Pe 12 martie vom afla care film a luat Oscarul anul acesta. Orice nu am crede, oricât de mult nu am critica selecțiile și filmele premiate, Oscar ramâne în continuare cel mai important premiu cinematografic. Precum este Premiul Nobel în literatură. De altfel, e curios să constați o anumită similitudine în atitudini față de aceste două distincții de breaslă. Să revenim însă în vasta albie a cinematografului: pentru moment cunoaștem lista celor 10 filme nominalizate pentru marele premiu. Suntem încă destul de departe de 2020 (A fost un milesim de-a dreptul excepțional pentru Oscars! Când învingător a fost „Parasite” de Bong Joon-ho) filmele selecționate în 2023 sunt, per ansamblu, lejer peste cele din 2022 (când „Nomadland” de Chloé Zhao lua Oscarul), chiar dacă suntem nevoiți să concluzionăm că Hollywood e încă în convalescență psihologică după șocul Covidului... Unele realizări au rămas inexplicabil în afară, precum Babylon de Damien Chazelle sau Glass Onion de Rian Johnson, ceea ce ne face să gândim că e o problemă de selecție și nu de realizare. Să sperăm că ne va veni tuturor mintea la loc degrabă.
Am privit pentru cititorii fideli ai rubricii „Film” toate cele 10 filme nominalizate pentru premiul major al anului – Oscar – și vi le prezint succint, în ordinea preferințelor personale, de la cel mai bun spre cel mai puțin valoros. Pe primele cinci le recomand fără rezerve! Celelalte – la dorința și discreția fiecărui.
1. The Banshees of Inisherin, Martin McDonagh.
Este de departe filmul anului! Adică în 2022 a fost filmul lui McDonagh și toate celelalte! Perfect din toate punctele de vedere. Colin Farrell și Brendan Gleeson – magistrali, la fel precum și ceilalți protagoniști. Povestea în sine pare absurdă : Colm (Gleeson) decide subit să nu mai prietenească cu Padraic (Farell) fără vre-un motiv aparent. Decizia lui Colm e la fel de fermă precum și eforturile disperate ale lui Padraic de a înțelege ce se întâmplă… Nu vom dezvălui trama filmului, dar vom nota că McDonagh a reușit o capodoperă cinematografică!: o poveste despre bunătate și prietenie, despre singurătate și omniprezența comunității, despre creație și despre năzuințe năruite, despre omul mic, putere și lumea mare, despre fatalitate și imposibilitatea de a te sustrage destinului și câte și mai câte alte fire de depănat... De privit neapărat!
2. Im Westen nichts Neues, Edward Berger.
Despre ecranizarea celebrului roman al lui Erich Maria Remarque, „Pe frontul de vest nimic nou”, vă scriam în unul din numerele precedente ale revistei Timpul. Este unul din cele mai ambițioase și riscante proiecte ale difuzorului Netflix din ultimii ani, pe care trebuie să-l recunoaștem drept o reușită incontestabilă. Un panou de amploare, executat perfect, la dimensiunea romanului, despre absurditatea și oroarea războiului, despre acea mașinărie nemiloasă care consumă vieți omenești și care, și astăzi, continuie să huruie pe harta Europei...
3. The Triangle of Sadness, Ruben Östlund
Filmul lui Ruben Östlund a luat deja unul din premiile majore ale anului, Palme d’Or de la festivalul de la Cannes. Este o comedie socială care în multe aspecte aduce aminte despre „Parasite” de Bong Joon-ho, chiar dacă îi ramâne inferioară. Povestea e destul de simplă: o navă de croazieră naufragiază. Mai multe persoane, diferiți reprezentanți ai jet-setului social (clienți) și oameni simpli (personalul însoțitor) reușesc să se salveze pe o insulă. În fața unei realități în care supraviețuirea nu mai depinde de milioanele din contul bancar, ci de abilitatea de a găsi de mâncare, ierarhiile sociale tradiționale, convențiile societale, sunt date peste cap. Prezintă interes și galeria caricaturală a personajelor, absolut hilară. Această realitate situațională este inepuizabilă pentru un realizator de comedie și vom constata că Ruben Östlund nu a știut să reziste ispitei. Din păcate, puțin în detrimentul fulmului propriu-zis...
4. Elvis, Baz Luhrmann
Nu-mi plac biopicurile. Dar în acest „Elvis” Luhrmann reușește să depășească plafonul genului filmelor biografice (ceea ce nu a reușit „Bohemian Rhapsody”, spre exemplu) și ne prezintă un film despre epoca Elvis, despre stilul Elvis, despre starea de spirit Elvis, despre muzica Elvis, despre locurile Elvis și eroii epocii Elvis. Cu alte cuvinte, filmul este despre tot ce poate fi asociat cu numele Elvis și reușește să rămână relativ departe de personajul real Elvis Presley. Iar banda sonoră e probabil cea mai bună din toate filmele prezentate (și nu doar grație pieselor lui Elvis)!
5. The Fabelmans, Steven Spielberg
Steven Spelberg ne prezintă o saga presupus-autobiografică despre cum devii „Steven Spielberg”. A ieșit un film simpatic, destul de liniar, cu o doză de melancolie proprie filmelor autobiografice, cu ceva epizoade dramatice și tentative de psihoterapie. În mare însă, este un film despre dragostea față de film și despre puterea cinematografiei. Spielberg crede că un film bun poate schimba și influența lumea din jur și încearcă să ne dovedească, prin film, că anume astfel se prezintă lucrurile
6. Tár, Todd Field
Un film făcut pentru Oscarul lui Cate Blanchett. În fiecare an sunt prezentate filme care sunt totalmente construite în jurul unui personaj principal. Obiectivul e simplu: Oscarul pentru rol. Nu știu dacă anume această încercare va fi o reușită pentru Cate Blanchett, dar presupun că filmul nu va rămâne în memoria cinefililor mult timp. „Tár” nu este neapărat un rateu, dar nu prezintă nici barem o platformă suficient de puternică pentru Oscarul de interpretare feminină. Și nu e vina lui Blanchett. Rolul e scris slab: Lydia Tár est un dirijor de orchestră talentată și celebră. Are principii care dau bine pe ecran, justă și cu un simț al corectitudinii supradimensionat. Ceea ce nu pare să fie pe plac instituțiilor cu „tradiții”. Lydia Tár este acuzată din cauza unui suicid și astfel asistăm la prăbușirea unui destin și a unei cariere. Cam puțin pentru un film mare. Cam plat pentru un Oscar...
7. Everything Everywhere All at Once, Daniel Scheinert & Daniel Kwan
Prezența filmului respectiv în lista niminalizaților este justificată, după mine, doar de banii băgați în producție. E o cacealma fantastică prezentată drept comedie, dar trebuie să ai un simț al umorului foarte întortocheat pentru a schița barem un zâmbet la acest film. Din păcate, filmul începe abia după 1h 40min. Cam lung pentru o uvertură. Vom uita și noi cât mai rapid posibil această incongruitate cinematografică, în pofida faptului că a fost nominalizat la cele mai multe categorii.
8. Women Talking, Sarah Polle
Încă un „12 Angry Men”, dar de această dată unul angajat pentru cauza feministă. Încă un film în alb-negru (Apropo, fapt curios: în competiție a mai fost un film angajat, „Emancipation” cu Will Smith, realizat în aceeași paletă a-cromatică, care nu a fost nominalizat. O fi un nou marker tematic?). Filmul prezintă o discuție lungă între câteva femei dintr-o comunitate religioasă, mai bine zis – sectă, care trebuie să ia o decizie după ce e descoperită o crimă perpetrată de-a lungul timpului cu bărbați care violau femei... Filmul este despre curajul de a lupta pentru demnitate. Din păcate însă, nu prea prinde...
9. Avatar: The Way of Water, James Cameron
Prea mulţi oameni albaştri, prea multe imagini de sinteză, prea – prea – prea. În afară de efecte vizuale (ceea ce nu-i puţin lucru pentru cinema, trebuie să recunoaştem), nimic de scos din acest film. Primul Avatar a fost o noutate. Al doilea nu mai este.
10. Top Gun: Maverick, Joseph Kosinski
Film cu avioane şi Tom Cruise. Atât.