Săptămâna în care Chişinăul a încasat două goluri

Cum n-ai suci-o și cum n-ai întoarce-o, dar noutatea săptămânii a fost victoria celor de la Sheriff Tiraspol asupra legendarei Real Madrid pe Santiago Bernabeu.

Mare mi-a fost mirarea când am văzut multitudinea de mesaje jubilatoare pe pereții rețelelor de socializare, dar și mai mare stupoarea când am văzut numărul articolelor pline de extaz și bucurie după victoria echipei de la Tiraspol. Partea ce ține de mitul David vs. Goliat poate fi lesne înțeleasă, dar iată argumentele despre „imaginea Moldovei” și „sportul care unește” le vom demonta imediat, ca să nu prindă cumva rădăcini.

Să nu credeți că Moldova a avut de câștigat ceva ieri. Dimpotrivă. În acea seară, după meci, spălam vasele și ascultam radioul. În acele zece minute rezervate meciului respectiv (era și firesc, ei au dedicat seara meciului PSG – Machester City) comentatorii francezi au descris cu destul lux de amănunte și au pipărat doar așa cum un francez poate s-o facă echipa de la Tiraspol. Au spus că proprietarii clubului sunt agenți KGB, că și-au făcut averea din comerț cu produse petroliere, țigări și alcool. Toate bune, nimic fals sau care ar putea să ne surprindă, nu-i așa?, doar că ei nu au spus nimic despre faptul că e o echipă din Transnistria, o regiune separatistă care nu este controlată de Chișinău, ci au prezentat-o ca pe o echipă... moldovenească. Despre "imagine" vorbeați? Ok...

Cât privește „sportul care unește”, asta funcționează doar în cazul în care sportul este practicat în acest spirit, ceea ce nu este nicidecum cazul Sheriffului. Altfel nu ar fi publicat clubul o felicitare oficială cu ocazia a 30 de ani de „Independență” a „statului Transnistria”. Apropo, cum stăm noi cu regulamentul UEFA la acest capitol? Și celor de la Real Madrid, le-a explicat careva cum stăm noi la capitolul securitate în acea zonă? Poate ar fi cazul ca R. Moldova oficială să-i preîntâmpine că dacă pățește ceva Benzema, Hazard & Co la Tiraspol Chişinăul nu poate purta nicio răspundere? Cred că o simplă scrisoare, știți, din alea care circulă astăzi din ce în ce mai mult, cu declinare de răspundere oficială, ar fi suficientă.

Ori poate tot de dragul „sportului care unește” au drogat rușii sute de sportivi pentru ca să câștige jocurile olimpice? Ori poate, elementar, au vrut să arate lumii cine e mai „tare pe raion”?...

Ce ne mai rămâne? Ah da, un detaliu: nu știu cum se face, dar de câțiva ani suntem reprezentați la diverse foruri internaționale (pe care noi, e drept, le snobăm umblând cu nasul pe sus), gen Eurovision sau varii competiții sportive, de către indivizi care se străduie din răsputeri să ne prezinte drept membri a ceea ce se numește „Russkii mir”. Vă mai aduceți aminte cu câtă asiduitate se băga Kirkorov pe lângă Gordienko, reprezentanta Moldovei la Eurovision?

Dacă nu v-am convins, puteți citi și ce a scris Sorin Ioniță la subiect.

GRĂNICERI Între timp, probabil din acelaşi exces de fraternitate, similar cu „sportul care uneşte”, separatiştii au mai instalat un post de „grăniceri”.

LACTate DE LA SIBIU Nu au trecut nici 30 de ani și iată că lumea a început să se întrebe: oare ce e „conflictul Transnistrean”? Hmmmm... Mare mister! „Laboratorul pentru Analiza Conflictului Transnistrean” (LACT) din Sibiu în colaborare cu Asociația de Istorie Balcanică (AIB) din București au anunțat lansarea unui nou proiect internațional de cercetare: „Conflictul armat de pe Nistru – implicații politice și sociale pentru Republica Moldova”. Nu am de unde să știu ce va fi în acest studiu, „breakthrough” în gândirea științifică, fară îndoială, dar nu știu din ce cauză parcă simt un fel de anxietate... Nici nu știi cum ne pomenim cu o nouă viziune, inedită, asupra „conflictului transnistrean” pe urma acestui proiect. Nu de alta, dar viziuni din partea „lumii academice”, inedite și originale, „out of the box”, am mai văzut de-a lungul timpului, cu teorii începând cu războiul „directorilor roșii”, trecând prin „marele banditism” și terminând, mai recent, cu „războiul civil”! De aia și-i iubim noi pe cercetători: au imaginație și caută originalitate în toate câte întreprind!

PACIFICATORUL STEINMEIER Nu știu cum ceilalți, dar eu unul habar nu aveam cine e președintele Germaniei (pariez că nu sunt unicul) până nu demult, iar numele lui îmi este asociat cu... Ucraina. Mai cu seamă cu acele protocoale și propuneri de „soluționare” a războiului ruso-ucrainean din Donbass. Propuneri devastatoare și umilitoare pentru ucraineni, în treacăt fie spus. Săptămâna trecută Steinmeier a fost la Chișinău. S-a văzut și cu Kulminski. Nu știm dacă a mai adus ceva (niște protocoale secrete?) și pe lângă cadoul de 10 mln de euro. Dar dacă îl vom găsi pe lista administratorilor la Nord-Stream 2, spre exemplu, peste vre-un an, nu cred că ar trebui să ne mire prea tare.

GAVRILIŢĂ LA BRUXELLES Pe lângă Steinmeier, la Chișinău a fost și președintele Sloveniei, iar Gavriliță a fost la Bruxelles. Toată această activitate nu este altceva decât o tentativă disperată de a salva „soldatul Ryan”, statul „Republica Moldova”. E firesc. Fără acest „stat” toți acești președinți-miniștri-consilieri-ambasadori ce devin? Cine să mai aibă nevoie de ei? Dar o simplă consultare a statisticilor demografice ne va pune în faţa fatalităţii: acest lucru nu mai este posibil! TVR ne spune că 23% din populația țării o constituie acei care au depășit vârsta de 60 de ani... Dar şi despre asta vă scriam mai demult.

EXTINDEREA UE SE AMÂNĂ Citiți, vă rog, acest text în care vă explicam din ce cauză Republica Moldova nu va adera în viitorul imaginabil la UE și unde vă spuneam că țările din Balkani sunt la rând, nu noi. Dar săptămâna trecută europenii au anunțat că și aceștia din urmă vor trebui să aștepte un timp indefinit. Popușoi însă îndrăznește să spună că abia spre 2025 R. Moldova va face cerere de adeziune! Credeți-i, oameni buni, credeți-i...

FĂRĂ MEMORIE Mai an era lansat un film despre deportările moldovenilor perpetrate de către sovietici... Un adolescent de 14 ani care a jucat un rol în acel film destăinuia că a aflat despre acest tragic epizod din istoria noastră pe platoul de filmare... Cred că acest fapt m-a marcat destul de mult atunci: nu puteam să-mi imaginez că la 14 ani, un adolescent trecut prin sistemul nostru de învățământ, prin școli „de elită” chiar, să nu știe nimic despre istoria acestei țări... Săptămâna trecută, la Muzeul Naţional de Literatură "Mihail Kogălniceanu" a fost lansată „Cartea foametei” de Larisa Turea, o nouă ediție. O carte pe care eu o consider drept una care trebuie să facă parte din lista lecturilor obligatorii în școli! Dar noi nu citim... Iar cei care nu citesc pierd memoria cu 48% mai repede... Și când nici nu o ai, cum se prezintă lucrurile?...

Ferice de fotbal, căci mai strigăm câte un „gooooooool” din când în când... Chiar și atunci când sunt marcate în poarta noastră.