoie de eroi şi de comandanţi glorioşi. E bine cînd eroii sunt desemnaţi dinainte.
Pentru ca războiul să nu piarda din intensitate e bine să ai martiri. Care neapărat vor trebui răzbunaţi.
La fel de bine e să găseşti (în cel mau rău caz, să cauţi) trădători. Un detaliu, dar vrăjmaş mai mobilizează trupele !
Dacă toate ingredientele de mai sus sunt pregătite, se purcede la prepararea « motivului declanşator ». Pentru asta este necesar de a zădărî în permanenţă adversarul. Acest fapt contribuie şi la instaurarea convingerii colective despre inevitabilitatea şi ireversibilitatea viitorului război.
Aţi ajuns la această etapă ?
Acum puteţi începe oricînd doriţi !
P.S.: "...главное же, разжигают патриотизм тем, что, совершая всякого рода несправедливости, жестокости против других народов, возбуждают в них вражду к своему народу, а потом этой-то враждой пользуются для возбуждения вражды и в своем народе.", Лев Николаевич Толстой
