mi-au luat cuvintele şi au împletit din ele biciuri

mi-au luat cuvintele

şi au împletit din ele biciuri

cu care sunt lovit cu cruzime

de fiecare dată când

încep a da din coamă

imitând trecerea vântului

printre firele pline de bătături

dar vântul nu mai vine

împietrit în urmă de ciubotă

stacojie

vântul aşteaptă să-i sar în cale

şi să-l ridic în coarne de cerb

arhetipic

de printre ţinte de bocanci

şi să-l arunc în slăvi

şi să ne luăm la-ntrecere: eu şi vântul!

dar de fiecare dat când

îmi iau a-vânt

mă arde cineva cu biciul

limbii mele

şi mă frige

şi urlu de durere

şi mă întorc fioros

ca taurul din Andaluzia

spre matadorul

care-i fâlfâie o cârpă roşie

ademenindu-l spre pierzanie

ah, de-aş putea să-mi iau

cuvintele înapoi

în loc de biciuri

să fac din ele fraze înaripate

să leg din litere silabe

şi din silabe – salbe de mărgăritar

să le înşir cicori-cicori

pe luncă

printre micşunele şi bujori!...

dar atunci când mi-au luat cuvintele

au împletit din ele-un bici

pe care îl aud din nou

şuerând la ureche