“…într-un film banal care povesteşte despre, să zicem, eşecul lamentabil al unei adunări de partid – se introduc cîteva scene cu acte sexuale prin birourile întreprinderii sau sub masa prezidiului, pentru ca spectatorii să nu părăsească sala...”
Aureliu Busuioc „Hronicul Găinarilor”
Patos. Ipocrizie. Ignoranţă. Show-off generalizat. Casa arde, dar baba se piaptănă. Tot săracul e fudul... pupmăncurism şi lingefundurism peste tot... Sînt doar cîteva din impresiile din această vacanţă „la Moldova” (Cauza absenţei mele de pe blog timp de o lună. Isteria generală legată de sărbătorile din gustărel e cauza returului întîrziat: unde să mă bag şi eu?).
Fastul celebrărilor celor 20 de ani de... ??? independenţă ??? nu face decît să accentueze criza profundă identitară a „statului” Republica Moldova...
Voi veni cu o comparaţie simplă ca să fiu mai explicit. Priviţi la cifrele din tabel:
|
| % de salariaţi sindicalizaţi | Nr. de ore de grevă (2001) |
| Franţa | 8% | 1 807 250 |
| Finlanda | 79% | 60 650 |
| Danemarca | 87,5% | 59 500 |
Franţa cu cel mai mic procentaj de salariaţi sindicalizaţi are sindicatele cele mai „active”... Normal, au nevoie să-şi justifice existenţa!
Cam tot aşa păţim şi noi cu „independenţa”: cu cît mai falit „statul” - cu atît mai mult s-a fălit (iertare, stimaţi purişti ai limbii române: dar numai noi putem fi mai mult sau mai puţin faliţi)!
Fără a intra în discuţii şi polemici despre rolul şi funcţiile statului (există şi o vastă literatură la acest vastisim subiect), voi fi foarte reductor şi le voi pomeni doar pe cele mai generale (fiţi îngăduitori şi de data asta: le-am ales la discreţia mea):
- - Securitatea şi Justiţia
- - Educaţia
- - Regulamentarea
- - Repartiţia echitabilă a resurselor şi bogăţiilor create
- - Gestionarea şi dezvoltarea bunurilor publice
În absolut toate domeniile sus-citate „statul” Rep. Moldova a falimentat. Noua guvernare a continuat glorios pe acelaşi făgaş ca şi predecesorii lor. Corupţia? Ea nu este altceva decît una din formele de autoregulare a societăţii...
Şi dacă nu ar fi fost acei 700.000 (sau totuşi 1 mln.? Cîti pina la urmă?!) de cetăţeni în afară cu perfuziunea constantă de bănărit, adevărată forţă entropică, sistemul demult ar fi trebuit să explodeze...
În iulie 2009 un cunoscut de-al meu, după anunţarea exit-poll-ului de la scrutin, supărat nevoie mare pe scorul PCRM-ului, spunea următoarele: „Ar trebui să ne înţelegem, noi toţi, cei plecaţi în străini, ca timp de 6 luni să nu trimitem un ban acasă. Doar atunci se vor schimba lucrurile”. Avea dreptate.
Dar ţinînd cont de imposibilitatea proiectului... Avem ce avem: Parisul protestează. Chişinăul defilează. Pe banii de la Paris.
